Spre deosebire de tratamentele obișnuite pentru colesterol, care trebuie luate zilnic sau administrate periodic, CTX310 folosește tehnologia de editare genomică CRISPR-Cas9 pentru a modifica activitatea unei gene din ficat implicate în reglarea grăsimilor din sânge. Scopul este ca o singură intervenție să producă un efect care să se mențină pentru o perioadă îndelungată.

Rezultatele sunt încă preliminare și provin dintr-un studiu clinic de fază 1, desfășurat pe un număr mic de pacienți cu tulburări severe ale metabolismului lipidic. Cu toate acestea, faptul că reducerile colesterolului și trigliceridelor s-au menținut la 12 luni după o singură administrare oferă o importantă dovadă de concept pentru o posibilă nouă generație de tratamente pentru bolile cardiovasculare.

Reduceri ale LDL de peste 50% la un an după tratament

CTX310 este o terapie experimentală care țintește gena ANGPTL3, implicată în reglarea metabolismului colesterolului și trigliceridelor.

În studiul de fază 1a au fost incluși 15 adulți cu hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie moderată sau severă ori dislipidemie mixtă dificil de controlat. Printre aceștia s-au numărat și persoane cu hipercolesterolemie familială, o boală genetică asociată cu valori crescute ale colesterolului LDL încă de la vârste tinere și cu un risc cardiovascular crescut.

Participanții au primit o singură perfuzie intravenoasă cu CTX310, în doze progresiv crescute, între 0,1 și 0,8 mg/kg.

Majoritatea pacienților urmau deja tratamente pentru reducerea colesterolului, precum statine și ezetimib, iar o parte primeau și inhibitori PCSK9. Prin urmare, studiul a inclus pacienți la care controlul lipidelor reprezenta deja o provocare terapeutică.

Cele mai mari reduceri au fost observate în grupul care a primit doza de 0,8 mg/kg. La un an după administrarea terapiei, valorile medii comparativ cu momentul inițial indicau:

• reducerea cu 78,6% a nivelului ANGPTL3;
• reducerea cu 52,5% a colesterolului LDL;
• reducerea cu 47,8% a trigliceridelor;
• reducerea cu aproximativ 52% a colesterolului non-HDL;
• reducerea cu 37,2% a apolipoproteinei B (ApoB).

La unii participanți, scăderile au fost chiar mai pronunțate: nivelul ANGPTL3 a scăzut cu până la 89%, colesterolul LDL cu până la 84%, iar trigliceridele cu până la 78%.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale studiului este însă menținerea efectului în timp. Reducerile lipidelor observate după tratament erau încă prezente după 12 luni, fără administrarea repetată a terapiei.

Acest lucru nu înseamnă încă faptul că efectul va fi permanent. Pacienții vor trebui urmăriți pentru perioade mult mai lungi pentru a stabili atât durabilitatea efectului, cât și siguranța unei intervenții care modifică ADN-ul celulelor hepatice.

Ce este ANGPTL3 și de ce este o țintă pentru reducerea colesterolului?

ANGPTL3 – angiopoietin-like protein 3 – este o proteină produsă în principal de ficat care contribuie la reglarea concentrațiilor de colesterol și trigliceride din sânge.

Interesul cercetătorilor pentru această țintă provine inclusiv din observațiile făcute la persoanele care prezintă în mod natural anumite variante genetice care reduc funcția genei ANGPTL3.

Aceste persoane tind să aibă valori mai scăzute ale colesterolului LDL și trigliceridelor și un risc mai redus de apariție a bolii cardiovasculare aterosclerotice.

Într-un anumit sens, CTX310 încearcă să reproducă prin editare genomică acest profil genetic protector.

Terapia utilizează sistemul CRISPR-Cas9, una dintre cele mai importante tehnologii dezvoltate în ultimii ani pentru modificarea precisă a genomului.

Componentele necesare editării genetice sunt transportate către ficat cu ajutorul unor nanoparticule lipidice. După ce ajung în hepatocite, acestea determină modificarea genei ANGPTL3, astfel încât producția proteinei corespunzătoare să fie redusă.

Este vorba despre editare genomică in vivo, ceea ce înseamnă că modificarea genetică este realizată direct în organismul pacientului.

Această abordare diferă de primele terapii CRISPR introduse în practica medicală, în care celulele pacientului sunt recoltate, editate în laborator și apoi administrate din nou pacientului.

Un tratament administrat o singură dată

Nivelul crescut al colesterolului LDL reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru boala cardiovasculară aterosclerotică.

În prezent există numeroase tratamente eficiente pentru reducerea LDL, de la statine și ezetimib până la inhibitori PCSK9 și terapii care acționează asupra ARN-ului.

Majoritatea necesită însă administrare repetată pe termen lung, uneori pe tot parcursul vieții.

Acest lucru poate avea implicații importante asupra aderenței la tratament. În practica reală, pacienții pot omite doze, pot întrerupe medicația sau pot utiliza tratamentul neregulat.

Pentru persoanele cu risc cardiovascular foarte ridicat, perioadele în care colesterolul LDL rămâne necontrolat contribuie la creșterea expunerii cumulative la LDL, un factor important în dezvoltarea aterosclerozei.

Din această perspectivă, posibilitatea ca o singură intervenție să reducă LDL pentru ani de zile ar putea schimba fundamental modul în care sunt tratate anumite forme severe de dislipidemie.

O astfel de strategie ar putea fi deosebit de relevantă pentru pacienții cu hipercolesterolemie familială, la care expunerea la valori ridicate ale LDL începe încă din copilărie.

Cu cât nivelurile LDL rămân crescute pentru o perioadă mai lungă, cu atât crește riscul de dezvoltare precoce a aterosclerozei, infarctului miocardic și altor evenimente cardiovasculare.

Ce se știe despre siguranța CTX310?

Fiind vorba despre o tehnologie care produce o modificare a genomului, siguranța reprezintă una dintre principalele întrebări legate de CTX310.

De altfel, obiectivul principal al unui studiu clinic de fază 1 este evaluarea siguranței și tolerabilității, nu demonstrarea faptului că tratamentul previne infarctul sau accidentul vascular cerebral.

Până la un an de monitorizare, nu au fost raportate toxicități limitante de doză și nici evenimente adverse grave considerate asociate tratamentului.

La trei participanți au apărut reacții asociate perfuziei, de gradul 2, care s-au remis.

La unul dintre pacienți a fost observată și o creștere tranzitorie a aminotransferazelor, enzime utilizate pentru evaluarea afectării hepatice, fără persistența unor modificări importante ale funcției ficatului în perioada ulterioară de monitorizare.

Rezultatele sunt încurajatoare, dar trebuie interpretate cu prudență.

Studiul a inclus doar 15 persoane, iar doza la care au fost înregistrate cele mai importante reduceri ale colesterolului a fost administrată unui număr foarte mic de participanți.

Pentru o intervenție genomică al cărei efect ar putea fi de foarte lungă durată, vor fi necesare studii pe sute sau mii de pacienți și perioade extinse de monitorizare înainte ca profilul de siguranță să poată fi stabilit cu certitudine.

Reducerea colesterolului nu înseamnă încă reducerea cazurilor de infarct miocardic

Un alt aspect important este diferența dintre modificarea unui biomarker și demonstrarea unui beneficiu clinic.

Studiul arată că terapia poate reduce semnificativ LDL, trigliceridele și ApoB, toți fiind factori strâns legați de riscul cardiovascular.

Însă nu demonstrează încă faptul că CTX310 poate reduce incidența infarctului miocardic, accidentului vascular cerebral sau decesului cardiovascular.

Pentru aceasta vor fi necesare studii clinice mult mai mari și desfășurate pe perioade mai lungi.

Reducerea importantă și susținută a particulelor aterogene reprezintă însă un semnal promițător, în special deoarece relația dintre expunerea cumulativă la LDL și riscul de ateroscleroză este bine documentată.

Editarea genomică începe să fie testată și pentru prevenția cardiovasculară

CTX310 face parte dintr-o direcție mai largă de cercetare care încearcă să utilizeze editarea genomică pentru controlul factorilor de risc cardiovascular.

Compania CRISPR Therapeutics investighează și alte ținte genetice relevante pentru bolile cardiovasculare, inclusiv LPA, gena implicată în producerea lipoproteinei(a), precum și AGT, care codifică angiotensinogenul și ar putea reprezenta o țintă pentru tratamentul hipertensiunii arteriale.

Aceste programe ilustrează o schimbare importantă în dezvoltarea terapiilor genetice.

Tehnologii create inițial pentru tratarea unor boli genetice rare încep să fie evaluate și pentru afecțiuni foarte frecvente, precum hipercolesterolemia, ateroscleroza sau hipertensiunea arterială.

Pentru moment, CTX310 rămâne o terapie experimentală, aflată într-o etapă timpurie a dezvoltării clinice.

Totuși, demonstrarea faptului că o singură administrare a unei terapii CRISPR poate reduce colesterolul LDL cu aproximativ 50%, iar efectul se menține cel puțin un an, reprezintă o dovadă importantă de concept.

Dacă siguranța și eficacitatea vor fi confirmate în studii mai mari, astfel de terapii ar putea introduce în viitor o paradigmă complet diferită în prevenția cardiovasculară: în locul unui tratament administrat zilnic sau periodic timp de decenii, o singură intervenție ar putea controla pe termen lung unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

#ESC26. Noi ghiduri europene pentru insuficiența cardiacă: clasificare simplificată, accent pe prevenție și noi recomandări terapeutice

Rezultatele aduc din nou în prim-plan o schimbare importantă de perspectivă în prevenția cardiovasculară: ateroscleroza nu începe odată cu primul infarct și nici măcar odată cu apariția simptomelor. Pentru multe persoane, procesul se desfășoară timp de ani sau chiar decenii fără manifestări evidente.

Această perspectivă este deosebit de relevantă în luna septembrie, când este marcată și FH Awareness Day (24 septembrie), zi dedicată creșterii gradului de conștientizare privind hipercolesterolemia familială (FH). În FH, expunerea la concentrații crescute de colesterol LDL începe încă de la naștere, ceea ce face ca mesajul identificării precoce a aterosclerozei și al prevenției timpurii să fie cu atât mai important.

Peste jumătate dintre adulții investigați prezentau ateroscleroză silențioasă

REACT Initiative este un studiu prospectiv coordonat de cercetători din Danemarca și Spania, care urmărește caracterizarea aterosclerozei de-a lungul vieții adulte. Analiza prezentată la ESC Congress 2026 a inclus 16.808 persoane cu vârste între 18 și 70 de ani, fără boală cardiovasculară aterosclerotică cunoscută.

Participanții au fost evaluați prin mai multe tehnici imagistice. Ecografia vasculară tridimensională a fost utilizată pentru examinarea arterelor carotide și femurale, iar arterele coronare au fost investigate prin angiografie coronariană CT și prin evaluarea calcificărilor coronariene.

Rezultatele au arătat că 57,1% dintre participanți aveau deja ateroscleroză silențioasă. Chiar și în grupa de vârstă 18–29 de ani, prevalența era de 8,7% la bărbați și 6,7% la femei. Odată cu înaintarea în vârstă, nu a crescut numai numărul persoanelor afectate, ci și volumul plăcilor aterosclerotice și probabilitatea ca boala să fie prezentă în mai multe teritorii vasculare.

La adulții tineri, ateroscleroza era mai frecvent localizată într-un singur teritoriu vascular și, adesea, la nivelul arterelor periferice. Odată cu vârsta, afectarea mai multor teritorii devenea tot mai frecventă.

Această observație este importantă și din perspectivă practică: majoritatea persoanelor cu ateroscleroză coronariană prezentau și leziuni la nivelul arterelor carotide și/sau femurale, susținând ideea că ateroscleroza este o boală sistemică, nu doar o problemă izolată a arterelor inimii.

Bărbații dezvoltă ateroscleroza mai devreme. La femei apare o accelerare în jurul menopauzei

REACT a evidențiat și diferențe importante între sexe. La bărbați, creșterea prevalenței aterosclerozei a început mai devreme. În cazul femeilor, evoluția a fost inițial mai lentă, urmată de o creștere accentuată la vârsta mijlocie, în jurul perioadei tipice a menopauzei.

În ansamblu, cercetătorii estimează că traiectoria aterosclerotică a bărbaților este cu aproximativ 5–10 ani înaintea celei observate la femei.

Dar unul dintre cele mai relevante rezultate ale studiului privește relația dintre boala observată direct prin imagistică și riscul cardiovascular calculat prin metode convenționale.

Instrumentul european SCORE2, bazat pe factori precum vârsta, sexul, fumatul, tensiunea arterială și valorile colesterolului, a clasificat drept persoane cu risc cardiovascular înalt doar o proporție redusă dintre participanții care aveau deja ateroscleroză detectabilă imagistic. Diferența a fost deosebit de evidentă la persoanele tinere.

Cu alte cuvinte, un adult poate avea un risc cardiovascular estimat relativ redus pe termen scurt, în special datorită vârstei, și totuși procesul aterosclerotic să fi început deja.

De la estimarea riscului la detectarea bolii?

În prezent, prevenția cardiovasculară primară pornește în mare măsură de la evaluarea factorilor de risc. REACT ridică însă întrebarea dacă, în anumite situații, ar trebui să încercăm să identificăm direct boala aterosclerotică subclinică înainte ca aceasta să devină simptomatică.

Aceasta nu înseamnă că rezultatele justifică în prezent efectuarea de CT coronarian sau ecografie vasculară tuturor adulților tineri. Studiul prezentat descrie prevalența bolii, dar nu demonstrează încă faptul că screeningul imagistic al populației generale și tratamentul ghidat de aceste rezultate reduc infarctul, AVC-ul sau mortalitatea.

Tocmai această întrebare urmează să fie investigată în continuare. Cercetătorii REACT pregătesc o fază randomizată de mari dimensiuni, care va evalua dacă identificarea precoce a aterosclerozei, inclusiv prin tehnologii accesibile precum ecografia vasculară portabilă, poate îmbunătăți strategiile actuale de prevenție.

Dacă beneficiul va fi demonstrat, prevenția cardiovasculară s-ar putea deplasa treptat de la paradigma „cât de probabil este să dezvolți boala?” către una mai apropiată de medicina de precizie: „boala a început deja și, dacă da, cât de devreme putem interveni?”.

Hipercolesterolemia familială arată de ce timpul de expunere la LDL contează

Rezultatele REACT au o semnificație aparte când sunt privite prin prisma hipercolesterolemiei familiale.

FH este o afecțiune genetică în care nivelul colesterolului LDL este crescut încă de la începutul vieții. Din acest motiv, problema nu este doar valoarea colesterolului măsurată la un anumit moment, ci expunerea cumulativă a arterelor la LDL de-a lungul anilor.

O persoană care descoperă un LDL foarte crescut la 40 de ani poate avea în spate decenii de expunere aterogenă. În FH, tocmai această expunere prelungită contribuie la dezvoltarea precoce a bolii cardiovasculare aterosclerotice.

De aceea, în cazul hipercolesterolemiei familiale, diagnosticul precoce schimbă fundamental fereastra de prevenție. Identificarea unei persoane afectate permite și investigarea rudelor biologice prin screening în cascadă, iar identificarea unui copil cu FH oferă posibilitatea intervenției înainte ca ateroscleroza să avanseze timp de zeci de ani fără să fie recunoscută.

Mesajul este în concordanță cu tema FH Awareness Day, marcat anual pe 24 septembrie: cunoașterea valorilor colesterolului, a istoricului familial și identificarea timpurie a persoanelor cu FH pot transforma prevenția dintr-o reacție la boala cardiovasculară într-o intervenție înainte ca aceasta să devină clinică. Organizațiile europene dedicate FH subliniază în continuare că boala rămâne frecvent nediagnosticată, deși detectarea precoce permite inițierea mai rapidă a măsurilor de prevenție.

Prevenția cardiovasculară începe înaintea simptomelor

REACT oferă o imagine foarte clară asupra istoriei naturale a aterosclerozei: procesul poate începe încă din primele decenii ale vieții adulte, progresează odată cu vârsta și poate rămâne complet silențios până la apariția unui eveniment cardiovascular major.

Pentru populația generală, rezultatele deschid discuția despre rolul pe care imagistica l-ar putea avea în viitor în identificarea persoanelor la care boala este deja prezentă, chiar dacă scorurile convenționale de risc nu le clasifică drept persoane cu risc crescut.

Pentru persoanele cu hipercolesterolemie familială, mesajul este și mai direct: atunci când expunerea la LDL crescut începe de la naștere, nu există motive pentru a aștepta apariția simptomelor pentru a începe prevenția.

În acest context, FH Awareness Day 2026 aduce în atenție aceeași idee pe care rezultatele REACT o ilustrează imagistic la scară populațională: în bolile cardiovasculare aterosclerotice, ceea ce se întâmplă înainte de primul infarct poate fi mai important decât momentul în care infarctul devine vizibil clinic.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Documentul, prezentat în cadrul ESC Congress 2026, renunță la sistemul anterior, în care diferitele forme de infarct miocardic erau desemnate prin numere, și propune o clasificare considerată mai ușor de aplicat în practica medicală și mai ușor de înțeles de către pacienți.

Identificarea rapidă a mecanismului care a determinat infarctul miocardic este importantă deoarece pacienții pot necesita investigații, tratamente și strategii de prevenție foarte diferite.

Infarctul miocardic este una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare, prevalența fiind estimată la aproximativ 3,8% în rândul persoanelor cu vârsta sub 60 de ani și 9,5% după această vârstă. Afecțiunea continuă să reprezinte una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial.

Deși termenul de infarct miocardic este asociat frecvent cu imaginea unei artere coronare blocate de un tromb format la nivelul unei plăci de aterom, mecanismele care pot determina moartea celulelor musculare cardiace sunt mult mai diverse.

„Oamenii se pot gândi la infarctul miocardic ca la un atac de cord provocat de blocarea unei artere coronare, însă există numeroase cauze diferite”, a explicat Prof. Nicholas Mills, University of Edinburgh și președinte ESC al grupului care a elaborat documentul.

Potrivit acestuia, clasificarea numerică utilizată anterior putea fi dificil de transpus în practica clinică, ceea ce favoriza diferențe între medici în ceea ce privește diagnosticul și managementul pacienților.

Trei categorii de infarct miocardic, definite prin mecanismul bolii

Noua definiție pornește de la contextul clinic și mecanismul care a determinat afectarea miocardului. Astfel, toate cazurile de infarct miocardic sunt incluse în una dintre cele trei categorii: primar, secundar sau asociat unei proceduri cardiovasculare.

Infarctul miocardic primar apare spontan, ca urmare a unei probleme acute la nivelul arterelor coronare. Cel mai frecvent mecanism este ruperea unei plăci de aterom, urmată de formarea unui tromb care reduce sau blochează fluxul sanguin către o regiune a inimii.

Există însă și alte mecanisme. Printre acestea se numără disecția spontană de arteră coronară (SCAD), spasmul coronarian sau formarea unui cheag în interiorul arterei prin alte mecanisme.

Infarctul miocardic secundar nu este determinat în primul rând de ocluzia acută a unei artere coronare, ci de un dezechilibru între necesarul de oxigen al miocardului și cantitatea de oxigen pe care circulația sanguină o poate furniza.

Acest fenomen poate apărea, de exemplu, în contextul unei tensiuni arteriale extrem de crescute sau scăzute ori al unei tahicardii severe. Identificarea cauzei este esențială deoarece intervenția terapeutică trebuie să vizeze și afecțiunea care a generat dezechilibrul.

A treia categorie este reprezentată de infarctul miocardic asociat procedurilor cardiovasculare, definit ca un infarct care apare în primele 30 de zile după anumite intervenții asupra inimii sau arterelor coronare. În această categorie sunt incluse, printre altele, cazurile asociate angioplastiei și implantării de stent sau intervențiilor de bypass aorto-coronarian.

Pentru fiecare dintre cele trei situații, noul document descrie investigațiile și criteriile necesare pentru stabilirea diagnosticului.

O clasificare mai ușor de explicat pacienților

Una dintre problemele sistemului anterior era reprezentată de dificultatea utilizării terminologiei în comunicarea medic–pacient. Formulări precum „infarct miocardic tip 2” sau „tip 4c” ofereau puține informații unui pacient care încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat și de ce are nevoie de anumite investigații.

„Cu noua abordare, putem discuta cu pacienții despre cauza infarctului, astfel încât să își înțeleagă afecțiunea și motivele pentru care sunt necesare investigații și tratamente suplimentare”, a explicat Prof. Kristin Newby, Duke University Medical Center.

Noua definiție încearcă astfel să transforme clasificarea infarctului dintr-un sistem în primul rând descriptiv într-unul care oferă informații directe despre mecanismul bolii.

Noi oportunități pentru cercetarea infarctului miocardic la femei

O altă modificare importantă este alinierea noii clasificări cu International Classification of Diseases – ICD-11, sistem utilizat pentru monitorizarea bolilor și cauzelor de deces la nivel internațional.

Experții au colaborat cu Organizația Mondială a Sănătății pentru dezvoltarea unor coduri ICD-11 corespunzătoare noilor categorii de infarct miocardic.

Pe termen lung, această armonizare ar putea permite colectarea unor date mai precise privind frecvența diferitelor mecanisme de infarct, compararea acestora între țări și îmbunătățirea planificării serviciilor de sănătate.

Un domeniu în care impactul ar putea fi deosebit de important este disecția spontană de arteră coronară – SCAD, o cauză de infarct miocardic care afectează predominant femeile și care rămâne în prezent insuficient diagnosticată.

Prin identificarea și codificarea sistematică a acestor cazuri, noua clasificare ar putea facilita realizarea unor studii de mari dimensiuni și o mai bună înțelegere a factorilor de risc, diagnosticului și tratamentului SCAD.

Simplificarea clasificării infarctului miocardic urmărește, în final, să conducă la diagnostice mai consistente, la alegerea tratamentului în funcție de mecanismul bolii și la o mai bună înțelegere a afecțiunii de către pacient. În același timp, standardizarea modului în care sunt înregistrate diferitele tipuri de infarct poate furniza o imagine mai precisă asupra poverii cardiovasculare și poate evidenția mecanisme care până în prezent au fost insuficient recunoscute.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

#ESC26. Noi ghiduri europene pentru insuficiența cardiacă: clasificare simplificată, accent pe prevenție și noi recomandări terapeutice

București, România, 1 septembrie 2026

În 2019, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a identificat cancerul drept una dintre principalele provocări societale ale Europei, plasând combaterea acestei boli pe agenda politică europeană. Acest angajament a fost susținut printr-un pachet financiar de 4 miliarde de euro, distribuit prin diferite mecanisme de finanțare, inclusiv prin Misiunea UE privind Cancerul (EU Mission on Cancer).

Misiunea UE privind Cancerul și-a stabilit obiectivul de a îmbunătăți viața a peste 3 milioane de persoane afectate de cancer până în 2030, prin implementarea a 13 recomandări ambițioase care acoperă întregul parcurs al cancerului – de la înțelegerea bolii, prevenție și depistare precoce și screening, până la diagnostic și tratament, precum și supraviețuire și calitatea vieții după cancer.

Pentru a sprijini implementarea Misiunii UE privind Cancerul la nivel național, regional și local, țările europene au fost încurajate să creeze structuri care să acționeze în centrul comunităților. Aceste structuri, Hub-urile Naționale pentru Misiunea UE privind Cancerul (National Cancer Mission Hubs – NCMHs), sunt dezvoltate în cadrul proiectului ECHoS – Establishing of Cancer Mission Hubs: Networks and Synergies – coordonat de Agenția Portugheză pentru Cercetare Clinică și Inovare Biomedicală (AICIB).

Următoarea etapă începe la Lisabona

Reuniunea de lansare (Kick-off Meeting), care va avea loc la Lisabona în perioada 9–11 septembrie 2026, marchează primul moment important al celei de-a doua etape a ECHoS. Evenimentul va celebra principalele rezultate ale primei etape, inclusiv cele 17 Hub-uri Naționale pentru Misiunea UE privind Cancerul (NCMHs) recunoscute în Europa, și va pune bazele următorilor cinci ani ai rețelei.

Împreună cu partenerii din consorțiu, evenimentul va reuni reprezentanți ai Comisiei Europene și ai altor organizații internaționale importante din domeniul sănătății. Publicul larg este, de asemenea, invitat să participe la sesiunea publică din 10 septembrie, care va fi transmisă online pe canalul YouTube al ECHoS.

De la fundație la o rețea europeană durabilă

Reunind 61 de organizații din 30 de țări, ECHoS sprijină colaborarea dintre pacienți, cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, decidenți, societatea civilă și industrie.

După cum subliniază Anabela Isidro și Hugo Soares, coordonatorii proiectului:

„ECHoS și NCMHs oferă țărilor oportunitatea ca cetățenii, pacienții, cercetătorii, profesioniștii din domeniul sănătății, factorii de decizie și comunitatea mai largă de stakeholderi să se conecteze. Aducerea acestor voci mai aproape unele de celelalte contribuie la identificarea unor noi modalități de lucru și la îmbunătățirea calității cercetării, îngrijirii și politicilor în domeniul cancerului în Europa.”

Dr. Marius Geantă, Președintele INOMED, partener în consorțiul ECHoS, adaugă:

„ECHoS a arătat că Misiunea UE privind Cancerul poate deveni mai mult decât un cadru european de politici: poate fi transformată într-un ecosistem de colaborare și acțiune la nivel național și local. Pentru noi, experiența ECHoS confirmă importanța conectării cercetării și inovației cu politicile publice, profesioniștii din sănătate, pacienții, comunitățile și cetățenii. În cea de-a doua etapă a proiectului, INOMED are un rol important, fiind liderul Pahetului de Lucru dedicat implementării regionale și locale a Misiunii UE privind Cancerul. Vom lucra atât în țările care și-au înființat deja Hub-uri Naționale pentru Misiunea UE privind Cancerul, cât și în țările în care procesul de creare a acestor hub-uri este încă în desfășurare, pentru a sprijini trecerea de la structuri și strategii la acțiuni concrete. Considerăm că implementarea la nivel regional și local este o condiție esențială pentru ca obiectivele Misiunii UE privind Cancerul să producă un impact real în viața oamenilor și în comunități. Pentru aceasta, este esențial să conectăm cercetarea și inovația cu politicile publice, profesioniștii din sănătate, pacienții, comunitățile și cetățenii și să transformăm aceste conexiuni în soluții concrete, adaptate contextului local și regional.”

Următorii cinci ani vor oferi proiectului instrumentele și oportunitățile necesare pentru dezvoltare. Printr-un set ambițios de inițiative, inclusiv un program de formare (training programme), inițiative demonstrative (demonstration initiatives) și învățare reciprocă între parteneri (peer learning), ECHoS va sprijini rolul NCMHs în transformarea politicilor europene în acțiuni cu impact în domeniul cancerului, în beneficiul cetățenilor și al societății.

Prin apropierea țărilor și a diferitelor componente ale comunității din domeniul cancerului, proiectul urmărește să creeze o bază durabilă pentru o acțiune mai coordonată la nivel european.

Cancerul rămâne una dintre cele mai presante provocări de sănătate publică din Europa. Prin sprijinirea dezvoltării Hub-urilor Naționale pentru Misiunea UE privind Cancerul (NCMHs) și prin încurajarea colaborării, ECHoS contribuie la obiectivele pe termen lung ale Misiunii UE privind Cancerul și ale Planului european de combatere a cancerului (Europe’s Beating Cancer Plan).

Despre Centrul pentru Inovație în Medicină

Centrul pentru Inovație în Medicină (INOMED) este o organizație independentă, cu sediul în București, dedicată accelerării adoptării inovației în domeniul sănătății – reducând distanța dintre progresul științific și impactul real pentru pacienți și cetățeni, în România și în Europa.

Încă de la înființare, INOMED a lucrat la intersecția dintre inovație, politici publice și comunicare, cu un accent deosebit pe facilitarea accesului la progresele din domenii precum medicina personalizată (de precizie), genomica și multi-omica, sănătatea digitală, oncologia și biotehnologia.

Astăzi, INOMED este din ce în ce mai implicat în proiecte europene de cercetare și implementare, în care inovația nu este doar analizată, ci este testată, adaptată și transpusă în practică. Această direcție reflectă angajamentul organizației de a trece de la informare și sprijinirea politicilor la implementare, scalare și impact măsurabil.

O dimensiune importantă a acestei activități este abordarea inegalităților în sănătate și promovarea echității în sănătate. Prin implicarea în inițiative europene majore, inclusiv proiecte Horizon Europe și EU4Health, INOMED contribuie la dezvoltarea și implementarea unor modele de îngrijire personalizate și orientate spre prevenție, în special în domenii precum cancerul și bolile cardiovasculare.

În același timp, INOMED continuă să acționeze ca intermediar și catalizator, facilitând colaborarea dintre cercetători și clinicieni, factori de decizie, organizații de pacienți și cetățeni.

Partenerii ECHOS

Comunicat de presă tradus și adaptat cu ajutorul AI (Inteligența Artificială).

Documentul a fost publicat pe 28 august 2026 în European Heart Journal și prezentat în cadrul Congresului ESC 2026 de la München. Ghidurile integrează dovezile acumulate în ultimii ani și reflectă extinderea opțiunilor terapeutice pentru diferite categorii de pacienți cu insuficiență cardiacă.

Insuficiența cardiacă nu reprezintă o singură boală, ci un sindrom clinic care apare atunci când anomalii structurale sau funcționale ale inimii afectează capacitatea acesteia de a asigura circulația normală a sângelui. Manifestările pot include dificultăți de respirație, toleranță redusă la efort, edeme sau congestie pulmonară.

Afecțiunea este estimată să afecteze aproximativ 1–3% din populația adultă, iar povara acesteia ar putea continua să crească pe fondul îmbătrânirii populației și al prevalenței crescute a obezității și altor factori de risc cardiovascular. Deși prognosticul s-a îmbunătățit considerabil în ultimele decenii, mai puțin de 60% dintre persoanele diagnosticate cu insuficiență cardiacă sunt în viață la cinci ani după diagnostic.

Insuficiența cardiacă este privită ca un continuum, iar prevenția începe înaintea simptomelor

Una dintre cele mai importante schimbări conceptuale din noile ghiduri este adoptarea unei clasificări pe patru stadii, de la A la D, care urmărește evoluția bolii de la risc crescut până la insuficiență cardiacă avansată.

Stadiul A include persoanele cu risc de a dezvolta insuficiență cardiacă, în timp ce etapele următoare reflectă progresiv apariția modificărilor cardiace și ulterior a manifestărilor clinice, până la stadiul D – insuficiența cardiacă avansată.

Schimbarea mută o parte importantă a atenției de la tratarea bolii deja instalate către identificarea precoce a persoanelor cu risc și prevenirea progresiei către insuficiență cardiacă simptomatică. Clasificarea este în concordanță cu noua definiție universală a insuficienței cardiace publicată în 2026, care pune, de asemenea, accent pe stadiile premergătoare bolii și pe caracterul dinamic al evoluției acesteia.

„Unul dintre punctele-cheie pe care am încercat să le subliniem în ghidurile din 2026 este importanța prevenției și a începerii tratamentului cât mai devreme posibil”, a declarat profesorul Lars Køber, co-președinte al grupului ESC care a elaborat ghidurile.

Dispare categoria insuficienței cardiace cu fracție de ejecție „ușor redusă”

O altă modificare importantă privește fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS), unul dintre principalii parametri utilizați pentru caracterizarea insuficienței cardiace. Aceasta reprezintă proporția de sânge pe care ventriculul stâng o ejectează la fiecare contracție.

În clasificările anterioare erau utilizate trei fenotipuri principale: insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, cu fracție de ejecție ușor redusă și cu fracție de ejecție păstrată.

Ghidurile din 2026 renunță la categoria intermediară, pentru FEVS de 41–49%.

Noua clasificare utilizează două fenotipuri principale:

• insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă (HFrEF): FEVS <50%;
• insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (HFpEF): FEVS ≥50%.

Motivul simplificării este în primul rând terapeutic. Pacienții din zona de 41–49% prezintă mecanisme fiziopatologice similare și pot beneficia de multe dintre aceleași terapii utilizate la persoanele cu fracție de ejecție redusă, explică autorii ghidului.

Categoria intermediară fusese introdusă inclusiv pentru a atrage atenția asupra unui grup de pacienți care fusese slab reprezentat în studiile clinice. Odată cu acumularea de noi dovezi terapeutice, utilitatea menținerii unei categorii distincte a devenit însă mai redusă.

„Insuficiența cardiacă acută” devine „insuficiență cardiacă decompensată”

ESC modifică și terminologia utilizată pentru episoadele de agravare a bolii. Termenul de „insuficiență cardiacă acută” este înlocuit cu „insuficiență cardiacă decompensată”.

Schimbarea urmărește să reflecte mai bine ceea ce se întâmplă în practica clinică. Nu toate episoadele care necesită tratament urgent apar brusc. La unii pacienți, deteriorarea este progresivă, până când mecanismele compensatorii nu mai sunt suficiente pentru a menține funcția cardiovasculară.

Prin urmare, termenul de decompensare poate descrie atât deteriorările rapide, cât și agravările progresive care ajung să necesite intervenție medicală.

O nouă clasificare a tratamentelor pentru insuficiența cardiacă

Noile ghiduri renunță și la utilizarea exclusivă a conceptului tradițional de „guideline-directed medical therapy” – GDMT, devenit tot mai dificil de definit pe măsură ce numărul terapiilor disponibile a crescut.

ESC propune trei categorii:

• Foundational Medical Therapy (FMT) – terapiile medicamentoase fundamentale, pentru care există cele mai solide dovezi privind îmbunătățirea prognosticului la populații largi de pacienți;
• Additional Medical Therapy (AMT) – terapii suplimentare care pot îmbunătăți simptomele, calitatea vieții sau prognosticul anumitor subgrupuri de pacienți;
• Guideline-Directed Interventional Therapy (GDIT) – dispozitivele implantabile și intervențiile recomandate de ghid.

Sistemul a fost conceput astfel încât să poată fi actualizat pe măsură ce apar noi medicamente, dispozitive și dovezi clinice, fără ca termenii utilizați să își piardă semnificația în timp.

Antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi primesc recomandare de Clasa I indiferent de fracția de ejecție

Printre cele mai importante modificări terapeutice se află extinderea recomandării pentru antagoniștii receptorilor mineralocorticoizi (MRA) în insuficiența cardiacă cronică.

Noile ghiduri oferă acestei clase de medicamente recomandare de Clasa I indiferent de fracția de ejecție, pe baza noilor dovezi privind beneficiile lor de-a lungul spectrului insuficienței cardiace.

Dovezile diferă însă în funcție de fenotip. Pentru pacienții cu fracție de ejecție redusă, studiile randomizate au evaluat în principal MRA steroidieni, precum spironolactona și eplerenona, în timp ce dovezile pentru pacienții cu fracție de ejecție păstrată provin din date care includ atât terapii steroidiene, cât și antagoniști nesterodieni precum finerenona.

Semaglutida și tirzepatida intră în ghidurile pentru insuficiența cardiacă asociată obezității

O altă noutate reflectă relația tot mai clară dintre obezitate și insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată.

Ghidurile acordă o recomandare de Clasa IIa pentru semaglutidă sau tirzepatidă la pacienții selectați cu insuficiență cardiacă, fracție de ejecție păstrată și obezitate, pentru îmbunătățirea statusului clinic, a capacității funcționale și a calității vieții.

Introducerea acestor terapii reprezintă și o schimbare de perspectivă: obezitatea nu mai este privită doar ca o comorbiditate asociată insuficienței cardiace, ci ca o țintă terapeutică relevantă pentru evoluția bolii.

Noi recomandări pentru terapiile intervenționale și insuficiența cardiacă avansată

Au fost actualizate și recomandările pentru pacienții care necesită intervenții sau terapii avansate.

Printre acestea se află suportul circulator mecanic pe termen lung, care este recomandat pacienților atent selectați cu insuficiență cardiacă avansată și fracție de ejecție redusă, în ciuda terapiei optime, fie ca punte către transplant sau recuperare, fie ca terapie definitivă.

Totodată, repararea transcateter „edge-to-edge” a valvei mitrale (TEER) primește o recomandare de Clasa I la pacienții eligibili cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă și regurgitare mitrală secundară severă persistentă, în ciuda tratamentului medicamentos și a terapiei de resincronizare cardiacă atunci când aceasta este indicată. Obiectivul este reducerea spitalizărilor pentru insuficiență cardiacă și îmbunătățirea calității vieții.

Noile recomandări includ actualizări și pentru digoxină/digitoxină, precum și pentru alte terapii utilizate în anumite subgrupuri de pacienți.

Dincolo de medicamente și proceduri, ESC acordă un spațiu distinct educației pacientului și autoîngrijirii. Pacienții trebuie să înțeleagă boala, tratamentul și semnele unei posibile decompensări și să participe activ la deciziile privind propria îngrijire.

ESC a publicat în paralel și o versiune a ghidurilor destinată pacienților, într-un context în care tratamentul insuficienței cardiace devine tot mai complex, dar și tot mai personalizat.

În ansamblu, ghidurile din 2026 marchează o tranziție de la abordarea insuficienței cardiace exclusiv ca boală simptomatică către un continuum cardiovascular în care prevenția, diagnosticul precoce, tratarea factorilor metabolici și introducerea rapidă a terapiilor eficiente devin componente centrale ale managementului.

Citește și

Insuficiența cardiacă, un sindrom complex, multisistemic, nu doar o singură boală. Care sunt mecanismele implicate?

În cadrul studiului au fost analizate probe de sânge uscat păstrate de la 1.948 de copii din Michigan care au dezvoltat tumori solide sau cerebrale până la vârsta de 8 ani. Secvențierea unui panel de 11 gene asociate sindroamelor cu predispoziție pentru cancer a identificat variante patogene sau probabil patogene la 132 dintre acești copii, adică 6,8%.

Toți cei șase copii care au dezvoltat carcinom medular tiroidian aveau o variantă patogenă în gena RET, iar 40% dintre copiii cu retinoblastom prezentau o variantă în RB1. În cazul altor tumori pediatrice, precum carcinomul plexului coroidei, carcinomul adrenocortical și meduloblastomul, modificările genetice au fost identificate la 11% până la 30% dintre cazuri.

Un aspect important a fost vârsta la diagnostic. Copiii la care fusese identificată o variantă genetică predispozantă au fost diagnosticați, în medie, la 14 luni, comparativ cu 32 de luni în cazul celor fără astfel de variante. Pentru retinoblastom, diferența a fost și mai evidentă: diagnosticul a fost stabilit la o vârstă medie de aproximativ 9 luni la copiii cu mutație RB1, față de 23 de luni la cei fără mutație detectată.

„Screeningul genetic neonatal, care presupune secvențierea ADN-ului extras din probele de sânge recoltate de la nivelul călcâiului, oferă o platformă pentru identificarea copiilor cu risc crescut de a dezvolta cancer precoce, astfel încât să poată fi instituite protocoale de supraveghere aprobate. Prin colaborarea dintre programele de screening neonatal, geneticieni și oncologi, poate fi oferită îngrijire preventivă copiilor care, în absența acestui screening, ar rămâne nediagnosticați până la apariția simptomelor cancerului”, a declarat Richard B. Parad, MD, MPH, directorul Programului de Medicină genetică Neonatală din cadrul Departamentului de Pediatrie al Mass General Brigham, într-un articol publicat în Medical Xpress.

Retinoblastomul este un exemplu concret al modului în care screeningul genetic ar putea schimba conduita medicală. Identificarea unui copil cu mutație RB1 încă de la naștere ar permite controale oftalmologice regulate și depistarea tumorii într-un stadiu mai precoce, cu posibilitatea reducerii tratamentelor agresive și a riscului de pierdere a vederii.

Rezultatele susțin includerea selectivă a unor gene asociate cancerului pediatric în programele extinse de screening neonatal.  Acest lucru ar putea duce la identificarea copiilor care ar putea beneficia de supraveghere genetică și oncologică personalizată înainte de apariția simptomelor.

Studiul aduce astfel genetica mai aproape de ideea de prevenție: aceea de a identifica un risc înainte ca boala să devină manifestă și de a interveni într-un moment în care tratamentul ar putea fi mai eficient și mai puțin agresiv.

Citește și:

• STUDIU. Toate cazurile de cancere solide pediatrice ar trebui testate prin secvențierea întregului genom. 11% sunt asociate cu sindroame ereditare
• Un nou consens EAS propune schimbări în managementul hipercolesterolemiei familiale pediatrice: screening extins, ținte LDL-C mai joase și tratament timpuriu
• STUDIU. Toate cazurile de cancere pediatrice ar trebui testate pentru mutații ereditare

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Rezultatele, publicate în Nature Communications, arată că prototipul poate monitoriza simultan până la patru biomarkeri, inclusiv glucoza și cetonele, cu rezultate promițătoare în studiile preliminare.

De ce transpirația este următoarea frontieră a dispozitivelor wearable

Dispozitivele wearable (purtabile) disponibile în prezent monitorizează în principal parametri fiziologici, precum ritmul cardiac, temperatura pielii, calitatea somnului, saturația în oxigen sau nivelul de activitate. Aceste informații sunt utile pentru evaluarea stării generale de sănătate, însă nu surprind modificările biochimice care stau la baza proceselor fiziologice.

Potrivit autorilor, monitorizarea continuă a biomarkerilor ar putea completa această imagine, deoarece analizele de sânge sau alte determinări punctuale surprind doar un moment în timp și pot rata fluctuațiile metabolice care apar pe parcursul zilei. În acest context, cercetătorii au dezvoltat “Continuous Health Analyzing Ring Module (CHARM)”, un prototip de inel inteligent conceput pentru monitorizarea continuă a biomarkerilor din transpirație.

Cum funcționează inelul inteligent CHARM

CHARM este un dispozitiv compact, cu diametrul exterior de aproximativ 3 cm și o greutate de 5,1 grame, care poate fi purtat asemenea unui inel obișnuit. Spre deosebire de alte sisteme experimentale bazate pe transpirație, acesta nu necesită exercițiu fizic sau stimulare electrică pentru a obține probe biologice. În schimb, utilizează un hidrogel osmotic care extrage pasiv transpirația de la suprafața pielii, prin crearea unui gradient de presiune.

Transpirația este direcționată către un sistem microfluidic integrat, unde este analizată de senzori electrochimici miniaturizați. Dispozitivul poate monitoriza simultan maximum patru biomarkeri, selectați dintre:

• glucoză;
• β-hidroxibutirat (cetone);
• acid uric;
• lactat;
• acid ascorbic (vitamina C);
• alcool.

Datele sunt transmise wireless către un dispozitiv conectat prin Bluetooth, iar bateria flexibilă integrată oferă o autonomie de aproximativ 12 ore între încărcări.

Ce au arătat testele

Prototipul a fost evaluat în studii preliminare care au inclus atât voluntari sănătoși, cât și persoane cu diabet zaharat de tip 1. Testele au arătat că estimările obținute pe baza biomarkerilor din transpirație au avut o concordanță bună cu valorile determinate prin metode convenționale din sânge.

Pentru glucoză, concentrațiile estimate pe baza transpirației au prezentat o abatere medie relativă de aproximativ 13,7% comparativ cu valorile măsurate în sânge. De asemenea, monitorizarea glucozei și a cetonelor a demonstrat o concordanță bună cu glucometrele comerciale și cu sistemele de monitorizare continuă a glicemiei (CGM), atât la voluntari sănătoși, cât și la persoane cu diabet zaharat de tip 1.

Un alt rezultat important este că sistemul utilizează o calibrare personalizată pentru fiecare utilizator. În experimente repetate, coeficienții individuali de calibrare s-au menținut stabili timp de aproximativ două luni, sugerând că necesitatea recalibrării frecvente ar putea fi redusă în viitor.

Ce aplicații ar putea avea

Monitorizarea simultană a mai multor biomarkeri ar putea oferi o imagine mai completă asupra metabolismului decât măsurarea exclusivă a glicemiei. De exemplu, cetonele sunt relevante pentru identificarea riscului de cetoacidoză diabetică, acidul uric este asociat cu rezistența la insulină și riscul cardiovascular, lactatul reflectă metabolismul anaerob și răspunsul la efort, iar consumul de alcool poate influența controlul glicemic și riscul de hipoglicemie.

Autorii consideră că, pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea contribui la monitorizarea diabetului, a stării metabolice și a statusului nutrițional, precum și la dezvoltarea unor sisteme wearable care să combine informațiile biochimice cu cele fiziologice.

Tehnologia rămâne în stadiul de prototip

Deși rezultatele sunt promițătoare, CHARM este în prezent un prototip de cercetare și nu un dispozitiv destinat utilizării clinice. Studiul a inclus un număr redus de participanți, iar autorii subliniază necesitatea unor studii clinice extinse pentru validarea performanței în populații diverse și în condiții de utilizare pe termen lung.

În plus, dispozitivul nu a fost evaluat pentru ajustarea dozelor de insulină sau pentru utilizarea în sisteme automate de administrare a insulinei. Cercetătorii intenționează să îmbunătățească rezistența la apă, să optimizeze sistemul de extracție a transpirației pentru monitorizare pe mai multe zile și să dezvolte versiuni capabile să integreze monitorizarea biochimică și a parametrilor fiziologici într-un singur dispozitiv wearable.

Mai degrabă decât un concurent al inelelor inteligente comerciale disponibile în prezent, CHARM demonstrează că monitorizarea continuă și neinvazivă a biomarkerilor din transpirație este fezabilă și ar putea reprezenta următoarea etapă în evoluția dispozitivelor wearable dedicate sănătății.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și:

• STUDIU. Thermal Earrings, cerceii inteligenți care monitorizează continuu temperatura utilizatorului
• STUDIU. Dispozitivele wearables, eficiente în screeningul persoanelor la risc de fibrilație atrială și insuficiență cardiacă
• Tranziția către o abordare personalizată a obezității: cinci fenotipuri asociate mâncatului excesiv au fost identificate cu ajutorul wearables

Rezultatele sugerează că vârsta ar putea reprezenta un element relevant pentru înțelegerea biologiei tumorale, alături de biomarkerii moleculari utilizați deja în practica oncologică. În cazul adulților mai tineri au fost identificate mai frecvent modificări ale ALK, ROS1 și EGFR, asociate în prezent cu terapii țintite în cancerul pulmonar. În schimb, odată cu înaintarea în vârstă au fost observate mai frecvent modificări asociate KRAS, precum și o încărcătură mutațională tumorală (TMB) mai mare.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Sylvester Comprehensive Cancer Center, University of Miami Miller School of Medicine, Labcorp și Dana-Farber Cancer Institute, iar rezultatele urmează să fie prezentate pe 14 septembrie în cadrul World Conference on Lung Cancer 2026, organizată la Seoul. Analiza a inclus în total 14.246 de pacienți cu NSCLC.

Tumorile pacienților mai tineri sunt mai frecvent asociate cu modificări moleculare acționabile

Cancerul pulmonar fără celule mici reprezintă majoritatea cazurilor de cancer pulmonar, însă termenul NSCLC include în realitate tumori cu caracteristici biologice foarte diferite. În ultimii ani, profilarea moleculară a tumorii a devenit o componentă esențială a diagnosticului, mai ales în formele avansate, deoarece identificarea anumitor modificări poate schimba radical alegerea tratamentului.

În noua analiză, aproximativ 58% dintre pacienții mai tineri aveau cel puțin o modificare genetică acționabilă conform ghidurilor, față de aproximativ 45% în rândul persoanelor cu vârsta de 55 de ani sau peste.

Printre modificările întâlnite mai frecvent la persoanele tinere s-au numărat cele care implică ALK, ROS1 și EGFR. Aceste gene sunt deja bine cunoscute în oncologia de precizie, deoarece anumite mutații sau rearanjamente pot fi tratate prin terapii care inhibă în mod specific proteinele anormale responsabile de proliferarea celulelor tumorale.

Astfel, în loc ca tratamentul să fie ales exclusiv în funcție de localizarea și aspectul histologic al tumorii, oncologia modernă încearcă să identifice driver-ul molecular care susține dezvoltarea cancerului. În cazul unei tumori cu o modificare EGFR, ALK sau ROS1, această informație poate determina alegerea unei terapii țintite specifice.

Datele actuale întăresc astfel argumentul pentru utilizarea profilării genomice comprehensive, inclusiv la pacienții tineri cu cancer pulmonar.

La pacienții mai în vârstă se acumulează alte caracteristici genomice și imunologice

Diferențele nu au fost limitate la genele pentru care există deja terapii țintite. Cercetătorii au observat un profil molecular diferit și în tumorile pacienților mai în vârstă.

Acestea prezentau mai frecvent modificări asociate KRAS și aveau o încărcătură mutațională tumorală mai ridicată. TMB reprezintă, simplificat, numărul de mutații identificate în genomul tumorii și poate reflecta procesele mutaționale acumulate de-a lungul timpului.

Studiul a identificat, de asemenea, diferențe legate de vârstă în expresia unor markeri ai sistemului imun, inclusiv LAG3 și TIGIT. Ambele molecule sunt implicate în reglarea răspunsului imun și sunt investigate drept posibile ținte pentru noi strategii de imunoterapie.

Aceste rezultate nu indică însă existența a două categorii complet distincte de cancer pulmonar, una a persoanelor tinere și alta a persoanelor în vârstă. Autorii descriu mai degrabă o modificare progresivă a biologiei tumorale pe parcursul vieții.

Această perspectivă ar putea deveni importantă pentru medicina de precizie: interpretarea unui biomarker ar putea necesita nu doar identificarea mutației, ci și înțelegerea contextului biologic în care aceasta apare.

Vârsta ar putea deveni un element suplimentar în interpretarea biomarkerilor

Până în prezent, strategiile de medicină de precizie în cancerul pulmonar s-au concentrat în principal asupra identificării unor biomarkeri individuali. Noul studiu sugerează că vârsta pacientului ar putea oferi informații suplimentare despre mecanismele care determină dezvoltarea tumorii și interacțiunea acesteia cu sistemul imun.

Cercetătorii au observat tipare asociate vârstei în cadrul mai multor grupuri ancestrale, ceea ce susține ipoteza existenței unei componente biologice care nu poate fi explicată exclusiv prin diferențele dintre populațiile analizate.

Aceste date sunt relevante mai ales deoarece pacienții tineri reprezintă o categorie aparte în cancerul pulmonar. Ei sunt mai puțin susceptibili să îndeplinească actualele criterii de eligibilitate pentru screening, care se bazează în principal pe vârstă și istoricul de fumat.

În același timp, studii recente asupra cancerului pulmonar cu debut precoce au indicat că această categorie include mai frecvent persoane care nu au fumat și tumori determinate de oncogene, iar cercetările genomice explorează inclusiv contribuția unor variante genetice germinale rare la riscul de boală.

În viitor, combinarea informațiilor despre vârstă, expuneri, predispoziția genetică și profilul molecular al tumorii ar putea contribui atât la identificarea unor populații cu risc crescut, cât și la dezvoltarea unor strategii mai precise de diagnostic și tratament.

Profilarea moleculară devine tot mai importantă în cancerul pulmonar

Una dintre implicațiile practice majore ale studiului este consolidarea rolului testării genomice comprehensive la diagnostic, în special în cazul pacienților mai tineri. Identificarea unei modificări acționabile poate permite accesul la o terapie țintită sau poate orienta pacientul către un studiu clinic specific.

Totuși, rezultatele trebuie interpretate în contextul designului cercetării. Datele provin dintr-o analiză observațională de tip real-world, iar rezultatele complete urmează să fie prezentate la World Conference on Lung Cancer. Studiul arată existența unor asocieri între vârstă și profilurile genomice sau imunologice ale tumorilor, dar nu demonstrează deocamdată că utilizarea vârstei ca biomarker independent îmbunătățește supraviețuirea sau răspunsul la tratament.

Importanța datelor constă mai ales în schimbarea perspectivei asupra bolii. Cancerul pulmonar nu pare să aibă aceeași arhitectură moleculară pe întreg parcursul vieții, iar vârsta poate reprezenta unul dintre factorii care contribuie la această heterogenitate.

Pe măsură ce oncologia de precizie evoluează, alegerea tratamentului ar putea depinde tot mai mult de integrarea mai multor niveluri de informație: profil genomic, biomarkeri imunologici, caracteristicile pacientului și contextul biologic în care apare tumora. În cazul cancerului pulmonar la adulții tineri, noile rezultate arată că investigarea extinsă a genomului tumoral poate fi deosebit de importantă, deoarece probabilitatea identificării unei ținte terapeutice este semnificativ mai mare.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Studiul, publicat în Clinical Gastroenterology and Hepatology, este unul dintre cele mai ample de până acum care investighează simultan rezultatele clinice pe termen lung, modificările structurale și funcționale ale ficatului și mecanismele moleculare care ar putea explica efectele asociate consumului de cafea.

Cercetătorii au analizat datele a 354.957 de persoane care, la includerea în UK Biobank, nu prezentau ciroză sau cancer hepatic. Informațiile privind consumul de cafea, inclusiv tipul acesteia  cu cofeină sau decofeinizată) și utilizarea zahărului sau a îndulcitorilor au fost obținute prin chestionare.

Participanții au fost monitorizați timp de aproximativ 13 ani, perioadă în care au fost urmărite diagnosticele noi de ciroză, carcinom hepatocelular și decesele asociate bolilor hepatice. Analizele au ținut cont de o serie de factori care ar fi putut influența rezultatele, inclusiv caracteristici demografice, stil de viață, factori metabolici și predispoziția genetică.

Consumul mai ridicat de cafea, asociat cu un risc mai mic de ciroză și cancer hepatic

A fost observată o relație graduală între cantitatea de cafea consumată și riscul evenimentelor hepatice. Comparativ cu persoanele care nu consumau cafea, participanții care beau cel puțin cinci cești pe zi au avut:

• un risc cu 32% mai redus de ciroză;
• un risc cu 47% mai redus de carcinom hepatocelular;
• un risc cu 42% mai redus de deces asociat bolilor hepatice.

Totuși, rezultatele nu înseamnă că este necesar consumul a cinci sau mai multe cești de cafea pe zi. Asocieri favorabile au fost observate începând chiar de la una-două cești zilnic, iar cercetătorii au remarcat că beneficiile păreau deosebit de evidente în jurul unui consum de trei-patru cești pe zi. Autorii nu recomandă creșterea consumului la peste cinci cești exclusiv pentru protecția hepatică.

Un aspect important este că rezultatele au fost similare pentru cafeaua cu cofeină și cea decofeinizată. Acest lucru sugerează că efectele observate nu pot fi explicate exclusiv prin cofeină și că alte substanțe din cafea ar putea contribui la asocierea cu o stare mai bună de sănătate hepatică.

Investigațiile RMN arată mai puțină grăsime și fibroinflamație hepatică

Una dintre particularitățile studiului este că rezultatele epidemiologice au fost completate cu date obiective obținute prin imagistică.

Aproape 29.000 de participanți au efectuat investigații RMN care au permis evaluarea cantității de grăsime și fier din ficat, precum și a modificărilor asociate fibroinflamației.

Consumul mai mare de cafea a fost asociat cu un conținut mai redus de grăsime hepatică, mai puțin fier acumulat la nivelul ficatului și indicatori mai favorabili de fibroinflamație. În grupul care consuma cel puțin cinci cești pe zi, conținutul de grăsime hepatică a fost cu aproximativ 0,83 puncte procentuale mai mic, iar probabilitatea unor valori crescute ale markerului RMN de fibroinflamație a fost cu aproximativ 20% mai redusă.

Aceste rezultate sunt relevante deoarece acumularea excesivă de lipide, inflamația persistentă și fibroza reprezintă etape importante în progresia multor boli hepatice cronice către ciroză și, ulterior, către cancer hepatic.

Analiza a urmărit și efectul adăugării de zahăr sau îndulcitori artificiali. Asocierea dintre cafea și riscul mai redus al evenimentelor hepatice a rămas vizibilă și în aceste grupuri, însă utilizarea aditivilor a fost asociată cu valori ușor mai ridicate ale unui marker imagistic de fibroinflamație. Din acest motiv, autorii consideră că, din perspectiva prevenției, cafeaua neîndulcită rămâne opțiunea preferabilă.

Analiza proteinelor din sânge oferă indicii despre mecanismele biologice

Pentru aproximativ 44.600 de participanți, cercetătorii au analizat și profilul proteinelor circulante. Rezultatele au identificat o semnătură biologică diferită la persoanele care consumau mai multă cafea.

Au fost observate niveluri mai favorabile ale unor proteine implicate în funcția de sinteză a hepatocitelor și sistemul complementului, concomitent cu niveluri mai reduse ale unor markeri asociați cu fibroza, activarea macrofagelor și inflamația hepatică. Printre proteinele asociate acestor procese s-au numărat MFAP4 și CSF1R, cunoscute pentru legătura lor cu remodelarea țesuturilor și activarea celulelor implicate în răspunsul inflamator.

Aceste date nu demonstrează încă prin ce mecanism cafeaua ar influența direct ficatul, dar oferă o legătură între observațiile epidemiologice și procesele biologice care stau la baza progresiei bolilor hepatice.

Următorul obiectiv al cercetătorilor este identificarea compușilor specifici din cafea care ar putea determina aceste efecte și a căilor moleculare asupra cărora acționează. Faptul că efectele au fost observate și pentru cafeaua decofeinizată orientează atenția către alte componente bioactive, nu doar către cofeină.

Studiul arată o asociere, nu demonstrează că cafeaua previne bolile hepatice

Deși numărul mare de participanți, monitorizarea îndelungată și integrarea datelor clinice cu RMN și proteomică reprezintă puncte forte importante, studiul este observațional. Prin urmare, nu poate demonstra o relație directă de cauzalitate.

Persoanele care consumă cafea pot avea și alte caracteristici sau comportamente care contribuie la diferențele de risc, chiar dacă cercetătorii au ajustat analizele pentru numeroși factori. În plus, consumul de cafea a fost evaluat prin chestionare, ceea ce poate introduce erori de raportare, iar populația UK Biobank nu este perfect reprezentativă pentru populația generală.

Prin urmare, rezultatele nu reprezintă o recomandare ca persoanele care nu consumă cafea să înceapă să o facă pentru a preveni bolile hepatice.

Pentru cei care beau deja cafea și o tolerează bine, însă, datele consolidează dovezile potrivit cărora un consum moderat poate face parte dintr-un stil de viață favorabil sănătății ficatului. Autorii subliniază că acesta nu poate înlocui măsurile cu eficiență deja demonstrată: menținerea unei greutăți adecvate, activitatea fizică, limitarea consumului de alcool și controlul glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Rezultatele provin din studiul de fază 3 INTerpath-001, care a inclus 1.137 de pacienți cu melanom în stadiile IIB-IV, la care tumora fusese îndepărtată complet chirurgical. Studiul a comparat tratamentul adjuvant cu intismeran autogene plus pembrolizumab (Keytruda) cu pembrolizumab administrat singur, una dintre terapiile standard utilizate în această situație clinică.

La analiza interimară prestabilită, combinația a atins obiectivul principal al studiului – supraviețuirea fără recidivă (recurrence-free survival, RFS) – precum și un obiectiv secundar esențial, supraviețuirea fără metastaze la distanță (distant metastasis-free survival, DMFS). Pentru ambii indicatori, îmbunătățirea față de pembrolizumab administrat singur a fost descrisă drept semnificativă statistic și relevantă clinic.

Studiul va continua pentru evaluarea altor obiective, inclusiv supraviețuirea globală (overall survival, OS). De asemenea, Moderna și Merck nu au publicat încă valorile exacte ale hazard ratio, intervalele de încredere sau curbele de supraviețuire din studiul de fază 3. Datele complete urmează să fie prezentate la un congres medical internațional și transmise autorităților de reglementare.

O terapie construită pentru fiecare pacient

Intismeran autogene diferă fundamental de un vaccin convențional. Terapia este realizată individual, pornind de la o probă din tumora pacientului.

Tumora este analizată pentru identificarea mutațiilor care pot genera neoantigene – proteine anormale sau fragmente proteice prezente pe celulele tumorale, dar nu și pe celulele sănătoase. Pe baza profilului molecular al tumorii este apoi construită o moleculă de ARNm care codifică până la 34 de neoantigene specifice pacientului.

După administrare, informația transportată de ARNm este utilizată de celulele organismului pentru producerea temporară a acestor antigene. Ele sunt prezentate sistemului imun, cu scopul de a genera limfocite T capabile să recunoască și să atace celulele tumorale care prezintă aceleași neoantigene.

Practic, tratamentul încearcă să transforme semnătura mutațională unică a tumorii într-o „listă de ținte” pe care sistemul imun să învețe să le recunoască.

Această strategie este asociată cu pembrolizumab, un inhibitor al punctului de control imun PD-1. Pembrolizumab elimină unul dintre mecanismele prin care tumorile pot inhiba activitatea limfocitelor T. Cele două abordări sunt astfel complementare: terapia cu ARNm încearcă să genereze și să direcționeze răspunsul imun către neoantigenele tumorale, iar blocarea PD-1 contribuie la menținerea activității antitumorale a limfocitelor T.

Peste 1.100 de pacienți incluși în studiul de fază 3

INTerpath-001 este un studiu global randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo și comparator activ. Cei 1.137 de participanți au fost randomizați în raport 2:1 după rezecția completă a tumorii.

Pacienții din grupul experimental au primit 1 mg de intismeran la fiecare trei săptămâni, maximum nouă doze, împreună cu pembrolizumab administrat în doză de 400 mg la fiecare șase săptămâni, pentru maximum nouă cicluri. Grupul de control a primit pembrolizumab, tratamentul fiind administrat aproximativ un an.

Participanții aveau melanom cutanat în stadiile IIB, IIC, III sau IV, complet rezecat, fără tratament sistemic anterior.

Un aspect important este că beneficiul raportat acum nu se referă la reducerea dimensiunilor unei tumori existente. Pacienții fuseseră deja operați. Scopul tratamentului adjuvant este eliminarea bolii reziduale microscopice care ar putea rămâne în organism și prevenirea unei recidive ulterioare.

În melanom, această problemă este deosebit de relevantă deoarece, chiar după rezecția completă, pacienții cu boală cu risc crescut pot dezvolta recidive, iar multe dintre acestea sunt metastatice.

Rezultatele confirmă semnalul observat anterior în faza 2

Datele de fază 3 vin în continuarea rezultatelor favorabile observate anterior în studiul randomizat de fază 2b KEYNOTE-942/ARNm-4157-P201.

După aproximativ cinci ani de monitorizare, pacienții tratați cu combinația intismeran-pembrolizumab au avut un risc cu 49% mai mic de recidivă sau deces comparativ cu cei care au primit doar pembrolizumab. De asemenea, riscul de apariție a metastazelor la distanță sau deces a fost redus cu 59%.

Aceste rezultate au reprezentat un prim semnal important privind eficacitatea terapiei personalizate cu ARNm. Noul studiu de fază 3, care a inclus peste 1.100 de pacienți, confirmă acum că beneficiul observat anterior se menține într-o populație mult mai mare.

Este însă important de precizat că procentele de 49% și 59% provin din studiul de fază 2b. Pentru studiul de fază 3 INTerpath-001, companiile au anunțat până în prezent doar că tratamentul a îmbunătățit semnificativ supraviețuirea fără recidivă și supraviețuirea fără metastaze la distanță, fără a publica încă valorile exacte ale reducerii riscului.

Profilul de siguranță nu a evidențiat semnale noi

Conform analizei preliminare, profilul de siguranță al combinației a fost în concordanță cu cel observat în studiile anterioare, fără identificarea unor noi semnale de siguranță.

În studiile precedente, reacțiile asociate terapiei cu ARNm au inclus în special oboseală, durere la locul injectării și frisoane, majoritatea fiind de grad 1 sau 2. Datele detaliate de siguranță din studiul de fază 3 vor fi însă importante pentru evaluarea raportului dintre beneficii și riscuri.

Un moment istoric pentru terapiile oncologice personalizate

Semnificația rezultatelor depășește tratamentul melanomului. INTerpath-001 reprezintă prima demonstrație pozitivă de fază 3 pentru o terapie individualizată bazată pe neoantigene și prima pentru o terapie oncologică bazată pe ARNm.

Dacă rezultatele complete confirmă amploarea beneficiului și conduc la aprobarea tratamentului, abordarea ar putea fi diferită de cea a majorității medicamentelor oncologice actuale: în loc ca același medicament să fie produs pentru mii de pacienți, o componentă a tratamentului este fabricată separat pentru fiecare persoană, pe baza profilului molecular al propriei tumori.

Moderna și Merck testează deja intismeran în cadrul programului INTerpath, care cuprinde nouă studii de fază 2 și 3 în mai multe tipuri de cancer, printre care melanomul, cancerul pulmonar non-microcelular, cancerul vezical și carcinomul renal. Sunt investigate și aplicații în adenocarcinomul pancreatic și cancerul gastric.

Următoarea etapă decisivă va fi prezentarea rezultatelor complete ale INTerpath-001. În special, amploarea absolută a beneficiului, valorile hazard ratio pentru RFS și DMFS, datele de siguranță și, ulterior, efectul asupra supraviețuirii globale vor determina cât de profund ar putea schimba această tehnologie practica oncologică.

Totuși, atingerea simultană a obiectivelor de recidivă și metastazare într-un studiu pivotal de fază 3 transformă pentru prima dată conceptul unei terapii cu ARNm create individual după profilul molecular al tumorii dintr-o strategie experimentală promițătoare într-un potențial nou model de tratament oncologic.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

• Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie 2023: Katalin Karikó și Drew Weissman – vaccinurile ARNm împotriva COVID-19
• #AACR24. Un vaccin terapeutic personalizat ARNm scade riscul de recidivă în cancerul pancreatic. Răspunsuri imune susținute după 3 ani