Indiferent de participarea la intervenţia asupra stilului de viaţă, ratele de recurenţă a cancerului au fost similare, dacă nu a fost relizată stratificarea după statusul receptorilor hormonali tumorali. Însă pacientele cu tumori HR+ care au urmat cel mai bine îndrumările din cadrul intervenţiei privind stilul de viață au prezentat o reducere cu 76% a riscului de recurență a cancerului mamar, rezultate care nu au fost observate în subgrupul de paciente cu tumori HR-.

Intervenţia de îmbunătăţire stilului de viaţă a condus la creşterea colesterolului HDL, cu rol antiaterogen, probabilitatea de remisie a sindromului metabolic fiind de 2.5 ori mai ridicată.

Noul studiu a avut la bază rezultatele generate în studii anterioare de tip observațional, inclusiv 2 cercetări care au demonstrat că doar 3 ore pe săptămână de activitate fizică ar putea conduce la o reducere a mortalității cu 40% până la 50% în rândul supraviețuitorilor cancerului de sân. Un alt studiu a arătat că supraviețuirea a crescut cu 50% în rândul supraviețuitorilor cancerului de sân care au consumat cel puțin 5 porții zilnice de fructe și legume și care au mers pe jos rapid timp de 30 de minute pe zi.

De asemenea, Societatea Americană a Cancerului și Fondul Mondial de Cercetare a Cancerului încurajează respectarea unei diete sănătoase pe bază de plante, activitatea fizică constantă și menținerea unei greutăți corporale sănătoase în rândul supraviețuitorilor cancerului de sân.

Noul studiu a inclus aproape 500 de femei cu vârste cuprinse între 30 și 74 de ani, cu cancer mamar nemetastatic în stadiul I-III, din 3 regiuni din Italia. Acestea au fost repartizate aleatoriu la una din 2 intervenții privind stilul de viață, cu o durată de 33 de luni. Cele din grupul de control pozitiv au primit sfaturi standard privind dieta mediteraneană și au evitat sedentarismul. Cele din grupul de intervenție au primit sfaturi intensive privind o dietă mediteraneană cu indice glicemic scăzut și au practicat 30 de minute pe zi de mers rapid, în plus faţă de activitatea fizică obișnuită. Ambele grupuri au primit suplimente de vitamina D, deoarece deficitul este asociat cu rezultate nefavorabile ale cancerului de sân.

Intervenţia asupra stilului de viaţă a condus la:

• creşterea cu 23% a aderenței la dieta mediteraneană
• reducerea indicelui glicemic alimentar cu 14% (de la 56% la 48%)
• creșterea cu 40% a aportului de fibre alimentare, ajungând la 19 g/1.000 kcal/zi, depăşind standardele minime ale unei diete sănătoase.
• creşterea numărului zilnic de pași cu 27%, ajungând în medie la aproximativ 7.000 de pași pe zi
• scăderea masei corporale cu 4,2%

În ambele grupuri de studiu, au fost raportate îmbunătățiri ale greutății participantelor și ale prezenței sindromului metabolic față de momentul inițial. La pacientele din grupul de intervenţie, schimbările pozitive au fost semnificativ mai mari.

Citeşte şi:

• ASCO26. Selpercatinib reduce semnificativ riscul de recidivă în cancerul pulmonar non-microcelular, cu fuziuni RET asociate
• #ASCO26. Asandeutertinib depășește eficacitatea osimertinibului în controlul metastazelor cerebrale la pacienții cu NSCLC și mutații EGFR
• #ASCO26. Agoniștii receptorului GLP-1 ar putea reduce riscul de metastazare cu până la 50% în anumite tipuri de cancer asociate obezității

Tehnologia, denumită secvențiere fetală neinvazivă (non-invasive fetal sequencing, NIFS) , utilizează ADN-ul liber circulant din sângele matern pentru a analiza aproape întregul exom fetal. Rezultatele au fost prezentate în cadrul conferinței anuale a Societății Europene de Genetică Umană – ESHG 2026, organizată la Göthenburg, Suedia.

Spre deosebire de majoritatea testelor prenatale neinvazive utilizate în prezent, care urmăresc în principal anomalii ale numărului de cromozomi, noua metodă ar putea identifica și variante genetice asociate bolilor monogenice. În prezent, investigarea extinsă a acestor afecțiuni necesită de cele mai multe ori recoltarea invazivă a unei probe fetale.

De la identificarea trisomiilor la analiza exomului fetal

Testarea prenatală neinvazivă, cunoscută sub acronimul NIPT, analizează fragmente de ADN liber circulant prezente în sângele gravidei. O parte dintre aceste fragmente provin din placentă și reflectă, în majoritatea cazurilor, profilul genetic al fătului.

Introducerea NIPT a schimbat evaluarea prenatală a riscului pentru anomalii cromozomiale, precum trisomia 21, asociată sindromului Down, trisomia 18 și trisomia 13. Unele teste pot analiza și cromozomii sexuali sau anumite modificări cromozomiale suplimentare.

Totuși, cele mai multe teste disponibile au o rezoluție limitată și nu examinează sistematic variantele din miile de gene care pot determina boli genetice. În cazul unei anomalii fetale observate ecografic sau al suspiciunii unei afecțiuni monogenice, stabilirea diagnosticului poate necesita amniocenteză ori biopsie de vilozități coriale, urmată de teste precum secvențierea exomului sau secvențierea genomului.

Amniocenteza presupune prelevarea unei cantități mici de lichid amniotic, iar biopsia de vilozități coriale presupune recoltarea unor celule placentare. Ambele proceduri oferă acces direct la material genetic fetal sau placentar, însă sunt invazive și presupun un risc procedural, precum și stres pentru pacientă.

„Multe femei refuză metodele invazive de secvențiere din cauza riscului pentru făt, a stresului asociat, a dificultăților de acces și a costurilor, chiar dacă acestea au o capacitate diagnostică ridicată”, a explicat dr. Christopher Whelan, cercetător la Broad Institute of MIT and Harvard și Center for Genomic Medicine din cadrul Massachusetts General Hospital.

Obiectivul cercetătorilor a fost dezvoltarea unui test care să ofere informații apropiate de cele furnizate prin secvențierea invazivă, dar fără recoltarea directă a unei probe din sarcină.

Peste 97% dintre variantele relevante clinic au fost identificate corect

Studiul a inclus 565 de sarcini, evaluate la o vârstă gestațională medie de 17 săptămâni. Cercetătorii au realizat secvențierea aprofundată a ADN-ului liber circulant din sângele matern și au utilizat metode computaționale avansate pentru a separa și reconstrui informația genetică fetală.

Analiza a acoperit aproape 23.000 de gene, reprezentând cea mai mare parte a exomului – regiunile codificante ale genomului, care conțin instrucțiunile pentru producerea proteinelor și în care sunt localizate numeroase variante asociate bolilor genetice.

Rezultatele NIFS au fost comparate cu cele obținute prin secvențierea directă a probelor recoltate prin amniocenteză sau biopsie de vilozități coriale.

În funcție de tipul variantei și de modul de transmitere, metoda neinvazivă a identificat aproximativ 95-99% dintre variantele genetice detectate prin procedurile invazive. În cazul variantelor responsabile de afecțiuni cu importanță clinică, rata raportată a fost de 97,2%.

Testul a identificat variante relevante care nu ar fi fost detectate prin metodele NIPT disponibile în prezent. Performanța a depins însă de tipul modificării genetice, de fracția fetală și de tiparul de moștenire, factori care vor trebui evaluați în studii suplimentare.

Cercetătorii au raportat și situații neobișnuite, precum sarcini gemelare asociate cu țesut anormal sau cazuri în care gravidele primiseră anterior un transplant de măduvă osoasă de la un donator de sex masculin. În astfel de situații, ADN-ul donatorului prezent în sânge poate influența rezultatele testării prenatale și poate fi confundat cu ADN-ul fetal.

Capacitatea metodei de a recunoaște asemenea cazuri susține utilitatea analizelor bioinformatice avansate, dar arată și cât de complexă poate deveni interpretarea ADN-ului liber circulant.

Testarea ar putea fi realizată începând din primul trimestru

NIFS a demonstrat rezultate concordante cu testarea invazivă inclusiv pentru probe recoltate în jurul săptămânii a zecea de sarcină și în cazurile în care fracția fetală era de numai 3%.

Fracția fetală reprezintă proporția de ADN liber circulant din sângele matern care provine din placentă. O fracție redusă poate limita performanța testelor prenatale neinvazive, deoarece semnalul genetic fetal trebuie identificat într-o cantitate mult mai mare de ADN matern.

Posibilitatea analizării exomului fetal încă din primul trimestru ar putea oferi mai mult timp pentru investigații suplimentare, consiliere genetică și planificarea îngrijirii. În cazul anumitor boli, informația ar putea pregăti monitorizarea sarcinii, alegerea locului nașterii sau intervențiile necesare imediat după naștere.

Pe termen mai lung, autorii consideră că identificarea precoce a unor afecțiuni genetice ar putea deveni relevantă și pentru terapiile prenatale aflate în dezvoltare. Totuși, această perspectivă rămâne dependentă atât de validarea testului, cât și de existența unor intervenții sigure și eficiente pentru fiecare boală.

Costuri potențial mai reduse, dar este necesară validarea clinică

Potrivit cercetătorilor, NIFS ar putea fi mai puțin costisitoare decât secvențierea genomică realizată după o procedură invazivă. Metoda se bazează în mare parte pe tehnologii de secvențiere și infrastructuri deja existente în laboratoarele comerciale și nu necesită efectuarea unei proceduri medicale pentru recoltarea probei fetale.

Estimarea privind costurile nu înseamnă însă că testul este deja pregătit pentru screening prenatal la nivel populațional. Prețul final ar trebui să includă secvențierea aprofundată, analiza bioinformatică, confirmarea rezultatelor, interpretarea variantelor și consilierea genetică.

De asemenea, identificarea unei variante genetice nu este întotdeauna echivalentă cu stabilirea unui diagnostic. Unele variante au semnificație incertă, iar altele pot fi asociate cu penetranță incompletă sau manifestări foarte variabile. Utilizarea unei analize atât de extinse în sarcini fără anomalii cunoscute ar putea genera rezultate dificil de interpretat, anxietate și investigații suplimentare.

Din acest motiv, va fi necesară stabilirea tipurilor de variante care trebuie raportate, a indicațiilor pentru confirmarea invazivă și a modului în care părinții sunt informați înainte și după testare. Consilierea genetică va avea un rol central, mai ales atunci când rezultatul nu permite anticiparea exactă a severității sau evoluției bolii.

Pentru moment, NIFS trebuie privită ca o tehnologie în curs de validare, nu ca un înlocuitor imediat al amniocentezei sau al biopsiei de vilozități coriale. Un rezultat pozitiv obținut printr-un test neinvaziv poate necesita în continuare confirmare, în special înaintea unor decizii medicale majore.

Echipa de cercetare intenționează să extindă studiile și să îmbunătățească metoda pentru identificarea unor categorii suplimentare de variante care nu sunt evaluate prin secvențierea standard a exomului.

„Este remarcabil că am putut accesa și secvenția o parte atât de mare a genomului fetal pornind de la o simplă probă de sânge matern”, a afirmat dr. Whelan.

Profesorul Alexandre Reymond, președintele conferinței ESHG 2026, care nu a participat la cercetare, a descris realizarea drept o performanță tehnică importantă. Dincolo de performanța analitică, impactul real al NIFS va depinde însă de validarea în populații mai mari, de definirea limitelor testului și de integrarea responsabilă a informațiilor genomice în îngrijirea prenatală.

Citește și

DesNIPT, un nou test de screening genetic prenatal non-invaziv, acuratețe similară testării prin amniocenteză sau biopsie de vilozități coriale

Studiul arată că aceste efecte trebuie înțelese împreună cu alți factori sociali, economici și politici. Tehnologiile digitale nu funcționează separat, ci se suprapun peste inegalitățile existente și le pot reduce sau, dimpotrivă, le pot accentua. Din acest motiv, autorii vorbesc despre „determinanți digitali ai sănătății”.

În această categorie intră tehnologii precum inteligența artificială, internetul, rețelele sociale, dosarele medicale electronice și sistemele de monitorizare digitală. Acestea fac parte dintr-o transformare mai largă, prin care tehnologia este integrată în aproape toate domeniile vieții.

Un element central al studiului este modul în care aceste efecte apar pe trei niveluri. Aceste niveluri sunt conectate între ele și arată cum efectele tehnologiei se extind de la viața de zi cu zi până la structura societății:

1. Nivelul individual și comunitar

La acest nivel, tehnologia influențează direct oamenii. Ea schimbă felul în care aceștia:

• se informează despre sănătate;
• sunt expuși la informații corecte sau incorecte;
• folosesc rețelele sociale și alte platforme digitale;
• își gestionează sănătatea mintală și emoțională.

De asemenea, accesul la servicii medicale poate deveni mai ușor pentru unii, dar mai dificil pentru alții, mai ales când există diferențe de acces la tehnologie sau competențe digitale.

2. Nivelul instituțional

Acest nivel se referă la modul în care funcționează organizațiile, cum sunt spitalele, școlile sau locurile de muncă. Aici, digitalizarea este folosită pentru a îmbunătăți eficiența și organizarea, de exemplu prin sisteme electronice sau algoritmi de decizie.

Totuși, pot apărea și probleme precum:

• costuri ridicate pentru implementarea tehnologiei;
• erori sau decizii influențate de algoritmi;
• lipsa de transparență în modul în care sunt folosite datele;
• inegalități între instituții care au sau nu resurse digitale.

3. Nivelul global

Acest nivel privește efectele pe scară largă, la nivel de economie și politică internațională. Tehnologia digitală influențează:

• puterea tot mai mare a companiilor de tehnologie;
• modul în care sunt colectate și folosite datele la nivel global;
• diferențele dintre țări în accesul la infrastructură digitală;
• distribuția inegală a beneficiilor tehnologice.

Aceste procese pot influența chiar și deciziile politice și pot accentua diferențele dintre regiuni bogate și cele mai puțin dezvoltate.

Așadar, tehnologia digitală influențează sănătatea în moduri complexe, de la viața de zi cu zi până la decizii instituționale și dinamici globale. De aceea, este important ca dezvoltarea și utilizarea acestor tehnologii să fie atent gândite și coordonate, astfel încât să sprijine sănătatea și să reducă, nu să adâncească, inegalitățile existente.

Citește și:

• PODCAST. Dr. Marius Geantă: Tehnologiile digitale aduc serviciile de sănătate mai aproape de oameni și accelerează aplicarea rezultatelor cercetării medicale
• #EUPHW. Sănătate publică aplicată: de la politici la practică. Încrederea este o componentă omisă în sistemele de sănătate, dând naștere dezinformării
• România nu este încă pregătită pentru implementarea inteligenței artificiale în sănătate. Un nou raport OMS evidențiază bariere sistemice importante

Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.

Această schimbare de paradigmă a fost determinată de studii clinice care au arătat că expunerea timpurie la anumite alimente favorizează dezvoltarea toleranței imunologice și poate reduce riscul de alergii alimentare. Până în prezent însă, dovezile proveneau în principal din studii desfășurate în condiții controlate. Nu era clar dacă modificarea recomandărilor pediatrice se traduce și în beneficii observabile la nivelul întregii populații.

Un studiu publicat în JAMA Pediatrics oferă acum primele dovezi în acest sens. Cercetătorii au analizat prevalența alergiei la ou în două cohorte australiene de sugari evaluate înainte și după actualizarea ghidurilor naționale privind alimentația infantilă și au constatat că adoptarea pe scară largă a introducerii oului de la începutul diversificării alimentare a fost asociată cu o reducere semnificativă, de 17%, a numărului de cazuri de alergie la ou până la vârsta de un an.

Cum a fost realizat studiul

Cercetătorii au comparat două cohorte populaționale de sugari recrutați în Melbourne, Australia, în cadrul programului de vaccinare de la vârsta de 12 luni.

Prima cohortă a inclus 5.276 de copii evaluați între 2007 și 2011, înainte de modificarea recomandărilor privind introducerea alimentelor alergene. A doua cohortă a inclus 1.933 de copii evaluați între 2018 și 2019, după implementarea ghidurilor care recomandă introducerea oului în primul an de viață, fără întârzieri nejustificate.

Toți copiii au fost evaluați la vârsta de 11-15 luni. Diagnosticul alergiei la ou nu s-a bazat exclusiv pe informațiile raportate de părinți, ci pe o metodologie standardizată care a inclus teste cutanate și evaluare clinică specializată.

Introducerea oului în timpul diversificării a devenit mult mai frecventă

După actualizarea recomandărilor, practicile de alimentație infantilă s-au modificat semnificativ.

Proporția sugarilor care au consumat ou până la vârsta de 6 luni a crescut de la 25,1% în cohorta inițială la 56,9% în cohorta evaluată după schimbarea ghidurilor. Cu alte cuvinte, în decurs de aproximativ un deceniu, introducerea oului de la începutul diversificării alimentare a devenit o practică adoptată de majoritatea familiilor.

Această schimbare a oferit cercetătorilor oportunitatea de a evalua dacă modificarea comportamentelor alimentare la nivel populațional a fost însoțită de schimbări în prevalența alergiilor alimentare.

Prevalența alergiei la ou a scăzut cu aproximativ 17%

Analiza a arătat că prevalența alergiei la ou a fost mai redusă în cohorta evaluată după implementarea noilor recomandări.

După ajustarea pentru factorii de risc cunoscuți și pentru diferențele demografice dintre cele două grupuri, prevalența alergiei la ou a scăzut de la 9,2% la 7,6%. Această diferență corespunde unei reduceri relative de aproximativ 17%.

Deși reducerea absolută a fost de 1,6 puncte procentuale, impactul este relevant la nivel populațional, având în vedere frecvența ridicată a alergiei la ou în copilăria timpurie.

Beneficiile au fost cele mai importante la copiii cu eczemă precoce

Efectul cel mai pronunțat a fost observat la sugarii care au dezvoltat eczemă înainte de vârsta de 6 luni, categorie cunoscută ca având un risc crescut de alergii alimentare.

În acest grup, prevalența alergiei la ou a scăzut de la 34,6% la 21,9%, ceea ce reprezintă o reducere absolută de 12,7 puncte procentuale.

Rezultatele susțin ipoteza conform căreia expunerea orală la alimente în perioada de început a diversificării poate favoriza instalarea toleranței imunologice și poate reduce riscul de sensibilizare alergică, în special la copiii cu bariera cutanată afectată de eczemă.

De ce este important acest studiu?

Mai multe studii clinice publicate în ultimul deceniu au demonstrat că introducerea oului și a altor alimente cu potențial alergen în primul an de viață poate reduce riscul de alergii alimentare. Aceste dovezi au determinat modificarea ghidurilor internaționale de alimentație infantilă.

Noul studiu aduce însă un element suplimentar important: arată că recomandările nu funcționează doar în condițiile controlate ale studiilor clinice, ci pot genera beneficii reale atunci când sunt implementate la scară largă în populație.

Autorii concluzionează că introducerea oului de la începutul diversificării alimentare este asociată cu o reducere a prevalenței alergiei la ou și că beneficiile sunt deosebit de importante pentru copiii cu eczemă precoce. Rezultatele susțin recomandările actuale privind introducerea alimentelor cu potențial alergen în jurul vârstei de 4-6 luni, ca parte a alimentației complementare a sugarului.

Rezumatul informațiilor cheie din studiu:

• Diversificarea alimentară reprezintă introducerea alimentelor solide și semisolide în alimentația sugarului, pe lângă laptele matern sau formula de lapte.
• Recomandările actuale nu mai susțin amânarea introducerii oului după vârsta de un an.
• În Australia, proporția sugarilor care au consumat ou până la vârsta de 6 luni a crescut de la 25,1% la 56,9% după schimbarea ghidurilor.
• Prevalența alergiei la ou a scăzut de la 9,2% la 7,6%.
• La copiii cu eczemă instalată înainte de vârsta de 6 luni, prevalența alergiei la ou a scăzut de la 34,6% la 21,9%.
• Studiul oferă primele dovezi la nivel populațional că recomandările privind introducerea oului de la începutul diversificării alimentare pot contribui la reducerea poverii alergiilor alimentare.

Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.

Citește și:

• STUDIU. Cum evoluează bolile alergice de la momentul nașterii până la vârsta adultă?
• CE SPUN STUDIILE despre consumul de ouă și efectele asupra sănătății
• Imunoterapia orală pentru alergii alimentare, eficace și la adulți. De ce ar trebui prioritizată administrarea la această grupă de vârstă?

Datele au fost prezentate în cadrul American Society of Clinical Oncology 2026 și publicate în New England Journal of Medicine. Studiul a evaluat eficacitatea selpercatinibului,un inhibitor selectiv RET la pacienți cu NSCLC în stadiile IB-IIIA, cui fuziuni RET, după intervenție chirurgicală cu intenție curativă, cu sau fără chimioterapie adjuvantă.

Fuziunile RET sunt identificate la aproximativ 1-2% dintre pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular și sunt asociate dezvoltării și progresiei tumorale. Deși terapiile țintite împotriva RET și-au demonstrat eficacitatea în boala avansată, până în prezent nu există o opțiune adjuvantă aprobată pentru reducerea riscului de recurență după tratamentul curativ al bolii localizate.

„În ciuda tratamentului chirurgical sau a radioterpie, urmate de chimioterapie sau imunoterapie adjuvantă, până la două treimi dintre pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular în stadii precoce prezintă recurența bolii și pot ajunge, în cele din urmă, la deces din cauza bolii metastatice. Pentru subgrupul de pacienți ale căror tumori prezintă fuziuni RET nu a fost aprobată până în prezent nicio terapie țintită adjuvantă, ceea ce lasă un gol important în opțiunile terapeutice disponibile pentru această populație”, a declarat Jonathan Goldman, din cadrul University of California Los Angeles, într-un articol publicat în ASCO. 

În cadrul studiului LIBRETTO-432 au fost incluși 151 de pacienți din 22 de țări, randomizați pentru a primi selpercatinib sau placebo timp de până la trei ani. Obiectivul principal al studiului a fost supraviețuirea fără evenimente, definită prin absența recidivei bolii, a progresiei sau a decesului. Rezultatele au arătat că tratamentul cu selpercatinib a determinat o reducere de 83% a riscului de recidivă sau deces comparativ cu placebo, atingând atât semnificație statistică, cât și relevanță clinică majoră. 

La doi ani de la inițierea tratamentului, aproximativ 92% dintre pacienții tratați cu selpercatinib erau în viață și fără recurența bolii, comparativ cu aproximativ 61% dintre cei care au primit placebo. 

Cele mai frecvente reacții adverse severe ale tratamentului au fost creșterea valorilor transaminazelor hepatice, respectiv alanin-aminotransferaza și aspartat-aminotransferaza, însă acestea au fost în general gestionabile prin ajustarea dozelor. Alte reacții adverse raportate au inclus hipertensiune arterială, diaree și xerostomie.

Rezultatele studiului au implicații importante pentru practica oncologică, deoarece consolidează rolul testării moleculare extinse încă de la diagnostic. Identificarea precoce a fuziunilor RET poate permite administrarea unei terapii țintite capabile să reducă semnificativ riscul de reapariție a bolii și să îmbunătățească prognosticul pe termen lung. În plus, datele obținute plasează fuziunile RET alături de mutațiile EGFR și rearanjamentele ALK, ca biomarkeri pentru care terapiile adjuvante țintite duc la beneficii clinice majore în cancerul pulmonar non-microcelular.

Citește și:

• #ESMO23. Selpercatinib dublează supraviețuirea pacienților cu NSCLC avansat sau metastatic, pozitiv pentru fuziunile RET
• Selpercatinib, prima terapie care țintește anomaliile genei RET, aprobată de FDA cu indicații în anumite forme de cancer pulmonar și tiroidian
• STUDIU. Alimentația bogată în zahăr, asociată cu creșterea riscului de cancer pulmonar

Metastazele cerebrale reprezintă una dintre cele mai frecvente și dificil de tratat complicații ale cancerului pulmonar cu mutații EGFR, afectând prognosticul și calitatea vieții pacienților. Deși osimertinib este considerat standardul terapeutic actual datorită penetrării sale la nivelul sistemului nervos central, controlul bolii intracraniene rămâne o provocare importantă.

Asandeutertinib (TY-9591) este un inhibitor de tirozin-kinază EGFR de generația a treia, conceput pentru a avea o activitate crescută la nivel cerebral. Datele preliminare din studiile anterioare au indicat rate de răspuns de peste 90% la pacienții cu metastaze cerebrale.

În cadrului studiului ESAONA, un studiu multicentric, randomizat, deschis, au fost incluși 224 de pacienți cu NSCLC avansat, mutații EGFR și metastaze cerebrale. Participanții au fost repartizați aleatoriu pentru tratament cu asandeutertinib 160 mg zilnic sau osimertinib 80 mg zilnic. Obiectivele principale au fost rata de răspuns la nivelul metastazelor cerebrale și supraviețuirea fără progresie la nivelul sistemului nervos central.

Rezultatele au arătat că rata de răspuns la nivelul determinărilor secundare cerebrale a fost de 95,5% în grupul tratat cu asandeutertinib, comparativ cu 79,6% în grupul tratat cu osimertinib. Diferența dintre cele două terapii a fost semnificativă statistic și s-a menținut în toate subgrupurile analizate.

„Rezultatele privind eficacitatea și siguranța demonstrează că asandeutertinib poate oferi beneficii clinice semnificative și avantaje importante în obținerea regresiei leziunilor cerebrale și în controlul bolii, fiind asociat totodată cu o tendință favorabilă către o supraviețuire mai îndelungată, precum și cu o îmbunătățire a calității vieții”, a declarat Yuankai Shi, prezentatorul studiului, de la Chinese Academy of Medical Sciences și Peking Union Medical College, într-un articol publicat în ASCO Daily News.

De asemenea, asandeutertinib a redus cu aproximativ 54% riscul de progresie a bolii la nivel cerebral sau deces. La 24 de luni, peste 61% dintre pacienții tratați cu asandeutertinib nu aveau progresia bolii la nivel cerebral, comparativ cu aproximativ 38% dintre cei tratați cu osimertinib.

Aceste rezultate sunt relevante deoarece metastazele cerebrale continuă să reprezinte una dintre principalele cauze de progresie a bolii la pacienții cu NSCLC și mutații EGFR. Dacă beneficiile observate vor fi confirmate prin monitorizare pe termen lung și în studii suplimentare, asandeutertinib ar putea redefini standardul terapeutic pentru pacienții cu afectare cerebrală,, oferind un control mai eficient al bolii decât terapia utilizată în prezent.

Citește și:

• STUDIU. Eficacitatea imunoterapiei la pacienţii cu NSCLC metastatic ar putea fi crescută prin administrarea de antiinflamatoare
• Plasma-SeqSensei: Progresia cancerului mamar metastatic poate fi monitorizată în timp real prin testarea ADN-ului tumoral circulant
• STUDIU. Tumorile cerebrale ar putea fi diagnosticate în mai puțin de două ore printr-un test genetic ultra-rapid

ADN-ul tumoral circulant (ctDNA) detectabil la momentul inițial a fost asociat cu o supraviețuire fără progresia tumorii și o supraviețuire generală semnificativ mai scurte pentru toate tipurile de tumori. Pacienții al căror ctDNA a fost nedetectabil în termen de trei luni de la înrolarea în studiu au avut o supravieţuire mai bună. Au fost constatate diferențe substanțiale în ceea ce privește eliminarea ctDNA între tipurile tumorale. Cancerele pancreatice au prezentat cele mai mari rate de detectare, în timp ce cancerele de prostată au demonstrat o eliminare relativ scăzută a ctDNA.

Stimularea răspunsului imun post-MDT a diferit între subtipurile tumorale şi s-a asociat cu succesul tratamentului, fiind semnificativă în cancerul pancreatic şi de prostată şi limitată în cancerul mamar şi renal.

Noile rezultate reprezintă o analiză din studiul clinic multicentric de fază II EXTEND (External Beam Radiation to Eliminate Nominal Metastatic Disease). Acesta a inclus peste 300 pacienți cu 1-5 metastaze, cu tumori primare mamare, pancreatice, renale, prostatice, precum și alte tipuri tumorale. Pacienții au fost randomizați pentru a primi fie terapie sistemică standard, fie terapie sistemică plus MDT, care a constat pentru majoritatea pacienților în radioterapie (98%).

Pentru a îmbunătăți caracterizarea bolii, a fost efectuată analiza ctDNA utilizând un test bazat pe metilare, conceput pentru a detecta boala reziduală moleculară (MRD). De asemenea, au fost efectuate analize imunologice extinse pentru a înțelege mai bine modul în care radioterapia metastazelor ar putea produce efecte sistemice. Au fost analizate citokinele, markerii de citometrie în flux și datele de secvențiere a receptorilor celulelor T (TCR), determinate înainte și după tratament.

În oncologia radioterapeutică, există o ipoteză care susţine că radioterapia localizată poate stimula răspunsuri imune antitumorale mai ample. Rezultatele studiilor anterioare de a valorifica acest mecanism au fost însă neconcludente. Noul studiu a aratat că pacienții care au primit MDT au prezentat o activare imună substanțial mai mare decât cei care au urmat doar terapie sistemică. Unul dintre principalele semnale a implicat remodelarea TCR, cu expansiunea și contracția unor clone specifice de limfocite T după tratament.

Cele mai pronunțate modificări ale TCR au apărut în grupurile de cancer pancreatic și de prostată,  subtipurile tumorale care au demonstrat beneficii de supraviețuire fără progresia bolii. La pacienţii cu cancer mamar și renal au fost depistate modificări minime ale TCR și la aceste cazuri MDT nu a demonstrat un beneficiu clinic clar în urma MDT.

Un alt biomarker imun potențial important identificat a fost reprezentat de inducerea proliferării limfocitelorT CD8-pozitive, PD-1-pozitive după MDT. Pacienții care au prezentat această semnătură imună au prezentat o supraviețuire fără progresia bolii îmbunătățită.

Rezultatele noului studiu ar putea ajuta la elaborarea viitoarelor strategii combinate care implică radioterapie și imunoterapie, precum și la dezvoltarea de biomarkeri care să ghideze intensificarea tratamentului.

Citeşte şi:

• Biopsia lichida bazată pe testarea ADN-ul tumoral circulant (ctDNA): aplicații în diagnosticul cancerului și depistarea bolii reziduale minime
• STUDIU. Testările seriate ale ADN-ului tumoral circulant (ctDNA) pot ghida tratamentul adjuvant în cancerul pancreatic
• #IASCL25. Testarea ADN-ului tumoral circulant după chimioterapie permite selectarea pacienților cu cancer pulmonar microcelular care necesită imunoterapie de consolidare

Datele au fost prezentate în cadrul Congresului Anual al Societății Americane de Oncologie Clinică, ASCO 2026 și publicate simultan în New England Journal of Medicine.

Studiul a comparat sunvozertinib cu chimioterapia standard administrată în prima linie pacienților cu cancer pulmonar fără celule mici local avansat sau metastatic și mutații EGFR exon 20 insertion.

Supraviețuirea mediană fără progresia bolii a fost de 10,3 luni în grupul tratat cu sunvozertinib, comparativ cu 7,5 luni în grupul care a primit chimioterapie. Rata de răspuns obiectiv a fost de 58,9%, față de 31,1%.

Rezultatele indică faptul că o terapie selectată în funcție de profilul molecular al tumorii poate fi mai eficientă decât chimioterapia standard încă de la începutul tratamentului bolii avansate.

Ce este sunvozertinib?

Sunvozertinib este un inhibitor de tirozin-kinază EGFR de nouă generație, dezvoltat de compania Dizal Pharmaceutical. Medicamentul este administrat oral, o dată pe zi, și a fost conceput pentru a bloca mai multe forme mutante ale receptorului factorului de creștere epidermal, inclusiv cele determinate de inserțiile din exonul 20 al genei EGFR.

EGFR este o proteină localizată la suprafața celulelor, implicată în controlul creșterii și multiplicării celulare. Atunci când gena EGFR prezintă anumite mutații, semnalul de proliferare poate rămâne activ în mod permanent, contribuind la apariția și dezvoltarea cancerului pulmonar.

În cazul unor mutații EGFR frecvente, precum delețiile exonului 19 sau mutația L858R din exonul 21, inhibitorii EGFR au devenit deja tratamente standard. Inserțiile din exonul 20 formează însă o categorie biologică distinctă.

Modificările structurale produse de aceste inserții fac ca tumorile să răspundă slab la generațiile anterioare de inhibitori EGFR. Din acest motiv, pacienții cu EGFR exon20ins au avut mult timp opțiuni terapeutice limitate, chimioterapia pe bază de platină fiind una dintre principalele variante utilizate.

Sunvozertinib a fost proiectat pentru a se lega de formele mutante ale receptorului și pentru a inhiba semnalizarea care susține dezvoltarea celulelor tumorale.

WU-KONG28: sunvozertinib comparat direct cu chimioterapia

WU-KONG28 este un studiu internațional, randomizat, de fază III, care a inclus 324 de pacienți cu cancer pulmonar fără celule mici, local avansat sau metastatic, ale căror tumori prezentau mutații EGFR exon 20 insertion.

Pacienții nu primiseră anterior tratament sistemic pentru boala avansată și au fost repartizați aleatoriu în două grupuri:

• sunvozertinib, administrat oral, o dată pe zi;
• chimioterapie cu carboplatin și pemetrexed, urmată de tratament de întreținere cu pemetrexed.

Pacienții din grupul de chimioterapie au putut primi ulterior sunvozertinib dacă boala a progresat.

Obiectivul principal al studiului a fost supraviețuirea fără progresia bolii, definită drept perioada în care pacientul rămâne în viață fără ca tumora să crească sau să se extindă.

Sunvozertinib a prelungit supraviețuirea fără progresie cu aproape trei luni, de la 7,5 la 10,3 luni. Din punct de vedere statistic, tratamentul a redus cu aproximativ 35% riscul de progresie sau deces, comparativ cu chimioterapia.

În contextul cancerului pulmonar metastatic, prelungirea perioadei în care boala este menținută sub control poate însemna întârzierea apariției simptomelor, a complicațiilor și a necesității de a trece la o altă linie de tratament.

Aproape 6 din 10 pacienți au răspuns la tratament

Diferențe importante au fost observate și în ceea ce privește rata de răspuns obiectiv, adică proporția pacienților la care tumorile s-au redus într-o măsură prestabilită. În grupul sunvozertinib, 58,9% dintre pacienți au înregistrat un răspuns tumoral. În grupul tratat prin chimioterapie, rata de răspuns a fost de 31,1%.

Astfel, tumorile s-au redus la aproape șase din zece pacienți care au primit terapia țintită, comparativ cu aproximativ trei din zece pacienți tratați prin chimioterapie. Și durata răspunsului a fost mai mare în cazul sunvozertinib. Răspunsul s-a menținut pentru o perioadă mediană de 11,2 luni, comparativ cu 7,1 luni în grupul de control.

Rezultatele confirmă relevanța identificării modificării moleculare care determină dezvoltarea tumorii și a selectării unui tratament orientat direct împotriva acesteia.

Care a fost profilul de siguranță?

Profilul de siguranță al sunvozertinib a fost în concordanță cu datele raportate în studiile anterioare. Doar 7,4% dintre pacienți au întrerupt definitiv tratamentul din cauza reacțiilor adverse asociate medicamentului. Nu au fost înregistrate decese considerate ca fiind determinate de tratament.

La fel ca alți inhibitori EGFR, sunvozertinib poate fi asociat cu reacții adverse precum diaree, erupții cutanate și modificări ale unor parametri de laborator. Tratamentul necesită monitorizarea pacienților pentru posibile complicații pulmonare, gastrointestinale, dermatologice sau oculare.

Administrarea orală poate reprezenta un avantaj pentru pacienți, prin reducerea numărului de vizite necesare pentru perfuziile intravenoase. Totuși, terapia orală nu înseamnă absența monitorizării medicale, ajustările dozei și gestionarea toxicităților rămânând componente esențiale ale tratamentului.

Sunvozertinib a fost aprobat inițial după chimioterapie

Sunvozertinib a primit aprobarea accelerată FDA în iulie 2025 pentru tratamentul pacienților adulți cu cancer pulmonar fără celule mici, local avansat sau metastatic, cu mutații EGFR exon 20 insertion, a căror boală progresase în timpul sau după chimioterapia pe bază de platină. Aprobarea s-a bazat pe rezultatele studiului WU-KONG1B, în care terapia a determinat un răspuns tumoral la 46% dintre pacienții evaluați.

WU-KONG28 analizează utilizarea medicamentului într-o etapă mai timpurie a traseului terapeutic, respectiv ca tratament de primă linie, înaintea chimioterapiei. Demonstrarea superiorității față de chimioterapia standard ar putea susține extinderea indicației și repoziționarea sunvozertinib ca opțiune inițială pentru pacienții eligibili.

Datele privind supraviețuirea globală nu sunt încă mature

Studiul prezintă și anumite limite. În acest moment, datele privind supraviețuirea globală nu sunt încă suficient de mature pentru a stabili dacă sunvozertinib prelungește durata totală a vieții comparativ cu chimioterapia.

De aceea, rezultatele nu trebuie interpretate ca o demonstrație că pacienții au trăit în total mai mult. Beneficiul demonstrat până în prezent se referă la perioada în care boala nu s-a agravat și la probabilitatea mai mare de reducere a tumorilor.

Analiza supraviețuirii globale este complicată și de faptul că pacienții din grupul de chimioterapie au putut trece la sunvozertinib după progresia cancerului. Această abordare le permite pacienților accesul la terapia țintită, dar poate reduce diferențele de supraviețuire observate între cele două grupuri.

Testarea moleculară extinsă, necesară înaintea începerii tratamentului

Rezultatele WU-KONG28 evidențiază importanța testării complete a biomarkerilor la momentul diagnosticului cancerului pulmonar avansat.

Inserțiile din exonul 20 al genei EGFR nu pot fi identificate prin simptome, examinare imagistică sau evaluare histopatologică standard. Detectarea lor necesită analiza moleculară a țesutului tumoral sau, în anumite situații, testarea ADN-ului tumoral circulant din sânge prin biopsie lichidă. Metodele de secvențiere de nouă generație pot analiza simultan mai multe gene și tipuri de modificări genetice, contribuind la identificarea pacienților eligibili pentru terapii țintite.

Testarea trebuie realizată înainte de alegerea primei linii de tratament. În absența rezultatului molecular, un pacient ar putea începe chimioterapia fără să fie cunoscut faptul că tumora sa prezintă o mutație pentru care există o terapie specifică.

WU-KONG28 oferă dovezi de fază III că sunvozertinib poate controla boala mai mult timp și poate determina reducerea tumorilor mai frecvent decât chimioterapia la pacienții cu cancer pulmonar EGFR exon 20 insertion pozitiv.

Rezultatele susțin tranziția de la tratamente stabilite exclusiv în funcție de localizarea și aspectul tumorii către o oncologie în care profilul molecular contribuie direct la alegerea terapiei încă din prima linie.

Citește și

ASCO 2026. Supraviețuire aproape dublă în cancerul pancreatic metastatic cu un inhibitor RAS, într-un moment istoric pentru oncologie

Analiza a inclus peste 12.000 de pacienți diagnosticați cu cancer în stadii localizate sau local avansate (stadiile I-III) și reprezintă una dintre cele mai ample evaluări de până acum privind relația dintre terapiile GLP-1 și evoluția cancerului.

Diabetul zaharat și obezitatea sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a mai multor tipuri de cancer. Estimările arată că persoanele cu diabet au un risc de 1-2 ori mai mare de a dezvolta anumite neoplazii comparativ cu populația generală.

Mecanismele implicate includ:

• hiperinsulinemia;
• nivelurile crescute ale glicemiei;
• inflamația cronică;
• modificările metabolice care favorizează proliferarea tumorală.

În ultimii ani, medicamente precum semaglutida, tirzepatida, liraglutida sau dulaglutida au atras atenția nu doar prin efectele asupra controlului glicemic și scăderii în greutate, ci și prin posibile efecte antiinflamatorii și imunomodulatoare.

„Agoniștii receptorului GLP-1 nu au fost niciodată doar medicamente pentru scăderea glicemiei. Proprietățile lor antiinflamatorii și imunomodulatoare sugerau de mult timp efecte biologice mai largi”, a declarat dr. Marcin Chwistek, expert ASCO.

Cum a fost realizat studiul

Cercetătorii au utilizat baza de date TriNetX și au analizat dosarele medicale a 12.112 pacienți diagnosticați cu unul dintre șapte tipuri de cancer asociate obezității:

• adenocarcinom mamar;
• cancer pulmonar non-microcelular;
• cancer colorectal;
• carcinom hepatocelular;
• cancer de prostată;
• cancer renal;
• adenocarcinom pancreatic.

Toți pacienții aveau boală în stadiile I, II sau III la momentul includerii.

Aproximativ jumătate dintre participanți au început tratament cu un agonist GLP-1 după diagnosticul oncologic, iar cealaltă jumătate a primit inhibitori DPP-4 (gliptine), o altă clasă de medicamente utilizată în diabet. Cercetătorii au urmărit ulterior progresia către stadiul IV, caracterizat prin prezența metastazelor.

Reducerea riscului de metastazare în patru tipuri de cancer

Rezultatele au arătat că, pentru patru dintre cele șapte tipuri de cancer analizate, tratamentul cu agoniști GLP-1 a fost asociat cu o reducere semnificativă a riscului de progresie metastatică comparativ cu tratamentul cu gliptine.

Diferențele observate au fost remarcabile:

• Cancer pulmonar: metastaze la 10% dintre pacienții tratați cu GLP-1, comparativ cu 22% dintre cei tratați cu gliptine;
• Cancer mamar: 10% versus 20%;
• Cancer colorectal: 13% versus 22%;
• Cancer hepatic: 19% versus 28%.

Per ansamblu, utilizarea agoniștilor GLP-1 a fost asociată cu o reducere cu 38-50% a riscului de progresie către stadiul IV pentru aceste patru tipuri de tumori.

În cazul cancerului de prostată, pancreatic și renal, tendința a fost similară, însă diferențele observate nu au atins semnificație statistică.

Un posibil rol biologic al receptorului GLP-1 în cancer

Autorii au analizat și expresia receptorului GLP-1 (GLP-1R) în țesuturile tumorale utilizând date din proiectul The Cancer Genome Atlas.

Rezultatele au arătat că nivelurile ridicate de expresie ale receptorului GLP-1 au fost asociate cu:

• un risc de deces cu 33% mai mic per ansamblu;
• un risc de deces cu 45% mai mic în cancerul de sân.

Aceste observații susțin ipoteza că sistemul GLP-1 ar putea influența direct biologia tumorală și că efectele observate nu sunt explicate exclusiv prin controlul glicemiei sau prin scăderea în greutate.

Cum ar putea influența GLP-1 evoluția cancerului?

Mecanismele exacte nu sunt încă pe deplin înțelese, însă cercetătorii investighează mai multe ipoteze:

• reducerea inflamației cronice;
• modificarea răspunsului imun antitumoral;
• influențarea metabolismului celulelor canceroase;
• efecte directe asupra celulelor tumorale și asupra microambientului tumoral.

Aceste mecanisme sunt de interes major deoarece ar putea deschide noi direcții terapeutice la intersecția dintre oncologie și bolile metabolice.

Rezultatele trebuie confirmate în studii randomizate

Deși rezultatele sunt promițătoare, analiza se bazează pe date observaționale din practica reală și nu poate demonstra o relație cauzală între utilizarea GLP-1 și reducerea metastazării.

În plus, cercetătorii au comparat agoniștii GLP-1 cu gliptinele, nu cu absența tratamentului antidiabetic, ceea ce înseamnă că rezultatele trebuie interpretate cu prudență.

Următorul pas îl reprezintă realizarea unor studii clinice randomizate care să evalueze direct dacă agoniștii receptorului GLP-1 pot influența evoluția cancerului.

„Date de această amploare și cu rezultate atât de consistente justifică desfășurarea unor studii randomizate prospective”, a declarat dr. Marcin Chwistek.

Dacă rezultatele vor fi confirmate, medicamentele GLP-1 ar putea deveni nu doar instrumente importante în managementul diabetului și obezității, ci și componente ale unor strategii viitoare de reducere a progresiei anumitor tipuri de cancer.

Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.

Citește și:

• ASCO 2026: Un test genomic poate identifica pacientele cu cancer de sân care pot evita chimioterapia fără creșterea riscului de recidivă
• ASCO 2026. Supraviețuire aproape dublă în cancerul pancreatic metastatic cu un inhibitor RAS, într-un moment istoric pentru oncologie
• #SABCS25. Tratamentul cu agoniști GLP-1 ar putea crește supraviețuirea în cancerul de sân asociat obezității

Studiul a evaluat daraxonrasib, un inhibitor RAS(ON) multiselectiv, la pacienți cu adenocarcinom ductal pancreatic metastatic tratați anterior. Rezultatele prezentate de Brian Wolpin, MD, MPH, de la Dana-Farber Cancer Institute, în cadrul sesiunii plenare ASCO 2026, arată că daraxonrasib aproape a dublat atât supraviețuirea globală, cât și supraviețuirea fără progresie, comparativ cu chimioterapia standard utilizată în linia a doua de tratament. În plus, beneficiul de eficacitate a fost însoțit de un profil de siguranță mai favorabil, cu mai puține evenimente adverse severe și o rată semnificativ mai mică de întrerupere a tratamentului din cauza toxicității.

Cancerul pancreatic rămâne una dintre cele mai letale forme de cancer. Mai mult de jumătate dintre cazuri sunt diagnosticate după apariția metastazelor, iar supraviețuirea relativă la 5 ani pentru boala metastatică este de aproximativ 3%. În practica actuală, opțiunile de tratament în linia a doua oferă beneficii limitate: supraviețuirea fără progresie este, în general, de aproximativ 3-4 luni, iar supraviețuirea globală mediană de 6-7 luni. În acest context, obținerea unei supraviețuiri globale mediane de peste un an în linia a doua reprezintă un rezultat cu impact major.

Daraxonrasib marchează o schimbare importantă deoarece țintește semnalizarea RAS activată. Mutațiile KRAS sunt prezente în majoritatea cazurilor de adenocarcinom ductal pancreatic și au fost considerate mult timp o țintă dificil de abordat terapeutic. Spre deosebire de inhibitorii KRAS dezvoltați pentru mutații specifice, daraxonrasib este conceput pentru a inhiba activitatea KRAS într-un mod mai larg, indiferent de varianta moleculară prezentă. Această caracteristică este importantă într-o boală în care heterogenitatea moleculară și agresivitatea biologică limitează eficiența strategiilor terapeutice clasice.

RASolute 302 a fost un studiu internațional de fază III, care a inclus 500 de pacienți cu adenocarcinom ductal pancreatic metastatic, tratați anterior. Participanții au provenit din centre din America de Nord, Europa și Asia și aveau status de performanță ECOG 0 sau 1. Pacienții au fost randomizați pentru a primi fie daraxonrasib, fie chimioterapie standard. În brațul daraxonrasib au fost incluși 248 de pacienți, iar în brațul chimioterapie 252 de pacienți. Majoritatea tumorilor din ambele grupuri prezentau mutații RAS G12, una dintre cele mai relevante categorii de alterări moleculare în cancerul pancreatic.

La o urmărire mediană de 8,5 luni, supraviețuirea globală mediană a fost de 13,2 luni în grupul tratat cu daraxonrasib. Prin comparație, pacienții cu boală RAS G12-mutantă tratați cu chimioterapie au avut o supraviețuire globală mediană de 6,6 luni, iar populația totală din brațul chimioterapie a avut o supraviețuire globală mediană de 6,7 luni. Practic, daraxonrasib a obținut un beneficiu de supraviețuire aproape dublu într-un context clinic în care câștigul de timp are o semnificație majoră pentru pacienți și familiile lor.

Rezultatele privind supraviețuirea fără progresie au fost, de asemenea, consistente. În rândul pacienților cu variante RAS G12, supraviețuirea fără progresie mediană a fost de 7,3 luni cu daraxonrasib, comparativ cu 3,5 luni cu chimioterapie. În populația totală, supraviețuirea fără progresie mediană a fost de 7,2 luni în brațul daraxonrasib și de 3,6 luni în brațul chimioterapie. Acest beneficiu indică nu doar prelungirea vieții, ci și o perioadă mai lungă în care boala rămâne controlată.

Un alt element relevant a fost rata de răspuns obiectiv. La pacienții cu tumori RAS G12-mutante, rata de răspuns obiectiv a fost de 33,2% cu daraxonrasib, față de 11,8% cu chimioterapie. În populația generală a studiului, răspunsurile au fost observate la 31,6% dintre pacienții tratați cu daraxonrasib, comparativ cu 11,2% dintre cei care au primit chimioterapie. Pentru o boală cunoscută prin rezistența sa la tratament și evoluția rapidă, aceste diferențe sunt importante atât statistic, cât și clinic.

Profilul de siguranță întărește relevanța acestor rezultate. Evenimentele adverse de grad 3 sau mai mare au fost raportate la 43,6% dintre pacienții tratați cu daraxonrasib, comparativ cu 57,5% în brațul chimioterapie. Mai important, întreruperea tratamentului din cauza evenimentelor adverse a fost mult mai rară în grupul daraxonrasib: 1,2%, față de 11,2% în grupul chimioterapie. Într-un cancer cu prognostic sever, în care pacienții sunt adesea fragili după prima linie de tratament, tolerabilitatea unei terapii este esențială. Un tratament care prelungește supraviețuirea, controlează boala mai mult timp și determină mai puține întreruperi din cauza toxicității poate avea un impact important asupra calității vieții.

Comentând rezultatele, Rachna Shroff, MD, MS, FASCO, Chief of the Division of Hematology/Oncology la University of Arizona Cancer Center și expert ASCO în cancere gastrointestinale, a descris datele ca fiind „landscape-changing” pentru pacienții cu cancer pancreatic metastatic cu mutație KRAS. Ea a subliniat că studiul demonstrează, ca dovadă de principiu, că țintirea KRAS în cancerul pancreatic este nu doar fezabilă, ci și eficientă.

Importanța RASolute 302 depășește rezultatele unui singur medicament. Timp de ani de zile, KRAS a fost considerată o țintă greu de abordat, deși este una dintre cele mai importante alterări oncogenice în cancer. Progresele recente în dezvoltarea inhibitorilor RAS au schimbat această perspectivă, iar daraxonrasib aduce această direcție terapeutică într-unul dintre cele mai dificile teritorii ale oncologiei: cancerul pancreatic metastatic. Dacă aceste rezultate vor fi integrate în practica clinică, daraxonrasib ar putea deveni o nouă opțiune standard în linia a doua pentru pacienții cu adenocarcinom ductal pancreatic metastatic.

Pentru pacienți,  control mai bun al bolii și toxicitate mai redusă comparativ cu chimioterapia. Pentru oncologie, studiul RASolute 302 arată că terapiile țintite pot schimba inclusiv cancerele considerate mult timp refractare la inovație. Iar pentru comunitatea științifică, momentul de la ASCO 2026 rămâne unul simbolic: o sală plină care a reacționat nu doar la niște cifre, ci la posibilitatea reală ca tratamentul cancerului pancreatic metastatic să intre într-o nouă etapă.

Citește

ASCO 2026: Un test genomic poate identifica pacientele cu cancer de sân care pot evita chimioterapia fără creșterea riscului de recidivă