Româncele vor beneficia de un plan personalizat de prevenție a cancerului ovarian

  • Altfel despre Cancer



Femeile din România care prezintă factori de risc pentru a dezvolta cancer ovarian vor beneficia de un plan de prevenție personalizat. Proiectul a fost realizat de Coaliția Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian (World Ovarian Cancer Coalition, WOCC), în parteneriat cu Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Proiectul WOCC cercetează problemele-cheie cu care se confruntă femeile cu cancer ovarian. Cercetarea se va finaliza la finalul acestui an cu recomandări specifice de acțiune pentru fiecare țară, cu scopul de a remedia problemele semnalate.

abonare

„Una dintre prioritățile noastre a fost ca țările participante să fie cât mai variate și ne-am bucurat mult atunci când FABC a acceptat să se implice. În același timp, ne bucură faptul că Dr. Dragos Median a acceptat să fie unul dintre cei 10 medici clinicieni din lume aleși pentru a se implica în acest proiect. Cu ajutorul acestei expertize avem informații despre sistemul de sănătate din România pe baza cărora să putem propune un plan de acțiuni cu adevărat eficient pentru româncele cu care suferă de această afecțiune” – Frances Reid, reprezentant WOCD

„Așteptăm cu nerăbdare să aflăm care sunt rezultatele studiului și să implementăm, pentru prima dată în România, un plan de acțiune cu adevărat eficient pentru pacientele cu cancer ovarian” – Cezar Irimia, Președintele FABC

Cancerul ovarian este unul dintre cancerele care pot fi vindecate dacă sunt depistate la timp. FABC recomandă femeilor să mențină un stil de viață sănătos și să meargă periodic la medic, astfel încât să depisteze eventualele probleme în stadii incipiente.

„Majoritatea cazurilor de cancer ovarian sunt descoperite întâmplător, în timpul unei vizite de rutină la medic. Controlul de rutină la medicul ginecolog poate crește șansele de descoperire a cancerului ovarian în stadiu incipient. Dacă se pune diagnosticul corect, se aplică tratamentul potrivit și dacă intervențiile sunt realizate corect și la timp, în stadii incipiente, atunci putem spune că această boală este vindecabilă” – Dr. Dragoș Median, medic specialist oncolog

Factori de risc pentru cancerul ovarian

Potrivit FABC, principalii factori de risc pentru cancerul ovarian sunt:

  • istoricul familial – 10-20% dintre femeile care au rude de gradul I diagnosticate cu cancer mamar sau ovarian sunt predispuse să se confrunte cu cancer ovarian
  • vârsta avansată – cancerul ovarian apare cel ma frecvent la femeile cu vârstă de peste 50 de ani și au început menopauza
  • probleme ale ciclului menstrual – femeile care nu nasc, a căror menstruație debutează la o vârstă mică sau la care menopauza se instalează tardiv sunt mai predispuse la a suferi de cancer ovarian.
  • administrarea terapiilor hormonale
  • sindromul ovarelor polichistice – riscul de cancer ovarian crește din cauza secreției scăzute de hormoni de testosteron

În plus, un studiu recent arată că greutatea corporală în exces este responsabilă pentru aproximativ 8% dintre cazurile de cancer, inclusiv cancer ovarian. Mai mult, fumatul este asociat cu dezvoltarea a 17 tipuri de cancer diferite, printre care și cancerul ovarian. Aceste date evidențiază importanța unui stil de viață sănătos în prevenția cancerului.

În viitorul apropiat, am putea evalua riscul de cancer ovarian folosind un simplu test care presupune prelevarea salivei. FDA a aprobat punerea pe piață a testului genetic  23andMe, primul astfel de test vândut direct consumatorului. 23andMe poate detecta 3 dintre cele peste 1.000 de mutații de la nivelul genelor BRCA1/BRCA2, care sunt asociate cu un risc crescut de apariție a cancerului ovarian și a cancerului la sân.

Testul analizează probe de ADN obținute din salivă, de fiecare utilizator și raportează:

  • dacă o femeie este la risc crescut de a dezvolta cancer mamar și ovarian
  • dacă un bărbat are un risc mare de a dezvolta cancer prostatic sau de sân.

Între timp, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer oferă o platformă online unde vă puteți informa cu privire la prevenția și diagnosticarea precoce a cancerului. De asemenea, urmăriți raportuldegarda.ro și altfeldesprecancer.ro pentru cele mai noi informații cu privire la oncologie.

Următoarele infografice, oferite de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, prezintă statistici cu privire la cancerul ovarian în România și la nivel mondial:

Articole recomandate:

Ce tipuri de cancer putem preveni prin dieta echilibrată, activitate fizică și menținerea greutății corporale normale

Obezitatea, asociată cu cel puțin 13 tipuri de cancer

FDA autorizează primul test adresat direct consumatorului care identifică trei mutații specifice la nivelul genelor BRCA1/BRCA2 asociate cancerului de sân, de ovar și de prostată

75% dintre pacientele cu cancer mamar sau ovarian nu și-au făcut testarea genetică, deși ar fi trebuit