Singurul congres din România dedicat științei longevității a pus față în față cercetarea internațională și expertiza medicală românească, cu o miză care privește direct viitorul medicinei: cum putem transforma anii în plus de viață în ani trăiți cu o sănătate mai bună. Bucureștiul a devenit, pentru o zi, un punct de întâlnire al unor direcții de cercetare care până nu demult păreau să aparțină medicinei viitorului. Cercetători și experți din SUA, Spania, Germania, Letonia, Israel, India și Arabia Saudită au venit în România pentru a discuta despre mecanismele biologice ale îmbătrânirii și despre cât de aproape este știința de a le putea influența.

Află mai multe: Lideri mondiali ai longevității, la București. Cercetători de la Harvard, CNIO și KAUST, la Congresul Internațional de Longevitate 2026

La Congres au fost reprezentate instituții precum Harvard Medical School, Centrul Național de Cercetări Oncologice din Spania (CNIO), King Abdullah University of Science and Technology (KAUST) din Arabia Saudită, University Medical Center Rostock din Germania, Rīga Stradiņš University din Letonia, Government Institute of Medical Sciences (GIMS) din India și Bar-Ilan University din Israel.

Timp de o zi, 25 de experți au prezentat cercetări și direcții medicale care schimbă felul în care este studiată îmbătrânirea: de la reprogramarea celulelor și măsurarea vârstei biologice până la telomeri, genom, inteligență artificială, medicină regenerativă, microbiom și sănătatea femeii după menopauză.

Dr. Ravi Kumar Chaudhary a evidențiat potențialul reprogramării epigenetice și celulare de a încetini îmbătrânirea biologică și de a restaura anumite funcții celulare, subliniind însă că trecerea de la cercetare la practica medicală depinde de validarea siguranței pe termen lung și de integrarea biomarkerilor epigenetici în evaluarea funcțională: „Vârsta cronologică este calendarul. Vârsta biologică este starea”. Două persoane de 50 de ani pot avea celule, țesuturi și riscuri de boală aflate la distanță de ani sau chiar decenii din punct de vedere biologic.

În premieră în România, Patrick Paine, cercetător la Harvard Medical School, a prezentat la Congres rezultatele unui studiu experimental privind întinerirea celulară cu ajutorul peptidelor, înainte ca acestea să fie prezentate la Harvard, deschizând o nouă direcție de cercetare asupra posibilității de a reda celulelor îmbătrânite caracteristici asociate unei stări biologice mai tinere. Rezultatele experimentale se referă la noi metode de reprogramare celulară, inclusiv utilizarea factorului GxF1, care a determinat celulele îmbătrânite să dobândească caracteristici asociate unor celule cu aproximativ 14 ani mai tinere, subliniind că cercetarea se află încă în fază experimentală și nu reprezintă un tratament disponibil pentru oameni.

Te-ar putea interesa și: Oamenii trăiesc mai mult, dar nu și mai sănătos: creșterea longevității aduce cu sine și mai multe cazuri de cancer, diabet și boli cardiovasculare

Anton Kulaga a prezentat modul în care genetica și bioinformatica pot contribui la înțelegerea longevității, arătând că ereditatea duratei intrinseci a vieții ar putea ajunge la aproximativ 50%, dar subliniind că genomul poate indica predispoziții și riscuri, fără a putea prezice cu exactitate cât va trăi o persoană.

Dr. Elizabete Ārgale, de la Rīga Stradiņš University, a evidențiat particularitățile longevității feminine, subliniind că după menopauză pot urma peste 30 de ani de viață, în care menținerea sănătății cardiovasculare, osoase, musculare, cerebrale și sexuale devine esențială pentru calitatea vieții.

Prezența Mariei Blasco, lider al Grupului de Telomeri și Telomerază de la CNIO, a prezentat cercetarea uneia dintre structurile-cheie asociate îmbătrânirii celulare. Blasco studiază de peste două decenii degradarea telomerilor și legătura acesteia cu pierderea capacității de regenerare a țesuturilor și apariția bolilor asociate vârstei.

Dincolo de laboratoare, concluziile congresului vizează și politicile publice. Dr. Ilia Stambler, reprezentant al International Longevity Alliance și VETEK, a formulat în prezentarea sa una dintre tezele centrale: „Pentru a obține longevitate sănătoasă, trebuie să tratăm îmbătrânirea degenerativă”, pe care a legat-o de prevenirea bolilor cronice și de nevoia unei finanțări mai mari pentru cercetare. International Longevity Alliance reunește în prezent 88 de organizații nonprofit din 66 de țări.

Te-ar putea interesa și: Creșterea speranței de viață este foarte lentă în secolul ’21, în ciuda progreselor în medicină

Una dintre concluziile ale celei de-a doua ediții este că medicina longevității se îndepărtează de întrebarea simplă „cum trăim mai mult?” și încearcă să răspundă unei probleme măsurabile: cum păstrăm sau recuperăm funcția organismului pe măsură ce îmbătrânim. Rezultatele diferă mult ca nivel de maturitate, de la prevenție și intervenții deja utilizate în medicină până la reprogramare celulară și terapii aflate încă în laborator. Tocmai această delimitare între ceea ce poate fi aplicat astăzi și ceea ce trebuie încă demonstrat a fost una dintre mizele Congresului Internațional de Longevitate.

În cadrul Congresului Internațional de Longevitate a fost lansată și ediția în limba română a volumului „Viața înfruntă moartea. Secretele longevității”, semnat de José Cordeiro și David Wood. Cartea, tradusă și publicată în România de Editura Niculescu, explorează progresele din biotehnologie, inteligență artificială și medicina regenerativă care ar putea schimba, în următoarele decenii, modul în care este înțeles și tratat procesul de îmbătrânire, temă pe care Cordeiro a abordat-o și în intervenția sa din cadrul congresului.

Congresul Internațional de Longevitate a fost organizat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu International Longevity Alliance și VETEK Association – The Movement for Longevity and Quality of Life.

Raportul de Gardă este partener media al Congresului Internațional de Longevitate 2026. Materialul face parte din comunicarea dedicată evenimentului și este publicat în baza acestui parteneriat.

Pe 24 septembrie este marcată Ziua de conștientizare a hipercolesterolemiei familiale, într-un moment în care depistarea precoce a acestei afecțiuni capătă tot mai multă atenție atât în recomandările clinice, cât și în politicile europene de prevenție cardiovasculară.

Importanța depistării precoce vine din faptul că, în FH, riscul cardiovascular se acumulează în timp. Persoanele afectate sunt expuse încă din copilărie la concentrații crescute de LDL-colesterol, iar această expunere prelungită favorizează apariția aterosclerozei și a bolii cardiovasculare premature. Cu cât diagnosticul este stabilit mai devreme, cu atât există mai mult timp pentru reducerea LDL-colesterolului și a riscului cardiovascular pe termen lung.

Tema este susținută și la nivelul Comisiei Europene. Cu ocazia Zilei de conștientizare a hipercolesterolemiei familiale, Olivér Várhelyi, comisarul european pentru sănătate, a atras atenția asupra numărului mare de persoane care trăiesc cu FH fără să știe și asupra rolului screeningului în prevenția cardiovasculară.

„Prea multe persoane trăiesc cu hipercolesterolemie familială fără să știe. Depistarea precoce și screeningul sunt esențiale pentru prevenirea bolilor cardiovasculare și pentru identificarea din timp a factorilor de risc”, a transmis acesta.

Mesajul integral al comisarului european poate fi consultat aici.

Diagnosticul și tratamentul FH încep tot mai devreme

Una dintre cele mai importante noutăți din acest an este publicarea noului consens al European Atherosclerosis Society (EAS) privind hipercolesterolemia familială la copii și adolescenți, care actualizează recomandările din 2015.

Documentul aduce criterii revizuite de diagnostic, ținte mai scăzute pentru LDL-colesterol și recomandă începerea tratamentului mai devreme. Pentru copiii cu forma heterozigotă de FH, tratamentul hipolipemiant poate fi inițiat în prima decadă de viață, ideal începând de la aproximativ 6 ani, în funcție de profilul individual de risc.

Un element central al noilor recomandări este expunerea cumulativă la LDL-colesterol. În FH, riscul cardiovascular nu depinde doar de valoarea LDL măsurată la un moment dat, ci și de durata expunerii la concentrații crescute. Pentru că această expunere începe de la naștere, diagnosticul și tratamentul precoce pot reduce povara totală de LDL acumulată de-a lungul vieții.

Importanța intervenției timpurii este susținută și de datele care arată că modificări funcționale și structurale ale peretelui arterial pot fi observate la copiii cu FH chiar înainte de adolescență. În cazul formei homozigote, mult mai rare și mai severe, ateroscleroza poate deveni evidentă încă din primele două decenii de viață.

Depistarea unui copil cu FH poate avea însă implicații și pentru restul familiei. Fiind vorba despre o afecțiune genetică, diagnosticul poate conduce la evaluarea părinților, fraților și altor rude care ar putea avea, la rândul lor, valori crescute ale LDL-colesterolului fără să știe.

De la recomandări la programe de screening care pot funcționa în practică

Chiar dacă beneficiile diagnosticului precoce sunt tot mai bine documentate, diferența dintre recomandările medicale și ceea ce se întâmplă în practică rămâne mare. În Europa, mai puțin de 10% dintre copiii cu FH sunt în prezent identificați, potrivit EAS.

De aceea, o parte tot mai importantă a cercetării în acest domeniu nu mai urmărește doar dacă screeningul funcționează, ci și cum poate fi introdus în sistemele de sănătate, cum poate ajunge la populație și ce bariere împiedică familiile să participe.

Un exemplu este proiectul european PERFECTO – Preventing the Preventable: Familial Hypercholesterolaemia Paediatric Screening for Cardiovascular Health, finanțat prin EU4Health. PERFECTO a abordat screeningul pediatric nu doar din perspectiva identificării copiilor cu FH, ci și a condițiilor necesare pentru ca astfel de programe să poată fi aplicate în practică și acceptate de populație.

O componentă importantă a proiectului s-a concentrat pe comunicarea cu familiile și comunitățile, pornind de la ideea că simpla disponibilitate a screeningului nu garantează și participarea. În România și Cipru au fost analizate nivelul de informare, percepțiile asupra riscului genetic, barierele sociale și culturale și factorii care pot influența decizia de participare la screening.

Pe baza acestor date a fost dezvoltat Personalised Communication Model (PCM), unul dintre rezultatele proiectului, care propune adaptarea mesajelor și a modalităților de comunicare în funcție de nevoile diferitelor grupuri de populație. Modelul poate sprijini conceperea campaniilor de informare și a programelor de screening astfel încât informațiile despre FH, riscul ereditar și beneficiile diagnosticului precoce să fie mai ușor de înțeles și mai relevante pentru persoanele cărora li se adresează.

Experiența PERFECTO arată astfel că extinderea screeningului pentru FH nu depinde doar de criteriile clinice sau de disponibilitatea testării. Felul în care oamenii înțeleg riscul, modul în care sunt informați și accesul la un traseu clar după screening sunt elemente importante pentru ca depistarea precoce să funcționeze în practică.

Această direcție se înscrie și în obiectivele formulate prin Declarația de la Praga din 2022, care a cerut statelor membre UE să dezvolte programe de screening pediatric pentru hipercolesterolemia familială, adaptate contextului național, și să abordeze barierele de implementare, informare și acces.

Safe Hearts Plan aduce depistarea precoce pe agenda europeană

Discuția despre FH are loc și într-un context european nou. În decembrie 2025, Comisia Europeană a lansat Safe Hearts Plan, prima abordare la nivelul UE dedicată în mod specific sănătății cardiovasculare.

Planul acoperă prevenția, depistarea precoce și screeningul, tratamentul și îngrijirea bolilor cardiovasculare și acordă o atenție specială copiilor, tinerilor și altor grupuri vulnerabile. Printre cele zece inițiative principale se numără un program de prevenție personalizată pe tot parcursul vieții, un protocol european pentru controalele de sănătate cardiovasculară și o foaie de parcurs pentru cercetare și inovare în bolile cardiovasculare.

Pentru FH, aceste direcții sunt deosebit de relevante. Boala este prezentă de la naștere, poate fi identificată înainte de apariția simptomelor și există intervenții care pot reduce substanțial expunerea cumulativă la LDL-colesterol.

În contextul actualizării recomandărilor pentru copii, EAS și organizațiile de pacienți au cerut ca depistarea precoce a FH să fie luată în considerare în implementarea Safe Hearts Plan și în viitoarele inițiative europene privind controalele cardiovasculare.

Safe Hearts Plan menționează explicit și proiectele de cercetare și implementare finanțate prin EU4Health în domeniul bolilor cardiovasculare, printre care se află și PERFECTO.

Depistarea precoce a riscului cardiovascular, în centrul EU Screening Week

Mesajul privind identificarea precoce a riscului cardiovascular va continua și săptămâna viitoare. Între 28 septembrie și 4 octombrie 2026 are loc EU Screening Week, o inițiativă europeană asociată Safe Hearts Plan.

Campania pune accent pe cunoașterea unor parametri cardiometabolici de bază — tensiunea arterială, colesterolul și glicemia — și încurajează populația să discute cu profesioniștii din sănătate despre evaluarea riscului cardiovascular.

În cazul FH, măsurarea colesterolului poate avea însă o semnificație diferită față de evaluarea unui factor de risc dobândit. Un LDL-colesterol foarte crescut, în special la un copil sau la un adult tânăr, poate ridica suspiciunea unei cauze genetice și poate duce ulterior la evaluarea altor membri ai familiei.

În România, în aceeași perioadă, 28 septembrie – 4 octombrie, este organizată Săptămâna Sănătății Inimii, aliniată EU Screening Week. Programul include screening cardiovascular gratuit, activități de tip „Know Your Numbers”, educație pentru sănătate și inițiative dedicate cardiogenomicii și prevenției personalizate.

FH este astfel un exemplu foarte concret al motivului pentru care depistarea precoce contează în prevenția cardiovasculară. O valoare crescută a colesterolului identificată la timp poate duce nu doar la prevenirea unui eveniment cardiovascular la persoana testată, ci și la descoperirea unui risc genetic prezent în întreaga familie.

În ultimii ani, discuția despre hipercolesterolemia familială s-a mutat tot mai mult de la întrebarea „cum tratăm boala?” la „cum îi identificăm la timp pe cei care o au?”. Noile recomandări clinice, proiectele europene de cercetare și implementare și prioritățile introduse prin Safe Hearts Plan arată că depistarea precoce a FH începe să fie privită tot mai mult ca o componentă a prevenției cardiovasculare pe tot parcursul vieții.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

Declarația de la Praga: e momentul ca toate țările UE să implementeze programe de screening pediatric pentru hipercolesterolemia familială

Cercetarea a inclus 91.292 de adulți din UK Biobank, care au purtat la încheietura mâinii un accelerometru, un dispozitiv care înregistrează mișcarea, timp de șapte zile. Datele obținute au fost analizate împreună cu înregistrările medicale privind diagnosticele de cancer și decesele. Sedentarismul prelungit a fost definit prin intervale de cel puțin 30 de minute, în care minimum 90% din timp a fost clasificat de algoritmul bazat pe datele accelerometrului drept comportament sedentar.  Intervalele mai scurte sau cele în care activitatea fizică de orice tip reprezenta peste 10% din timp au fost clasificate separat. Analizele statistice au ținut cont de factori care puteau influența asocierile, precum vârsta, sexul, fumatul, alimentația, consumul de alcool și situația socioeconomică.

Rezultatele sugerează că riscul de cancer este asociat nu doar cu timpul total petrecut zilnic stând jos, ci și cu durata perioadelor dintre pauzele de mișcare. Fiecare oră suplimentară pe zi de sedentarism prelungit a fost asociată cu un risc cu 9% mai mare de deces prin cancer și cu un risc cu 3% mai mare de apariție a cancerului în ansamblu. Pentru cancerele asociate obezității și cele asociate diabetului de tip 2, evaluate ca două grupuri distincte, fiecare oră suplimentară a fost asociată cu un risc cu 5% mai mare. Aceste procente exprimă diferențe relative de risc, iar rezultatele pentru grupurile de cancere nu indică o creștere identică pentru fiecare tip de cancer în parte.

Citește și: CE SPUN STUDIILE: despre efectul activității fizice asupra sănătății

Prin modelare statistică, înlocuirea unei ore zilnice de sedentarism prelungit cu activitate fizică ușoară, precum mersul lent sau unele activități casnice, a fost asociată cu un risc cu 12% mai mic de deces prin cancer. Înlocuirea a 30 de minute pe zi cu activitate fizică moderată a fost asociată cu un risc cu 8% mai mic. Aceste estimări se bazează pe comportamentele înregistrate la participanți, nu pe o intervenție prin care aceștia și-au modificat activitatea fizică. O posibilă explicație biologică implică efectele mișcării asupra reglării metabolice: studii experimentale anterioare au arătat că întreruperea șederii prelungite prin activitate fizică poate atenua creșterile glicemiei și ale insulinei după masă. Cercetarea de față nu a evaluat însă dacă aceste mecanisme explică asocierea observată cu mortalitatea prin cancer.

Caracterul observațional al studiului nu permite stabilirea unei relații de cauzalitate. Prin urmare, rezultatele nu demonstrează că sedentarismul prelungit provoacă direct cancer sau că înlocuirea lui cu mișcare reduce riscul de deces prin această boală. În plus, monitorizarea activității timp de șapte zile poate să nu reflecte comportamentul participanților pe termen lung.

Codul european împotriva cancerului, ediția a cincea (ECAC5), subliniază importanța activității fizice zilnice și a limitării timpului petrecut pe scaun. Activitatea fizică include atât exercițiile sportive, cât și mișcarea din viața cotidiană, precum mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta, urcatul scărilor, dansul și activitățile casnice. Practicată regulat, aceasta contribuie la menținerea unei greutăți sănătoase, la reglarea glicemiei și a nivelurilor hormonale și la reducerea inflamației, mecanisme relevante pentru prevenirea cancerului. Pentru adulți, recomandările includ 150-300 de minute de activitate fizică moderată sau 75-150 de minute de activitate intensă pe săptămână, alături de exerciții pentru întărirea musculaturii de cel puțin două ori pe săptămână. Reducerea perioadelor prelungite de ședere și introducerea pauzelor de mișcare completează aceste recomandări. Alegerea unor activități plăcute și integrarea lor în rutina zilnică pot favoriza menținerea unui stil de viață activ. Beneficiile includ și susținerea sănătății cardiovasculare și osoase, precum și păstrarea masei musculare, a mobilității și a independenței la persoanele vârstnice.

Citește și:

• Studiu: Pentru o reducere semnificativă a riscului cardiovascular ar putea fi necesară de 3-4 ori mai multă activitate fizică decât recomandarea minimă actuală
• Raport OMS/OECD. Creșterea nivelului de activitate fizică în UE ar putea preveni 16 milioane de cazuri de boli netransmisibile până în 2050
• Politici fără impact: strategiile globale pentru activitate fizică nu au schimbat comportamentele populației

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Mutațiile ESR1 reprezintă un mecanism dobândit de rezistență la terapia endocrină cu inhibitori de aromatază. În momentul diagnosticării cancerului mamar metastatic HR-pozitiv, aceste mutații sunt prezente la mai puțin de 5% dintre paciente, însă frecvența lor poate ajunge la aproape 40% după progresia bolii sub tratament cu inhibitor de aromatază.

Camizestrant degradează selectiv receptorii de estrogen, iar noua strategie terapeutică presupune schimbarea tratamentului imediat după identificarea mutației ESR1, înainte ca progresia bolii să fie confirmată imagistic. Acesta este primul tratament oncologic aprobat de FDA pe baza identificării unei mutații de rezistență în ADN-ul tumoral circulant (ctDNA) înainte ca investigațiile imagistice să evidențieze progresia.

„Acest lucru marchează prima aprobare FDA a unei terapii oncologice ghidate de detectarea unei mutații de rezistență în ADN-ul tumoral circulant (ctDNA), înainte ca testele imagistice să arate că boala progresează. Însă sunt necesare dovezi suplimentare pentru confirmarea beneficiului clinic”, a declarat Angelo de Claro, directorul FDA Oncology Center of Excellence, în cadrul unui articol publicat pe site-ul FDA.

În studiul clinic care a stat la baza aprobării, pacienții care au primit camizestrant în asociere cu un inhibitor CDK4/6 au avut o supraviețuire mediană fără progresia bolii de aproximativ 16 luni, comparativ cu 9,2 luni în grupul care a continuat tratamentul cu inhibitor de aromatază și inhibitor CDK4/6.

În ciuda rezultatelor obținute în cadrul studiului, beneficiul clinic trebuie confirmat prin studii suplimentare. În prezent, nu este încă demonstrat dacă intervenția terapeutică la momentul detectării mutației ESR1, înaintea progresiei imagistice, oferă un beneficiu clinic semnificativ față de schimbarea tratamentului după progresia confirmată.

Pentru identificarea pacientelor eligibile, FDA a autorizat și testul Guardant360 CDx, utilizat pentru detectarea mutațiilor ESR1. Aprobarea a fost acordată companiei AstraZeneca.

Noua abordare evidențiază potențialul monitorizării ctDNA de a detecta rezistența moleculară înaintea progresiei vizibile imagistic, oferind posibilitatea unei adaptări mai precoce a tratamentului în cancerul mamar metastatic.

Citește și:

• #ESMO25. Adaugarea abemaciclib la terapia endocrină prelungește supraviețuirea generală la pacientele cu cancer mamar cu risc ridicat
• #ASCO25. Biopsia lichidă depistează precoce pacientele cu cancer de sân avansat care ar putea dezvolta rezistență la tratament
• STUDIU. Monitorizarea cancerului de sân prin testarea ctDNA din sânge ar putea deveni mai simplă, fără secvențierea tumorii

Ateroscleroza este caracterizată prin acumularea progresivă de lipide, celule inflamatorii și țesut fibros în peretele arterial, cu formarea plăcilor de aterom. În timp, aceste plăci pot îngusta lumenul vaselor, iar ruptura unei plăci instabile poate determina formarea unui tromb și apariția unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral. Inflamația participă la toate etapele importante ale procesului aterosclerotic, de la inițierea plăcii până la instabilitatea acesteia.

Rezultatele studiului sugerează însă că sistemul imun nu este doar un participant secundar la inflamația vasculară. Formarea unor anticorpi care recunosc componente proprii ale organismului și posibilitatea ca aceștia să accelereze boala ridică ipoteza că, cel puțin în anumite forme de ateroscleroză, autoimunitatea poate avea un rol direct în progresia leziunilor arteriale.

Deși inflamația este recunoscută de mult timp ca un element esențial al aterosclerozei, rolul sistemului imun în această boală este mai complex decât o simplă reacție inflamatorie. Cercetătorii au analizat anticorpi produși de celulele B din structuri limfoide care apar în jurul arterelor afectate de ateroscleroză și au identificat un autoanticorp cu afinitate ridicată, denumit A6, care recunoaște histona H2B, o proteină implicată în organizarea ADN-ului în nucleul celular.

„Datele noastre au, cel mai probabil, un potențial transformator, deoarece caracterizează ateroscleroza drept o boală autoimună. Acestea au implicații fundamentale și de amploare pentru cercetările viitoare, întrucât permit dezvoltarea unor noi tipuri de metode de diagnostic și imunoterapii, înainte de apariția infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral. Cu toate acestea, acest studiu oferă doar o privire de ansamblu asupra unui parcurs lung și dificil”, a declarat Prof. Andreas Habenicht din cadrul LMU University Hospital, într-un articol publicat în News Medical.

Pentru a testa dacă acești anticorpi au un rol activ în boală, anticorpii au fost transferați la șoareci. Experimentul a arătat că autoanticorpii pot accelera dezvoltarea aterosclerozei. Într-un alt experiment, imunizarea șoarecilor cu histona H2B a dus, de asemenea, la agravarea aterosclerozei, susținând, de asemenea, ipoteza că răspunsul imun împotriva acestei structuri poate participa la progresia bolii.

Rezultatele experimentale au fost completate de date provenite de la oameni. Cercetătorii au analizat o cohortă transversală de 495 de persoane cu vârste între 30 și 70 de ani și au măsurat nivelurile anticorpilor anti-H2B din sânge. Nivelurile mai ridicate ale acestora s-au asociat cu o prevalență mai mare a calcificării aortei toracice, un marker imagistic al bolii vasculare. Asocierea s-a menținut și după ajustarea pentru factori tradiționali de risc cardiovascular, inclusiv vârsta, sexul, LDL-colesterolul și tensiunea arterială. Fiind însă vorba despre o analiză transversală, aceste date nu demonstrează că autoanticorpii provoacă ateroscleroza la oameni.

Această perspectivă ar putea avea implicații importante pentru studii viitoare. Dacă mecanismele autoimune identificate vor fi confirmate în studii mai ample, ar putea deveni posibilă dezvoltarea unor metode de diagnostic capabile să identifice mai devreme persoanele cu un răspuns imun cu potențial aterogen. În paralel, ar putea fi investigate terapii care să moduleze răspunsul imun, alături de tratamentele actuale care vizează colesterolul, inflamația și ceilalți factori de risc cardiovascular.

Citește și:

• ESC 2026: Ateroscleroza „silențioasă”, detectată imagistic la 57% dintre adulții fără boală cardiovasculară cunoscută
• #ACC26. 8 din 10 persoane cu Lp(a) crescută nu primesc tratament, deși este asociată cu un risc crescut de boală cardiovasculară aterosclerotică
• Vaccin personalizat pe bază de ARNm pentru cancerul de sân triplu negativ: răspuns imun antitumoral detectabil până la 6 ani

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Rezultatele evidențiază rolul pe care predispoziția ereditară îl poate avea în apariția anumitor forme de cancer pulmonar, inclusiv la persoane fără principalul factor de risc tradițional,  fumatul, și ar putea avea implicații pentru viitorul testării genetice și al screeningului personalizat.

Varianta genetică analizată, EGFR T790M, este rară, dar efectul său este atât de puternic încât cercetătorii o consideră unul dintre cei mai importanți factori ereditari de risc pentru cancer pulmonar identificați până în prezent. Descoperirea ar putea avea implicații directe pentru viitorul testării genetice și screeningului personalizat, mai ales pentru persoanele fără istoric de fumat, care în prezent nu sunt, de regulă, incluse în programele standard de screening pentru cancer pulmonar.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Dana-Farber Cancer Institute și 23andMe Research Institute, iar rezultatele au fost publicate în revista Science. Analiza a inclus date genetice și medicale anonimizate de la peste 3,3 milioane de participanți, ceea ce a permis evaluarea cu o precizie fără precedent a impactului unei variante genetice atât de rare.

În prezent, screeningul pentru cancer pulmonar se bazează în principal pe factori precum vârsta și istoricul de fumat. Noile rezultate ridică însă posibilitatea ca, în viitor, și riscul genetic ereditar să contribuie la identificarea persoanelor care ar putea beneficia de monitorizare prin tomografie computerizată cu doză redusă.

Ce este EGFR T790M și de ce este diferită această descoperire?

EGFR este o genă care codifică un receptor implicat în procese esențiale precum proliferarea, supraviețuirea și diferențierea celulară. Modificările acestei gene sunt bine cunoscute în cancerul pulmonar, mai ales în adenocarcinomul pulmonar.

Este însă esențială diferențierea dintre mutațiile somatice, care apar doar în celulele tumorale pe parcursul vieții, și mutațiile germinale, care sunt prezente de la naștere în toate celulele organismului și pot fi transmise urmașilor.

Varianta EGFR T790M este cunoscută în oncologie mai ales ca o modificare care poate apărea în tumori și care a fost asociată cu rezistența la anumite terapii țintite anti-EGFR. Studiul actual analizează însă un context complet diferit: persoanele care se nasc cu această variantă genetică și o poartă în linia germinală.

Primele dovezi privind o posibilă asociere cu predispoziția ereditară pentru cancer pulmonar au apărut încă din 2005, când EGFR T790M a fost identificată într-o familie europeană cu mai multe cazuri de cancer pulmonar. Ulterior, mutația a fost raportată și în alte familii cu o incidență neobișnuit de ridicată a bolii.

Până acum, raritatea variantei a făcut însă dificilă estimarea exactă a riscului. Analizarea unei cohorte de ordinul milioanelor a permis cercetătorilor să cuantifice mult mai clar efectul său.

Riscul este deosebit de ridicat la persoanele care nu au fumat niciodată

Cercetătorii au comparat frecvența mutației EGFR T790M între persoanele diagnosticate cu cancer pulmonar și cele fără această boală și au analizat separat participanții în funcție de istoricul de fumat.

În ansamblu, purtătorii variantei au prezentat un risc de aproximativ 25 de ori mai mare de cancer pulmonar.

În rândul persoanelor care au fumat, riscul a fost de aproximativ 10 ori mai ridicat față de ne-purtători. În schimb, în rândul persoanelor care nu au fumat niciodată, asocierea a fost mult mai puternică: purtătorii variantei au prezentat un risc de peste 60 de ori mai mare.

Această diferență nu înseamnă că fumatul ar reduce efectul mutației sau că ar avea vreun rol protector. Fumatul rămâne unul dintre principalii factori de risc pentru cancerul pulmonar și crește considerabil riscul de bază. Din acest motiv, impactul relativ suplimentar al variantei genetice apare mai mare în grupul persoanelor care nu au fumat.

Rezultatele sunt relevante în special în contextul cancerelor pulmonare diagnosticate la nefumători, o categorie a cărei biologie este încă incomplet înțeleasă. Pe lângă factorii genetici, sunt investigate și influențele unor expuneri precum poluarea atmosferică, radonul și factorii ocupaționali sau de mediu.

Mutația pare să fie asociată în special cu cancerul pulmonar

Cercetătorii au evaluat și posibila asociere dintre EGFR T790M și alte 17 tipuri frecvente de cancer.

Nu a fost identificată o creștere similară a riscului pentru celelalte tipuri de tumori analizate, ceea ce sugerează că efectul acestei variante ar putea fi predominant sau chiar specific la nivel pulmonar.

Această observație ridică noi întrebări biologice. De ce favorizează această modificare genetică în special transformarea malignă a celulelor pulmonare? De ce unii purtători dezvoltă cancer, iar alții nu?

Faptul că nu toate persoanele care moștenesc mutația ajung să dezvolte boala sugerează existența unei penetranțe incomplete, adică prezența variantei nu conduce automat la cancer. Probabil intervin și alți factori genetici, epigenetici și de mediu care modifică riscul individual.

Studiile viitoare vor urmări tocmai aceste interacțiuni și vor încerca să stabilească ce factori suplimentari influențează apariția bolii la purtători.

O variantă rară, dar mai frecventă în anumite populații

În populația generală din Statele Unite, varianta EGFR T790M este estimată la aproximativ 1 persoană din 15.000. În anumite regiuni din sud-estul Statelor Unite însă, frecvența acesteia poate ajunge la aproximativ 1 din 2.000 de persoane.

Analiza genetică a arătat că majoritatea purtătorilor par să provină dintr-o linie ancestrală comună.

Cercetătorii au putut urmări această linie până la coloniști britanici și irlandezi și au identificat semnele unui efect fondator și ale unui blocaj genetic produs în regiunea Southern Appalachia cu aproximativ două secole în urmă.

Un efect fondator apare atunci când o populație actuală descinde dintr-un număr relativ mic de indivizi, iar anumite variante genetice rare pot deveni mai frecvente în generațiile următoare.

Această situație arată modul în care migrația, izolarea geografică și istoria demografică pot influența distribuția actuală a unor variante genetice asociate cu boli.

Ar putea genetica să schimbe screeningul cancerului pulmonar?

Una dintre cele mai importante implicații ale studiului privește posibilitatea dezvoltării unor strategii de screening bazate și pe profilul genetic, nu doar pe istoricul de expunere la tutun.

În prezent, persoanele eligibile pentru screening sunt selectate în principal în funcție de vârstă și de numărul de ani de fumat. Prin urmare, multe persoane cu risc genetic ridicat, dar fără istoric de fumat, nu sunt incluse în aceste programe.

Autorii sugerează că, dacă rezultatele vor fi confirmate în studii suplimentare, persoanele cu EGFR T790M germinal ar putea fi identificate prin testare genetică și evaluate pentru monitorizare periodică prin CT cu doză redusă, cu obiectivul detectării cancerului într-un stadiu precoce.

Totuși, aceste rezultate nu reprezintă deocamdată o recomandare de screening pentru toți purtătorii variantei.

Pentru introducerea unei astfel de strategii în practica clinică vor fi necesare studii suplimentare care să stabilească dacă screeningul reduce mortalitatea, la ce vârstă ar trebui început, care ar trebui să fie frecvența investigațiilor și care este raportul dintre beneficii și riscuri.

Cine ar putea beneficia de consiliere genetică?

Cercetătorii atrag atenția în special asupra persoanelor care prezintă mai multe cazuri de cancer pulmonar în aceeași familie, cancere pulmonare multifocale, multiple formațiuni sau noduli pulmonari ori origini familiale din zone unde această variantă este mai frecventă.

În astfel de situații, consilierea genetică poate contribui la evaluarea istoricului familial și la stabilirea oportunității efectuării unor teste genetice.

Identificarea unei mutații germinale are implicații nu doar pentru persoana testată, ci potențial și pentru membrii familiei, deoarece varianta poate fi transmisă din generație în generație.

De aceea, testarea genetică pentru predispoziții oncologice trebuie realizată într-un cadru care include interpretare specializată și consiliere genetică, nu doar prin identificarea izolată a unei variante.

De la screening bazat pe factori de risc la prevenție personalizată

Rezultatele arată trecerea de la modele de prevenție construite predominant pe factori epidemiologici și comportamentali către strategii care integrează progresiv și informația genomică individuală.

În cazul cancerului pulmonar, această schimbare ar putea fi deosebit de importantă pentru persoanele care nu se încadrează în criteriile tradiționale de screening, dar care pot prezenta un risc biologic foarte ridicat.

Cercetătorii vor continua să studieze de ce doar o parte dintre purtătorii EGFR T790M dezvoltă boala, ce rol au expunerile de mediu și alte modificări genetice și dacă există și alte variante germinale ale genei EGFR care predispun la cancer pulmonar.

Deocamdată, EGFR T790M rămâne o mutație extrem de rară. Însă efectul său foarte puternic asupra riscului arată că, pentru anumite persoane, predispoziția genetică poate deveni un element important în evaluarea riscului de cancer pulmonar, deschizând calea către strategii de prevenție și screening mai personalizate.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Sub tema „Din știință în practică medicală”, ediția din acest an este construită în jurul conceptului de healthspan – extinderea perioadei de viață sănătoasă și funcțională. Miza congresului este una concretă: cum pot descoperirile din biologia îmbătrânirii să fie transformate în instrumente pentru prevenție, diagnostic, monitorizare și intervenții personalizate.

Speakerii Congresului Internațional de Longevitate sunt oameni de știință care nu vorbesc despre longevitate doar ca despre o promisiune a viitorului, ci o cercetează astăzi, de la nivelul genelor și al celulelor până la regenerare și noile biotehnologii.

Dr. Maria Blasco, biolog molecular și lider al Grupului de Telomeri și Telomerază din cadrul Centrului Național de Cercetare a Cancerului din Spania, este unul dintre numele de referință ale biologiei îmbătrânirii. Coautoare a lucrării „The Hallmarks of Aging”, cercetează de peste două decenii telomerii și rolul lor în îmbătrânire, regenerarea țesuturilor și bolile asociate vârstei. De la Harvard Medical School vine Patrick Paine, cercetător implicat în studiul reprogramării celulare parțiale. Este coautor al unei cercetări care a reușit să redea celulelor umane îmbătrânite caracteristici moleculare mai tinere, fără pierderea identității celulare – una dintre direcțiile investigate astăzi în cercetarea întineririi biologice.

Prof. Valerio Orlando, profesor de bioștiințe la King Abdullah University of Science and Technology, este unul dintre pionierii epigeneticii moderne. Cercetările sale se concentrează inclusiv asupra „repeatomului”, o regiune a genomului implicată în procesele de îmbătrânire și regenerare, iar activitatea echipei sale a generat brevete privind refacerea țesutului osos. Un alt teritoriu spectaculos al cercetării vine prin Anton Kulaga, cercetător în biologia longevității și bioinformatică la University Medical Center Rostock. Acesta este coautor al studiului care a cartografiat activitatea genelor balenei cenușii și a identificat adaptări asociate reparării ADN-ului, rezistenței la stres și protecției împotriva cancerului – mecanisme relevante pentru înțelegerea longevității.

Sănătatea femeii este reprezentată de Dr. Elizabete Ārgale, medic ginecolog-obstetrician și cercetătoare la Rīga Stradiņš University. Aceasta studiază impactul menopauzei asupra inimii, oaselor și sănătății mintale și a contribuit la recomandări internaționale privind îngrijirea femeilor la menopauză și după cancer ginecologic.

Din India participă Dr. Ravi Kumar Chaudhary, cercetător biomedical la Government Institute of Medical Sciences. Cercetările sale au inclus transformarea directă a celulelor musculare în celule asemănătoare celor cardiace, fără etapa intermediară de celulă stem. A fost desemnat Young Investigator pentru India și Asia de Sud-Est într-un program susținut de Bill & Melinda Gates Foundation. Walter Crompton, inginer biomedical și director executiv al American Longevity Alliance, aduce experiența din zona biotehnologiilor. Co-inventator al unor sonde cardiace brevetate pentru Boston Scientific, Crompton s-a implicat timpuriu în proiecte dedicate longevității și a participat ca voluntar la studiul-pilot TRIIM, dedicat regenerării timusului la om.

La București va fi prezent și Dr. Ilia Stambler, președintele International Longevity Alliance și director științific și președinte al VETEK. Unul dintre promotorii internaționali ai cercetării longevității, Stambler a inițiat „Longevity Day and Month”, campanie extinsă în zeci de țări, și a susținut includerea îmbătrânirii pe agenda Organizației Mondiale a Sănătății.
O perspectivă diferită asupra viitorului domeniului va fi adusă de José Luis Cordeiro, inginer, economist și fondator al International Longevity Summit Madrid. Cunoscut pentru viziunea sa provocatoare asupra evoluției tehnologiei și longevității, Cordeiro susține că progresul tehnologic ar putea face îmbătrânirea tratabilă în jurul anului 2045 și este coautorul bestsellerului „The Death of Death”.

Alături de experții internaționali, Congresul va reuni și specialiști de referință din România – medici, cercetători, profesori universitari și profesioniști din domenii conexe medicinei longevității. Împreună, aceștia vor aduce în discuție perspectiva locală și aplicabilitatea noilor direcții științifice în practica medicală, de la prevenție și diagnostic până la monitorizare, medicină personalizată și utilizarea noilor tehnologii în sănătate.

Prezența acestor experți la Congresul Internațional de Longevitate oferă ediției din 2026 o perspectivă interdisciplinară asupra longevității: de la mecanismele moleculare care determină îmbătrânirea până la tehnologii și intervenții aflate în diferite etape de cercetare și validare. Congresul Internațional de Longevitate nu pornește de la promisiunea unei „tinereți fără bătrânețe”, ci de la întrebarea care preocupă tot mai mult medicina contemporană: cum putem transforma anii în plus în ani trăiți cu o sănătate mai bună?

Studiul a analizat 4.890 de pacienți cu cancer de prostată metastatic sensibil la castrare (mCSPC), tratați cu terapie de privare de androgeni (ADT), administrată singură sau în asociere cu alte terapii sistemice. Dintre aceștia, 44% au atins o valoare a PSA sub 0,2 ng/mL, iar 74% au prezentat o reducere a PSA de cel puțin 90% față de valoarea inițială. Rezultatele indică însă că valoarea absolută la care ajunge PSA ar putea avea o relevanță prognostică mai mare decât procentul cu care acesta scade.

Pacienții care au atins un PSA sub 0,2 ng/mL în primele nouă luni de la inițierea ADT au avut un risc de deces cu 54% mai redus comparativ cu persoanele care nu au ajuns sub acest prag. De asemenea, atingerea acestei valori a fost asociată cu o reducere de 55% a riscului de progresie a bolii. Asocierile s-au menținut după ajustarea analizelor în funcție de caracteristici precum vârsta, comorbiditățile, localizarea metastazelor, regiunea geografică și anul inițierii tratamentului.

Diferențele au fost evidente și în ceea ce privește durata până la progresia bolii. În analiza neajustată, timpul median până la progresie a fost de 51 de luni în rândul pacienților care au atins PSA sub 0,2 ng/mL, comparativ cu 15 luni în cazul celor care au rămas peste acest prag. Supraviețuirea generală mediană nu fusese încă atinsă în grupul cu PSA sub 0,2 ng/mL la momentul analizei, în timp ce pentru pacienții care nu au obținut acest nivel a fost de 37 de luni.

Unul dintre principalele obiective ale studiului a fost compararea a două modalități de evaluare a răspunsului PSA: atingerea unei valori absolute sub 0,2 ng/mL și reducerea PSA cu cel puțin 90% față de nivelul inițial. Scăderea cu minimum 90% a fost asociată, în ansamblu, doar cu o ameliorare modestă a supraviețuirii generale și nu s-a asociat semnificativ cu întârzierea progresiei bolii.

Importanța acestei diferențe a devenit și mai clară atunci când pacienții au fost împărțiți în funcție de ambele criterii. Persoanele care au atins PSA sub 0,2 ng/mL au avut rezultate favorabile indiferent dacă reducerea față de valoarea inițială a fost mai mare sau mai mică de 90%. În schimb, pacienții care au prezentat o scădere de cel puțin 90%, dar al căror PSA a rămas peste 0,2 ng/mL, au avut rezultate de supraviețuire similare cu cele ale pacienților care nu au îndeplinit niciunul dintre cele două criterii.

La trei ani, supraviețuirea generală a fost de 78% în cazul pacienților care au atins atât PSA sub 0,2 ng/mL, cât și o reducere de cel puțin 90%, și de 83% la cei care au ajuns sub 0,2 ng/mL fără o reducere procentuală de minimum 90%. Prin comparație, supraviețuirea la trei ani a fost de 51% la pacienții care au prezentat o reducere de minimum 90%, dar fără atingerea pragului de 0,2 ng/mL, și de 48% la cei care nu au îndeplinit niciunul dintre criterii.

Aceste rezultate sugerează că, pentru prognostic, nu este suficient să fie evaluată doar amploarea relativă a scăderii PSA. De exemplu, un pacient care pornește de la un nivel foarte ridicat al PSA poate obține o reducere de peste 90%, dar să rămână totuși cu o valoare absolută considerabil mai mare de 0,2 ng/mL. Datele studiului indică faptul că această situație nu este echivalentă, din punct de vedere prognostic, cu atingerea unui nivel foarte redus al PSA.

Terapia de privare de androgeni reprezintă baza tratamentului sistemic pentru cancerul de prostată metastatic sensibil la castrare. Creșterea și funcționarea celulelor tumorale prostatice sunt, în mare măsură, dependente de semnalizarea prin receptorul androgenic, iar expresia PSA este la rândul său reglată de androgeni. Din acest motiv, nivelul PSA scade frecvent rapid după inițierea supresiei androgenice.

Evoluția PSA după tratament este utilizată de mult timp ca marker prognostic în mCSPC. Un răspuns PSA favorabil a fost asociat în studiile clinice cu o supraviețuire generală mai bună, o supraviețuire fără progresie radiografică mai lungă, întârzierea progresiei biochimice și prelungirea intervalului până la apariția cancerului de prostată rezistent la castrare. Totuși, nu există o singură definiție utilizată în toate studiile pentru un „răspuns PSA optim”.

În timp, studiile prospective au folosit criterii diferite, de la atingerea unei valori sub 4 ng/mL până la reducerea cu cel puțin 90% sau obținerea unor niveluri foarte scăzute, precum sub 0,2 ng/mL sau chiar sub 0,1 ng/mL. Mai multe studii clinice de fază III în mCSPC, printre care ARCHES, ARANOTE, ARASENS, LATITUDE și TITAN, au arătat anterior că atingerea unor valori foarte scăzute ale PSA după inițierea tratamentului se asociază cu rezultate clinice mai bune. Noul studiu aduce însă date din practica medicală reală și compară direct relevanța unei valori absolute cu cea a unei scăderi procentuale.

Această diferență este importantă deoarece, în practica medicală curentă, evaluarea răspunsului nu este uniformă. Autorii citează un sondaj efectuat în rândul medicilor americani care tratează pacienți cu mCSPC, în care 85% dintre respondenți au declarat că utilizează procentul de reducere a PSA pentru aprecierea răspunsului la tratament. Dintre medicii care utilizau o valoare absolută, ținta mediană raportată a fost de 2 ng/mL, de zece ori mai mare decât pragul de 0,2 ng/mL evaluat în noul studiu.

Autorii au analizat și relația dintre tipul tratamentului inițial și probabilitatea de a atinge PSA sub 0,2 ng/mL. Aproximativ 47% dintre pacienți au primit ADT singură, iar 40% au fost tratați cu ADT asociată cu un inhibitor al căii receptorului androgenic (ARPI), categorie care a inclus abirateronă, apalutamidă, darolutamidă și enzalutamidă.

În primele nouă luni de tratament, 53% dintre pacienții tratați cu ADT plus ARPI au atins PSA sub 0,2 ng/mL, comparativ cu 41% dintre cei care au primit ADT singură. După ajustarea pentru caracteristicile inițiale ale pacienților, tratamentul combinat ADT plus ARPI a fost asociat cu o probabilitate de peste două ori mai mare de atingere a acestui prag. De asemenea, timpul median până la obținerea unui PSA sub 0,2 ng/mL a fost de nouă luni cu ADT plus ARPI, comparativ cu 20 de luni în cazul ADT administrată singură.

Rezultatele susțin astfel folosirea PSA sub 0,2 ng/mL ca marker prognostic relevant și ca posibil criteriu pentru stratificarea pacienților în studiile viitoare. Totuși, fiind vorba despre un studiu retrospectiv observațional, datele nu demonstrează că modificarea tratamentului exclusiv cu scopul de a determina PSA să scadă sub acest prag conduce, în sine, la prelungirea supraviețuirii.

Autorii discută însă posibilitatea ca răspunsul PSA să poată fi utilizat în viitor pentru adaptarea intensității tratamentului. Mai multe studii aflate în desfășurare evaluează strategii de de-intensificare terapeutică în cazul pacienților cu răspuns foarte bun și, invers, intensificarea tratamentului la persoanele cu răspuns PSA suboptimal. În acest context, valoarea de 0,2 ng/mL ar putea deveni un criteriu util pentru selectarea pacienților care necesită strategii terapeutice diferite, dacă această abordare va fi validată prospectiv.

Studiul prezintă și o serie de limitări. Populația analizată provine din sistemul Veterans Health Administration din Statele Unite, ceea ce poate limita generalizarea rezultatelor către alte populații. Unele caracteristici importante ale bolii, precum gradul tumoral sau volumul metastatic, nu au fost disponibile pentru ajustarea analizelor. De asemenea, identificarea diagnosticului și a tratamentelor s-a bazat parțial pe coduri administrative, iar momentele de determinare a PSA au variat între pacienți, așa cum se întâmplă frecvent în practica medicală reală.

În ansamblu, rezultatele indică faptul că atingerea unui PSA sub 0,2 ng/mL în primele nouă luni de tratament este un marker prognostic mai informativ decât simpla reducere procentuală a PSA la pacienții cu cancer de prostată metastatic sensibil la castrare. Datele susțin monitorizarea valorii absolute a PSA după inițierea tratamentului și pot contribui la dezvoltarea unor strategii mai individualizate de intensificare sau de-intensificare a terapiei.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citeşte şi:

• NEMO, testul de sânge care detectează pacienţii cu forme neuroendocrine de cancer de prostată, rezistente la tratament
• STUDIU. Analiza imagistică prin rezonanță magnetică poate detecta cancerul de prostată în peste jumătate din cazurile cu valori ale PSA-ului considerate normale
• Programele de screening pentru cancerul de prostată ar putea fi îmbunătățite prin adăugarea unui scor de risc poligenic la testarea PSA și IRM

Documentul, publicat în European Journal of Human Genetics, urmărește standardizarea utilizării secvențierii exomului și genomului în diagnosticul prenatal, într-un moment în care aceste tehnologii sunt implementate în tot mai multe sisteme de sănătate. Recomandările acoperă întregul traseu de testare, de la selecția pacientelor și caracterizarea fenotipului fetal până la analiza bioinformatică, consilierea genetică, raportarea rezultatelor și reevaluarea lor ulterioară.

Până în prezent, testarea genetică prenatală s-a bazat în mare măsură pe cariotip, microarray cromozomial (CMA) și teste țintite pentru anumite boli. Progresele recente ale secvențierii permit însă identificarea unui spectru mult mai larg de modificări, de la variante care afectează un singur nucleotid până la deleții, duplicații și alte variante structurale. În paralel, îmbunătățirea imagisticii fetale permite o descriere mai precisă a manifestărilor unor boli genetice încă din timpul sarcinii.

În ce situații este recomandată secvențierea genomică prenatală?

ESHG și ISPD recomandă stabilirea unor criterii clare de eligibilitate. Principala indicație este reprezentată de o sarcină în care fătul prezintă o anomalie structurală majoră sau anomalii care afectează mai multe sisteme de organe, sugestive pentru existența unei cauze genetice care nu este explicată prin investigațiile cromozomiale uzuale.

Testarea poate fi luată în considerare și atunci când există un istoric de făt sau copil cu anomalii majore fără diagnostic genetic, iar un tipar similar reapare în sarcina actuală. Alte situații includ anumite combinații de anomalii minore care sugerează o boală monogenică sau cazurile de moarte fetală recurentă de etiologie necunoscută, atunci când fătul din sarcina actuală prezintă un fenotip asemănător.

În schimb, autorii subliniază că secvențierea genomică nu ar trebui utilizată în prezent ca test de screening în sarcinile fără anomalii ecografice. De asemenea, în cazul unor constatări ecografice izolate, precum translucența nucală crescută, polihidramniosul, oligohidramniosul sau restricția de creștere fetală, dovezile actuale nu susțin utilizarea de rutină a secvențierii genomice în absența altor anomalii.

O analiză citată în recomandări, care a inclus 1.916 fetuși aparent normali fenotipic, a indicat identificarea unei variante patogene sau probabil patogene la aproximativ 1,6% dintre cazuri după secvențierea exomului, în condițiile unui cariotip sau CMA normal. Probabilitatea ca o astfel de variantă să fie asociată cu o boală severă a fost estimată la aproximativ 0,5%. Aceste date sunt considerate insuficiente pentru justificarea screeningului genomic prenatal universal.

Testarea „trio”, strategia preferată

Atunci când secvențierea genomică este indicată, recomandările favorizează analiza de tip trio, în care sunt secvențiate probe de la făt și de la ambii părinți.

Această strategie permite identificarea mai rapidă a variantelor de novo, adică apărute pentru prima dată la făt, și ajută la stabilirea modului în care sunt moștenite variantele identificate. Totodată, reduce necesitatea efectuării ulterioare a unor teste separate de segregare și poate scurta timpul până la obținerea unui diagnostic.

Importanța variantelor de novo este considerabilă în patologia genetică severă. Un studiu prenatal citat de autori a arătat că 47% dintre fetușii cu anomalii ecografice și o cauză monogenică identificată prin secvențierea exomului prezentau variante cauzatoare de boală apărute de novo.

Analiza ADN-ului părinților nu este însă suficientă. Recomandările subliniază necesitatea unei evaluări atente a fenotipului parental, deoarece un părinte aparent sănătos poate avea manifestări foarte discrete ale aceleiași afecțiuni genetice.

Ecografia și genomul trebuie interpretate împreună

O particularitate majoră a diagnosticului prenatal este faptul că fenotipul fetal este incomplet și se poate modifica pe parcursul sarcinii. Unele boli genetice se manifestă ecografic precoce, în timp ce altele devin evidente abia în trimestrul al treilea sau chiar după naștere.

Din acest motiv, autorii recomandă efectuarea repetată a investigațiilor imagistice atunci când există suspiciunea unei boli genetice. Apariția unor noi semne poate modifica inclusiv modul în care o variantă genomică este clasificată.

Acest aspect este deosebit de important pentru variantele cu semnificație incertă (VUS). Unele variante nu pot fi clasificate cu certitudine în timpul sarcinii tocmai pentru că manifestările bolii nu sunt încă vizibile.

Documentul discută inclusiv categoria de „hot VUS”, variante pentru care există suficiente elemente sugestive pentru relevanță clinică încât să fie luate în considerare pentru raportare în anumite situații. Acestea pot fi discutate dacă gena este strâns asociată cu fenotipul observat, dacă simptomele bolii sunt așteptate să apară mai târziu, dacă există un test suplimentar care poate confirma diagnosticul sau dacă boala este tratabilă în perioada fetală ori imediat după naștere. Decizia ar trebui luată într-o echipă multidisciplinară și în concordanță cu preferințele familiei.

Consilierea genetică este parte integrantă a testării

Un test genomic poate genera informații care depășesc întrebarea clinică inițială. Pot fi identificate descoperiri incidentale, informații despre predispoziții genetice sau chiar rezultate relevante pentru sănătatea unuia dintre părinți.

Din acest motiv, ESHG și ISPD recomandă consiliere genetică atât înainte, cât și după testare. Părinții trebuie să înțeleagă ce este analizat, care sunt limitele tehnologiei, ce tipuri de rezultate ar putea fi raportate și ce semnificație poate avea un rezultat negativ sau incert.

Informațiile trebuie prezentate într-un limbaj clar, accesibil și adaptat nevoilor familiei. Consimțământul trebuie să includă și modul în care pot fi gestionate rezultatele incidentale sau secundare și eventualele implicații pentru alți membri ai familiei.

Rol central pentru echipele multidisciplinare

Recomandările susțin implicarea unei echipe multidisciplinare înainte de testare, înainte de raportarea rezultatelor complexe și după obținerea acestora.

Echipa ar trebui să includă cel puțin specialiști în medicină fetală, genetică clinică sau consiliere genetică și genetică de laborator. În funcție de situație, pot fi implicați neonatologi, radiologi, anatomopatologi sau specialiști în etică.

Această abordare devine esențială mai ales atunci când rezultatele nu oferă un răspuns binar, ci necesită integrarea datelor genomice, imagistice, familiale și clinice.

Un rezultat negativ poate deveni informativ în viitor

Interpretarea genomică se schimbă odată cu acumularea de noi cunoștințe. O variantă clasificată astăzi ca incertă poate fi reclasificată ulterior, iar o genă care nu este în prezent asociată cu o boală poate dobândi o semnificație clinică în viitor.

În plus, fenotipul copilului poate deveni mult mai clar după naștere. Din acest motiv, autorii recomandă existența unor politici clare de reanalizare a datelor genomice și informarea familiilor despre posibilitatea reevaluării rezultatelor. Înainte ca informațiile obținute prenatal să fie utilizate pentru o nouă sarcină sau pentru diagnostic genetic preimplantațional, este recomandată o revizuire postnatală a rezultatului inițial.

Laboratoarele care oferă astfel de teste ar trebui, de asemenea, să respecte standarde stricte de calitate, inclusiv acreditare ISO 15189 sau echivalentă, validarea fluxurilor bioinformatice și participarea periodică la scheme externe de evaluare a calității.

Genomica prenatală va continua să se extindă

Chiar și după secvențierea genomică, mai mult de jumătate dintre cazurile investigate pot rămâne fără un diagnostic concludent, potrivit autorilor. Tehnologii precum RNA sequencing, long-read sequencing, optical genome mapping și analiza semnăturilor epigenetice ar putea contribui în viitor la creșterea randamentului diagnostic.

Noile recomandări ESHG și ISPD reflectă astfel o schimbare mai amplă în medicina prenatală: diagnosticul genetic nu mai înseamnă doar identificarea unei variante în ADN, ci integrarea genomului cu fenotipul fetal, istoricul familiei și evoluția sarcinii. În același timp, documentul trasează o limită importantă între ceea ce tehnologia poate identifica și ceea ce este, în prezent, justificat clinic să fie căutat și raportat.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

• ESHG 2026: O nouă metodă de screening prenatal ar putea reduce nevoia amniocentezei pentru analiza genetică extinsă
• Completarea secvenţei de referinţă a genomului uman: primul cromozom Y secvenţiat în întregime de consorţiul Telomere-to-Telomere

În viitor, determinarea unor astfel de compuşi la persoanele expuse la niveluri ridicate de poluare atmosferică ar putea contribui la identificarea celor cu un risc crescut de cancer pulmonar, însă aceste rezultate necesită validare suplimentară înainte de a putea fi utilizate clinic. Totodată, studiul oferă noi indicii asupra mecanismelor biologice prin care aceeaşi expunere de mediu poate avea consecinţe diferite de la o persoană la alta. Răspunsul molecular la poluare poate varia, inclusiv prin modificări diferite ale metabolomului.

Poluarea aerului reprezintă un amestec complex de substanțe chimice. Particulele fine de materie, numite PM2.5, pot pătrunde adânc la nivel pulmonar, ajungând în contact cu fluxul sanguin. Emisiile de gaze provenite din trafic, arderea industrială, generarea de energie electrică, incendiile de vegetație și alte surse eliberează particule și gaze capabile să determine stres oxidativ și inflamație.

Sângele conține mii de metaboliți, moleculele mici produse în timpul activității celulare normale și care prezintă variaţii atunci când organismul răspunde la diverşi factori din mediu. Acest amestec de compuși reflectă efectele combinate ale geneticii, dietei, bolilor și expunerii la factori de mediu.

Poluanții pot genera specii reactive de oxigen, molecule care deteriorează ADN-ul, proteinele și membranele celulare. Inflamația poate altera semnalizarea imună și poate crea condiții tisulare favorabile creșterii anormale a celulelor. Modificările metabolismului lipidic pot afecta membranele celulare și moleculele de semnalizare, în timp ce tulburările metabolismului energetic pot ajuta celulele alterate să supraviețuiască, promovând transformarea malignă. Prin urmare, modificările metaboliţilor din sânge pot reprezenta efectul cumulativ al mai multor mecanisme care interacționează pentru a promova carcinogeneza.

În cadrul noului studiu, au fost investigate profilurile metabolomice din sânge asociate cu expunerea la aer poluat și riscul de cancer pulmonar la participanții din două cohorte Cancer Prevention Study. A fost analizat profilul a peste 1100 de metaboliți în probe de plasmă recoltate înainte de diagnostic de la aproape 1400 de participanți, fiind estimate totodată concentraţiile a 6 poluanţi atmosferici majori.

Dintre metaboliții analizați, opt au fost asociați simultan atât cu expunerea la cel puțin un poluant atmosferic, cât și cu riscul ulterior de cancer pulmonar. Patru dintre aceștia au fost identificați drept posibili intermediari ai relației dintre poluare și apariția bolii. De exemplu, γ-glutamilglutamina și N-(2-furoil)glicina au fost implicate în asocierea dintre expunerea la PM10 și riscul de cancer pulmonar, fenilacetilglutamatul în cea asociată expunerii la PM2.5, iar 4-vinilguaiacol glucuronidul în relația dintre expunerea la ozon și riscul oncologic. Aceste modificări metabolice sunt legate de procese precum stresul oxidativ, inflamația și metabolismul aminoacizilor, mecanisme deja implicate în efectele nocive ale poluării asupra organismului.

Rezultatele studiului susțin și mai mult importanța reducerii expunerii la poluarea atmosferică în prevenția cancerului. Ediția a 5-a a Codului European împotriva Cancerului include, pentru prima dată, o recomandare distinctă dedicată poluării aerului, reflectând acumularea dovezilor privind legătura dintre expunerea la poluanți și riscul oncologic, în special cel de cancer pulmonar. Printre măsurile recomandate se numără utilizarea transportului public, alegerea rutelor cu trafic redus pentru mersul pe jos sau cu bicicleta, evitarea arderii cărbunelui sau lemnului în locuință și susținerea politicilor care contribuie la îmbunătățirea calității aerului. Codul subliniază însă că reducerea poluării nu este doar responsabilitatea individului, ci necesită intervenții coordonate la nivel local, național și european.

Citeşte şi:

• #ECAC5: Poluarea atmosferică – Reducerea expunerii la poluarea aerului pentru prevenția cancerului: recomandări pentru factorii de decizie
• Poluarea aerului, factor de risc oncologic: expunerea pe termen lung la PM2.5 crește riscul de cancer și mortalitatea prin cancer
• #ECAC5: Poluarea atmosferică – Aer curat, risc mai scăzut de cancer