Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului aduce noi inițiative de prevenție pentru cetățeni, în România

  • Health literacy



România se alătură unei inițiative menită să reducă inegalitățile persistente în prevenția cancerului între Estul și Vestul Europei. Pentru prima dată, accentul nu mai cade doar pe responsabilitatea individuală, ci prevenția devine un obiectiv comun, care implică o strânsă colaborare între cetățeni, autorități și sistemele de sănătate.

În cadrul proiectului 4P-CAN se lansează astăzi, 4 februarie, de Ziua Mondială Împotriva Cancerului, o campanie bazată pe cea de-a 5-a ediție a Codului European Împotriva Cancerului (ECAC5) care are ca scop transformarea recomandărilor științifice în acțiuni concrete și accesibile fiecărei comunități.

abonare

În acest context european, România este implicată activ prin trei proiecte majore: 4P-CAN și CURTAIN, coordonate de Centrul pentru Inovație în Medicină, și EU-CIP. 4P-CAN, finanțat de Horizon Europe, analizează barierele în adoptarea măsurilor de prevenție primară, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, alimentația nesănătoasă sau lipsa activității fizice. CURTAIN, finanțat prin EU4Health, sprijină reducerea inegalităților în prevenția, depistarea și tratamentul cancerului, contribuind la implementarea recomandărilor Codului European împotriva Cancerului. EU-CIP vizează dezvoltarea unui portal digital european centralizat care să faciliteze accesul pacienților și specialiștilor la informații medicale de încredere, reducând astfel disparitățile în îngrijirea oncologică la nivel continental. Această inițiativă consolidează reziliența sistemelor de sănătate prin alfabetizarea digitală a utilizatorilor și prin integrarea resurselor naționale într-o rețea informațională comună și coerentă.

Potrivit datelor IARC (International Agency for Research on Cancer), cancerul este a doua cauză de deces în Europa. În Uniunea Europeană, în 2022, au fost diagnosticate peste 2.7 milioane de cazuri noi de cancer, iar numărul acestora a crescut în ultimul deceniu, în principal din cauza îmbătrânirii populației. Totuși, aproximativ 40% dintre cazurile de cancer și aproape jumătate dintre decese ar putea fi prevenite prin schimbarea unor factori de risc precum fumatul, alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice, consumul de alcool, precum și prin vaccinare și protecție față de factorii nocivi din mediu.

ECAC5 oferă recomandări bazate pe dovezi științifice, adresate atât cetățenilor, cât și factorilor de decizie. Acestea vizează prevenția prin reducerea expunerii la substanțe care pot provoca cancer, limitarea fumatului și a consumului de alcool, adoptarea unei diete sănătoase și a activității fizice regulate, precum și vaccinarea împotriva virusurilor cu risc oncogen, cum sunt HPV și virusul hepatitic B. ECAC5 subliniază că prevenția nu depinde doar de alegerile individuale: recomandările trebuie să fie integrate în politici publice și programe locale, astfel încât comunitățile și autoritățile să colaboreze pentru ca fiecare persoană să aibă acces la condiții care reduc riscul de cancer și să poată lua decizii sănătoase în viața de zi cu zi.

Codul European Împotriva Cancerului ediția a 5-a
Sursă: https://cancer-code-europe.iarc.who.int/

Mai mult, recomandările ECAC5 contribuie și la prevenția altor boli netransmisibile. Ele oferă un ghid clar și simplu pentru reducerea riscului de cancer și ajută la corectarea ideilor greșite despre boală, astfel încât informațiile fiabile despre prevenție să fie disponibile tuturor, în fiecare limbă a Uniunii Europene.

Fiecare decizie pentru un stil de viață sănătos contribuie la prevenția cancerului: renunțați la fumat, mențineți activitatea fizică regulată, adoptați o alimentație echilibrată și valorificați programele de prevenție disponibile în comunitatea dumneavoastră.

Citește și: