Anxietatea, asociată cu 6 noi variante genetice. Cel mai amplu studiu de asociere la nivelul întregului genom identifică bazele moleculare ale bolii

  • Health literacy



Cel mai mare studiu realizat până acum care a evaluat modificările genomice asociate tulburărilor psihiatrice, a permis identificarea a 6 variante genetice care pot conduce la dezvoltarea anxietății. Mai mult decât atât, oamenii de știință au identificat o legătură puternică între anxietate, sindromul depresiv major precum și alte afecțiuni psihiatrice.

Aceste descoperiri deschid calea unor noi abordări din punct de vedere terapeutic. În viitor vor putea fi utilizate tratamente țintite, care să acționeze în mod specific asupra locului indicat de markerii genetici.

abonare

Studiul a analizat informații genetice provenite de la aproximativ 300.000 de persoane, participanți în cadrul Million Veteran Program, cea mai mare bază de date genomică. Dintre aceștia, 241.541 erau European-Americani, iar 61.796 African-Americani. Lucrarea integrală poate fi citită în American Journal of Psychiatry.

„Acestea sunt cele mai sugestive rezultate în ceea ce privește bazele genetice ale anxietății până în acest moment. Până acum nu s-a găsit nicio explicație pentru asocierea dintre anxietate și depresie sau alte afecțiuni mintale, însă am reușit să identificăm câteva riscuri similare, de natură genetică” – afirmă co-autorul studiului Dr. Joel Gelernter, Yale University School of Medicine, Connecticut.

În rândul persoanelor Afro-Americane a fost identificată o singură poziție genetică de risc și anume o modificare de inserție lângă TRPV6. Este important de notat faptul că această poziție genetică este foarte rar întâlnită în cazul persoanelor care nu au descendenți Africani.

Astfel, autorii studiului subliniază importanța analizelor genomice în rândul tuturor populațiilor, pentru a nu omite niciun potențial indiciu în mecanismele apariției anxietății.

cinci poziții risc genetic dezvoltare anxietate
Studiul a analizat informații genetice provenite de la aproximativ 300.000 de persoane, participanți în cadrul Million Veteran Program.

În ceea ce privește persoanele European-Americane au fost identificate 5 variante genetice de risc înalt în dezvoltarea anxietății. Principalele poziții care au demonstrat o corelație semnificativă cu această afecțiune sunt:

  • La nivelul cromozomul 3, lângă SATB1 (reglator care influențează expresia genelor implicate în dezvoltarea neuronală);
  • La nivelul cromozomul 6, lângă ESR1 (genă care codifică un receptor pentru estrogen).

O altă poziție de risc a fost identificată pe cromozomul 7, lângă gena MAD1L1. Studii anterioare au demonstrat că această variantă reprezintă un risc și pentru dezvoltarea afecțiunii bipolare și a schizofreniei.

Studiul a demonstrat, de asemenea, asocieri puternice între anxietate și alte boli psihiatrice precum depresia și nevroza și o slabă asociere cu afecțiunile neurologice.

„Aceste rezultate confirmă conexiunea dintre susceptibilitățile genetice ale depresiei și anxietății. Deși nu este o surpriză, acest lucru ne ajută și ne face să simțim că suntem în continuare pe calea cea bună” – Dr. James Potash, Johns Hopkins Medicine, Maryland.

Până în momentul de față mecanismele anxietății nu sunt pe deplin elucidate, iar conform Organizației Mondiale a Sănătății, 1 din 3 persoane suferă de o formă de anxietate la nivel global.

Totuși, zilnic se fac progrese în scopul identificării acestora precum și a potențialelor metode de tratament. În acest sens, în urmă cu un an, Food and Drug Administration a aprobat dispozitivul Cervella, un electrostimulator cranian care poate juca un rol important în tratarea anxietății, depresiei și a insomniei.

Citește și: