ICML2025. Testarea ADN-ul tumoral circulant poate ghida tratamentul de primă linie al limfomului difuz cu celule B mari
ADN-ul tumoral circulant (ctDNA) poate deveni un biomarker multifuncțional valoros în tratamentul de primă linie al limfomului difuz cu celule B mari (DLBCL), cu aplicații emergente în caracterizarea moleculară precoce a subtipurilor genetice și ghidarea deciziilor terapeutice personalizate, inclusiv în alegerea duratei chimioterapiei. Rezultatele preliminare ale studiului de fază II SAKK 38/19, prezentate în cadrul celei de-a 18-a Conferințe Internaționale despre Limfomul Malign (ICML 2025) de la Lugano, Elveția, susțin posibilitatea unei abordări integrate PET/ctDNA într-un cadru multicentric.
Obiectivul principal al studiului a fost identificarea precoce a subtipului genetic MCD, definit prin mutațiile MYD88 și CD79B, recunoscut pentru rezistența sa la terapia standard R-CHOP (rituximab, ciclofosfamidă, doxorubicină, vincristină și prednison). Întrucât pacienții purtători ai acestui profil molecular pot beneficia de inhibitori ai tirozin kinazei Bruton (BTK), precum acalabrutinib, studiul a evaluat posibilitatea de a personaliza tratamentul în funcție de statusul molecular determinat preterapeutic prin ctDNA.
„Cel mai important aspect al acestui studiu este noutatea utilizării ctDNA ca instrument pentru identificarea unui subtip genetic de DLBCL înainte de inițierea tratamentului, în scopul tratării diferențiate a acestui subgrup prin terapie de precizie”, a declarat dr. Mark Roschewski, clinician principal în cadrul Center for Cancer Research, National Institutes of Health, Bethesda, Maryland, într-un articol publicat în Medscape Medical News.
O provocare majoră în aplicarea principiilor medicinei de precizie în DLBCL constă în lipsa testelor diagnostice care să ofere profilul genetic tumoral înainte de inițierea terapiei. Utilizarea ctDNA în studiul SAKK 38/19 a permis detecția acestor mutații într-un timp scurt – cu o durată medie de doar 9 zile pentru obținerea profilului genetic și un interval mediu de 15 zile până la inițierea tratamentului.
Din totalul celor 230 de pacienți fără tratament anterior, diagnosticați cu DLBCL CD20-pozitiv, ctDNA a fost detectabil în 88,2% dintre cazuri. Dintre aceștia, 15,9% prezentau mutațiile MYD88 și/sau CD79B. După excluderea pacienților care nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate, 124 de participanți au fost incluși în analiza finală. Cei 27 de pacienți (21,8%) purtători ai mutațiilor MCD au fost tratați cu o combinație de acalabrutinib și șase cicluri de R-CHOP (cohorta A).
Restul pacienților au urmat un algoritm terapeutic adaptativ, în funcție de rezultatele combinate ale evaluării PET și ctDNA după primele două cicluri de R-CHOP. Astfel, 6,5% cu rezultate PET și ctDNA pozitive au fost repartizați pentru escaladarea terapiei (patru cicluri suplimentare de R-CHOP asociate cu acalabrutinib, urmate de două luni suplimentare de acalabrutinib – cohorta B). Un procent de 30,6% cu ambele teste negative a beneficiat de dezescaladarea terapiei (două cicluri adiționale de R-CHOP și două doze de rituximab – cohorta C), iar 36,5% cu rezultat PET sau ctDNA pozitiv au continuat cu patru cicluri adiționale de R-CHOP (cohorta D).
La finalul terapiei, 79,8% dintre pacienții incluși în analiză erau ctDNA-negativi, în timp ce 7,3% au prezentat ctDNA detectabil, iar la 12,9% datele au fost incomplete. Prezența ctDNA la momentul inițial s-a corelat semnificativ cu factori prognostici nefavorabili, inclusiv scorul IPI (International Prognostic Index), volum tumoral crescut și captare crescută pe imaginile PET. Totodată, s-a observat o asociere între scorurile Deauville crescute (4–5) la finalul terapiei și persistența cDNA pozitiv.
În cadrul sesiunii de discuții, dr. Roschewski a subliniat o limitare metodologică importantă: discrepanțele între statusul ctDNA și evaluarea PET, două instrumente care, teoretic, ar trebui să ofere informații convergente privind activitatea tumorală. Cu toate acestea, el a precizat valoarea stratificării pacienților în funcție de profilul mutațional detectat prin ctDNA, precum și corelația cantitativă dintre nivelul de ctDNA de la momentul inițial și volumul tumoral măsurat imagistic.
În concluzie, rezultatele preliminare ale studiului SAKK 38/19 susțin aplicabilitatea ctDNA în contextul terapiei personalizate a DLBCL, demonstrând valoarea prognostică și predictivă a acestei metode. Totodată, ele evidențiază necesitatea unor studii suplimentare care să adreseze provocările impuse de heterogenitatea genetică a acestui tip de limfom.
Citește și:
- #ASH23. O terapie CAR-T împotriva limfomului Hodgkin cu celulă B refractar sau recidivant, rate de răspuns complet de 100%
- Testarea ADN-ului tumoral circulant poate duce la detecția precoce a recidivelor în cancerul de sân HR+
- STUDIU. Eficacitatea imunoterapiei în cancer poate fi evaluată înainte de începerea tratamentului cu ajutorul unui nou biomarker PET