Noul raport OMS oferă o analiză cuprinzătoare a eforturilor derulate pentru combaterea cancerului. Consumul de tutun a scăzut cu 27% din 2010, contribuind la reducerea numărului de cazuri de cancer pulmonar și a deceselor în unele regiuni. Cancerele legate de infecții sunt, de asemenea, în scădere datorită extinderii acoperirii vaccinale și îmbunătățirii serviciilor de apă, salubritate și igienă, precum și a prevenirii și controlului infecțiilor.

Angajamentul politic s-a consolidat, peste 80% dintre țări având acum planuri naționale de control al cancerului, față de 50% în 2010. În țările cu venituri mari, programele de diagnostic precoce depistează majoritatea cazurilor de cancer la sân, iar peste 70% dintre femei au fost testate pentru cancerul de col uterin. Studiile clinice înregistrate au crescut cu o rată anuală de peste 7% între 2005 și 2021, accelerând inovaţiile ştiinţifice.

Cu toate acestea, există în continuare inegalități persistente și în creștere în accesul la prevenție, diagnostic, tratament și îngrijire de susținere, lăsând milioane de oameni fără serviciile de care au nevoie. Progrese înregistrate până în prezent în combaterea cancerului nu se traduc în salvarea vieților în ritmul necesar. În timp ce 87% dintre femeile cu cancer de sân supraviețuiesc la 5 ani de la diagnosticare în țările cu venituri mari, procentul este de doar aproximativ 42% în țările cu venituri mici. Mai puțin de una din trei țări includ în prezent îngrijirea oncologică în pachetele lor de acoperire medicală universală.

În cadrul noului raport, au fost prezentate șapte recomandări cheie și trei schimbări strategice care trebuie implementate în toate țările și comunitățile:

• Capacități mai bune: Integrarea controlului cancerului în acoperirea universală de sănătate și investiții în capitalul uman pentru a preveni și controla cancerul
• O protecție mai bună: Plasarea persoanelor cu experiență trăită în centrul sistemelor de cancer, consolidând în același timp protecția socială
• Valoare mai bună: Alinierea cercetării și inovării cu nevoile de sănătate publică și asigurarea unui acces echitabil la progrese în îngrijire bazate pe valoare.

Cu aproximativ 20.6 milioane de cazuri noi și aproape 10 milioane de decese anual, cancerul rămâne a doua cauză principală de deces la nivel global, după bolile cardiovasculare. Majoritatea oamenilor vor fi afectați de cancer la un moment dat în viață, fie prin propriul diagnostic, fie prin cel al unui membru apropiat al familiei.

Dincolo de impactul său asupra sănătății, cancerul rămâne una dintre cele mai devastatoare provocări financiare și sociale cu care se poate confrunta o gospodărie. Primul sondaj realizat de OMS în rândul persoanelor afectate de cancer a conluzionat că cel puțin 45% se confruntă cu dificultăți financiare, mai mult de jumătate raportează probleme de sănătate mintală și aproape toți îngrijitorii raportează dificultăți, inclusiv servicii neplătite și izolare socială.

Conform noului raport, povara cancerului variază semnificativ între regiuni. În 2024, Asia a reprezentat cea mai mare pondere, cu mai mult de jumătate din totalul cazurilor de cancer și deceselor  reflectând populația sa numeroasă. Europa a contribuie cu puţin peste 20% din cazurile globale și 20% din decese, deşi cuprinde sub 10% din populația globală. În schimb, multe țări din Africa și Asiei se confruntă cu o incidență mai mică a cancerului, dar cu o mortalitate disproporționat de mare.

Între clasele de afecţiuni oncologice, cancerul pulmonar rămâne principala cauză de deces prin cancer la nivel global. Cancerul pulmonar, de prostată și colorectal se numără printre cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați, în timp ce cancerul de sân, pulmonar și colorectal reprezintă o parte substanțială a poverii în rândul femeilor.

Aproape patru din zece cazuri de cancer la nivel global sunt legate de factori de risc prevenibili, în special infecții precum virusul papiloma uman (HPV), hepatita B și C și Helicobacter pylori, alcool, consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat și activitatea fizică insuficientă. Medicamentele esențiale împotriva cancerului sunt încontinuare inaccesibile pentru multe persoane: disponibilitatea celor mai importante 20 de medicamente prioritare împotriva cancerului variază de la doar 9% la 54% în țările cu venituri mici și medii-inferioare, comparativ cu 68% până la 94% în țările cu venituri mari.

Citeşte şi:

• Raport OECD privind situația cancerului în UE: ratele de supraviețuire au crescut dar inegalitățile persistă. Participarea la programe de screening, redusă
• A cincea ediție a Codului European împotriva Cancerului a fost lansată. Noile recomandări integrează perspectivele cetățenilor, inclusiv dintr-un proiect de cercetare românesc
• Profilul României privind cancerul 2023: diferența dintre rata mortalității prin cancer în România și media UE este în creștere

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Studiile clinice randomizate au arătat că aportul de cofeină prin cafea este asociat cu un risc redus de fibrilație atrială, dar creşte riscul de contracții ventriculare premature. Adăugarea de zahăr, siropuri aromate, lapte sau frișcă în cafea probabil influenţează efectele sale asupra sănătăţii, fiind necesare mai multe studii în această direcţie. Cantitățile ridicate de cofeină, precum cele din băuturile energizante, pot crește riscul de hipertensiune arterială, ritm cardiac neregulat sau aritmii.

Cofeina este cel mai utilizat stimulent și substanță psihoactivă, principala formă de consum fiind reprezentată de cafea. Cofeina din cafea este metabolizată hepatic şi atinge concentraţia plasmatică maximă de obicei în decurs de o oră de la consum, însă ritmul procesării cofeinei în corpul uman depinde de factori genetici, metabolism, vârstă şi consumul anterior de cofeină.

Consumul regulat de cafea cu cofeină poate determina toleranţă la concentraţii ridicate la unele persoane, în timp ce altele prezintă efecte accentuate la cantităţi similare de cofeină. Efectele pe termen scurt ale cofeinei pot include creșteri temporare ale tensiunii arteriale, ritmului cardiac, glicemiei și apariţia stării de alertă. Unele persoane pot experimenta palpitații sau tulburări de somn.

Consumul de 2-4 cești de cafea cu cofeină pe zi a fost asociat cu un risc mai mic de boli cardiace, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral. Consumul a mai mult de 4 cești de cafea cu cofeină pe zi însă poate crește riscul de insuficiență cardiacă.

La persoanele cu tensiune arterială optimă, consumul a 1-3 căni pe zi a fost asociat cu un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială, în timp ce consumul a mai mult de 3 căni pe zi a fost asociat cu un risc mai mic. Dozele mari de cofeină, precum cele din băuturile energizante sau shot-urile energizante, pot crește semnificativ tensiunea arterială, în special la persoanele care au deja hipertensiune arterială.

Cafeaua cu cofeină poate reduce sensibilitatea la insulină pe termen scurt, dar consumul regulat de cafea neagră, cu cofeină, fără aditivi, arome sau îndulcitori, a fost asociat cu un risc mai mic de a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Cafestolul, o componentă atât a cafelei cu cofeină, cât și a celei decofeinizate, a fost asociat cu niveluri mai ridicate de colesterol LDL. Cafestolul este prezent în cafeaua nefiltrată, dar nu este prezent în cafeaua preparată cu filtre de hârtie sau în cafeaua instant.

Un consum de 1-3 cești de cafea cu cofeină pe zi nu a fost asociat cu un risc crescut de fibrilație atrială sau ritm cardiac anormal. Totuşi, cafeaua cu cofeină poate fi asociată cu contracții ventriculare premature. Dozele foarte mari de cafeină, precum cele din băuturile energizante cu cofeină sau shot-urile energizante, au fost asociate cu un ritm cardiac anormal la persoanele considerate a avea un risc scăzut de boli cardiovasculare, precum adulții sănătoși cu vârsta sub 30 de ani.

Citeşte şi:

• #AHA25. Consumul zilnic de cafea ar putea scădea riscul de episoade recurente de fibrilație atrială
• STUDIU. Consumul moderat de cafea poate reduce riscul de dezvoltare a bolilor cardiometabolice
• STUDIU. Consumul de cafea în limite normale nu crește riscul de aritmii cardiace

Aceste rezultate deschid noi oportunităţi de diagnostic şi tratament pentru endometrioză. Dacă androgenii 11-oxigenați determină fiziopatologia endometriozei, atunci această afecţiune ar putea fi tratată prin ţintirea acestora. Contraceptivele orale şi metodele de supresie ovariană utilizate în prezent nu alterează concentraţiile acestor hormoni androgeni.

Endometrioza este o afecțiune cronică care afectează aproximativ 190 de milioane de femei la nivel mondial. Este caracterizată de prezenţa de celule din mucoasa uterină în alte regiuni ale corpului, frecvent în cavitatea peritoneală pelviană. Acestea pot prezenta modificări ca răspuns la variaţiile hormonale, asociind inflamaţie, durere şi dezvoltarea de ţesut cicatriceal.

Endometrioza şi evoluţia sa se află în strânsă legătură cu sinteza de estrogen şi progesteron, care se modifică pe perioada ciclului menstrual, producția locală de estrogen fiind un factor cheie al bolii prin promovarea inflamației și a creșterii țesuturilor la nivelul leziunilor. Rolul androgenilor în endometrioză a fost însă puţin investigat.

Identificarea unor biomarkeri relevanţi pentru endometrioză reprezintă o provocare, deoarece aceștia trebuie să reflecte cu acuratețe fiziopatologia endometriozei, să fie consecvenți între subtipuri și să nu varieze în funcție de stadiul ciclului menstrual sau de tratamentul hormonal.

Studiul a inclus aproape 160 de femei cu endometrioză confirmată şi aproape 60 fără acest diagnostic, fiind determinate concentraţiile hormonilor androgeni, inclusiv cei 11-oxigenați, care sunt produși de glandele suprarenale. Folosind date metabolomice, au fost generate modele statistice care au putut diferenţia participantele din grupul de control de cele cu endometrioză.

S-a constat că hormonii androgeni pot regla procesele asociate cu formarea leziunilor de endometrioză și pot influența fiziopatologia acestei afecţiuni. Modificările metabolismului androgenilor pot avea, de asemenea, efecte sistemice care cresc riscul formării leziunilor de endometrioză pe parcursul vieții, inclusiv modificări ale funcției celulelor imune și inflamație, ceea ce a fost constat și în alte afecţiuni care asociază exces de hormoni androgeni, precum sindromul ovarelor polichistice.

Citeşte şi:

• #ESC24. Endometrioza crește cu 20% riscul de infarct miocardic şi accident vascular cerebral
• STUDIU. Femeile cu endometrioză, risc de 4 ori mai mare de cancer ovarian
• STUDIU. Endometrioza și sindromul colonului iritabil prezintă factori comuni de risc genetic

Deși ratele mortalității și ale poverii bolii standardizate în funcție de vârstă au scăzut substanțial în ultimele trei decenii, numărul absolut de decese și de ani de viață sănătoasă pierduți a continuat să crească. Îmbătrânirea populației, creșterea demografică și accesul inegal la prevenție, diagnostic și tratament contribuie la această evoluție.

LDL-colesterolul, denumit frecvent și „colesterol rău”, favorizează acumularea lipidelor în pereții arterelor și dezvoltarea aterosclerozei. În timp, acest proces poate determina îngustarea sau blocarea vaselor de sânge și crește riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral ischemic.

Noua analiză a evaluat povara cardiopatiei ischemice și a accidentului vascular cerebral ischemic atribuită nivelurilor crescute de LDL-colesterol în 204 țări și teritorii, în perioada 1990–2023.

În anul 2023, nivelul crescut al LDL-colesterolului a fost asociat cu:

• 3,6 milioane de decese, reprezentând aproximativ 6% din toate decesele înregistrate la nivel mondial;
• 90,7 milioane de DALYs, echivalentul a 3,2% din totalul anilor de viață sănătoasă pierduți la nivel global.

DALYs reprezintă suma anilor de viață pierduți prin deces prematur și a anilor trăiți cu dizabilitate. Indicatorul permite astfel evaluarea impactului general al unei boli sau al unui factor de risc asupra populației.

Cercetătorii au utilizat date provenite din 806 studii desfășurate în 161 de țări pentru a estima nivelurile medii de LDL-colesterol. Riscurile asociate diferitelor concentrații de LDL au fost calculate pe baza metaanalizelor a 38 de studii clinice randomizate.

Europa de Est, regiunea cu cea mai mare povară raportată la populație

În 2023, Europa de Est a avut cea mai ridicată rată standardizată în funcție de vârstă a DALYs atribuiți LDL-colesterolului crescut. La polul opus s-a situat regiunea Asia-Pacific cu venituri ridicate.

Standardizarea în funcție de vârstă permite compararea regiunilor cu structuri demografice diferite. Prin urmare, rezultatul nu poate fi explicat doar prin faptul că unele populații sunt mai îmbătrânite decât altele, ci sugerează existența unor diferențe reale în ceea ce privește expunerea la factorii de risc, prevenția cardiovasculară și controlul colesterolului.

Pentru România, rezultatele sunt deosebit de relevante, având în vedere apartenența la regiunea Europei de Est și povara deja ridicată a bolilor cardiovasculare. Studiul nu trebuie însă interpretat automat ca un clasament individual al țărilor. Constatarea principală se referă la regiune, iar situația exactă poate varia între state.

Diferențele regionale pot reflecta mai mulți factori, inclusiv accesul redus la evaluarea periodică a profilului lipidic, tratamentul insuficient al dislipidemiilor, controlul suboptimal al hipertensiunii arteriale și diabetului, prevalența fumatului, alimentația și accesul inegal la servicii medicale și medicamente.

Ratele standardizate au scăzut, dar numărul absolut de decese a crescut

Una dintre concluziile aparent paradoxale ale studiului este că situația s-a îmbunătățit și s-a agravat în același timp, în funcție de indicatorul analizat.

Între 1990 și 2023:

• rata mortalității standardizată în funcție de vârstă, atribuită LDL-colesterolului crescut, a scăzut cu 45,6%;
• rata DALYs standardizată în funcție de vârstă a scăzut cu 39,5%;
• povara absolută asociată LDL-colesterolului a crescut însă cu 38,5%.

Scăderea ratelor standardizate indică progrese importante în prevenția și tratamentul bolilor cardiovasculare. Utilizarea statinelor și a altor terapii hipolipemiante, controlul mai bun al factorilor de risc și tratamentul modern al infarctului miocardic și accidentului vascular cerebral au contribuit probabil la reducerea riscului individual.

În același timp, populația globală a crescut și a îmbătrânit. Există, prin urmare, mai multe persoane aflate la vârste la care bolile cardiovasculare devin frecvente. Acest fenomen poate determina creșterea numărului total de evenimente și decese chiar dacă riscul mediu pentru o persoană de o anumită vârstă este mai mic decât în trecut.

Aproximativ o treime din povara globală asociată LDL-colesterolului crescut a fost înregistrată în India și China, în mare parte din cauza dimensiunii populațiilor. Studiul arată însă și o deplasare progresivă a poverii către țările cu un nivel sociodemografic intermediar.

LDL-colesterolul este un factor de risc modificabil

Nivelurile crescute de LDL-colesterol reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular care pot fi modificați. Reducerea LDL prin schimbări ale stilului de viață și, atunci când este indicat, prin tratament medicamentos scade riscul de evenimente cardiovasculare.

Prevenția începe cu măsurarea colesterolului, deoarece nivelul crescut al LDL nu provoacă de obicei simptome. O persoană poate avea valori crescute timp de mulți ani fără să știe, în timp ce procesul de ateroscleroză avansează.

Evaluarea trebuie făcută în contextul riscului cardiovascular general, care include vârsta, tensiunea arterială, fumatul, diabetul, istoricul familial și prezența unei boli cardiovasculare deja diagnosticate.

Citește și: Ghidul tău pentru înțelegerea colesterolului crescut

Pentru persoanele cu risc crescut sau foarte crescut, modificările alimentare și activitatea fizică pot să nu fie suficiente. Statinele rămân principala clasă terapeutică utilizată pentru reducerea LDL, iar pentru pacienții care nu ating țintele sunt disponibile terapii suplimentare, precum ezetimibul, inhibitorii PCSK9 sau alte medicamente hipolipemiante.

Editorialul care însoțește studiul subliniază că noile estimări trebuie transformate în acțiuni concrete: îmbunătățirea măsurării colesterolului la nivel populațional, creșterea accesului la tratamente eficiente și integrarea controlului LDL în programele de prevenție cardiovasculară.

Hipercolesterolemia familială rămâne frecvent nediagnosticată

O categorie importantă este reprezentată de persoanele cu hipercolesterolemie familială, o afecțiune genetică asociată cu valori foarte ridicate ale LDL-colesterolului încă de la naștere.

În absența diagnosticului și tratamentului precoce, expunerea cumulativă la LDL crește considerabil riscul de boală cardiovasculară prematură. Identificarea unui caz ar trebui urmată de evaluarea rudelor apropiate prin screening în cascadă.

La nivel populațional, depistarea persoanelor cu valori foarte mari ale LDL poate contribui atât la prevenția infarctului și accidentului vascular cerebral, cât și la identificarea familiilor în care există o predispoziție genetică.

Sunt necesare strategii adaptate fiecărei regiuni

Autorii studiului atrag atenția că există în continuare lacune importante în colectarea datelor privind nivelurile de colesterol, în special în țările cu resurse limitate. Estimările GBD combină date provenite din studii epidemiologice cu modele statistice, iar precizia rezultatelor depinde de cantitatea și calitatea informațiilor disponibile în fiecare regiune.

Cu toate acestea, analiza oferă una dintre cele mai ample evaluări actuale ale impactului LDL-colesterolului asupra sănătății globale.

Rezultatele arată că progresele din ultimele decenii nu au fost distribuite uniform. Europa de Est continuă să suporte cea mai ridicată povară raportată la populație, iar simpla existență a unor tratamente eficiente nu garantează că acestea ajung la toate persoanele care au nevoie de ele.

Reducerea impactului bolilor cardiovasculare presupune trecerea de la tratamentul evenimentelor acute la identificarea mai timpurie și controlul pe termen lung al factorilor de risc. Testarea profilului lipidic, evaluarea riscului cardiovascular, depistarea hipercolesterolemiei familiale și accesul la terapii eficiente sunt intervenții esențiale pentru reducerea poverii asociate LDL-colesterolului în Europa de Est.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Cercetătorii au analizat două variante ale genei RBM20 care modifică aceeași poziție a proteinei, dar sunt asociate cu două forme diferite de cardiomiopatie. Una determină un profil caracteristic cardiomiopatiei dilatative, în timp ce cealaltă este asociată cu non-compactarea ventriculului stâng. Deși ambele reduc în final capacitatea țesutului cardiac de a se contracta, ele perturbă diferit circulația calciului, producerea energiei și conexiunile dintre celulele inimii.

Cardiomiopatiile reprezintă un grup de boli, de cele mai multe ori ereditare, în care structura sau funcționarea mușchiului cardiac este afectată. Inima nu mai poate pompa sângele suficient de eficient, iar pacienții pot prezenta dificultăți de respirație, oboseală, toleranță redusă la efort, palpitații și alte manifestări de insuficiență cardiacă.

Într-o parte dintre cazuri, boala este asociată cu variante ale genei RBM20, care produce o proteină implicată în procesarea ARN-ului. Mai exact, aceasta controlează procesul de splicing alternativ, prin care celulele selectează diferite segmente ale unei molecule de ARN pentru a produce forme distincte ale proteinelor.

RBM20 reglează mai multe gene importante pentru funcționarea inimii, printre care TTN, care codifică titina, și RYR2, implicată în eliberarea calciului necesar contracției cardiace.

Studiul a inclus membri ai două familii cu forme diferite de cardiomiopatie. Într-o familie, pacienții aveau cardiomiopatie dilatativă – DCM, caracterizată prin mărirea cavităților inimii și reducerea eficienței de pompare. În cealaltă familie, pacienții prezentau non-compactarea ventriculului stâng – LVNC, în care mușchiul cardiac are un aspect excesiv de trabeculat, cu adâncituri și zone insuficient compactate.

Ambele boli erau asociate cu modificarea aminoacidului arginină din poziția 634 a proteinei RBM20. În DCM, arginina era înlocuită cu triptofan, rezultând varianta p.R634W. În LVNC, aceeași arginină era înlocuită cu leucină, rezultând varianta p.R634L.

Diferența dintre cele două proteine este minimă, însă consecințele celulare au fost considerabil diferite.

Homeostazia calciului, mecanism central al disfuncției cardiace asociate RBM20

Unul dintre principalele procese afectate de cele două variante a fost homeostazia calciului, adică modul în care celulele cardiace eliberează, utilizează și stochează calciul.

În cardiomiocite, calciul are un rol esențial în fiecare bătaie a inimii. La începutul contracției, acesta este eliberat din depozitele interne ale celulei și activează fibrele musculare. Ulterior, este transportat înapoi, permițând relaxarea și pregătirea pentru următoarea contracție.

Cercetătorii au descoperit că variantele RBM20 afectează acest mecanism în direcții aproape opuse.

Cardiomiopatia dilatativă este asociată cu pierderi anormale de calciu

În celulele cu varianta p.R634W, asociată cardiomiopatiei dilatative, calciul se scurgea anormal din depozitele intracelulare chiar și în repaus.

Cardiomiocitele prezentau:

• pierderi crescute de calciu;
• o amplitudine mai redusă a semnalului de calciu din timpul contracției;
• o forță de contracție diminuată;
• o distanță mai mare între reticulul sarcoplasmatic și mitocondrii.

Reticulul sarcoplasmatic este principalul depozit de calciu al cardiomiocitelor, iar mitocondriile produc energia necesară contracției. Relația spațială apropiată dintre aceste structuri permite coordonarea semnalelor de calciu cu producția energetică.

În celulele DCM, această apropiere era perturbată. Rezultatul este compatibil cu un mecanism de decuplare mecano-energetică, în care cererea de energie a contracției nu mai este sincronizată eficient cu producția mitocondrială.

Acest profil seamănă cu mecanismele observate în mod obișnuit în insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă.

Non-compactarea ventriculară implică hiperactivare metabolică și defecte ale conexiunilor celulare

În celulele cu varianta p.R634L, asociată non-compactării ventriculului stâng, cercetătorii au observat un profil aproape opus.

Cardiomiocitele prezentau:

• semnale de calciu mai intense;
• eliberarea și reabsorbția mai rapidă a calciului;
• niveluri crescute de cAMP;
• activarea crescută a proteinelor PKA și CAMK2D;
• concentrații mai mari de calciu mitocondrial;
• respirație mitocondrială intensificată.

Celulele se aflau astfel într-o stare de hiperactivare funcțională și metabolică, inclusiv în repaus. Ele consumau mai multă energie și aveau o circulație accelerată a calciului. Cu toate acestea, forța de contracție a țesutului cardiac a rămas redusă. Cercetătorii consideră că hiperactivarea ar putea reprezenta un mecanism compensator: celulele individuale încearcă să lucreze mai intens pentru a compensa un defect structural al țesutului.

Analizele ultrastructurale au arătat că desmozomii, structuri care leagă cardiomiocitele și permit transmiterea forței între ele, erau mai scurți, iar distanța dintre celule era crescută.

Au fost identificate și modificări ale procesării genei JUP, care codifică plakoglobina, o proteină importantă pentru integritatea desmozomilor. Prin urmare, deși cardiomiocitele individuale erau hiperactive, forța produsă nu putea fi transmisă eficient la nivelul întregului țesut.

Modele cardiace derivate din celule stem pentru studierea mecanismelor bolii

Pentru a reproduce boala în laborator, cercetătorii au folosit probe de sânge și piele provenite de la pacienți. Celulele au fost reprogramate în celule stem pluripotente induse – iPSC, care pot fi ulterior transformate în diferite tipuri de celule.

În acest caz, ele au fost diferențiate în cardiomiocite capabile să bată spontan.

Au fost utilizate trei modele:

• cardiomiocite individuale;
• structuri tridimensionale de tip cardiosferă;
• mici fragmente de țesut cardiac artificial.

Modelele 3D au permis observarea modului în care celulele se conectează, se compactează și generează forță împreună. În ambele forme de cardiomiopatie, țesuturile artificiale au produs o forță de contracție mai mică decât modelele fără mutație.

De asemenea, ambele variante RBM20 au fost asociate cu dezorganizarea sarcomerelor, unitățile structurale care permit contracția mușchiului cardiac, și cu procesarea anormală a unor gene precum TTN și RYR2.

Tehnologia CRISPR/Cas9 a confirmat rolul cauzal al variantelor RBM20

Cercetătorii au utilizat tehnologia CRISPR/Cas9 pentru a corecta variantele genetice din celulele pacienților. După repararea mutațiilor, majoritatea anomaliilor observate au fost reduse sau eliminate. Localizarea proteinei RBM20, organizarea sarcomerelor, procesarea ARN-ului și funcționarea calciului s-au apropiat de valorile întâlnite în celulele de control.

Echipa a introdus apoi varianta asociată DCM într-o linie celulară provenită inițial din modelul LVNC, după corectarea mutației. Noile celule au dezvoltat caracteristici similare cardiomiopatiei dilatative. Rezultatul sugerează că substituția exactă a aminoacidului contribuie direct la determinarea mecanismului bolii și nu reprezintă doar un marker asociat.

Verapamilul și inhibarea CAMK2D, evaluate ca strategii terapeutice țintite

În cadrul studiului au fost testate și mai multe intervenții farmacologice. Unul dintre medicamentele evaluate a fost verapamilul, un blocant al canalelor de calciu utilizat în anumite tulburări de ritm cardiac și alte afecțiuni cardiovasculare.

În modelul LVNC, verapamilul a redus viteza excesivă a circulației calciului și a îmbunătățit parțial forța de contracție a țesutului cardiac artificial. În celulele cu cardiomiopatie dilatativă, verapamilul și metoprololul au redus pierderile anormale de calciu din depozitele intracelulare.

A fost testat și un inhibitor experimental al CAMK2D, care a redus amplitudinea excesivă a semnalului de calciu și activitatea metabolică din celulele LVNC.

Totuși, rezultatele sunt preclinice și nu justifică utilizarea imediată a acestor intervenții la pacienți. Verapamilul poate reduce forța de contracție a inimii și este în general contraindicat în insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă. Autorii sugerează că medicamentul ar putea fi investigat în viitor doar în contexte atent selectate, posibil în stadii timpurii ale bolii, înainte de apariția insuficienței cardiace severe.

Varianta genetică exactă ar putea ghida medicina personalizată în cardiomiopatii

Studiul arată că diagnosticul general de „cardiomiopatie asociată RBM20” poate include mecanisme biologice foarte diferite.

Într-un caz, celulele pierd calciu și dezvoltă un profil apropiat de insuficiența cardiacă clasică. În celălalt, cardiomiocitele sunt hiperactivate și consumă multă energie, dar legăturile dintre ele nu permit transmiterea eficientă a forței.

În prezent, acești pacienți sunt tratați în principal conform recomandărilor generale pentru insuficiența cardiacă. Noile rezultate sugerează însă că testarea genetică detaliată ar putea avea, în viitor, un rol nu doar în confirmarea diagnosticului și evaluarea riscului, ci și în alegerea tratamentului.

Modelele obținute din celule stem ale pacienților ar putea permite testarea medicamentelor în funcție de mecanismul individual al bolii. Astfel, abordarea terapeutică ar putea evolua de la tratamentul uniform al insuficienței cardiace către o formă de medicină personalizată, adaptată variantei genetice exacte și efectelor sale celulare.

Citește și

Insuficiența cardiacă, un sindrom complex, multisistemic, nu doar o singură boală. Care sunt mecanismele implicate?

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Datele au fost prezentate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată în fiecare an pe 28 iulie. Deși prevalența hepatitei B a ajuns la niveluri apropiate de zero în rândul copiilor sub cinci ani, diferențele dintre țări în ceea ce privește accesul la măsurile de prevenție împiedică atingerea țintelor stabilite pentru anul 2030.

Hepatitele virale reprezintă un grup de boli infecțioase care determină inflamarea ficatului. Dintre acestea, infecțiile cu virusurile hepatitice B și C au cea mai mare probabilitate de a deveni cronice și pot evolua, în absența diagnosticului și tratamentului, către fibroză hepatică, ciroză, insuficiență hepatică și carcinom hepatocelular.

„Nimeni nu ar trebui să moară din cauza unei boli care poate fi prevenită, diagnosticată și tratată. Cu toate acestea, milioane de europeni trăiesc cu infecții cronice cu virusurile hepatitice B sau C, adesea fără să știe”, a declarat Bruno Ciancio, reprezentant al ECDC.

Transmiterea hepatitei B de la mamă la copil a fost redusă la sub 2%

Una dintre cele mai importante realizări europene este implementarea screeningului de rutină pentru hepatita B în timpul sarcinii. În prezent, toate cele 30 de state din UE și Spațiul Economic European au programe de depistare a infecției la femeile însărcinate.

Identificarea gravidelor infectate permite aplicarea rapidă a măsurilor de prevenție pentru nou-născut, inclusiv vaccinarea și administrarea imunoglobulinei specifice, acolo unde este indicată. Prin aceste intervenții, rata transmiterii verticale a virusului hepatitic B de la mamă la copil a scăzut la sub 2% în UE/SEE.

Noile date ECDC indică și o reducere susținută a cazurilor de hepatită B acută începând din anul 2006. În rândul persoanelor cu vârsta sub 25 de ani, proporția cazurilor acute a scăzut de la 11% în 2015 la 8% în 2024, evoluție care reflectă impactul vaccinării în copilărie și al celorlalte măsuri de prevenție.

În același timp, statele europene au dezvoltat sisteme complexe de screening pentru sângele, țesuturile și celulele utilizate în procedurile medicale. Aceste măsuri reduc semnificativ riscul transmiterii virusurilor hepatitice B și C prin transfuzii, transplanturi sau alte intervenții care utilizează substanțe de origine umană.

Doar nouă țări au atins ținta de vaccinare împotriva hepatitei B

În ciuda progreselor, acoperirea vaccinală rămâne inegală. Dintre cele 25 de țări europene care au furnizat date, numai nouă au atins obiectivul Organizației Mondiale a Sănătății de vaccinare completă împotriva hepatitei B a cel puțin 95% dintre copii.

În unele state, acoperirea vaccinală a scăzut în ultimii ani. Aceste diferențe pot permite menținerea circulației virusului în comunități și pot conduce la apariția unor noi infecții care ar fi putut fi prevenite.

Vaccinarea este principala metodă de prevenire a hepatitei B. În cazul hepatitei C nu există în prezent un vaccin, însă infecția poate fi vindecată în majoritatea cazurilor cu ajutorul tratamentelor antivirale cu acțiune directă. Hepatita B poate fi controlată prin tratament antiviral, reducând riscul progresiei către ciroză și cancer hepatic.

Pentru eliminarea hepatitelor virale ca amenințare de sănătate publică, strategia OMS urmărește până în 2030 o reducere cu 90% a numărului de infecții noi și cu 65% a mortalității, comparativ cu nivelurile din 2015.

Consumul de droguri injectabile, principala cale cunoscută de transmitere a hepatitei C

Consumul de droguri injectabile reprezintă principala cale de transmitere identificată în cazurile de hepatită C pentru care sursa infecției este cunoscută.

Programele de reducere a riscurilor, precum tratamentul cu agoniști opioizi și distribuirea de ace și seringi sterile, pot limita transmiterea virusurilor hepatitice, a HIV și a altor infecții asociate utilizării în comun a echipamentelor de injectare.

Cu toate acestea, numai șapte țări din UE/SEE îndeplinesc ținta OMS privind distribuirea echipamentelor sterile persoanelor care își injectează droguri. Acoperirea redusă a acestor servicii lasă numeroase persoane expuse riscului de infectare și favorizează transmiterea continuă în comunitate.

INTERVIU. Profesorul Michael Houghton povestește cum a descoperit virusul hepatitic C

ECDC și Agenția Uniunii Europene privind Drogurile au identificat intervențiile esențiale pentru prevenirea și controlul bolilor infecțioase în rândul persoanelor care utilizează droguri injectabile. Instituțiile au dezvoltat și un instrument online destinat eliminării hepatitelor virale din penitenciare, unde prevalența infecțiilor poate fi mai ridicată, iar accesul la testare și tratament este adesea limitat.

Multe persoane infectate nu știu că au hepatită

Una dintre cele mai mari dificultăți în controlul hepatitelor B și C este evoluția îndelungată fără simptome specifice. O persoană poate trăi ani sau chiar decenii cu infecția, în timp ce afectarea hepatică progresează.

În multe cazuri, diagnosticul este stabilit abia după apariția fibrozei avansate, a cirozei sau a cancerului hepatic. Extinderea testării în asistența medicală primară, în spitale, în comunități și în grupurile cu risc crescut este esențială pentru identificarea precoce a pacienților.

La nivelul întregii Regiuni Europene a OMS, situația este și mai amplă decât în UE/SEE: aproximativ 9,7 milioane de persoane trăiesc cu hepatită B și 5,6 milioane cu hepatită C. Doar 23% dintre persoanele cu hepatită B au fost diagnosticate, iar 4,2% primesc tratament, potrivit datelor prezentate de OMS pentru Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei 2026.

Tema campaniei globale din acest an, „Hepatitis: Let’s break it down”, atrage atenția asupra barierelor financiare, sociale și sistemice care împiedică accesul la vaccinare, testare, tratament și îngrijire. La nivel mondial, hepatitele cronice B și C au provocat aproximativ 1,3 milioane de decese în 2024, deși există deja instrumente eficiente pentru prevenirea, controlul sau vindecarea acestor infecții.

Pentru apropierea de țintele stabilite pentru 2030, ECDC subliniază necesitatea creșterii acoperirii vaccinale împotriva hepatitei B, extinderii testării, asigurării accesului rapid la tratament și consolidării programelor de reducere a riscurilor. Progresele obținute în prevenirea transmiterii de la mamă la copil și în securitatea sângelui demonstrează că eliminarea hepatitelor este posibilă, dar numai dacă intervențiile eficiente devin accesibile tuturor persoanelor care au nevoie de el.

Citește și

INTERVIU. Prof. Dr. Michael Houghton: “Dacă aș fi purtător al virusului hepatitic C astăzi, aș vrea să fiu tratat imediat și fără interferon”

Cercetătorii au analizat genomurile a peste 200 de pacienți cu limfoame agresive tratați în cadrul a două studii clinice majore și au identificat variante ale unor gene asociate cu toxicitatea tratamentului, cu protecția față de reacțiile adverse sau cu o expansiune mai mare a celulelor CAR-T.

Rezultatele arată că terapia celulară nu este influențată doar de modificarea genetică realizată în laborator. Deoarece celulele CAR-T sunt produse pornind de la limfocitele pacientului, ele păstrează și variantele genetice germinale, prezente în toate celulele organismului și moștenite de la părinți.

„Aceste rezultate au implicații importante pentru înțelegerea modului în care celulele CAR-T se comportă la pacienți, deoarece fiecare produs CAR-T este unic pentru persoana de la care este fabricat, spre deosebire de formele anterioare de tratament, care sunt identice pentru toți pacienții”, a explicat dr. Mark B. Leick, autorul principal al studiului și oncolog în cadrul Mass General Brigham Cancer Institute.

Studiul a fost coordonat de cercetători de la Mass General Brigham Cancer Institute, Broad Institute of MIT and Harvard și Dana-Farber Cancer Institute.

Terapiile CAR-T sunt „medicamente vii”, diferite de la un pacient la altul

În cadrul terapiei CAR-T, limfocitele T ale pacientului sunt recoltate și modificate genetic pentru a exprima un receptor himeric capabil să recunoască anumite molecule de pe suprafața celulelor tumorale. Celulele sunt apoi multiplicate și administrate din nou pacientului.

Această strategie a schimbat tratamentul mai multor cancere hematologice, inclusiv al unor forme agresive de limfom. Totuși, răspunsul la terapie și riscul reacțiilor adverse diferă considerabil între pacienți.

Printre principalele complicații se numără sindromul de eliberare de citokine – CRS, caracterizat printr-un răspuns inflamator sistemic intens, și sindromul de neurotoxicitate asociat celulelor efectoare imune – ICANS. Ambele complicații pot deveni severe și necesită monitorizare atentă, unul dintre motivele pentru care tratamentul este administrat în principal în centre specializate.

Până în prezent, evaluarea riscului s-a bazat mai ales pe factori precum încărcătura tumorală, markerii inflamatori sau expansiunea celulelor CAR-T după administrare. Noul studiu indică faptul că genetica germinală a pacientului reprezintă o altă variabilă care ar putea contribui la comportamentul acestor „medicamente vii”.

Au fost analizate genomurile pacienților din studiile ZUMA-1 și ZUMA-7

Cercetătorii au realizat secvențierea întregului genom pentru pacienți cu limfoame agresive tratați cu axicabtagene ciloleucel, o terapie CAR-T îndreptată împotriva antigenului CD19.

Analiza a inclus 86 de pacienți evaluabili din studiul ZUMA-1 și 150 de pacienți din studiul ZUMA-7. Datele genomice au fost corelate cu severitatea reacțiilor adverse, nivelurile citokinelor inflamatorii și expansiunea celulelor CAR-T după administrare. Cercetătorii au efectuat și experimente de laborator pentru a verifica efectele biologice ale variantelor identificate.

În prima etapă, autorii au analizat gene asociate cu limfohistiocitoza hemofagocitară – HLH, un sindrom hiperinflamator rar care prezintă anumite asemănări biologice cu toxicitatea provocată de terapiile CAR-T.

Variantele STXBP2, asociate cu inflamația și toxicitatea

În studiul ZUMA-1, variante potențial dăunătoare ale genei STXBP2 au fost identificate la șase pacienți, toți aparținând grupului care a prezentat toxicitate. Niciun pacient din grupul de control nu avea astfel de variante.

Până în ziua a zecea după administrarea terapiei, toți purtătorii variantelor STXBP2 îndepliniseră criteriul combinat de toxicitate, comparativ cu aproximativ jumătate dintre ceilalți pacienți. Variantele au fost asociate și cu apariția mai rapidă a reacțiilor adverse.

STXBP2 participă la procesul prin care limfocitele eliberează granule citotoxice pentru a distruge celulele-țintă. Atunci când funcția genei este afectată, celulele imune pot elimina mai greu ținta, continuând în același timp să producă semnale inflamatorii.

Pentru a testa mecanismul, cercetătorii au utilizat tehnologia CRISPR-Cas9 pentru a elimina STXBP2 din celule CAR-T provenite de la donatori sănătoși. Celulele rezultate au prezentat o capacitate redusă de degranulare și de distrugere a celulelor tumorale, dar au produs mai mult interferon-gamma – IFN-γ.

La rândul său, IFN-γ a activat macrofagele, determinând eliberarea unor citokine inflamatorii precum IL-6 și TNF-α, implicate în sindromul de eliberare de citokine. Experimentele cu celule care exprimau variantele STXBP2 identificate la pacienți au produs rezultate similare.

Asocierea dintre STXBP2 și toxicitate nu a fost însă confirmată în ZUMA-7. Autorii arată că pacienții din ZUMA-1 fuseseră tratați mai intens anterior și prezentau un nivel inițial de inflamație mai ridicat. Efectul variantelor ar putea fi, prin urmare, dependent de context, devenind vizibil în special atunci când sistemul imun este supus unui stimul foarte puternic.

ADAMTSL3, asociată cu protecția față de toxicitate

În ambele studii, variantele genei ADAMTSL3 au fost întâlnite mai frecvent la pacienții care nu au prezentat toxicitate severă.

ADAMTSL3 este implicată în reglarea căii de semnalizare TGF-β, care controlează activitatea limfocitelor T. Purtătorii acestor variante au avut niveluri maxime mai scăzute de IL-15, o citokină asociată anterior cu neurotoxicitatea și CRS.

Rezultatul sugerează un posibil efect protector, însă asocierea statistică a fost nominală și trebuie confirmată în studii mai ample.

Variantele PTPN22, asociate cu expansiunea celulelor CAR-T

Cea mai puternică asociere observată în ambele cohorte a implicat gena PTPN22, un regulator negativ al activării limfocitelor T.

Purtătorii variantelor potențial dăunătoare ale PTPN22 au prezentat cele mai ridicate niveluri de expansiune a celulelor CAR-T, deși reprezentau doar aproximativ 5% dintre pacienți. Expansiunea acestor celule după administrare reprezintă un indicator important al activității terapiei.

Totuși, studiul nu demonstrează că aceste variante determină automat un răspuns tumoral mai bun. Ratele de răspuns au fost similare între purtători și non-purtători, iar relația dintre expansiunea celulară, eficacitate și neurotoxicitate rămâne complexă.

Implicații pentru selecția donatorilor și proiectarea viitoarelor terapii

Rezultatele ar putea deveni relevante și pentru dezvoltarea terapiilor CAR-T alogene, fabricate din celulele unui donator sănătos și utilizate pentru tratarea mai multor pacienți.

„Acest lucru poate avea implicații pentru identificarea donatorului potrivit, în condițiile în care un singur donator poate furniza celule T pentru sute de pacienți, dar și pentru proiectarea unor celule CAR-T îmbunătățite, pe baza unei înțelegeri mai profunde a modului în care variația genetică umană le influențează comportamentul”, a declarat dr. Marcela Maus, coautor principal al studiului.

Într-un asemenea scenariu, variantele genetice ale donatorului ar putea influența caracteristicile unui număr mare de produse terapeutice, ceea ce ridică posibilitatea utilizării viitoare a screeningului genetic al donatorilor.

Deocamdată, rezultatele nu justifică testarea genetică de rutină înaintea terapiei CAR-T. Variantele identificate au fost rare, majoritatea pacienților analizați aveau ascendență europeană, iar constatările trebuie validate în cohorte mai mari și pentru alte produse CAR-T, tipuri de cancer și populații.

Studiul demonstrează însă că genomul pacientului poate influența atât siguranța, cât și activitatea unei terapii celulare personalizate. În viitor, analiza genetică ar putea contribui nu doar la anticiparea toxicității, ci și la proiectarea unor celule CAR-T mai eficiente și mai sigure.

Citește și

#BiotechWeek2020. Ce sunt și cum funcționează terapiile celulare CAR-T?

Asocierea a fost observată nu numai pentru bolile cardiovasculare analizate în ansamblu, ci și separat pentru boala coronariană, accidentul vascular cerebral și insuficiența cardiacă. Rezultatele vor fi prezentate în cadrul NUTRITION 2026, reuniunea anuală a American Society for Nutrition, organizată între 25 și 28 iulie în National Harbor, Maryland.

Planetary Health Diet este un model alimentar conceput pentru a susține atât sănătatea oamenilor, cât și sustenabilitatea mediului. Dieta pune accentul pe alimente vegetale cu valoare nutrițională ridicată, precum fructele, legumele, cerealele integrale, leguminoasele și nucile, alături de surse de grăsimi nesaturate. În același timp, recomandă limitarea cărnii roșii și procesate, a zaharurilor adăugate, cerealelor rafinate și grăsimilor saturate.

Rezultatele sugerează că beneficiile cardiovasculare nu ar necesita adoptarea unei diete perfecte sau excesiv de restrictive. Chiar și participantele cu o aderență moderată la acest model alimentar au prezentat un risc mai scăzut comparativ cu femeile ale căror obiceiuri alimentare se aflau cel mai departe de recomandările Planetary Health Diet.

„Rezultatele noastre sugerează că oamenii nu trebuie neapărat să urmeze o dietă perfectă sau foarte restrictivă pentru a observa posibile beneficii asupra sănătății inimii”, a declarat Donya Shahamati, doctorandă în sănătate publică la University of California, Irvine, și autoare a cercetării.

De ce este importantă alimentația după menopauză

Studiul s-a concentrat asupra femeilor aflate după menopauză, o populație pentru care prevenția cardiovasculară este deosebit de importantă. Riscul de boli cardiovasculare crește odată cu vârsta, iar tranziția către menopauză este însoțită de modificări hormonale și metabolice care pot influența tensiunea arterială, distribuția țesutului adipos, profilul lipidic și metabolismul glucozei.

Scăderea nivelului de estrogen este asociată frecvent cu o creștere a colesterolului LDL, cu acumularea grăsimii abdominale și cu modificări ale funcției vasculare. Aceste schimbări nu înseamnă că bolile cardiovasculare sunt inevitabile, dar evidențiază importanța controlului factorilor de risc care pot fi modificați, inclusiv alimentația, activitatea fizică, greutatea corporală, fumatul, tensiunea arterială și nivelul colesterolului.

În acest context, un model alimentar predominant vegetal, bogat în fibre și grăsimi nesaturate, poate susține sănătatea cardiovasculară prin mai multe mecanisme. Fibrele alimentare pot contribui la reducerea colesterolului LDL și la îmbunătățirea controlului glicemic, în timp ce nucile, semințele, avocado și uleiul de măsline furnizează grăsimi nesaturate care pot înlocui sursele de grăsimi saturate. Fructele și legumele aduc, de asemenea, vitamine, minerale și compuși bioactivi cu rol în menținerea funcției vasculare.

Peste 66.000 de femei, urmărite timp de două decenii

Analiza a inclus 66.892 de participante din Women’s Health Initiative, un amplu studiu american asupra sănătății femeilor, finanțat de National Heart, Lung, and Blood Institute din cadrul National Institutes of Health.

Femeile incluse în cercetare aveau, în medie, aproximativ 63 de ani la începutul perioadei de urmărire. Niciuna dintre participante nu avea o boală cardiovasculară diagnosticată la momentul includerii, desfășurat între 1994 și 1998. De asemenea, cercetătorii au selectat participantele pentru care erau disponibile informații complete despre alimentație, stil de viață și alți factori importanți pentru sănătate.

Obiceiurile alimentare au fost evaluate cu ajutorul unui chestionar de frecvență alimentară completat la începutul studiului. Pe baza răspunsurilor, cercetătorii au calculat pentru fiecare participantă un scor numit Planetary Health Diet Index. Un scor mai mare indica o apropiere mai mare de principiile dietei, iar participantele au fost împărțite în cinci grupuri, de la cea mai redusă la cea mai ridicată aderență.

Ulterior, femeile au fost urmărite timp de aproximativ 20 de ani, pentru a observa câte dintre ele au dezvoltat boli cardiovasculare. Analiza a luat în calcul numeroși factori care ar fi putut influența riscul, printre care vârsta, rasa și etnia, nivelul de educație, venitul, fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică, indicele de masă corporală și aportul caloric total.

Femeile din grupul cu cea mai mare aderență au înregistrat cel mai redus risc cardiovascular. Tendința s-a menținut atunci când cercetătorii au analizat separat boala coronariană, insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral.

Mai mult, asocierea nu a fost limitată la participantele care urmau cel mai atent recomandările. Fiecare creștere cu 10 puncte a scorului Planetary Health Diet Index a fost asociată cu o reducere suplimentară a riscului. Acest rezultat indică posibilitatea unei relații graduale: cu cât alimentația se apropia mai mult de modelul studiat, cu atât riscul cardiovascular tindea să fie mai mic.

Schimbările mici pot conta

Una dintre cele mai relevante concluzii ale studiului este că trecerea la o alimentație mai sănătoasă nu trebuie realizată prin schimbări radicale. Potrivit cercetătorilor, adoptarea unei diete cu mai multe alimente vegetale și cu o calitate nutrițională mai bună se poate face treptat, prin alegeri realiste.

O persoană poate începe, de exemplu, prin a umple jumătate din farfurie cu legume la una dintre mesele principale, prin a utiliza ulei de măsline sau avocado în locul untului, prin a alege fulgi de ovăz ori cereale integrale la micul dejun sau prin a introduce o masă fără carne o dată pe săptămână.

Alte schimbări pot include înlocuirea pâinii albe cu pâine integrală, alegerea fasolei, lintei sau năutului în locul unor produse din carne procesată și consumul de nuci în locul gustărilor bogate în zahăr sau grăsimi saturate.

Aceste modificări nu presupun eliminarea completă a anumitor alimente. Conceptul de aderență moderată, care s-a asociat și el cu un risc redus în cadrul studiului, susține ideea că îmbunătățirea generală a dietei poate fi mai importantă decât respectarea rigidă a unor reguli.

Studiul arată o asociere, nu o relație directă de cauzalitate

Cercetătorii subliniază că rezultatele trebuie interpretate cu prudență. Studiul este unul observațional și, prin urmare, nu poate demonstra că respectarea Planetary Health Diet a cauzat în mod direct reducerea riscului cardiovascular.

Este posibil ca femeile care urmau o alimentație mai sănătoasă să fi avut și alte comportamente benefice, chiar dacă analiza a fost ajustată pentru numeroși factori de stil de viață. De asemenea, dieta a fost evaluată pe baza unui chestionar completat la începutul studiului, iar obiceiurile alimentare se pot modifica pe parcursul a două decenii.

Chiar și în aceste condiții, numărul mare de participante, perioada lungă de urmărire și analiza separată a mai multor tipuri de evenimente cardiovasculare oferă informații importante despre legătura dintre calitatea alimentației și sănătatea inimii după menopauză.

Echipa de cercetare investighează în prezent modul în care dieta femeilor vârstnice se modifică în timp și dacă aceste schimbări influențează îmbătrânirea sănătoasă și apariția bolilor cronice.

Pentru moment, concluzia practică nu este că toate femeile trebuie să adopte imediat un regim alimentar strict, ci că fiecare pas către o alimentație cu mai multe legume, fructe, cereale integrale, leguminoase și grăsimi nesaturate poate conta. În special după menopauză, când riscul cardiovascular începe să crească, schimbările alimentare sustenabile pot deveni o componentă importantă a prevenției pe termen lung.

Citește și

Comisia SANT din Parlamentul European susține măsuri mai stricte împotriva inegalităților în sănătatea cardiovasculară, tutunului și alimentelor ultraprocesate

Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.

Medicamentul se administrează o dată pe zi, în asociere cu dieta, activitatea fizică și celelalte terapii hipolipemiante tolerate de pacient. În studiile clinice care au stat la baza aprobării, tratamentul a determinat o scădere medie a colesterolului LDL cu 56%-59%, comparativ cu placebo, după 24 de săptămâni.

Aprobarea marchează o premieră deoarece terapiile care inhibă proteina PCSK9 erau disponibile până acum numai sub formă injectabilă. Introducerea unei variante orale ar putea extinde opțiunile terapeutice pentru persoanele care nu ating valorile recomandate ale colesterolului LDL în pofida tratamentului existent sau care întâmpină dificultăți în utilizarea medicamentelor injectabile.

„Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în Statele Unite, iar colesterolul LDL crescut este unul dintre cei mai importanți factori de risc modificabili”, a declarat Michael Davis, director interimar al Centrului pentru Evaluarea și Cercetarea Medicamentelor din cadrul FDA.

Cum contribuie PCSK9 la creșterea colesterolului?

Colesterolul LDL este una dintre principalele particule care transportă colesterolul prin sânge. Atunci când este prezent în exces, acesta poate pătrunde în pereții arterelor și poate contribui la formarea plăcilor de aterom. În timp, arterele se pot îngusta, iar fluxul de sânge către inimă, creier și alte organe poate fi limitat. Ruperea unei plăci de aterom poate determina formarea unui cheag de sânge și poate declanșa un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.

Ficatul elimină particulele LDL din circulație prin intermediul unor structuri numite receptori LDL, localizate pe suprafața celulelor hepatice. După ce captează colesterolul LDL, receptorii pot reveni la suprafața celulei și pot fi reutilizați.Proteina PCSK9 – proprotein convertase subtilisin/kexin de tip 9 – se poate lega de acești receptori și poate determina degradarea lor. Cu cât sunt disponibili mai puțini receptori LDL, cu atât ficatul elimină mai greu colesterolul din sânge.

Enlicitide se leagă de PCSK9 și împiedică interacțiunea acesteia cu receptorul LDL. Astfel, un număr mai mare de receptori poate fi reciclat și readus la suprafața celulelor hepatice, ceea ce permite eliminarea unei cantități mai mari de colesterol LDL din circulație.

Mecanismul este similar celui utilizat de anticorpii monoclonali anti-PCSK9 injectabili, însă enlicitide este un peptid macrociclic conceput pentru a putea fi administrat oral.

Reduceri ale colesterolului LDL de peste 50%

Eficacitatea și siguranța noului tratament au fost evaluate în două studii clinice randomizate, dublu-orb și controlate cu placebo, care au inclus în total 3.207 adulți cu hipercolesterolemie.

Participanții urmau deja tratamentul cu doza maximă de statină pe care o puteau tolera. Principalul obiectiv al studiilor a fost modificarea procentuală a colesterolului LDL după 24 de săptămâni, comparativ cu placebo.

Primul studiu a inclus persoane cu boală cardiovasculară aterosclerotică deja diagnosticată sau cu risc ridicat de a dezvolta o astfel de afecțiune. Valoarea medie inițială a colesterolului LDL a fost de 96 mg/dL.

După 24 de săptămâni, administrarea Lipfendra a fost asociată cu o reducere medie cu 56% a colesterolului LDL, comparativ cu placebo.

Al doilea studiu a inclus adulți cu hipercolesterolemie familială heterozigotă, o boală genetică în care valorile colesterolului LDL sunt crescute încă de la naștere. În acest studiu, valoarea medie inițială a LDL-colesterolului a fost de 119 mg/dL.

Tratamentul a determinat o reducere medie cu 59% a colesterolului LDL după 24 de săptămâni, comparativ cu placebo.

Studiile au indicat, de asemenea, scăderi ale altor particule aterogene, precum apolipoproteina B, colesterolul non-HDL și lipoproteina(a). Totuși, aprobarea FDA se referă la utilizarea medicamentului pentru reducerea colesterolului LDL.

O nouă opțiune pentru hipercolesterolemia familială

Aprobarea poate avea o relevanță deosebită pentru persoanele cu hipercolesterolemie familială, care prezintă valori foarte ridicate ale colesterolului LDL din cauza unor variante genetice ce afectează eliminarea acestuia din sânge.

În forma heterozigotă, o persoană moștenește o variantă genetică patogenă de la unul dintre părinți. Fără diagnostic și tratament adecvat, expunerea îndelungată la concentrații crescute de LDL poate accelera ateroscleroza și poate crește riscul producerii premature a evenimentelor cardiovasculare.

Pentru acești pacienți, o singură terapie nu este întotdeauna suficientă. Controlul colesterolului poate necesita combinarea statinelor, a ezetimibului și a terapiilor care vizează PCSK9 sau alte mecanisme implicate în metabolismul lipidic.

Noua aprobare nu înseamnă că enlicitide va înlocui automat statinele. Acestea rămân tratamentul de bază pentru majoritatea persoanelor cu hipercolesterolemie și beneficiază de dovezi extinse privind reducerea riscului de infarct, accident vascular cerebral și deces cardiovascular.

Enlicitide oferă însă o nouă posibilitate de intensificare a tratamentului atunci când valorile LDL rămân peste țintele stabilite în funcție de riscul individual.

Ce reacții adverse au fost raportate?

În primul studiu, frecvența reacțiilor adverse a fost similară în grupul tratat cu enlicitide și în grupul placebo. În studiul dedicat persoanelor cu hipercolesterolemie familială heterozigotă, reacțiile adverse raportate mai frecvent în asociere cu tratamentul au fost diareea și amețeala.

În ambele studii, proporția participanților care au întrerupt tratamentul din cauza reacțiilor adverse a fost comparabilă cu cea observată în grupurile placebo.

FDA a acordat cererii statutul de Priority Review, procedură utilizată pentru medicamentele care ar putea aduce îmbunătățiri importante în prevenirea sau tratarea unor afecțiuni grave.

Deși reducerea LDL-colesterolului este amplă, studiile care au stat la baza aprobării au evaluat în primul rând modificarea markerilor lipidici. Sunt necesare date suplimentare pentru a stabili direct în ce măsură tratamentul reduce incidența infarctului miocardic, accidentului vascular cerebral și a deceselor cardiovasculare pe termen lung.

Apariția primului inhibitor PCSK9 oral reflectă însă progresul către tratamente cardiovasculare mai ușor de administrat și mai adaptate nevoilor individuale ale pacienților. Pentru persoanele care necesită reduceri suplimentare și importante ale colesterolului LDL, administrarea zilnică sub formă de comprimat ar putea elimina una dintre barierele asociate până acum acestei clase terapeutice.

Citeste si

De ce crește colesterolul? Între moștenirea genetică și alegerile zilnice

Bolile cronice netransmisibile, incluzând cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat de tip 2, obezitatea şi afecţiunile neurodegenerative, cauzează trei din patru decese la nivel mondial. Se estimează că prevalenţa acestor boli va crește substanțial la nivel mondial până în 2050, crescând povara pentru sistemele de sănătate.

GKI măsoară raportul dintre glucoza din sânge și β-hidroxibutirat, o substanţă din categoria corpilor cetonici, care este asociată cu o producție mai eficientă de ATP mitocondrial, procesul prin care se generează energie utilizabilă la nivel celular. Multiple boli cronice sunt asociate cu disfuncția mitocondrială, definită drept incapacitatea de a regla eficient producția de ATP ca răspuns la cererea de energie.

Măsurarea β-hidroxibutiratului împreună cu glucoza poate oferi o imagine mai clară asupra stării metabolice decât glucoza sau greutatea corporală. Valori mai mici ale GKI sugerează o disponibilitate mai mică a glucozei și o disponibilitate mai mare a cetonelor, condiții metabolice asociate cu un metabolism mitocondrial mai eficient, în timp ce valori mai mari sugerează o disponibilitate mai mare a glucozei și o disponibilitate mai mică a cetonelor, care ar putea fi asociate cu o performanță mitocondrială redusă.

Prin urmare, GKI ar putea oferi o modalitate cantitativă  de apreciere a stării metabolice și ar putea ajuta la ghidarea și monitorizarea schimbărilor metabolismului care pot reduce inflamația sistemică, glicemia, insulina și producția de specii reactive de oxigen, care sunt implicate în multe boli cronice.

Pentru a putea fi utilizat în practica medicală, GKI trebuie validat ca biomarker prin studii clinice, investigând în detaliu variaţiile sale în funcţie de statusul pacienţilor cu boli netransmisibile sau a persoanelor la risc de a dezvolta astfel de afecţiuni, precum şi precizia de estimare a stării metabolice, singur sau în combinaţie cu alţi biomarkeri.

Citeşte şi:

• STUDIU. Vârsta biologică și riscul de boli cronice pot fi determinate cu precizie prin analiza anumitor proteine din sânge
• #ESHG23. Estimarea riscului de boli cronice se poate realiza cu precizie prin combinarea genomicii cu biomarkerii din sânge
• STUDIU. Multe boli cronice care apar împreună au factori de risc genetici comuni care pot fi țintiți în strategiile de prevenție și tratament