#EADV2019. Mai mult de jumătate dintre pacienții cu psoriazis nu merg la medic, iar peste trei sferturi suferă de anxietate

  • Health literacy



Un nou studiu a arătat că un număr impresionant de pacienți cu psoriazis rămân netratați, această afecțiune având un timp mediu de diagnostic de 5 ani. Rezultatele au fost prezentate în cadrul celei de-a 28-a ediție a Congresului Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV 2019), care are loc între 9-13 octombrie 2019, la Madrid, Spania.

Studiul a analizat 650 de pacienți cu psoriazis din Germania și a identificat lacune majore între asistența medicală oferită acestor pacienți și modul în care această boală le afectează viața de zi cu zi. Analiza a fost realizată în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019 și a constat într-un chestionar online, cu scopul obținerii unor date auto-raportate despre impactul afecțiunilor dermatologice cronice asupra vieții cotidiene a pacienților. Aproape 9 din 10 pacienți incluși în acest studiu prezentau plăci psoriazice, cele mai afectate regiuni fiind cea a capului și a coatelor, suprafața medie afectată fiind de 6%.

abonare

46% dintre pacienți au declarat că nu apelează deloc la medic, indiferent de suprafața corpului afectată de boală. Mai mult de jumătate (56%) dintre pacienții care prezentau mai mult de 20% din suprafața corpului afectată de psoriazis, au declarat că în prezent nu merg la un medic care să îi ajute cu un tratament adecvat condiției lor medicale, considerând că medicii investesc prea puțin timp în pacienți, nu prezintă interes pentru afecțiunea respectivă sau nu sunt bine informați. Jumătate dintre pacienții care aveau prescris un tratament, au declarat că acesta nu îi ajută în mod real în tratarea bolii (49%) sau prezintă prea multe efecte adverse (29%).

Majoritatea pacienților (88%) au declarat că boala lor se înrăutățește în condiții de stres, iar o mare parte dintre aceștia au raportat că boala i-a determinat să-și diminueze contactul social sau să renunțe la anumite activități. De asemenea, 47% dintre pacienți consideră că s-au acomodat cu boala și că pot face față simptomelor fără să apeleze la medic.

„În ciuda faptului că psoriazisul este o boală bine cunoscută, o proporție marcantă de pacienți sunt insuficient tratați. Pentru a satisface nevoile acestor pacienți este necesară găsirea unui tratament adecvat lor, acordându-le mai mult timp. În plus, nu trebuie să neglijăm pacienții nemulțumiți de tratamentul lor actual, care au renunțat să solicite ajutor medical specializat. Profesioniștii din domeniul sănătății au obligația de a se asigura ca toți cei care suferă de psoriazis să primească îngrijiri optime” – a comentat cercetătorul principal al studiului, Maximilian Schielein, de la Departamentul de Dermatologie și Alergologie, Universitatea Tehnică din Munich, Germania.

Psoriazisul reprezintă o boală cutanată cronică comună, netransmisibilă, care afectează cel puțin 100 de milioane de persoane la nivel global. Cauza psoriazisului este încă necunoscută, dar cercetările arată că atât sistemul imun, cât și componenta genetica joacă un rol important în dezvoltarea acestei afecțiuni.

Anxietatea la pacienții cu psoriazis

Psoriazisul este asociat cu o varietate de probleme psihologice. De aceea, aspectele psiho-sociale ale acestei afecțiuni trebuie luate în considerare. Un alt studiu prezentat în cadrul ediției din acest an a Congresului Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie (EADV 2019) a arătat că peste trei sferturi (77%) dintre pacienții cu psoriazis în fază acută suferă de tulburare anxioasă, comparativ cu 19% dintre persoanele aparținând populației generale.

Studiul a inclus 127 de pacienți cu psoriazis sever în stadiu acut și 62 de persoane sănătoase, care au fost evaluate din punct de vedere al statusul psiho-emoțional. În cazul pacienților cu psoriazis, concluziile au fost următoarele:

  • 33% dintre pacienți prezintă un grad ridicat de anxietate;
  • 44% dintre pacienți repezintă un grad mediu de anxietate;
  • 23% prezintă un grad scăzut de anxietate.

Aceste rezultate evidențiază necesitatea unor programe interdisciplinare pentru diagnosticarea și tratamentul psoriazisului, precum și nevoia de includere a intervențiilor psihosociale specifice în regimul general de tratament, pentru a ajuta la îmbunătățirea managementului bolii, dar și a prognosticului pe termen lung.

Citește și: