CE SPUN STUDIILE despre sindromul „burnout” la medici
Medicii sunt expuși la un nivel crescut de stres de-a lungul carierei profesionale și sunt susceptibili să sufere de sindrom „burnout” (sindromul „epuizării profesionale”), cu urmări care se răsfrâng nu numai asupra lor, dar și asupra pacienților și sistemului de sănătate. Medicii afectați prezintă risc crescut de a lua decizii eronate, de a avea o atitudine ostilă față de pacienți și relații dificile cu colegii de muncă.
De ce sunt medicii mai afectați de stres?
Prin prisma profesiei, medicii sunt expuși la foarte multe emoții puternice precum: dorința de a-și salva pacienții, frustrare în cazul eșecului, neputința în fața bolii, frica de a se îmbolnăvi, incertitudine în practica clinică sau dorința de a se detașa și a evita aceste sentimente.
Medicii sunt expuși la factori de stres și în afara relației medic-pacient, precum cerințele birocratice care sunt în creștere și în permanentă schimbare. Noțiunile medicale avansează rapid, astfel că medicii trebuie să rămână la curent cu acestea și să se adapteze rapid. În plus, resursele medicale sunt limitate în multe țări, conform unui raport al World Medical Association, care constată:
„Medicii din multe țări experimentează sentimente de frustrare în practicarea profesiei, fie din cauza resurselor limitate, a organizării sistemului sanitar, a știrilor care accentuează erorile medicale și comportamentul neadecvat al medicilor, sau din cauza provocărilor în relația cu pacienții”.
O consecință a expunerii cronice la factori de stres este sindromul „burnout”, care a fost denumit astfel pentru prima dată în anul 1974 de către Freudenberger pentru a descrie starea de epuizare resimțită de către lucrătorii din domeniul serviciilor publice, recunoscând astfel efectul presiunii contactului direct cu clienții, respectiv pacienții.
Expunerea cronică și severă la factori stresanți poate predispune și la o varietate de tulburări mintale, precum: depresie, anxietate, oboseală, tulburări ale somnului, abuz de alcool sau droguri, afectarea relațiilor personale, chiar suicid. Prevalența depresiei și a sindromului „burnout” este mai mare în rândul cadrelor medicale decât în populația generală, iar factorii de risc asociați depresiei sunt diferiți de cei ai altor grupuri profesionale.
Semne și simptome prezente în sindromul „burnout”
Sindromul „burnout” are o gamă variată de simptome cauzate de activitatea desfășurată la locul de muncă, în combinație cu alți factori de stres. Conform Maslach și Jackson, sindromul „burnout” are trei dimensiuni ale simptomatologiei:
- Epuizare emoțională provocată de muncă (oboseală, neputință de a empatiza, lipsă de energie, semne fizice precum dureri abdominale sau de cap);
- Depersonalizare (atitudine cinică, sentimente impersonale și distanțare față de pacienți);
- Scăderea performanței (sentimente de incompetență, ineficiență, inadecvare, dificultate de concentrare).
Nu există metode bine studiate pentru a stabili diagnosticul de sindrom „burnout”. Sunt disponibile o serie de chestionare pentru auto-evaluare, cel mai frecvent utilizat fiind „Maslach Burnout Inventory” (MBI), disponibil pentru diferite grupuri profesionale, însă nu este acreditat pentru a fi folosit ca test diagnostic. Majoritatea chestionarelor disponibile nu sunt capabile să distingă dacă simptomele sunt provocate de „burnout” sau de alte tulburări mintale, precum depresia, anxietata, sindromul de fatigabilitate cronică.
Factori de risc pentru „burnout”
Sindromul „burnout” apare în contextul desfășurării activității profesionale într-un mediu de lucru stresant caracterizat de: dezorganizare administrativă, lipsa satisfacției individuale în rândul angajaților, incapacitatea de a oferi angajaților un echilibru între viața profesională și cea familială, absența oportunităților de dezvoltare profesională etc.
Raportul global realizat de către Medscape pe tema sindromului „burnout” în rândul cadrelor medicale a inclus aproximativ 20.000 de medici din SUA și Europa. Rezultatele au evidențiat o prevalență între 36-51% a sindromului „burnout” și/sau depresiei. Epuizarea profesională a fost mai frecventă în Spania și Portugalia, în timp ce depresia a fost semnificativ mai prezentă în rândul medicilor germani, deși aceștia au raportat niveluri mai scăzute de „burnout”. Medicii din Marea Britanie au declarat cel mai puțin prezența epuizării sau a depresiei. În ceea ce privește principalii factori de risc, cel mai frecvent au fost incriminate îndatoririle birocratice, fiind urmate de programul de lucru îndelungat.
Importanța atmosferei de la locul de muncă a fost subliniată într-un studiu realizat în departamentul de primiri urgențe, care a observat că factorii organizatorici sunt puternic asociați cu nivelul crescut de „burnout”, spre deosebire de gravitatea patologiei pacienților. Factori precum relațiile tensionate între colegii de muncă se asociază independent cu scorul ridicat de „burnout”, în timp ce relațiile pozitive cu asistentele medicale se asociază cu un nivel scăzut.
Gradul satisfacției profesionale poate influența apariția sindromului „burnout” la medici, însă relația dintre cele două este controversată. Unele studii au raportat o corelație pozitivă între nivelul crescut de epuizare profesională și nivelul crescut al satisfacției, iar altele care au arătat asocierea între nivelul scăzut al satisfacției și un grad ridicat de „burnout”. Există unele observații care sugerează posibilitatea existenței unei variații în timp a acestei relații.
Un studiu american realizat pe medici din toate specialitățile (n = 7.288) a comparat gradul de apuizare și de satisfacție profesională cu media acestora din populația generală americană. S-a observat că acestea variază în funcție de specialitate, cele mai mari rate ale satisfacției înregistrându-se în rândul medicilor dermatologi și pediatri, iar cele mai mici niveluri, la medicii chirurgi generaliști și ginecologi. În mod neașteptat, cei care lucrau în specialitățile de chirurgie generală și medicină internă, deși aveau printre cele mai mici niveluri ale satisfacției profesionale, prezentau rate de „burnout” sub medie. În plus, specialități în care s-au întâlnit rate crescute ale epuizării (precum neurologie), nu prezentau niveluri atât de scăzute ale satisfacției.
Au fost identificați și o serie de factori modificabili care contribuie la apariția sindromului „burnout”, cel mai des incriminat fiind afectarea vieții personale și familiale.
Strategii de prevenție și de intervenție
Mulți dintre factorii implicați în apariția sindromului „burnout” sunt statici și dificil de influențat prin strategii de intervenție. În general, pentru a reduce riscul de epuizare profesională se recomandă schimbări la trei niveluri:
- Modificarea structurii organizaționale și a procesului de lucru;
- Îmbunătățirea relației între organizație și fiecare medic prin programe de dezvoltare profesională pentru o mai bună adaptare la mediul de muncă;
- Acțiuni la nivel individual pentru a reduce stresul și simptomele de afectare a sănătății.
Implicarea în activitatea profesională desfășurată este considerată de către psihologi o măsură importantă în prevenția „burnoutului” deoarece are potențialul de a îmbunătați relația între angajat și organizație. Este o atitudine pozitivă, în multe moduri opusă epuizării profesionale, caracterizată de vigoare și dedicare.
De asemenea, dobândirea rezilienței este o strategie preventivă în rândul medicilor. Aceasta se definește ca „abilitatea individului de a își reveni după stres” sau „adoptarea unor strategii pozitive de a face față unor situații de schimbare, adversitate, care le permit oamenilor să își continue activitatea profesională și viața personală”. Se consideră că strategiile de dobândire a rezilienței la nivel individual pot avea efectul de construire a „imunității de grup”, ducând la o scădere suplimentară a nivelurilor de stres în rândul cadrelor medicale.
Odată ce s-a instalat sindromul „burnout”, trebuie acționat și adoptate strategii terapeutice.
Căutarea sprijinului din partea colegilor, prietenilor, familiei este una dintre primele măsuri care trebuiesc luate în momentul apariției epuizării profesionale. Colaborarea și susținerea în cadrul colectivului de muncă ajută atât prin suportul emoțional, dar și prin oferirea de soluții sau măsuri utile pentru a depăși situația. Discuția cu îndrumătorul (șef de secție, profesor, mentor etc.) este esențială, deoarece poate conduce către schimbarea așteptărilor, uneori prea mari sau ajungerea la un compromis realist (stabilirea unor obiective realizabile într-un interval de timp optim).
Programele de reducere a stresului sunt deseori recomandate. Un studiu sistematic nu a găsit nicio dovadă a eficienței programelor scurte de management al stresului profesional în rândul cadrelor medicale. Cu toate acestea, s-au identificat dovezi puternice în favoarea eficienței programelor intensive, realizate pe termen lung.
Mulți medici care suferă de „burnout” încearcă diverse măsuri individuale de reducere a stresului și a epuizării prin activități relaxante precum yoga, meditație, tai chi. Tehnicile de „mindfulness” constau în practici de concentrare intensă asupra respirației și asupra fiecărei senzații și sentiment resimțite în fiecare moment. La locul de muncă, această practică se traduce în abordarea situațiilor într-un mod deschis și răbdător, fără a judeca. Există dovezi care sugerează că participarea la astfel de programe de comunicare se asociază pe termen scurt și lung cu îmbunătățiri ale nivelurilor de „burnout” la medici. Un studiu american care a evaluat efectele unui programat susținut de „mindfulness” și „self-awareness” constând într-o fază intensivă de 8 săptămâni, urmată de o fază de menținere de 10 luni, a observat că se asociază cu ameliorarea tuturor celor trei dimensiuni ale sindromului „burnout”.
Jumătate dintre medicii afectați de epuizare profesională apelează la activitatea fizică regulată pentru relaxare, pentru a depăși perioadele stresante dar și pentru a se detașa de problemele de la locul de muncă. Pentru a avea un stil de viață sănătos și liniștit, alături de exercițiile fizice, sunt esențiale odihnă și cel puțin 8 ore de somn pe zi.
Studii recente au evidențiat reducerea nivelului de stres prin lectură. Prin procesul de citire, se înregistrează niveluri ridicate ale empatiei. Un studiu publicat în revista Science a analizat cinci experimente în care subiecții au fost rugați să citească literatură de tip ficțiune, nonficțiune și ficțiune nonliterară. Cercetătorii au analizat apoi testarea teoriei minții („theory of mind” – ToM), un corespondent al măsurării empatiei, și care este utilizată în general pentru investigarea autismului. S-au observat rezultate mai bune la testarea ToM în rândul care au citit literatură ficțională. Conform Dr. Marchalik, implicat în studiu: „Cititul are efect asupra uneia din cele mai dificile părți ale sindromului burnout, și anume depersonalizarea”. Un studiu ce a inclus 513 medici a examinat impactul asupra „burnout” al obiceiului de a citi literatură nonmedicală. Riscul relativ de a prezenta epuizare profesională a fost cu 19% mai mic în rândul celor care citeau regulat (cel puțin o carte pe lună) iar riscul de depersonalizare, cu 44% mai redus.
Cât de mare este problema epuizării profesionale a medicilor?
Prevalența sindromului „burnout” în rândul medicilor este un fenomen global, însă variază de-a lungul timpului, între țări, zonă rurală/urbană, între diversele specialități, domeniul privat/public etc. Această mare variabilitate este de așteptat deoarece factorii de risc depind de mediul de lucru, care la rândul său este influențat de aceste variabile.
În acest an, rata prevalenței sindromului „burnout” la medici a scăzut sub 50% pentru prima dată din anul 2011, conform celei de-a treia ediții a unui studiu trienal realizat de către American Medical Association și Mayo Clinic. Anul trecut, 44% dintre medicii americani au raportat cel puțin un simptom de epuizare, o scădere semnificativă a procentului comparativ cu 54% în anul 2014. Cu toate acestea, în aceași perioadă de timp, numărul medicilor care au raportat semne de depresie a crescut de la 39.8% în 2014 la 41.7% în prezent.
„Progresul pe care ni-l arată acest studiu ne sugerează că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește eforturile naționale pentru a contracara sindromul burnout la medici, însă rămâne să depunem multă muncă pentru a obține schimbări semnificative”, a declarat Dr. Barbara McAneny, președinte American Medical Association.
Citește și:
- Sindromul de burnout la medici: risc dublu pentru neprofesionalism și insatisfacția pacientului. Medicii tineri, cei mai afectați
- Detectarea depresiei direct din conversațiile uzuale, folosind inteligența artificială
- #AHA18. Noul ghid al activității fizice. „Oricine poate să își îmbunătățească dramatic starea de sănătate prin mișcare”