Esențial COVID-19. ECDC: impactul vaccinării complete asupra riscului de transmitere a infecției și implicațiile pentru ridicarea măsurilor non-farmacologice

  • Esențial COVID-19



Accesează Esențial Covid-19

Esential Covid-19: cele mai importante informații
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial COVID-19: cele mai importante știri ale săptămânii” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea impactului pandemiei Covid-19.

Știrile săptămânii 19-25 aprilie 2021:

Monitorizarea răspândirii SARS-CoV-2 la nivel comunitar în Marea Britanie, utilizând rezultatele auto-testării antigenice rapide

Un studiu publicat recent în revista Science descrie impactul unui program de supraveghere virală comunitară asupra apariției de noi focare de infecție COVID-19. Potrivit raportului, monitorizarea cazurilor COVID-19 în comunitate poate crește substanțial gradul de conștientizare a populației și poate aduce beneficii, inclusiv la o prevalență scăzută a cazurilor. 

REal-time Assessment of Community Transmission-1 (REACT-1) este un program național de monitorizare la nivel comunitar, prin care s-a urmărit prevalența SARS-CoV-2 în Marea Britanie, prin eșantionarea aleatorie a populației în mod repetat. 594.000 de persoane (din 2,4 milioane care au fost invitate să intre în program) s-au auto-testat (cu teste rapide antigenice, cu prelevare nazală), indiferent de existența sau nu a simptomelor, din luna mai până la începutul lunii septembrie 2020. Programul a fost creat astfel încât să fie un semnal timpuriu de alarmă pentru creșterea cazurilor. De exemplu, spre deosebire de monitorizarea epidemiologică standard din majoritatea țărilor, care presupune raportarea cazurilor și se bazează pe capacitatea sistemului de sănătate, REACT-1 a oferit o predicție timpurie a creșterii numărului de cazuri care s-a asociat cu începutul valului 2 al pandemiei.

abonare

Specialiștii subliniază că deși sensibilitatea testelor rapide antigenice este estimată la 70-80%, iar în realitate, prevalența cazurilor este mai ridicată, acest lucru nu influențează totuși observarea timpurie a trendului și estimarea R. Este menționat și cazul Slovaciei. Testarea în masă a fost utilizată ca și intervenție suplimentară la supravegherea de rutină, însă nu a adus cu adevărat valoare deoarece nu a fost realizată în mod repetat.

Conform autorilor REACT-1, în timp ce se așteaptă vaccinarea tuturor grupurilor la risc, controlul pandemiei actuale trebuie să se bazeze în continuare pe măsurile cunoscute de sănătate publică, inclusiv distanțarea, spălarea frecventă a mâinilor, purtarea măștilor și un sistem eficient de testare, urmărire și izolare. Deși distanțarea socială strictă a adus beneficii majore în UK în timpul primului lockdown, prevalența cazurilor a crescut ulterior. O combinație de măsuri similare, adăugând vaccinarea, ar trebui să conducă din nou la reduceri importante ale prevalenței, însă rolul programelor ca REACT-1 este crucial, complementar – având capacitatea să detecteze și cea mai mică creștere a prevalenței și să ajute la declanșarea unui răspuns eficient de sănătate publică.

GISAID: peste 1 milion de genomuri SARS-CoV-2 secvențiate și distribuite la nivel mondial în timp record

Peste 1,2 milioane de genomuri SARS-CoV-2 au fost publicate în GISAID, cea mai importantă platformă pentru împărtășirea datelor legate de noul coronavirus, la nivel internațional. 172 de țări contribuie la această bază de date, prin intermediul căreia poate fi monitorizată evoluția zilnică a SARS-CoV-2. Primul genom SARS-CoV-2 secvențiat în China a fost publicat în ianuarie 2020. În luna mai, Marea Britanie secvenția 6% din cazuri, devenind lider mondial. Până pe 20 aprilie 2021, Statele Unite ale Americii a contribuit cu 303.359 de genomuri, iar Marea Britanie cu 379.510 genomuri.

GISAID a fost concepută în 2006 ca o platformă pentru monitorizarea virusurilor gripale, însă din cauza barierelor care țin de distribuția datelor, aceasta a fost utilizată abia 2 ani mai târziu. În contextul pandemiei COVID-19 a fost stabilit un record, pentru prima dată un volum imens de date a fost disponibil cercetătorilor din întreaga lume, înainte de publicare.

Atunci când virusul SARS-CoV-2 s-a răspândit în China, echipa GISAID a luat legătura cu cercetători și autorități din întreaga lume, pentru a înțelege rapid barierele care stau în calea accesului la date, precum și provocările cu care se confruntă fiecare regiune. De exemplu, în zona de vest a Africii exista problema lipsei personalului calificat în bioinformatică, iar experții GISAID au contribuit cu workshop-uri pentru crearea competențelor în secvențiere și analiză de date. Utilizarea secvențierii genomice a SARS-CoV-2 pe scară largă este crucială pentru studierea originii virusului SARS-CoV-2 și răspândirea variantelor sale virale.

Cu toate acestea, există diferențe majore între capacitatea de secvențiere și utilizare a datelor în timp real pentru informarea deciziilor de sănătate publică. La nivel UE, Comisia Europeană recomandă ca Statele Membre să ajungă la o capacitate de secvențiere de cel puțin 5% din probele pozitive COVID-19, însă la începutul anului 2021 o singură țară testa mai mult de 1% din probele pozitive. 

CDC: riscul de infectare cu SARS-CoV-2 este redus semnificativ după vaccinarea contra COVID-19

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) colectează date referitoare la infectările care au condus la spitalizări și decese și cercetează tipare referitoare la vârsta și starea de sănătate a oamenilor, caracteristicile vaccinurilor, dar și ale variantelor COVID-19.

CDC a raportat faptul că mai mult de 5.800 din 75 de milioane de persoane complet vaccinate în Statele Unite au fost infectate cu SARS-CoV-2. Dintre aceste cazuri de infectare raportate, 396 au fost spitalizate și 74 de oameni au decedat. CDC definește infectarea după vaccinare ca fiind îmbolnăvirea cu sau fără simptome la 14 sau mai multe zile de la vaccinarea completă.

Potrivit CDC, deși riscul de infectare este foarte scăzut, este normal și de așteptat ca infectarea să apară după vaccinare, din cauza faptului că niciunul dintre cele trei vaccinuri nu este 100% eficient în prevenirea infectării cu SARS-CoV-2. „Dacă protecția este de 95%, 5% dintre cei care au fost vaccinați nu vor fi protejați”, a menționat Barry Bloom, profesor și imunolog la Harvard T.H. Chan School of Public Health. Cu toate că vaccinurile Pfizer/BioNTech și Moderna au o eficacitate mare, 95% și, respectiv 94%, este de așteptat ca unii oameni care se vaccinează să se infecteze.

Până la momentul actual, experții nu au demonstrat cauza pentru care anumite persoane nu sunt complet protejate de vaccinuri. O ipoteză ține de particularitățile răspunsului imun. Anumite persoane pot dezvolta anticorpi împotriva nucleocapsidelor, iar acești anticorpi nu au același efect protector.

Programul național de vaccinare contra COVID-19 din Israel a produs o scădere susținută a infecțiilor cu SARS-CoV-2

Conform unui studiu publicat în revista Naturedupă aproximativ 2 luni de la demararea campaniei de vaccinare cu Pfizer-BioNTech (20 decembrie 2020 – 24 februarie 2021), 85% dintre persoanele cu vârste de peste 60 de ani au fost vaccinate cu ambele doze și au fost înregistrate o scădere de 77% a numărului de cazuri, o scădere de 45% a rezultatelor pozitive în urma testării, o scădere de 68% a numărului de spitalizări și o scădere de 67% a numărului de internări cu forme severe ale bolii, comparativ cu valorile maxime înregistrate în țară până la acel moment. Mai mult, studiul arată că în orașele în care vaccinarea s-a efectuat din timp a fost înregistrată o scădere de 88% a cazurilor confirmate pozitiv și 79% a cazurilor severe, care necesitau internare comparativ cu valorile maxime atinse, în timp ce în orașele în care vaccinarea a avut loc mai târziu, au fost observate scăderi mai reduse, de 78%, respectiv 66%.

Israelul este una dintre țările cu cea mai mare rată de vaccinare în rândul populației datorită campaniei naționale de vaccinare contra COVID-19, cu 48,8%, 34% și 7,5% din populație vaccinată cu prima sau cu a doua doză de vaccin sau imunizată în urma infectării cu SARS-CoV-2 până în 24 februarie 2021. Potrivit regulilor date de Ministerul Sănătății din Israel, a fost stabilită prioritizarea vaccinării persoanelor aflate în grupele de risc, și anume, persoanele în vârstă de peste 60 de ani, personalul medical și pacienții cu comorbidități severe.

ECDC: impactul vaccinării complete asupra riscului de transmitere a infecției cu SARS-CoV-2 și implicațiile pentru ridicarea măsurilor non-farmacologice

Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC) a dezvoltat un set de recomandări cu privire la implicațiile vaccinării complete pentru măsurile non-farmacologice de control al răspândirii SARS-CoV-2. Cercetările sunt încă limitate în ceea ce privește transmiterea virusului de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate. Reducerea riscului de dezvoltare a unor forme severe ale bolii este în strânsă legătură cu rata de vaccinare în rândul populației și este influențată de factori precum vârsta și starea de sănătate, caracteristicile vaccinului, variantele virusului, contextul și situația epidemiologică.

Conform ECDC, riscul de dezvoltare a unor forme severe de COVID-19 pentru un individ complet vaccinat este foarte scăzut în cazul tinerilor și adulților și scăzut pentru persoanele vârstnice și cele care prezintă factori de risc. Mai mult, riscul de a dezvolta forme severe pentru persoanele nevaccinate care au intrat în contact cu persoane vaccinate și expuse infecției cu SARS-CoV-2 este foarte scăzut pentru tineri și adulți și moderat pentru vârstnicii care prezintă factori de risc.

Rezultatele campaniilor de vaccinare din țări precum Marea Britanie și Israel demonstrează faptul că transmiterea virusului la nivel comunitar poate fi redusă, iar relaxarea treptată a măsurilor, în timp ce procesul de vaccinare a populației este realizat cât mai repede cu putință, este fezabilă.

În prezent, măsurile non-farmacologice pot fi ridicate în anumite situații:

  • Distanțarea socială și purtarea măștii sunt două măsuri care ar putea fi relaxate atunci când persoane complet vaccinate intră în contact cu alte persoane complet vaccinate, dar și atunci când persoane nevaccinate din aceeași familie intră în contact cu persoane complet vaccinate, atâta timp cât nu există factori de risc pentru dezvoltarea formelor severe ale bolii.
  • Testarea și carantinarea turiștilor, precum și testarea regulată la locurile de muncă ar putea fi relaxate pentru persoanele complet vaccinate, atâta timp cât variantele virusului au o prezență redusă sau inexistentă în comunitatea din țara de origine,inclusiv în cazul turiștilor.