În primul articol am vorbit despre ce face sănătatea publică să funcționeze cu adevărat și de ce avem nevoie de o abordare multisistemică. Concluzia a fost simplă: pentru ca o măsură de sănătate publică să aibă succes, este necesar ca recomandările și politicile să se transforme în comportamente și practici cotidiene.

Dar cum se poate realiza traducerea recomandărilor de sănătate publică în obiceiuri atunci când dezinformarea și nivelul precar de alfabetizare în sănătate amenință să divizeze și mai mult o societate deja vulnerabilă? Măsurile de prevenție primară și screening ale bolilor netransmisibile sunt dependente de încrederea cetățenilor în actul medical, o încredere care trebuie câștigată, cultivată și îngrijită.

Transparență, responsabilitate și implicarea comunităților

O democrație sănătoasă își are baza în cetățeanul informat, însă încrederea acestuia este adesea pierdută în complexitatea sistemelor din jurul său. O abordare sistemică în care transparența, responsabilitatea și implicarea comunității sunt puse în prim plan, este ceea ce poate face diferența între o intervenție clasică de sănătate publică și tranziția către obiceiuri care promovează sănătatea.

Un exemplu local de implicare a comunității vine din Lerești, județul Argeș, unde a fost implementat primul Living Lab din România, Lerești Living Lab, ca parte a proiectului 4P-CAN. Scopul ecosistemului viu din Lerești este de a implica activ cetățenii ca agenți ai schimbării. În acest fel, cetățenii devin informați și împuterniciți în a lua decizii active ce țin de sănătatea lor.

Deoarece informația în sine nu este un concept izolat, povara dezinformării nu poate fi înlăturată doar de sectorul medical, ci este nevoie de implicarea și strânsa colaborare la nivel organizațional a multiple altor sectoare (precum cel informațional, cultural, educațional etc).

Te invităm să urmărești un episod al Podcastului Știința 360, în care Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, coordonatorul proiectului 4P-CAN, parte a Misiunii Cancer, discută alături de Grațian Mihăilescu, Fondator UrbanizeHub, membru în Comitetul de conducere al Misiunii 100 de Orașe Inteligente și Neutre din punct de vedere Climatic, despre modurile prin care comunitățile și orașele în care trăim ne influențează sănătatea.

Infodemia, dezinformarea și știrile false – provocări majore de sănătate publică

Conceptul de „infodemie” a fost evidențiat în discursul public odată cu pandemia COVID-19, în anul 2020. Deși atunci și-a câștigat popularitatea, termenul deja exista în literatura de specialitate pentru a desemna o abundență de știri mai mult sau mai puțin exacte, complete și cu adevărat de ajutor pentru oameni. Citește cum a fost abordată provocarea dezinformării și știrilor false în timpul pandemiei.

Pentru a înțelege cum se propagă știrile false, conținutul înșelător sau incomplet este important să privim către sursele de informare la care apelează oamenii și să le consolidăm pe cele capabile să ofere informații corecte.

Printre alți indicatori ai comportamentului și atitudinilor, proiectul PERFECTO a analizat și principalele surse de încredere ale cetățenilor atunci când vine vorba despre accesarea informațiilor despre prevenția cardiovasculară. Rezultatele au arătat cum medicul de familie reprezintă cea dintâi sursă de informare a oamenilor. Aceeași perspectivă a fost observată și în cadrul proiectului ReThink HPVaccination, cercetare care a analizat sursele de încredere ale cetățenilor cu privire la prevenția cancerului de col uterin.

Deși consistente în descoperiri, ambele proiecte europene au realizat aceste studii într-o perioadă în care cetățenii nu erau familiarizați cu soluțiile digitale de tipul Large Language Models (LLMs, ex: ChatGPT, Gemini, Claude etc). Între timp, tendințele de consum a informației, atât generale cât și medicale, s-au schimbat semnificativ, pivotând în direcția utilizării inteligenței artificiale pentru accesarea conținutului rapid și concis. Acest comportament din ce în ce mai răspândit, creează o nevoie clară de îndrumare și ghidare pentru a preveni expunerea la informații incorecte, explicații excesiv de complexe sau conținut care crește anxietatea.

Dezinformarea și știrile false sunt două componente care știrbesc încrederea cetățenilor în sistemele de sănătate și dăunează procesului de alfabetizare în sănătate.

Proiectul CURTAIN a analizat ecosistemele narative din mediul online cu privire la informațiile despre cancer și a observat o interconectare complexă a conținutului fals și a celui care dezinformează, dependentă de platforma socială. Trei domenii narative strâns conectate au fost identificate:

• Suplimente alimentare care pretind putere curativă
• Utilizarea remediilor naturale în defavoarea tratamentului medical
• Neîncrederea în autoritățile sanitare, companiile farmaceutice și vaccinuri

Combaterea dezinformării alături de creșterea nivelului de alfabetizare în sănătate necesită intervenții sistemice, transparență, responsabilitate și implicarea comunităților, cu atât mai mult a celor defavorizate.

Măsuri pentru combaterea dezinformării

Combaterea dezinformării medicale și a conținutului înșelător poate fi făcută în primul rând prin creșterea nivelului de alfabetizare în sănătate.

Un pas esențial este comunicarea personalizată, non-medicalizată, adaptată nevoilor audienței căreia îi este adresată, a informațiilor cu caracter medical. În PERFECTO a fost aplicată o astfel de abordare. Matricea de Comunicare Personalizată dezvoltată de INOMED, a fost implementată cu succes în cadrul PERFECTO pentru comunicarea prevenției cardiovasculare.

Accesează aici Centrul de informații cu privire la prevenirea bolilor cardiovasculare de pe Raportuldegardă.ro

Crearea platformelor informaționale dedicate cetățenilor și pacienților, cum este cazul portalului în curs de dezvoltare în cadrul proiectului EU-CIP, sau a Cancer Literacy Virtual Library dezvoltată în CURTAIN sunt alți pași importanți în adresarea dezinformării. Un alt exemplu de bune practici din această categorie este proiectul CAREWAY care urmărește să eficientizeze și ușureze accesul la informații medicale pentru cetățenii și pacienții din medii defavorizate prin dezvoltarea unui toolkit educațional și a unei platforme de informare.

Alte mijloace de combatere a dezinformării medicale constau în educarea cetățenilor cu privire la:

• identificarea celor mai des întâlnite tactici de dezinformare și creare de conținut înșelător (ex. apelul la frică, emoții intense, de obicei negative sau experții falși);
• identificarea conținutului incorect și a halucinațiilor sistemelor AI;
• verificarea surselor din care își iau informația și conștientizarea contextului în care primesc o anumită informație;
• rolul pe care îl pot avea în design-ul politiclor publice.

Într-un material viitor, parte a campaniei „Sănătate publică aplicată: de la politici la practică, construind încredere în sisteme și în societate”, vom discuta despre factorii care intervin în procesul de luare a unei decizii precum și despre cum se propagă informația în rețelele noastre personale și comunitățile de care aparținem.

Citește și:

STUDIU. Țările cu venituri mici și medii raportează niveluri mai mari de alfabetizare digitală în sănătate decât țările bogate

Podcast #Știința360. Dr. Marius Geantă, despre cunoștințele și atitudinile românilor față de știință: „Sistemul educațional și sistemul de sănătate au eșuat în a oferi educația pentru sănătate”

Pe măsură ce utilizarea acestor instrumente continuă să se extindă, noile rezultate evidențiază nevoia de educație publică, formare profesională și reglementări adecvate pentru ca inteligența artificială generativă să susțină şi să nu afecteze sănătatea publică.

Principalele concluzii ale noului studiu, cu privire la răspunsurile oferite de chatboţi pe teme medicale sensibile:

• aproape jumătate dintre răspunsuri au fost problematice (30% oarecum problematice și aproape 20% extrem de problematice)
• calitatea răspunsurilor nu a diferit semnificativ între chatboții
• Grok a generat semnificativ mai multe răspunsuri extrem de problematice decât s-ar fi așteptat în cadrul unei distribuții aleatorii

Performanța a fost cea mai bună la vaccinuri şi cancer, iar cea mai slabă la celule stem, performanță atletică și nutriție. Rezultatele chatboţilor au fost exprimate în mod constant cu încredere și certitudine. Din cele 250 de întrebări adresate în total, au existat doar două refuzuri de răspuns, ambele provenite de la Meta AI. Calitatea referințelor a fost slabă, cu un scor mediu de completitudine de 40%. Halucinațiile și citările fabricate au împiedicat toţi chatboţii evaluaţi să producă o listă de referințe complet precisă. Toate scorurile de lizibilitate au fost clasificate ca “Dificil”.

Dezinformarea constituie o amenințare importantă pentru sănătatea publică, răspândindu-se mai departe şi mai profund decât adevărul dovedit ştiinţific. Chatboţii bazaţi pe inteligenţă artificială sunt instruiţi pe o cantitate uriaşă de text public, însă cantități infime de conținut incorect sau neverificat în datele de instruire pot crește semnificativ erorile în rezultatele oferite.

Chatboții bazați pe inteligență artificială au fost adoptați rapid în variate domenii, inclusiv în medicină. Majoritatea interacţiunilor referitoare la medicină provin de la persoane care nu prezintă formare medicală şi care utilizează chatboţii pentru a obţine răspunsuri la diverse întrebări legate de sănătate, astfel că există riscuri legate de favorizarea dezinformării, chatboţii nefiind autorizați să ofere sfaturi medicale și, totodată, fiind posibil să nu aibă acces la cunoștințe medicale actualizate.

În cadrul studiului au fost evaluați cinci chatboţi populari: Gemini (Google), DeepSeek (High-Flyer), Meta AI (Meta), ChatGPT (OpenAI) și Grok (xAI). Fiecăruia i s-au adresat 10 întrebări din cinci categorii: cancer, vaccinuri, celule stem, nutriție și performanță atletică. A fost implementat un cadru de tip adversarial, folosind întrebări deschise și închise concepute în mod special pentru a direcţiona modelele spre dezinformare sau sfaturi contraindicate.

Doi experți din fiecare categorie au evaluat răspunsurile, încadrându-le în una dintre următoarele categorii: “neproblematice”, “oarecum problematice” sau “foarte problematice”, aplicând o matrice de codificare bazată pe criterii obiective, predefinite. De asemenea, citările au fost evaluate pentru acuratețe și caracter complet, iar fiecărui răspuns i s-a acordat un scor Flesch Reading Ease, care este o metodă de a stabili cât de uşor de citit este un material.

Citeşte şi:

• ChatGPT: Care sunt provocările integrării în sănătate?
• STUDIU. GPT-4 ar putea ajuta medicii să realizeze examinări fizice generale, pe baza simptomelor pacienților
• LLMs în oncologie: a fost lansat primul ghid ESMO care adresează oportunitățile și riscurile integrării AI în domeniul oncologiei

Teoria “reculului adipozității” a fost lansată printr-un studiu din 1984, care descria faptul că ţesutul adipos crește în primul an de viaţă și apoi scade, iar apoi este înregistrată o nouă creştere la vârsta de 6 ani. Practic, copiii prezintă acelaşi BMI la vârsta de doi ani şi la vârsta de 6 ani, deşi scade între. De asemenea, conform acestui studiu, un debut precoce al creşterii adipozităţii, înregistrat sub vârsta de 6 ani, se asociază cu excesul ulterior de ţesut adipos. Studii ulterioare au confirmat acest lucru. 

Teoria “reculului adipozității” are însă la bază măsurători pe baza BMI, care nu este un bun indicator al cantitatăţii de ţesut adipos, întrucât ia în considerare doar masa corporală şi înălţimea. Masa corporală nu depinde doar de cantitatea de ţesut adipos, ci şi de masa musculară, iar BMI nu poate face diferenţa între acestea. Citeşte şi: #ENDO23. Indicele de masă corporală subestimează prezența obezității, selectând doar jumătate dintre persoanele care au un procent excesiv de țesut adipos.

Studiul a inclus peste 2.400 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 19 ani din cadrul studiului NHANES (US National Health and Nutrition Examination Survey). S-au realizat estimări ale masei de ţesut adipos prin raportul circumferința taliei/înălțime (WHtR). Această metodă este superioară BMI în estimarea adipozităţii, având o precizie de aproximativ 90%, raportată la standardul de aur (absorbțiometria cu raze X cu energie duală) pentru măsurarea masei de ţesut adipos. Variaţiile WHtR au fost comparate cu cele ale BMI.

Rezultatele au confirmat că valorile BMI la 6 ani sunt similare cu cele de la vârsta de 2 ani, deşi există o scădere semnificativă între aceste vârste, ceea ce este în concordanţă cu teoria “reculului adipozităţii”. Deşi valorile BMI au prezentat această variaţie, valoarea medie a raportului WHtR la vârsta de 2 ani nu a fost niciodată recăpătată pe parcursul copilăriei și adolescenței.

Ca şi BMI, WHtR a scăzut până la vârsta de 7 ani, vârstă de la care a crescut în copilărie și adolescență, dar nu a revenit niciodată la nivelul de la vârsta de 2 ani. Prin urmare, nu poate fi confirmată teoria recăpătării masei de ţesut adipos la vârsta de 6 ani, iar modificările BMI ar putea fi justificate mai degrabă de creşterea masei musculare.

Citeşte şi:

• O nouă definiție a obezității recunoaște și alți parametri pe lângă IMC. Impactul asupra diagnosticului de precizie și tratamentului personalizat
• STUDIU. Creșterea cu 10 cm în circumferința abdominală duce la costuri de îngrijire medicală cu 15% mai mari
• Grăsimea abdominală, mai importantă decât IMC pentru riscul de insuficiență cardiacă: cum contribuie inflamația la acest risc

Studiul a fost realizat de cercetători de la CUNY Graduate School of Public Health and Health Policy (CUNY SPH), împreună cu parteneri internaționali, pe baza unui sondaj online desfășurat între 29 august și 8 septembrie 2025. La sondaj au participat 31.000 de adulți din 30 de țări, oferind o imagine largă asupra modului în care oamenii din diferite părți ale lumii percep informațiile legate de sănătate.

Participanții au fost aleși astfel încât să reprezinte cât mai bine populația fiecărei țări (în funcție de vârstă, gen, educație și regiune), iar rezultatele au fost prelucrate pentru a reflecta această diversitate. Astfel, datele obținute oferă o comparație relevantă între țări și ajută la înțelegerea diferențelor globale în ceea ce privește accesul, încrederea și utilizarea informațiilor de sănătate.

Rezultatele arată că, la nivel global, oamenii au cea mai mare încredere în informațiile de sănătate oferite de medici și alți profesioniști din domeniu (40.7%). Pe locul următor se află persoanele care spun că verifică informația din mai multe surse înainte de a o considera credibilă (31.2%). Sursele guvernamentale sunt menționate mai rar, iar informațiile venite de la familie sau prieteni sunt cel mai puțin considerate de încredere. În plus, studiul arată că informațiile atribuite medicilor au un impact mai puternic asupra modului în care oamenii reacționează și iau decizii, comparativ cu aceleași informații provenite din surse guvernamentale sau organizaționale. În ceea ce privește modul de prezentare, majoritatea respondenților preferă informații care combină text și imagini, deoarece sunt mai ușor de înțeles. Se observă și diferențe între vârste: tinerii folosesc mai ales rețelele sociale pentru a se informa, în timp ce persoanele mai în vârstă preferă surse mai tradiționale, cum ar fi materialele din cabinete medicale sau broșurile.

În același timp, studiul arată că mai mult de jumătate dintre participanți (58.3%) ar fi dispuși să accepte informații de sănătate generate de inteligența artificială. Totuși, această acceptare nu este uniformă: este mai mare în unele țări din Asia, precum China, India, Pakistan și Indonezia, și mai scăzută în multe țări dezvoltate, cum ar fi Canada, Regatul Unit, Franța, Japonia sau Suedia. În general, indiferent de țară, oamenii consideră că informațiile de calitate trebuie să fie ușor de găsit, clare, ușor de înțeles și să menționeze sursa. Cu toate acestea, nivelul de încredere și preferințele privind sursele și canalele de informare diferă între contexte, iar în multe regiuni social media și conținutul generat de inteligența artificială influențează deja modul în care oamenii întâlnesc informația. Aceste rezultate arată că strategiile de comunicare în sănătate trebuie adaptate la contextul cultural și digital al fiecărei populații, deoarece aceeași abordare nu funcționează în toate țările.

În acest context, nevoia unor intervenții concrete, adaptate la realitățile locale și regionale, devine evidentă. Inițiative precum proiectul european CURTAIN (Beating Cancer ineqUalities thRough liTerAcy IN Europe) răspund direct acestor provocări, mai ales în condițiile în care astfel de demersuri au loc chiar în România. Proiectul își propune să îmbunătățească alfabetizarea în cancer și să reducă diferențele dintre regiuni și grupuri populaționale din Europa. Finanțat prin programul EU4Health și coordonat de Centrul pentru Inovație în Medicină, CURTAIN reunește 15 parteneri din 9 țări și se concentrează pe prevenție, depistare precoce, acces la tratament și calitatea vieții pacienților. Prin colaborarea cu comunități locale, autorități și profesioniști din sănătate, proiectul urmărește dezvoltarea de instrumente și soluții adaptate contextului real, contribuind la implementarea Planului European de Luptă împotriva Cancerului și la reducerea inegalităților în accesul la informații și servicii de sănătate.

În același timp, aceste direcții sunt susținute și la nivel național. Strategia Națională de Sănătate 2022-2030 („Împreună pentru sănătate”) promovează o schimbare de paradigmă, punând accent pe cetățean ca persoană cu nevoi complexe și nu doar ca pacient. Documentul evidențiază provocările majore ale sistemului de sănătate din România, precum îmbătrânirea populației, creșterea bolilor cronice, subfinanțarea și inegalitățile în acces și propune soluții care includ reforme în guvernanță, finanțare sustenabilă, dezvoltarea resurselor umane și digitalizarea sistemului. În acest cadru, inițiative precum CURTAIN completează eforturile strategice naționale, contribuind la creșterea alfabetizării în sănătate și la reducerea inegalităților, în linie cu obiectivele europene și cu nevoile reale ale populației.

Citește și:

• PODCAST. Dr. Marius Geantă: Tehnologiile digitale aduc serviciile de sănătate mai aproape de oameni și accelerează aplicarea rezultatelor cercetării medicale
• STUDIU. La baza unor servicii medicale digitale eficiente stă încrederea utilizatorilor
• State of Health in the EU: România alocă doar 1% din bugetul de sănătate pentru prevenție, în timp ce speranța de viață rămâne cu 5 ani sub media UE

Material redactat cu ajutorul AI, verificat și editat de echipa Raportul de Gardă, formată din specialiști în domeniul medical.

„Sănătatea începe cu modul în care ne construim comunitățile. Inovația în sănătate nu înseamnă doar tratamente noi, ci și prevenție mai inteligentă, implementare mai bună, implicare reală a cetățenilor și capacitatea de a ajunge la comunitățile care, de cele mai multe ori, rămân în urmă.”
— Dr. Marius Geantă

Sănătatea publică este adesea discutată în termeni de politici, strategii și recomandări. Dar, în practică, succesul unei măsuri de sănătate publică nu depinde doar de existența unui cadru legislativ sau a unor dovezi științifice solide. Depinde de ceva mult mai complex: capacitatea sistemelor și a comunităților de a transforma recomandările în comportamente, iar politicile în practici cotidiene.

În acest sens, sănătatea publică aplicată („applied public health”) reprezintă mai mult decât implementarea unor măsuri tehnice. Ea presupune traducerea politicilor în intervenții care funcționează în viața reală, în contexte sociale, culturale și economice extrem de diferite.

În ultimii ani, Europa a dezvoltat unele dintre cele mai ambițioase inițiative în domeniul prevenirii bolilor netransmisibile – de la Europe’s Beating Cancer Plan și Misiunea Cancerului, până la EU Safe Hearts Plan pentru sănătatea cardiovasculară. În paralel, progresele științifice și tehnologice au accelerat: medicina personalizată, instrumentele digitale, inteligența artificială, testarea genetică și noile modele predictive creează oportunități fără precedent.

Și totuși, rezultatele rămân profund inegale.

Incidența cancerului, mortalitatea cardiovasculară, accesul la prevenție, screening sau tratamente inovatoare continuă să varieze semnificativ între Est și Vest, între urban și rural, între grupuri sociale diferite. Uneori, diferențele nu sunt generate de lipsa tehnologiei, ci de lipsa condițiilor necesare pentru ca tehnologia să poată fi utilizată eficient și echitabil.

Aceasta este una dintre marile lecții ale ultimilor ani: sănătatea publică nu funcționează într-un singur sistem. Funcționează la intersecția mai multor sisteme – medicale, sociale, educaționale, informaționale, culturale și politice.

De ce politicile bune nu sunt întotdeauna suficiente?

În sănătatea publică există o tendință firească de a considera că elaborarea unei politici reprezintă punctul culminant al procesului. În realitate, politica este doar începutul.

Între recomandare și implementare există un spațiu complex, influențat de:

• nivelul de alfabetizare în sănătate;
• infrastructura medicală și digitală;
• gradul de încredere în instituții;
• capacitatea administrativă locală;
• rețelele sociale și comunitare;
• modul în care informația circulă și este interpretată.

Acest lucru devine evident mai ales în comunitățile vulnerabile sau insuficient deservite („underserved communities”), unde barierele sunt rareori doar medicale. Uneori, prevenția eșuează nu pentru că oamenii nu au auzit mesajele, ci pentru că mesajele nu sunt percepute ca relevante, credibile sau aplicabile contextului lor de viață.

Din acest motiv, abordările moderne din sănătatea publică se îndepărtează treptat de modelul exclusiv „top-down” și încep să includă mecanisme de co-creare și participare comunitară.

Lecțiile venite din „living labs”: de la populații țintă la parteneri reali

Una dintre direcțiile care capătă tot mai multă relevanță la nivel european este utilizarea „living labs” – ecosisteme reale de colaborare între cercetători, autorități, profesioniști din sănătate și cetățeni.

În cadrul proiectului european 4P-CAN, coordonat de Centrul pentru Inovație în Medicină (INOMED), Living Lab-ul din Lerești (Argeș) a devenit un exemplu relevant pentru modul în care prevenția poate fi construită împreună cu comunitatea, nu doar pentru comunitate.

Experiența acumulată acolo a arătat că factorii de risc pentru cancer nu sunt distribuiți aleatoriu și nici strict individual. Ei circulă prin rețele sociale, relații de încredere și structuri comunitare. Comportamentele legate de fumat, alimentație, screening sau adresabilitate către servicii medicale sunt influențate de familie, lideri locali, relații informale și contexte culturale.

Acest tip de abordare mută accentul:

• de la individ → la rețele interumane;
• de la transmiterea de informații → la construire de încredere;
• de la intervenții standardizate → la soluții adaptate contextului local.

În același timp, astfel de inițiative arată că implicarea comunității nu trebuie să fie una „extractivă”, în care cetățenii sunt doar surse de date. Comunitățile trebuie să devină parteneri reali în designul și implementarea intervențiilor de sănătate publică.

Alfabetizarea în sănătate și provocarea „deșerturilor de prevenție”

Una dintre cele mai importante teme care traversează astăzi proiectele europene de sănătate publică este alfabetizarea în sănătate („health literacy”).

În mod tradițional, aceasta este definită drept capacitatea unei persoane de a găsi, înțelege și utiliza informații pentru a lua decizii legate de sănătate. În practică însă, alfabetizarea în sănătate reflectă mult mai mult: nivelul de încredere, relația cu instituțiile, accesul la tehnologie și capacitatea de a naviga într-un ecosistem informațional din ce în ce mai fragmentat.

În proiectul CURTAIN, coordonat de asemenea de INOMED, această problematică este abordată într-o manieră integrată, prin dezvoltarea primului Cancer Literacy Score la nivel european, construit în șapte țări europene. Obiectivul nu este doar măsurarea nivelului de alfabetizare în sănătate, ci înțelegerea modului în care aceasta diferă între regiuni, grupuri sociale și contexte culturale.

Proiectul pornește de la o realitate esențială: alfabetizarea în sănătate nu este distribuită uniform. Există adevărate „deșerturi de prevenție”, unde lipsa accesului la informație de calitate, nivelul redus de încredere și vulnerabilitatea la dezinformare creează condiții pentru agravarea inegalităților.

În era digitală, problema nu mai este doar lipsa informației, ci și competiția dintre informație și dezinformare.

De ce avem nevoie de o abordare multisistemică?

În multe cazuri, sănătatea publică continuă să fie abordată predominant prin prisma sistemului medical. Dar experiențele recente arată că intervențiile eficiente apar atunci când mai multe sisteme lucrează împreună:

• sănătate;
• educație;
• administrație locală;
• cercetare;
• comunități;
• media și spațiul digital;
• organizații civice și grupuri de pacienți.

Aceasta este esența unei abordări multisistemice.

De exemplu, în proiectul PERFECTO, dedicat screeningului pediatric pentru hipercolesterolemia familială (FH), prevenția cardiovasculară nu este abordată exclusiv medical. Proiectul integrează componente de alfabetizare în sănătate, comunicare personalizată și înțelegere a comportamentelor sociale care influențează acceptarea screeningului și a testării genetice.

Rezultatele preliminare arată o situație aparent paradoxală:

• nivelul de cunoaștere privind riscurile genetice este redus;
• dar disponibilitatea oamenilor de a face testare crește semnificativ atunci când recomandarea vine din partea unor profesioniști sau persoane în care au încredere.

Cu alte cuvinte, deciziile de sănătate sunt rareori pur individuale. Ele sunt relaționale.

Încrederea – infrastructura invizibilă a sănătății publice

Poate cea mai importantă lecție a ultimilor ani este că încrederea nu reprezintă un rezultat secundar al sistemului, ci o infrastructură esențială a acestuia.

Fără încredere:

• politicile sunt ignorate;
• prevenția nu este adoptată;
• dezinformarea se propagă mai rapid;
• tehnologia poate accentua inegalitățile.

Construirea încrederii presupune însă mai mult decât campanii de comunicare. Presupune:

• participare;
• transparență;
• adaptare la context;
• continuitate;
• capacitatea de a asculta comunitățile și de a integra experiențele lor în procesul decizional.

Aceasta este direcția în care sănătatea publică europeană începe să evolueze: de la politici uniforme către modele mai flexibile, participative și orientate către implementare reală.

De la politici la practică

În final, întrebarea esențială nu este doar dacă avem politici bune. Ci dacă ele pot funcționa în viața reală.

Sănătatea publică aplicată înseamnă exact acest lucru: transformarea dovezilor și strategiilor în intervenții care ajung efectiv la oameni, în mod echitabil, relevant și sustenabil.

Pentru că, în cele din urmă, sănătatea publică funcționează atunci când oamenii au nu doar acces la servicii, ci și încrederea și contextul necesare pentru a le utiliza.

Material redactat cu ajutorul AI, verificat și editat de echipa Raportul de Gardă, formată din specialiști în domeniul medical.

Citește și:

• Starea sănătății în UE 2023. Ce profil de țară are România
• #EWAC25. De la cercetare la impact: proiectele ReThinkHPVaccination și 4P-CAN, recunoscute de Uniunea Europeană ca exemple de inovație în prevenția personalizată a cancerului
• Codul European împotriva Cancerului ediția a 5-a

Datele sunt relevante în contextul în care vaccinarea HPV este recomandată de rutină la adolescenți și prin recuperare până la vârsta de 26 de ani, în timp ce pentru adulții între 27 și 45 de ani, în SUA, recomandarea este bazată pe decizie clinică partajată între pacient și medic. Această abordare reflectă faptul că beneficiul vaccinării la nivel populațional este considerat mai redus după vârsta de 26 de ani, deoarece multe persoane au fost deja expuse la HPV. Totuși, noul studiu sugerează că riscul de infecție nu dispare odată cu trecerea de pragul tinereții, iar un procent semnificativ de femei adulte continuă să dobândească infecții noi.

Studiul a utilizat date din TriNetX Dataworks-USA, o rețea de organizații medicale care pune la dispoziție informații clinice deidentificate din dosare electronice de sănătate. Au fost incluse femei de cel puțin 27 de ani, cu cel puțin un an de date medicale anterioare și cu un test HPV negativ documentat. Au fost excluse persoanele cu antecedente de vaccinare HPV, cu test HPV pozitiv în anul anterior includerii sau fără test HPV în perioada de urmărire. Participantele au fost urmărite până la cinci ani, iar infecția HPV incidentă a fost definită printr-un test HPV pozitiv sau prin coduri diagnostice specifice.

Rezultatele arată o distribuție interesantă în funcție de vârstă. Cea mai mare incidență cumulativă la cinci ani a fost observată la femeile de 27–29 de ani, unde procentul a ajuns la 21,1%. Ulterior, incidența a scăzut progresiv până la grupa de vârstă 55–59 de ani, unde a fost de 6,7%. După această etapă, însă, incidența a început să crească din nou: 10% la femeile de 60–64 de ani, 11,7% la cele de 65–69 de ani și 15,9% la femeile de peste 70 de ani. Acest model sugerează că dinamica infecțiilor HPV la vârste adulte poate fi mai complexă decât se presupunea anterior.

Autorii discută mai multe explicații posibile pentru creșterea observată la vârste mai înaintate. Pe de o parte, poate fi vorba despre noi expuneri asociate schimbărilor în viața personală, inclusiv noi parteneriate sexuale după divorț, văduvie sau alte tranziții de viață. Pe de altă parte, este posibil ca unele cazuri să reflecte reactivarea unei infecții latente, anterior nedetectabile, în contextul modificărilor imunitare asociate îmbătrânirii sau tranziției menopauzale. Studiul nu poate distinge perfect între o infecție cu adevărat nouă și reactivarea virală, dar rezultatele indică apariția unui test HPV pozitiv după o perioadă documentată de negativitate.

Analiza a evidențiat și diferențe importante între grupuri populaționale. Incidența cumulativă la cinci ani a fost mai mare la femeile de culoare, ajungând la 13,3%, comparativ cu 9,7% la femeile albe. De asemenea, incidența a fost mai ridicată la femeile hispanice, de 11,5%, față de 10% la femeile non-hispanice. În subanaliza care a inclus date medicale electronice legate de informații din asigurări, incidența a fost deosebit de mare în rândul femeilor înscrise în Medicaid, ajungând la 21,6%. Aceste date susțin importanța abordării inegalităților sociale și de acces în prevenția infecțiilor HPV și a bolilor asociate.

HPV este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală și este implicat în apariția mai multor tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, dar și cancere anale, vulvare, vaginale, peniene și unele cancere orofaringiene. Infecția este adesea tranzitorie, însă anumite tulpini cu risc oncogenic pot persista și pot determina leziuni precanceroase sau cancere invazive. Din acest motiv, strategiile de prevenție includ atât vaccinarea HPV, cât și screeningul cervical prin test Babeș-Papanicolau și/sau test HPV, în funcție de recomandările naționale.

Un mesaj important al studiului este că vârsta, de una singură, nu reflectă întotdeauna riscul individual. Autorii subliniază că activitatea sexuală și expunerea la parteneri noi sunt factori mai relevanți pentru dobândirea HPV decât simpla apartenență la o categorie de vârstă. În practică, acest lucru susține nevoia unor discuții individualizate între medic și pacient, mai ales pentru adulții nevaccinați care ar putea beneficia de protecție împotriva unor tipuri HPV incluse în vaccin.

Rezultatele au implicații și pentru politicile de sănătate publică. Recomandările actuale pentru vaccinarea adulților se bazează adesea pe estimări ale beneficiului populațional, dar studiul arată că există subgrupuri la care riscul de infecție rămâne relevant și după 27 de ani. O comunicare mai bună despre HPV la vârsta adultă ar putea contribui la creșterea gradului de conștientizare și la reducerea percepției că prevenția HPV este importantă doar în adolescență sau la începutul vieții sexuale.

Totuși, studiul are și limitări. Fiind bazat pe date observaționale din dosare electronice, pot exista infecții sau vaccinări neînregistrate, dacă acestea au avut loc în afara rețelei analizate. De asemenea, populația inclusă a fost formată din femei care au avut acces la testare HPV, ceea ce poate limita generalizarea rezultatelor. În plus, așa cum menționează autorii, nu se poate diferenția complet între infecțiile noi și reactivarea unor infecții latente.

În ciuda acestor limitări, analiza oferă una dintre cele mai ample imagini asupra incidenței HPV la femeile adulte nevaccinate. Rezultatele sugerează că prevenția HPV trebuie privită ca parte a unui continuum de sănătate pe parcursul vieții, nu ca o intervenție relevantă exclusiv pentru adolescenți și adulți tineri. Pentru clinicieni, studiul poate susține discuții mai frecvente despre vaccinare, screening și risc individual. Pentru pacienți, mesajul este că protecția împotriva HPV rămâne o temă relevantă și la vârsta adultă, mai ales în contextul schimbărilor de viață și al riscului persistent de expunere.

Citește și

Noile recomandări pentru screeningul cancerului de col uterin în Uniunea Europeană: testarea HPV, noul standard propus de OMS și Comisia Europeană

Un nou studiu publicat în American Journal of Preventive Medicine a evaluat asocierea dintre utilizarea produselor din tutun încălzit și riscul de diabet zaharat de tip 2, într-o cohortă de aproape 30.000 de lucrători japonezi urmăriți timp de mai mulți ani. Rezultatele indică faptul că persoanele care utilizau exclusiv produse din tutun încălzit nu au avut un risc mai mic de diabet comparativ cu cele care fumau exclusiv țigări convenționale. Mai mult, utilizarea concomitentă a țigărilor și a produselor din tutun încălzit a fost asociată cu cel mai mare risc estimat.

Studiul a inclus 29.584 de participanți fără diabet la momentul inițial, cu vârsta medie de 45,9 ani, dintre care 82,5% erau bărbați. Participanții au fost clasificați în cinci categorii: persoane care nu au fumat niciodată, foști fumători, fumători exclusivi de țigări convenționale, utilizatori exclusivi de produse din tutun încălzit și utilizatori duali, care foloseau atât țigări, cât și produse din tutun încălzit. Apariția diabetului a fost identificată prin controale medicale anuale desfășurate între 2019 și 2025, pe baza glicemiei, hemoglobinei glicozilate și tratamentului antidiabetic.

Pe parcursul a 140.797 persoane-ani de urmărire, au fost identificate 2.141 de cazuri noi de diabet de tip 2. Incidența a fost mai redusă în rândul persoanelor care nu fumaseră niciodată, de 11,3 cazuri la 1.000 persoane-ani, și mai mare în toate grupurile care utilizau sau utilizaseră tutun. În rândul fumătorilor de țigări convenționale, incidența a fost de 21,7 cazuri la 1.000 persoane-ani, în timp ce la utilizatorii exclusivi de produse din tutun încălzit a fost de 18,5 cazuri la 1.000 persoane-ani. Pentru utilizatorii duali, incidența a fost de 21,2 cazuri la 1.000 persoane-ani.

După ajustarea pentru factori precum vârsta, sexul, statutul profesional, istoricul familial de diabet, consumul de alcool, durata somnului, activitatea fizică, dieta și programul de lucru, riscul de diabet a rămas mai mare în grupurile expuse la tutun. Comparativ cu persoanele care nu au fumat niciodată, fumătorii exclusivi de țigări au avut un risc cu 53% mai mare de diabet de tip 2. Utilizatorii exclusivi de produse din tutun încălzit au avut un risc cu 61% mai mare, iar utilizatorii duali un risc cu 76% mai mare.

Aceste rezultate sunt importante deoarece produsele din tutun încălzit sunt adesea percepute ca o opțiune mai puțin dăunătoare. Studiul nu arată însă o reducere observabilă a riscului de diabet în rândul persoanelor care au trecut la aceste produse, cel puțin în perioada de urmărire analizată. În comparațiile restrânse la persoanele care fumaseră vreodată, utilizatorii exclusivi de produse din tutun încălzit au avut un risc similar cu fumătorii exclusivi de țigări convenționale.

Un aspect relevant este istoricul de fumat al utilizatorilor de produse din tutun încălzit. Autorii arată că majoritatea celor care foloseau exclusiv aceste produse avuseseră probabil un istoric anterior de fumat convențional. Peste 97% dintre utilizatorii exclusivi de produse din tutun încălzit raportau cel puțin cinci ani de utilizare a produselor din tutun, deși aceste produse nu erau disponibile în Japonia înainte de 2014. Prin urmare, o parte din riscul observat ar putea reflecta efectele expunerii anterioare la țigări convenționale, nu doar efectul actual al produselor din tutun încălzit.

Totuși, acest lucru nu schimbă implicația principală pentru sănătatea publică: trecerea de la țigări la produse din tutun încălzit nu a fost asociată, în acest studiu, cu un risc mai mic de diabet de tip 2 pe durata urmăririi. Autorii subliniază că sunt necesare studii cu perioade mai lungi de observație pentru a evalua dacă riscurile se modifică în timp și pentru a separa mai bine efectele utilizării actuale de efectele fumatului anterior.

Studiul a analizat și relația dintre intensitatea consumului și riscul de diabet. În rândul utilizatorilor exclusivi de produse din tutun încălzit, riscul a fost mai mare la cei care utilizau cel puțin 11 produse pe zi comparativ cu cei care utilizau între 1 și 10 pe zi. Comparativ cu persoanele care nu au fumat niciodată, utilizarea a 1–10 produse din tutun încălzit pe zi a fost asociată cu un risc cu 43% mai mare, iar utilizarea a cel puțin 11 produse pe zi cu un risc cu 72% mai mare. Această relație de tip doză-răspuns susține posibilitatea unei legături între expunerea la produsele din tutun și riscul metabolic.

Mecanismele biologice prin care fumatul crește riscul de diabet sunt deja bine documentate. Nicotina și alți compuși toxici pot contribui la rezistență la insulină, afectarea funcției celulelor beta pancreatice, stres oxidativ și inflamație cronică. În cazul produselor din tutun încălzit, dovezile sunt mai limitate, dar acestea livrează nicotină și pot genera aerosoli care conțin compuși cu efecte biologice relevante. Chiar dacă nivelul unor substanțe toxice poate fi mai mic decât în fumul de țigară, expunerea nu este absentă.

Rezultatele au implicații importante pentru politicile de control al tutunului. Diabetul de tip 2 este una dintre cele mai mari poveri de sănătate publică la nivel global, iar creșterea popularității produselor alternative pe bază de tutun poate complica mesajele de prevenție. Atunci când un produs este perceput ca „mai sigur”, există riscul ca utilizatorii să îl considere o soluție suficientă, fără a urmări renunțarea completă la tutun și nicotină.

Studiul are și limitări. Utilizarea produselor din tutun a fost auto-raportată, iar chestionarul nu a separat complet țigările electronice de produsele din tutun încălzit. Totuși, autorii menționează că, în Japonia, utilizarea țigărilor electronice este redusă, în timp ce produsele din tutun încălzit sunt mult mai răspândite. De asemenea, cohorta a inclus predominant bărbați angajați într-o singură companie mare, ceea ce poate limita generalizarea rezultatelor la alte populații.

În ansamblu, studiul sugerează că produsele din tutun încălzit nu ar trebui privite ca o opțiune lipsită de riscuri metabolice. Pentru prevenția diabetului de tip 2, mesajul central rămâne renunțarea completă la produsele din tutun, nu doar înlocuirea țigărilor convenționale cu produse alternative.

Citește și

#ECAC5: Fumatul – Reducerea consumului de tutun, o prioritate de sănătate publică

Material redactat cu ajutorul AI, verificat și editat de echipa Raportul de Gardă, formată din specialiști în domeniul medical.

Studiul pornește de la o întrebare importantă pentru medicina preventivă: dacă vitamina D poate reduce riscul de diabet la persoanele cu prediabet, cum putem identifica acele persoane care au cele mai mari șanse să beneficieze? În ultimii ani, relația dintre statusul vitaminei D și metabolismul glucozei a fost intens studiată. Există date care sugerează că niveluri mai bune de 25-hidroxivitamină D [25(OH)D], markerul utilizat pentru evaluarea statusului vitaminei D, sunt asociate cu un risc mai mic de diabet de tip 2. Totuși, studiile clinice nu au arătat întotdeauna beneficii clare în populația generală cu prediabet, ceea ce ridică ipoteza că efectul vitaminei D ar putea fi diferit de la o persoană la alta.

Noua analiză utilizează date din studiul clinic D2d – Vitamin D and Type 2 Diabetes, un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, desfășurat în Statele Unite. Participanții au fost adulți cu prediabet, randomizați să primească fie 4000 UI/zi de vitamina D3, fie placebo, pe o durată mediană de urmărire de 2,5 ani. Studiul D2d inițial nu a demonstrat o reducere semnificativă statistic a riscului de diabet în analiza principală, dar analizele ulterioare au sugerat că persoanele care au atins și menținut niveluri mai ridicate de 25(OH)D în timpul studiului au avut un risc mai scăzut de a dezvolta diabet.

În această nouă analiză genetică, cercetătorii au evaluat trei polimorfisme comune ale genei VDR: ApaI, BsmI și FokI. Gena VDR codifică receptorul prin care vitamina D își exercită efectele biologice. Receptorul vitaminei D este exprimat inclusiv în celulele beta pancreatice, implicate în secreția de insulină, ceea ce oferă o bază biologică pentru ipoteza că variațiile genetice ale VDR ar putea influența metabolismul glucozei.

Analiza a inclus 2098 de adulți cu prediabet pentru care erau disponibile date genetice și, în anumite analize, măsurători repetate ale nivelurilor de 25(OH)D. Participanții aveau o vârstă medie de aproximativ 60 de ani, iar 55,7% erau bărbați. Cercetătorii au urmărit apariția diabetului de tip 2 și au analizat dacă răspunsul la vitamina D3 diferă în funcție de genotip.

Rezultatul central al studiului este legat de polimorfismul ApaI. Participanții cu genotipurile AC sau CC au avut un răspuns favorabil la suplimentarea cu vitamina D3, în timp ce persoanele cu genotipul AA nu au prezentat o reducere a riscului de diabet.

Pe scurt, principalele rezultate au fost:

• persoanele cu genotip ApaI AA nu au avut beneficii observabile după administrarea de 4000 UI/zi vitamina D3, comparativ cu placebo;
• în acest grup, hazard ratio a fost 1,02, ceea ce sugerează practic lipsa unui efect protector;
• persoanele cu genotipurile ApaI AC și ApaI CC au avut o reducere de 19% a riscului de diabet;
• în acest grup, hazard ratio a fost 0,81, comparativ cu placebo;
• genotipurile AC și CC au reprezentat aproximativ 70,5% din populația analizată.

Aceste date sugerează că genotiparea ApaI ar putea identifica persoanele cu prediabet care au cele mai mari șanse să beneficieze de suplimentarea cu doze mari de vitamina D3. Într-o perspectivă de medicină personalizată, acest lucru este relevant deoarece mută discuția de la întrebarea generală „funcționează vitamina D pentru prevenirea diabetului?” la o întrebare mai precisă: „pentru cine ar putea funcționa vitamina D?”.

Un aspect important este că beneficiul nu pare să fie determinat doar de atingerea unor niveluri crescute de vitamina D în sânge. În studiul D2d, atât participanții considerați potențiali „responderi”, cât și cei considerați „non-responderi” au atins niveluri similare de 25(OH)D în timpul suplimentării. Diferența a fost observată în asocierea dintre aceste niveluri și riscul de diabet, ceea ce susține ipoteza că variabilitatea genetică a receptorului vitaminei D poate influența efectele biologice ale suplimentării.

În faza de descoperire a studiului, cercetătorii au analizat riscul de diabet la diferite niveluri medii de 25(OH)D obținute în timpul studiului. Pentru participanții cu genotip ApaI CC, nivelurile de 25(OH)D de 40–49 ng/mL au fost asociate cu un risc semnificativ mai mic de diabet, iar nivelurile de minimum 50 ng/mL au fost asociate cu o reducere și mai mare. Un model similar a fost observat pentru genotipul AC. În schimb, pentru genotipul AA, creșterea nivelurilor de 25(OH)D nu s-a asociat cu o reducere semnificativă a riscului.

Cercetătorii au observat și un model asemănător pentru polimorfismul BsmI, dar deoarece exista o suprapunere aproape completă între genotipurile considerate non-responsive pentru ApaI și BsmI, analiza finală a sugerat că informația oferită de ApaI ar putea fi suficientă pentru identificarea persoanelor cu probabilitate mai mare sau mai mică de răspuns.

Studiul are implicații importante pentru prevenția diabetului de tip 2. Prediabetul afectează sute de milioane de persoane la nivel global, iar tranziția către diabet este asociată cu riscuri crescute de complicații cardiovasculare, renale, oftalmologice și metabolice. Intervențiile de stil de viață, precum scăderea ponderală și activitatea fizică regulată, rămân esențiale, însă sunt dificil de menținut pe termen lung pentru mulți pacienți. În acest context, o intervenție ieftină, accesibilă și în general bine tolerată, precum vitamina D3, ar putea avea valoare dacă este direcționată către persoanele potrivite.

Totuși, rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Aceasta este o analiză genetică exploratorie, realizată pe baza unui studiu clinic existent. Autorii subliniază că observațiile trebuie confirmate într-un studiu clinic viitor, conceput special pentru a testa dacă genotiparea ApaI poate ghida suplimentarea cu vitamina D3 pentru reducerea riscului de diabet. De asemenea, studiul nu poate explica mecanismele biologice exacte prin care variantele ApaI modifică răspunsul la vitamina D și nu are dimensiunea necesară pentru analize detaliate pe subgrupuri rasiale sau etnice.

Un alt element esențial este că aceste rezultate nu înseamnă că suplimentarea cu doze mari de vitamina D ar trebui începută fără evaluare medicală. Doza utilizată în studiu, 4000 UI/zi, este mai mare decât dozele obișnuite administrate pentru menținerea statusului vitaminei D și trebuie discutată în context clinic, mai ales la persoanele cu afecțiuni renale, risc de hipercalcemie, istoric de litiază renală sau alte condiții relevante.

Importanța studiului constă mai ales în direcția pe care o propune: prevenția diabetului ar putea deveni mai precisă prin integrarea unor markeri genetici simpli cu date clinice și biologice. În locul unei abordări uniforme, în care aceeași intervenție este recomandată tuturor persoanelor cu prediabet, medicina personalizată urmărește să identifice acele subgrupuri la care beneficiul este cel mai probabil.

Citește și

#AHA25. Riscul de infarct miocardic ar putea fi înjumătăţit prin administrarea unei doze personalizate de vitamina D, la persoanele cu boli cardiace

Studiul a fost condus de Dr. Harika Dadigiri, medic rezident la New York Medical College at Saint Mary’s and Saint Clare’s Hospital. Cercetarea a pornit de la o întrebare simplă, dar relevantă pentru viața de zi cu zi: dacă stresul afectează digestia, poate mâncatul târziu să agraveze această relație? Rezultatele indică faptul că răspunsul ar putea fi da, cel puțin la nivel de asociere.

Pentru prima parte a analizei, cercetătorii au utilizat date din National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES), o cohortă care a inclus 11.149 de persoane. Nivelul de stres fiziologic a fost evaluat printr-un concept numit încărcare alostatică. Acesta reflectă „costul” acumulat al stresului asupra organismului și este calculat pe baza unor biomarkeri cardiovasculari, metabolici și inflamatori. Practic, nu este vorba doar despre stresul resimțit subiectiv, ci despre urmele măsurabile pe care stresul cronic le poate lăsa în corp.

Persoanele cu încărcare alostatică ridicată au avut o probabilitate de 1,32 ori mai mare de a prezenta obiceiuri intestinale anormale, incluzând constipația sau diareea. Asocierea a devenit mai puternică în cazul celor care mâncau târziu. În studiu, mâncatul târziu a fost definit ca aportul a peste 25% din caloriile zilnice după ora 21:00.

Diferențele observate între grupuri au fost importante: persoanele care aveau atât stres fiziologic ridicat, cât și obiceiul de a mânca târziu au înregistrat cea mai mare rată de tranzit intestinal anormal, de 39%. Prin comparație, în grupul cu stres redus și mese consumate mai devreme, aceste probleme au fost raportate de 23% dintre participanți. Modelele statistice au fost ajustate pentru factori precum vârsta, sexul și raportul venit-sărăcie, ceea ce susține relevanța asocierii observate.

A doua etapă a cercetării a folosit date din American Gut Project (AGP), incluzând 4.157 de persoane. Aici, cercetătorii au analizat un profil combinat de stres ridicat și dietă nefavorabilă, pe baza informațiilor raportate de participanți despre sănătatea mintală, somn și obiceiuri alimentare. Persoanele încadrate în acest profil au avut o probabilitate de 2,5 ori mai mare de a avea funcție intestinală anormală, comparativ cu cele cu un profil mai sănătos.

Un element important al acestei etape a fost analiza microbiomului intestinal prin secvențiere 16S rRNA, o metodă folosită pentru identificarea comunităților bacteriene din intestin. Rezultatele au arătat că persoanele cu stres ridicat și obiceiuri alimentare mai puțin favorabile aveau o diversitate bacteriană intestinală mai scăzută, măsurată prin indicele Shannon. Reducerea a fost modestă, dar semnificativă statistic.

Această observație este relevantă deoarece diversitatea microbiomului este considerată un indicator important al sănătății intestinale. Un microbiom mai divers este, în general, asociat cu o funcționare mai echilibrată a sistemului digestiv, cu o mai bună reziliență metabolică și imunologică și cu o capacitate mai mare de adaptare la factori externi, precum dieta, stresul sau medicamentele. În schimb, o diversitate redusă poate reflecta un ecosistem intestinal mai vulnerabil.

Rezultatele susțin ideea unei axe între crononutriție, stres și microbiom. Crononutriția se referă la modul în care momentul meselor influențează metabolismul și sănătatea, în relație cu ritmurile circadiene ale organismului. Sistemul digestiv nu funcționează la fel pe parcursul întregii zile: digestia, secrețiile hormonale, motilitatea intestinală și metabolismul nutrienților sunt influențate de ceasul biologic. De aceea, consumul unei cantități mari de calorii târziu în noapte poate interfera cu procese fiziologice care, în mod normal, sunt pregătite pentru repaus.

În paralel, stresul activează mecanisme neuroendocrine și inflamatorii care pot influența direct intestinul. Prin intermediul axei intestin-creier, stresul poate modifica motilitatea intestinală, sensibilitatea viscerală, secrețiile digestive și compoziția microbiomului. Când acest context este combinat cu mese târzii, efectele asupra digestiei ar putea deveni mai vizibile.

Un mesaj important al studiului este că sănătatea intestinală nu depinde doar de ce mâncăm, ci și de când mâncăm și de contextul fiziologic în care are loc alimentația. O masă consumată târziu, după o zi marcată de stres intens, ar putea avea un impact diferit asupra organismului față de aceeași masă consumată mai devreme, într-un context mai echilibrat.

Totuși, autorii subliniază că studiul este observațional. Asta înseamnă că rezultatele arată asocieri, nu relații de cauză-efect. Nu se poate concluziona, pe baza acestor date, că mesele târzii cauzează direct tulburări de tranzit sau reduc diversitatea microbiomului. Este posibil ca persoanele cu stres ridicat să aibă și alte obiceiuri sau condiții care contribuie la aceste efecte, precum somn insuficient, alimentație dezechilibrată, sedentarism sau program de lucru neregulat.

Chiar și așa, studiul adaugă o perspectivă importantă asupra modului în care factorii de stil de viață se pot combina. În practică, intervențiile pentru sănătatea digestivă ar putea include nu doar recomandări privind calitatea dietei, ci și optimizarea orarului meselor și strategii de reducere a stresului. Printre măsurile potențial utile se numără stabilirea unor ore mai regulate pentru mese, evitarea aportului caloric important seara târziu, îmbunătățirea somnului și integrarea unor tehnici de gestionare a stresului.

Următorul pas propus de cercetători este realizarea unor studii longitudinale, care să urmărească participanții în timp. Acestea ar putea clarifica mai bine modul în care tiparele de alimentație nocturnă influențează digestia și microbiomul și dacă modificarea lor poate aduce beneficii măsurabile pentru sănătatea intestinală.

Citește și

STUDIU. Stresul cronic și o alimentație nesănătoasă pot duce la dezvoltarea timpurie a cancerului pancreatic