Depistarea precoce a femeilor la risc de preeclampsie, posibilă prin analiza profilului miARN din sânge

  • Health literacy



Preeclampsia (PE) continuă să fie o cauză principală de morbiditate și mortalitate maternă la nivel mondial. Se caracterizează prin tensiune arterială crescută în cursul sarcinii şi reprezintă una dintre primele 3 cauze de deces maternal.

Un studiu realizat la UCLA Health a identificat noi potențiali biomarkeri pentru predicția timpurie a PE, înainte de apariția simptomelor clinice. Anumite tipuri de ARN, mai exact microARN (miARN) din vezicule extracelulare (EV) ar putea facilita monitorizarea non-invazivă a sarcinilor pentru depistarea PE.

abonare

A fost realizată o analiză detaliată implicând 33 de participanți – un grup de control cu șapte femei neînsărcinate și un subgrup de 12 femei cu sarcini sănătoase. Celelalte 14 femei au prezentat simptome clinice de preeclampsie.

Diferențele dintre profilurile miARN are femeilor cu sarcini sănătoase și cele ale femeilor cu preeclampsie au fost semnificative. Mai exact, 148 de particule miARN au demonstrat abundență diferențială în EV-urile celor cu preeclampsie: 12 miARN în cantități mai mari și 135 au fost în cantități mai mici, comparativ cu cele din sarcinile sănătoase. Aceste diferențe au fost detectabile încă din primul și al doilea trimestru de sarcină, indicând potențialul lor ca biomarkeri timpurii pentru preeclampsie.

sarcina boala cardiaca

Una dintre descoperirile cheie ale studiului este că anumite grupuri de miARN prezintă modele distincte pe parcursul sarcinii, care se modifică atunci când se dezvoltă preeclampsia. Unele dintre acestea provin din placentă și acționează ca mesageri moleculari între placentă și alte organe.

Capacitatea de a prezice preeclampsia prin această nouă metodă ar putea revoluționa abordarea actuală a monitorizării și îngrijirii prenatale. În mod obișnuit, preeclampsia este diagnosticată doar după apariția simptomelor precum hipertensiunea și proteinuria, fiind uneori prea târziu pentru a preveni complicațiile severe.

Deși descoperirile studiului sunt promițătoare, autorii subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a înțelege pe deplin mecanismele prin care aceste miARN-uri operează și pentru a valida utilizarea lor ca biomarkeri clinici.

Pe măsură ce cercetările continuă, diagnosticarea bazată pe miARN ar putea deveni o componentă standard a îngrijirii prenatale, oferind o călătorie mai sigură și mai sănătoasă pentru milioane de femei la nivel mondial.

Citește și: