Rezultatele, publicate în Nature Communications, arată că prototipul poate monitoriza simultan până la patru biomarkeri, inclusiv glucoza și cetonele, cu rezultate promițătoare în studiile preliminare.

De ce transpirația este următoarea frontieră a dispozitivelor wearable

Dispozitivele wearable (purtabile) disponibile în prezent monitorizează în principal parametri fiziologici, precum ritmul cardiac, temperatura pielii, calitatea somnului, saturația în oxigen sau nivelul de activitate. Aceste informații sunt utile pentru evaluarea stării generale de sănătate, însă nu surprind modificările biochimice care stau la baza proceselor fiziologice.

Potrivit autorilor, monitorizarea continuă a biomarkerilor ar putea completa această imagine, deoarece analizele de sânge sau alte determinări punctuale surprind doar un moment în timp și pot rata fluctuațiile metabolice care apar pe parcursul zilei. În acest context, cercetătorii au dezvoltat “Continuous Health Analyzing Ring Module (CHARM)”, un prototip de inel inteligent conceput pentru monitorizarea continuă a biomarkerilor din transpirație.

Cum funcționează inelul inteligent CHARM

CHARM este un dispozitiv compact, cu diametrul exterior de aproximativ 3 cm și o greutate de 5,1 grame, care poate fi purtat asemenea unui inel obișnuit. Spre deosebire de alte sisteme experimentale bazate pe transpirație, acesta nu necesită exercițiu fizic sau stimulare electrică pentru a obține probe biologice. În schimb, utilizează un hidrogel osmotic care extrage pasiv transpirația de la suprafața pielii, prin crearea unui gradient de presiune.

Transpirația este direcționată către un sistem microfluidic integrat, unde este analizată de senzori electrochimici miniaturizați. Dispozitivul poate monitoriza simultan maximum patru biomarkeri, selectați dintre:

• glucoză;
• β-hidroxibutirat (cetone);
• acid uric;
• lactat;
• acid ascorbic (vitamina C);
• alcool.

Datele sunt transmise wireless către un dispozitiv conectat prin Bluetooth, iar bateria flexibilă integrată oferă o autonomie de aproximativ 12 ore între încărcări.

Ce au arătat testele

Prototipul a fost evaluat în studii preliminare care au inclus atât voluntari sănătoși, cât și persoane cu diabet zaharat de tip 1. Testele au arătat că estimările obținute pe baza biomarkerilor din transpirație au avut o concordanță bună cu valorile determinate prin metode convenționale din sânge.

Pentru glucoză, concentrațiile estimate pe baza transpirației au prezentat o abatere medie relativă de aproximativ 13,7% comparativ cu valorile măsurate în sânge. De asemenea, monitorizarea glucozei și a cetonelor a demonstrat o concordanță bună cu glucometrele comerciale și cu sistemele de monitorizare continuă a glicemiei (CGM), atât la voluntari sănătoși, cât și la persoane cu diabet zaharat de tip 1.

Un alt rezultat important este că sistemul utilizează o calibrare personalizată pentru fiecare utilizator. În experimente repetate, coeficienții individuali de calibrare s-au menținut stabili timp de aproximativ două luni, sugerând că necesitatea recalibrării frecvente ar putea fi redusă în viitor.

Ce aplicații ar putea avea

Monitorizarea simultană a mai multor biomarkeri ar putea oferi o imagine mai completă asupra metabolismului decât măsurarea exclusivă a glicemiei. De exemplu, cetonele sunt relevante pentru identificarea riscului de cetoacidoză diabetică, acidul uric este asociat cu rezistența la insulină și riscul cardiovascular, lactatul reflectă metabolismul anaerob și răspunsul la efort, iar consumul de alcool poate influența controlul glicemic și riscul de hipoglicemie.

Autorii consideră că, pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea contribui la monitorizarea diabetului, a stării metabolice și a statusului nutrițional, precum și la dezvoltarea unor sisteme wearable care să combine informațiile biochimice cu cele fiziologice.

Tehnologia rămâne în stadiul de prototip

Deși rezultatele sunt promițătoare, CHARM este în prezent un prototip de cercetare și nu un dispozitiv destinat utilizării clinice. Studiul a inclus un număr redus de participanți, iar autorii subliniază necesitatea unor studii clinice extinse pentru validarea performanței în populații diverse și în condiții de utilizare pe termen lung.

În plus, dispozitivul nu a fost evaluat pentru ajustarea dozelor de insulină sau pentru utilizarea în sisteme automate de administrare a insulinei. Cercetătorii intenționează să îmbunătățească rezistența la apă, să optimizeze sistemul de extracție a transpirației pentru monitorizare pe mai multe zile și să dezvolte versiuni capabile să integreze monitorizarea biochimică și a parametrilor fiziologici într-un singur dispozitiv wearable.

Mai degrabă decât un concurent al inelelor inteligente comerciale disponibile în prezent, CHARM demonstrează că monitorizarea continuă și neinvazivă a biomarkerilor din transpirație este fezabilă și ar putea reprezenta următoarea etapă în evoluția dispozitivelor wearable dedicate sănătății.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și:

• STUDIU. Thermal Earrings, cerceii inteligenți care monitorizează continuu temperatura utilizatorului
• STUDIU. Dispozitivele wearables, eficiente în screeningul persoanelor la risc de fibrilație atrială și insuficiență cardiacă
• Tranziția către o abordare personalizată a obezității: cinci fenotipuri asociate mâncatului excesiv au fost identificate cu ajutorul wearables

Rezultatele sugerează că vârsta ar putea reprezenta un element relevant pentru înțelegerea biologiei tumorale, alături de biomarkerii moleculari utilizați deja în practica oncologică. În cazul adulților mai tineri au fost identificate mai frecvent modificări ale ALK, ROS1 și EGFR, asociate în prezent cu terapii țintite în cancerul pulmonar. În schimb, odată cu înaintarea în vârstă au fost observate mai frecvent modificări asociate KRAS, precum și o încărcătură mutațională tumorală (TMB) mai mare.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Sylvester Comprehensive Cancer Center, University of Miami Miller School of Medicine, Labcorp și Dana-Farber Cancer Institute, iar rezultatele urmează să fie prezentate pe 14 septembrie în cadrul World Conference on Lung Cancer 2026, organizată la Seoul. Analiza a inclus în total 14.246 de pacienți cu NSCLC.

Tumorile pacienților mai tineri sunt mai frecvent asociate cu modificări moleculare acționabile

Cancerul pulmonar fără celule mici reprezintă majoritatea cazurilor de cancer pulmonar, însă termenul NSCLC include în realitate tumori cu caracteristici biologice foarte diferite. În ultimii ani, profilarea moleculară a tumorii a devenit o componentă esențială a diagnosticului, mai ales în formele avansate, deoarece identificarea anumitor modificări poate schimba radical alegerea tratamentului.

În noua analiză, aproximativ 58% dintre pacienții mai tineri aveau cel puțin o modificare genetică acționabilă conform ghidurilor, față de aproximativ 45% în rândul persoanelor cu vârsta de 55 de ani sau peste.

Printre modificările întâlnite mai frecvent la persoanele tinere s-au numărat cele care implică ALK, ROS1 și EGFR. Aceste gene sunt deja bine cunoscute în oncologia de precizie, deoarece anumite mutații sau rearanjamente pot fi tratate prin terapii care inhibă în mod specific proteinele anormale responsabile de proliferarea celulelor tumorale.

Astfel, în loc ca tratamentul să fie ales exclusiv în funcție de localizarea și aspectul histologic al tumorii, oncologia modernă încearcă să identifice driver-ul molecular care susține dezvoltarea cancerului. În cazul unei tumori cu o modificare EGFR, ALK sau ROS1, această informație poate determina alegerea unei terapii țintite specifice.

Datele actuale întăresc astfel argumentul pentru utilizarea profilării genomice comprehensive, inclusiv la pacienții tineri cu cancer pulmonar.

La pacienții mai în vârstă se acumulează alte caracteristici genomice și imunologice

Diferențele nu au fost limitate la genele pentru care există deja terapii țintite. Cercetătorii au observat un profil molecular diferit și în tumorile pacienților mai în vârstă.

Acestea prezentau mai frecvent modificări asociate KRAS și aveau o încărcătură mutațională tumorală mai ridicată. TMB reprezintă, simplificat, numărul de mutații identificate în genomul tumorii și poate reflecta procesele mutaționale acumulate de-a lungul timpului.

Studiul a identificat, de asemenea, diferențe legate de vârstă în expresia unor markeri ai sistemului imun, inclusiv LAG3 și TIGIT. Ambele molecule sunt implicate în reglarea răspunsului imun și sunt investigate drept posibile ținte pentru noi strategii de imunoterapie.

Aceste rezultate nu indică însă existența a două categorii complet distincte de cancer pulmonar, una a persoanelor tinere și alta a persoanelor în vârstă. Autorii descriu mai degrabă o modificare progresivă a biologiei tumorale pe parcursul vieții.

Această perspectivă ar putea deveni importantă pentru medicina de precizie: interpretarea unui biomarker ar putea necesita nu doar identificarea mutației, ci și înțelegerea contextului biologic în care aceasta apare.

Vârsta ar putea deveni un element suplimentar în interpretarea biomarkerilor

Până în prezent, strategiile de medicină de precizie în cancerul pulmonar s-au concentrat în principal asupra identificării unor biomarkeri individuali. Noul studiu sugerează că vârsta pacientului ar putea oferi informații suplimentare despre mecanismele care determină dezvoltarea tumorii și interacțiunea acesteia cu sistemul imun.

Cercetătorii au observat tipare asociate vârstei în cadrul mai multor grupuri ancestrale, ceea ce susține ipoteza existenței unei componente biologice care nu poate fi explicată exclusiv prin diferențele dintre populațiile analizate.

Aceste date sunt relevante mai ales deoarece pacienții tineri reprezintă o categorie aparte în cancerul pulmonar. Ei sunt mai puțin susceptibili să îndeplinească actualele criterii de eligibilitate pentru screening, care se bazează în principal pe vârstă și istoricul de fumat.

În același timp, studii recente asupra cancerului pulmonar cu debut precoce au indicat că această categorie include mai frecvent persoane care nu au fumat și tumori determinate de oncogene, iar cercetările genomice explorează inclusiv contribuția unor variante genetice germinale rare la riscul de boală.

În viitor, combinarea informațiilor despre vârstă, expuneri, predispoziția genetică și profilul molecular al tumorii ar putea contribui atât la identificarea unor populații cu risc crescut, cât și la dezvoltarea unor strategii mai precise de diagnostic și tratament.

Profilarea moleculară devine tot mai importantă în cancerul pulmonar

Una dintre implicațiile practice majore ale studiului este consolidarea rolului testării genomice comprehensive la diagnostic, în special în cazul pacienților mai tineri. Identificarea unei modificări acționabile poate permite accesul la o terapie țintită sau poate orienta pacientul către un studiu clinic specific.

Totuși, rezultatele trebuie interpretate în contextul designului cercetării. Datele provin dintr-o analiză observațională de tip real-world, iar rezultatele complete urmează să fie prezentate la World Conference on Lung Cancer. Studiul arată existența unor asocieri între vârstă și profilurile genomice sau imunologice ale tumorilor, dar nu demonstrează deocamdată că utilizarea vârstei ca biomarker independent îmbunătățește supraviețuirea sau răspunsul la tratament.

Importanța datelor constă mai ales în schimbarea perspectivei asupra bolii. Cancerul pulmonar nu pare să aibă aceeași arhitectură moleculară pe întreg parcursul vieții, iar vârsta poate reprezenta unul dintre factorii care contribuie la această heterogenitate.

Pe măsură ce oncologia de precizie evoluează, alegerea tratamentului ar putea depinde tot mai mult de integrarea mai multor niveluri de informație: profil genomic, biomarkeri imunologici, caracteristicile pacientului și contextul biologic în care apare tumora. În cazul cancerului pulmonar la adulții tineri, noile rezultate arată că investigarea extinsă a genomului tumoral poate fi deosebit de importantă, deoarece probabilitatea identificării unei ținte terapeutice este semnificativ mai mare.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Studiul, publicat în Clinical Gastroenterology and Hepatology, este unul dintre cele mai ample de până acum care investighează simultan rezultatele clinice pe termen lung, modificările structurale și funcționale ale ficatului și mecanismele moleculare care ar putea explica efectele asociate consumului de cafea.

Cercetătorii au analizat datele a 354.957 de persoane care, la includerea în UK Biobank, nu prezentau ciroză sau cancer hepatic. Informațiile privind consumul de cafea, inclusiv tipul acesteia  cu cofeină sau decofeinizată) și utilizarea zahărului sau a îndulcitorilor au fost obținute prin chestionare.

Participanții au fost monitorizați timp de aproximativ 13 ani, perioadă în care au fost urmărite diagnosticele noi de ciroză, carcinom hepatocelular și decesele asociate bolilor hepatice. Analizele au ținut cont de o serie de factori care ar fi putut influența rezultatele, inclusiv caracteristici demografice, stil de viață, factori metabolici și predispoziția genetică.

Consumul mai ridicat de cafea, asociat cu un risc mai mic de ciroză și cancer hepatic

A fost observată o relație graduală între cantitatea de cafea consumată și riscul evenimentelor hepatice. Comparativ cu persoanele care nu consumau cafea, participanții care beau cel puțin cinci cești pe zi au avut:

• un risc cu 32% mai redus de ciroză;
• un risc cu 47% mai redus de carcinom hepatocelular;
• un risc cu 42% mai redus de deces asociat bolilor hepatice.

Totuși, rezultatele nu înseamnă că este necesar consumul a cinci sau mai multe cești de cafea pe zi. Asocieri favorabile au fost observate începând chiar de la una-două cești zilnic, iar cercetătorii au remarcat că beneficiile păreau deosebit de evidente în jurul unui consum de trei-patru cești pe zi. Autorii nu recomandă creșterea consumului la peste cinci cești exclusiv pentru protecția hepatică.

Un aspect important este că rezultatele au fost similare pentru cafeaua cu cofeină și cea decofeinizată. Acest lucru sugerează că efectele observate nu pot fi explicate exclusiv prin cofeină și că alte substanțe din cafea ar putea contribui la asocierea cu o stare mai bună de sănătate hepatică.

Investigațiile RMN arată mai puțină grăsime și fibroinflamație hepatică

Una dintre particularitățile studiului este că rezultatele epidemiologice au fost completate cu date obiective obținute prin imagistică.

Aproape 29.000 de participanți au efectuat investigații RMN care au permis evaluarea cantității de grăsime și fier din ficat, precum și a modificărilor asociate fibroinflamației.

Consumul mai mare de cafea a fost asociat cu un conținut mai redus de grăsime hepatică, mai puțin fier acumulat la nivelul ficatului și indicatori mai favorabili de fibroinflamație. În grupul care consuma cel puțin cinci cești pe zi, conținutul de grăsime hepatică a fost cu aproximativ 0,83 puncte procentuale mai mic, iar probabilitatea unor valori crescute ale markerului RMN de fibroinflamație a fost cu aproximativ 20% mai redusă.

Aceste rezultate sunt relevante deoarece acumularea excesivă de lipide, inflamația persistentă și fibroza reprezintă etape importante în progresia multor boli hepatice cronice către ciroză și, ulterior, către cancer hepatic.

Analiza a urmărit și efectul adăugării de zahăr sau îndulcitori artificiali. Asocierea dintre cafea și riscul mai redus al evenimentelor hepatice a rămas vizibilă și în aceste grupuri, însă utilizarea aditivilor a fost asociată cu valori ușor mai ridicate ale unui marker imagistic de fibroinflamație. Din acest motiv, autorii consideră că, din perspectiva prevenției, cafeaua neîndulcită rămâne opțiunea preferabilă.

Analiza proteinelor din sânge oferă indicii despre mecanismele biologice

Pentru aproximativ 44.600 de participanți, cercetătorii au analizat și profilul proteinelor circulante. Rezultatele au identificat o semnătură biologică diferită la persoanele care consumau mai multă cafea.

Au fost observate niveluri mai favorabile ale unor proteine implicate în funcția de sinteză a hepatocitelor și sistemul complementului, concomitent cu niveluri mai reduse ale unor markeri asociați cu fibroza, activarea macrofagelor și inflamația hepatică. Printre proteinele asociate acestor procese s-au numărat MFAP4 și CSF1R, cunoscute pentru legătura lor cu remodelarea țesuturilor și activarea celulelor implicate în răspunsul inflamator.

Aceste date nu demonstrează încă prin ce mecanism cafeaua ar influența direct ficatul, dar oferă o legătură între observațiile epidemiologice și procesele biologice care stau la baza progresiei bolilor hepatice.

Următorul obiectiv al cercetătorilor este identificarea compușilor specifici din cafea care ar putea determina aceste efecte și a căilor moleculare asupra cărora acționează. Faptul că efectele au fost observate și pentru cafeaua decofeinizată orientează atenția către alte componente bioactive, nu doar către cofeină.

Studiul arată o asociere, nu demonstrează că cafeaua previne bolile hepatice

Deși numărul mare de participanți, monitorizarea îndelungată și integrarea datelor clinice cu RMN și proteomică reprezintă puncte forte importante, studiul este observațional. Prin urmare, nu poate demonstra o relație directă de cauzalitate.

Persoanele care consumă cafea pot avea și alte caracteristici sau comportamente care contribuie la diferențele de risc, chiar dacă cercetătorii au ajustat analizele pentru numeroși factori. În plus, consumul de cafea a fost evaluat prin chestionare, ceea ce poate introduce erori de raportare, iar populația UK Biobank nu este perfect reprezentativă pentru populația generală.

Prin urmare, rezultatele nu reprezintă o recomandare ca persoanele care nu consumă cafea să înceapă să o facă pentru a preveni bolile hepatice.

Pentru cei care beau deja cafea și o tolerează bine, însă, datele consolidează dovezile potrivit cărora un consum moderat poate face parte dintr-un stil de viață favorabil sănătății ficatului. Autorii subliniază că acesta nu poate înlocui măsurile cu eficiență deja demonstrată: menținerea unei greutăți adecvate, activitatea fizică, limitarea consumului de alcool și controlul glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Rezultatele provin din studiul de fază 3 INTerpath-001, care a inclus 1.137 de pacienți cu melanom în stadiile IIB-IV, la care tumora fusese îndepărtată complet chirurgical. Studiul a comparat tratamentul adjuvant cu intismeran autogene plus pembrolizumab (Keytruda) cu pembrolizumab administrat singur, una dintre terapiile standard utilizate în această situație clinică.

La analiza interimară prestabilită, combinația a atins obiectivul principal al studiului – supraviețuirea fără recidivă (recurrence-free survival, RFS) – precum și un obiectiv secundar esențial, supraviețuirea fără metastaze la distanță (distant metastasis-free survival, DMFS). Pentru ambii indicatori, îmbunătățirea față de pembrolizumab administrat singur a fost descrisă drept semnificativă statistic și relevantă clinic.

Studiul va continua pentru evaluarea altor obiective, inclusiv supraviețuirea globală (overall survival, OS). De asemenea, Moderna și Merck nu au publicat încă valorile exacte ale hazard ratio, intervalele de încredere sau curbele de supraviețuire din studiul de fază 3. Datele complete urmează să fie prezentate la un congres medical internațional și transmise autorităților de reglementare.

O terapie construită pentru fiecare pacient

Intismeran autogene diferă fundamental de un vaccin convențional. Terapia este realizată individual, pornind de la o probă din tumora pacientului.

Tumora este analizată pentru identificarea mutațiilor care pot genera neoantigene – proteine anormale sau fragmente proteice prezente pe celulele tumorale, dar nu și pe celulele sănătoase. Pe baza profilului molecular al tumorii este apoi construită o moleculă de ARNm care codifică până la 34 de neoantigene specifice pacientului.

După administrare, informația transportată de ARNm este utilizată de celulele organismului pentru producerea temporară a acestor antigene. Ele sunt prezentate sistemului imun, cu scopul de a genera limfocite T capabile să recunoască și să atace celulele tumorale care prezintă aceleași neoantigene.

Practic, tratamentul încearcă să transforme semnătura mutațională unică a tumorii într-o „listă de ținte” pe care sistemul imun să învețe să le recunoască.

Această strategie este asociată cu pembrolizumab, un inhibitor al punctului de control imun PD-1. Pembrolizumab elimină unul dintre mecanismele prin care tumorile pot inhiba activitatea limfocitelor T. Cele două abordări sunt astfel complementare: terapia cu ARNm încearcă să genereze și să direcționeze răspunsul imun către neoantigenele tumorale, iar blocarea PD-1 contribuie la menținerea activității antitumorale a limfocitelor T.

Peste 1.100 de pacienți incluși în studiul de fază 3

INTerpath-001 este un studiu global randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo și comparator activ. Cei 1.137 de participanți au fost randomizați în raport 2:1 după rezecția completă a tumorii.

Pacienții din grupul experimental au primit 1 mg de intismeran la fiecare trei săptămâni, maximum nouă doze, împreună cu pembrolizumab administrat în doză de 400 mg la fiecare șase săptămâni, pentru maximum nouă cicluri. Grupul de control a primit pembrolizumab, tratamentul fiind administrat aproximativ un an.

Participanții aveau melanom cutanat în stadiile IIB, IIC, III sau IV, complet rezecat, fără tratament sistemic anterior.

Un aspect important este că beneficiul raportat acum nu se referă la reducerea dimensiunilor unei tumori existente. Pacienții fuseseră deja operați. Scopul tratamentului adjuvant este eliminarea bolii reziduale microscopice care ar putea rămâne în organism și prevenirea unei recidive ulterioare.

În melanom, această problemă este deosebit de relevantă deoarece, chiar după rezecția completă, pacienții cu boală cu risc crescut pot dezvolta recidive, iar multe dintre acestea sunt metastatice.

Rezultatele confirmă semnalul observat anterior în faza 2

Datele de fază 3 vin în continuarea rezultatelor favorabile observate anterior în studiul randomizat de fază 2b KEYNOTE-942/ARNm-4157-P201.

După aproximativ cinci ani de monitorizare, pacienții tratați cu combinația intismeran-pembrolizumab au avut un risc cu 49% mai mic de recidivă sau deces comparativ cu cei care au primit doar pembrolizumab. De asemenea, riscul de apariție a metastazelor la distanță sau deces a fost redus cu 59%.

Aceste rezultate au reprezentat un prim semnal important privind eficacitatea terapiei personalizate cu ARNm. Noul studiu de fază 3, care a inclus peste 1.100 de pacienți, confirmă acum că beneficiul observat anterior se menține într-o populație mult mai mare.

Este însă important de precizat că procentele de 49% și 59% provin din studiul de fază 2b. Pentru studiul de fază 3 INTerpath-001, companiile au anunțat până în prezent doar că tratamentul a îmbunătățit semnificativ supraviețuirea fără recidivă și supraviețuirea fără metastaze la distanță, fără a publica încă valorile exacte ale reducerii riscului.

Profilul de siguranță nu a evidențiat semnale noi

Conform analizei preliminare, profilul de siguranță al combinației a fost în concordanță cu cel observat în studiile anterioare, fără identificarea unor noi semnale de siguranță.

În studiile precedente, reacțiile asociate terapiei cu ARNm au inclus în special oboseală, durere la locul injectării și frisoane, majoritatea fiind de grad 1 sau 2. Datele detaliate de siguranță din studiul de fază 3 vor fi însă importante pentru evaluarea raportului dintre beneficii și riscuri.

Un moment istoric pentru terapiile oncologice personalizate

Semnificația rezultatelor depășește tratamentul melanomului. INTerpath-001 reprezintă prima demonstrație pozitivă de fază 3 pentru o terapie individualizată bazată pe neoantigene și prima pentru o terapie oncologică bazată pe ARNm.

Dacă rezultatele complete confirmă amploarea beneficiului și conduc la aprobarea tratamentului, abordarea ar putea fi diferită de cea a majorității medicamentelor oncologice actuale: în loc ca același medicament să fie produs pentru mii de pacienți, o componentă a tratamentului este fabricată separat pentru fiecare persoană, pe baza profilului molecular al propriei tumori.

Moderna și Merck testează deja intismeran în cadrul programului INTerpath, care cuprinde nouă studii de fază 2 și 3 în mai multe tipuri de cancer, printre care melanomul, cancerul pulmonar non-microcelular, cancerul vezical și carcinomul renal. Sunt investigate și aplicații în adenocarcinomul pancreatic și cancerul gastric.

Următoarea etapă decisivă va fi prezentarea rezultatelor complete ale INTerpath-001. În special, amploarea absolută a beneficiului, valorile hazard ratio pentru RFS și DMFS, datele de siguranță și, ulterior, efectul asupra supraviețuirii globale vor determina cât de profund ar putea schimba această tehnologie practica oncologică.

Totuși, atingerea simultană a obiectivelor de recidivă și metastazare într-un studiu pivotal de fază 3 transformă pentru prima dată conceptul unei terapii cu ARNm create individual după profilul molecular al tumorii dintr-o strategie experimentală promițătoare într-un potențial nou model de tratament oncologic.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

• Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie 2023: Katalin Karikó și Drew Weissman – vaccinurile ARNm împotriva COVID-19
• #AACR24. Un vaccin terapeutic personalizat ARNm scade riscul de recidivă în cancerul pancreatic. Răspunsuri imune susținute după 3 ani

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului european SOLACE – Strengthening the Screening of Lung Cancer in Europe și a inclus 25 de experți din 14 țări europene. Printre participanți s-au numărat radiologi, pneumologi, chirurgi toracici, medici de familie, specialiști în renunțarea la fumat și profesioniști implicați în coordonarea programelor de screening.

Cancerul pulmonar rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate prin cancer în Europa. Screeningul persoanelor cu risc crescut prin LDCT permite depistarea bolii în stadii precoce și poate reduce mortalitatea specifică prin cancer pulmonar. Cu toate acestea, implementarea programelor organizate de screening rămâne limitată și neuniformă la nivel european. Autorii studiului subliniază că extinderea acestor programe presupune dezvoltarea unor competențe specifice în rândul profesioniștilor, de la interpretarea imaginilor și managementul nodulilor pulmonari până la comunicarea cu participanții.

Doar patru dintre cele 14 țări analizate aveau programe de formare deja stabilite

Toate cele 14 țări reprezentate în studiu aveau programe sau inițiative de screening pentru cancerul pulmonar în desfășurare, însă acestea se aflau în stadii diferite de implementare. Numai două țări aveau programe naționale deja stabilite, în timp ce celelalte desfășurau programe regionale sau proiecte pilot.

Diferențele au fost și mai evidente în ceea ce privește pregătirea personalului. Doar 4 dintre cele 14 țări, adică 28,6%, aveau programe de formare stabilite pentru screeningul cancerului pulmonar. Acestea se adresau în principal radiologilor și, într-o măsură mai redusă, medicilor de familie, pneumologilor, asistenților medicali sau tehnicienilor în radiologie.

Numai două dintre aceste programe erau obligatorii. Modalitatea de desfășurare varia de la cursuri online scurte, de aproximativ 30 de minute pentru medicii de familie, până la programe hibride pentru radiologi, cu una până la trei zile de pregătire practică. În trei dintre cele patru programe exista un examen final, iar în două erau impuse praguri minime de activitate pentru radiologi, precum un anumit număr de examinări LDCT interpretate anual.

Alte patru țări aveau programe de formare în curs de dezvoltare, iar șase raportau diverse inițiative educaționale, fără a avea însă un sistem complet standardizat.

Rezultatele indică astfel o diferență importantă între recunoașterea necesității screeningului și existența unor mecanisme standardizate pentru pregătirea profesioniștilor care îl implementează.

Managementul descoperirilor incidentale, una dintre cele mai importante competențe

Experții au fost întrebați ce profesioniști ar trebui să beneficieze prioritar de pregătire specifică. Radiologii au fost menționați de 96% dintre respondenți, pneumologii de 80%, iar medicii de familie de 60%. Au fost menționați și chirurgii toracici, coordonatorii de programe, tehnicienii de radiologie și specialiștii implicați în renunțarea la fumat.

În ceea ce privește conținutul programelor educaționale, una dintre cele mai importante priorități a fost managementul descoperirilor incidentale, evaluat cu un scor mediu de 4,5 din 5 ca domeniu care necesită consolidare. Utilizarea corectă a ghidurilor pentru managementul nodulilor pulmonari a primit un scor de 3,8 din 5.

Acest aspect este important deoarece screeningul prin CT cu doză redusă nu oferă informații exclusiv despre cancerul pulmonar. Investigația poate evidenția și alte modificări, precum calcificări ale arterelor coronare sau semne de boală pulmonară obstructivă cronică. Prin urmare, screeningul pulmonar are potențialul de a identifica mai multe tipuri de risc și patologie, ceea ce complică procesul de interpretare și management ulterior.

Autorii consideră că această caracteristică diferențiază screeningul pulmonar de alte programe de screening oncologic centrate predominant pe un singur organ și face necesară pregătirea profesioniștilor pentru gestionarea corectă a descoperirilor care nu sunt direct legate de cancer.

Inteligența artificială intră în lista competențelor necesare

Studiul evidențiază și rolul tot mai important al tehnologiilor bazate pe inteligență artificială.

Atunci când experții au evaluat competențele esențiale pentru profesioniștii implicați în screening, managementul descoperirilor incidentale și aplicarea ghidurilor pentru nodulii pulmonari au primit cele mai mari scoruri, de 4,7 din 5. Cunoștințele de bază privind utilizarea instrumentelor bazate pe inteligență artificială au primit un scor mediu de 4,5 din 5, similar celui acordat capacității de comunicare eficientă cu participanții la screening.

Integrarea AI în pregătirea profesională reflectă evoluția practicii clinice. Instrumentele de detectare asistată de computer și sistemele automate pentru evaluarea volumului nodulilor pulmonari sunt deja utilizate în anumite fluxuri de screening, inclusiv ca instrumente complementare de interpretare a imaginilor.

În același timp, competențele tehnice nu sunt suficiente. Comunicarea cu persoanele eligibile pentru screening a fost considerată de asemenea importantă, în contextul în care participarea presupune informarea privind beneficiile, limitele investigației, posibilitatea rezultatelor fals pozitive și necesitatea monitorizării ulterioare.

Screeningul pulmonar ar putea intra în curricula de rezidențiat

Aproape toți experții care au răspuns la această întrebare – 23 din 24, respectiv 95,8% – au susținut introducerea educației dedicate screeningului cancerului pulmonar în programele de rezidențiat.

Radiologia a fost specialitatea menționată cel mai frecvent, urmată de pneumologie, chirurgie toracică și medicina de familie. De asemenea, 87,5% dintre respondenți au considerat utilă participarea medicilor rezidenți la discuțiile echipelor multidisciplinare implicate în screening.

Autorii atrag însă atenția că nu există încă un consens privind durata optimă a acestor module. Propunerile experților care au oferit o estimare au variat de la o săptămână la două luni, reflectând diferențele dintre sistemele de pregătire medicală din Europa.

Sunt necesare standarde comune la nivel european

Studiul are mai multe limitări. Numărul de participanți a fost redus, radiologii au fost ușor supra-reprezentați, iar unele regiuni europene, în special Europa de Nord și de Est, au avut o reprezentare limitată. De asemenea, rezultatele reflectă opiniile și percepțiile experților asupra nevoilor de formare și nu reprezintă o evaluare obiectivă a calității programelor existente.

Cu toate acestea, datele indică o problemă relevantă pentru extinderea screeningului pulmonar: infrastructura tehnică și accesul la investigații trebuie însoțite de dezvoltarea competențelor profesioniștilor care gestionează întregul traseu al participantului.

Autorii propun dezvoltarea unor curricule europene comune și a unor standarde minime de competență, care să poată fi ulterior adaptate contextului fiecărei țări. Printre priorități se numără managementul nodulilor și al descoperirilor incidentale, utilizarea instrumentelor bazate pe AI, raportarea structurată și comunicarea cu participanții.

Pe măsură ce screeningul cancerului pulmonar se extinde în Europa, armonizarea pregătirii profesionale ar putea deveni astfel una dintre condițiile necesare pentru ca aceste programe să fie implementate în mod consecvent și la standarde comparabile de calitate.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

STUDIU. Screeningul cancerului pulmonar prin low-dose CT poate reduce ratele de mortalitate cu până la 33%

Un nou studiu publicat în JAMA Oncology arată că o abordare tissue-free, care nu necesită secvențierea tumorii primare, poate detecta boala reziduală moleculară în cancerul de sân triplu negativ și poate anticipa recidiva cu un interval comparabil cu cel obținut printr-un test tumor-informed.

Rezultatele sunt importante deoarece ar putea simplifica utilizarea ctDNA în monitorizarea pacientelor după tratament, în special atunci când țesutul tumoral nu mai este disponibil sau nu poate fi analizat corespunzător.

Ce este boala reziduală moleculară?

După intervenția chirurgicală și tratamentul sistemic, investigațiile imagistice pot indica absența bolii, dar un număr foarte mic de celule tumorale poate persista în organism. Aceste celule pot elibera fragmente de ADN în circulație, formând o fracțiune foarte mică din totalul ADN-ului liber circulant.

Detectarea ctDNA în această etapă este denumită boală reziduală moleculară (molecular residual disease – MRD). Prezența acesteia după tratamentul cu intenție curativă este asociată puternic cu riscul ulterior de recidivă. În cancerul de sân precoce, ctDNA poate fi detectat chiar cu mai multe luni înaintea recidivei clinice, ceea ce deschide posibilitatea unei „ferestre” în care tratamentul ar putea fi administrat înainte de apariția metastazelor detectabile.

Problema este că nivelurile de ctDNA în această perioadă pot fi extrem de mici – uneori reprezentând sub 0,01% din ADN-ul liber circulant din plasmă. Din acest motiv, testele pentru MRD trebuie să aibă o sensibilitate analitică foarte ridicată.

Tumor-informed versus tissue-free

În testele tumor-informed, tumora fiecărui pacient este secvențiată pentru identificarea unui set de variante moleculare specifice. Ulterior, aceste variante sunt căutate în probele de sânge recoltate în timpul monitorizării.

Avantajul este sensibilitatea ridicată, dar există și limitări importante. Țesutul tumoral poate să nu fie disponibil, cantitatea sau calitatea ADN-ului poate fi insuficientă, iar dezvoltarea unui test personalizat necesită timp și resurse. Implementarea acestui proces pentru un număr foarte mare de pacienți poate deveni dificilă logistic.

Testele tissue-free încearcă să elimine această etapă. În studiul publicat în JAMA Oncology, cercetătorii au utilizat un test care identifică ctDNA pe baza unor patternuri de metilare caracteristice cancerului, fără a fi necesară secvențierea prealabilă a tumorii.

Progresele recente în analiza epigenomică au făcut posibilă dezvoltarea unor astfel de teste, după ce abordările mai vechi bazate exclusiv pe identificarea anumitor variante genetice nu reușeau să atingă sensibilitatea necesară pentru MRD.

Studiul a inclus 159 de paciente cu cancer de sân triplu negativ

Analiza a utilizat probe provenite din studiul clinic multicentric de fază II c-TRAK TN, care a urmărit paciente cu cancer de sân triplu negativ cu risc moderat sau crescut de recidivă.

Au fost incluse 159 de paciente, cu vârsta medie de 51,4 ani. În cadrul monitorizării, probele de sânge au fost recoltate la intervale de trei luni, timp de până la doi ani după finalizarea terapiei adjuvante. În total, au fost disponibile 1.026 de probe de plasmă.

Testarea tissue-free a fost realizată retrospectiv cu Guardant Reveal, pe o platformă de secvențiere de nouă generație, în timp ce rezultatele au fost comparate atât cu testarea prin digital PCR utilizată prospectiv în c-TRAK TN, cât și cu un test tumor-informed multivariant bazat pe secvențierea exomului tumoral.

Detectarea ctDNA a fost puternic asociată cu recidiva

Testul tissue-free a identificat ctDNA la cel puțin un moment al monitorizării la 54 dintre cele 159 de paciente, adică 34%.

Prezența ctDNA în sânge a indicat un risc mult mai mare de recidivă. La pacientele la care ctDNA a fost detectat, riscul de recidivă a fost de aproximativ 27 de ori mai mare decât la cele cu rezultat negativ. În plus, ctDNA a putut fi identificat, în medie, cu aproape 8 luni înainte de apariția recidivei clinice.

În primele 24 de luni de monitorizare, testul tissue-free a identificat aproximativ 84% dintre pacientele care au recidivat și a clasificat corect ca negative aproximativ 88% dintre cele care nu au recidivat.

Un rezultat negativ a fost, de asemenea, încurajator: aproximativ 91% dintre pacientele cu test negativ nu au prezentat recidivă în intervalul analizat. Totuși, testul nu a identificat toate cazurile, astfel încât un rezultat negativ nu poate exclude complet riscul de recidivă.

Testul fără țesut tumoral a detectat recidiva mai devreme decât dPCR

Compararea directă cu digital PCR a arătat rezultate concordante în 94,5% dintre evaluări. Dintre pacientele la care ambele teste au identificat ctDNA, în aproximativ o treime dintre cazuri testul tissue-free a devenit pozitiv mai devreme. Nu a existat nicio pacientă la care dPCR să detecteze ctDNA înaintea metodei tissue-free.

Intervalul median dintre detectarea ctDNA și recidivă a fost de 7,9 luni pentru testul tissue-free, comparativ cu 5,8 luni pentru dPCR. Rezultatul sugerează că creșterea sensibilității testării ar putea oferi mai mult timp între identificarea moleculară a bolii și apariția recidivei clinice.

Performanțe apropiate de testarea tumor-informed

O comparație și mai relevantă a fost realizată cu un test tumor-informed multivariant foarte sensibil. Rezultate pentru ambele metode au fost disponibile pentru 133 de paciente, iar concordanța dintre cele două teste a fost de 95,2% la nivelul probelor și de 92,5% la nivelul pacientelor.

Testul tumor-informed a avut totuși un avantaj în detectarea foarte precoce. Dintre cele 41 de paciente la care ambele metode au identificat ctDNA, testul tumor-informed a devenit pozitiv mai devreme în 12 cazuri, în timp ce testul tissue-free a fost primul pozitiv într-un singur caz.

În schimb, diferența dintre intervalele mediane până la recidivă a fost redusă: 7,6 luni pentru metoda tissue-free și 7,1 luni pentru cea tumor-informed, fără o diferență statistic semnificativă.

Autorii consideră că testarea tumor-informed pare să aibă în continuare o sensibilitate analitică superioară la niveluri extrem de mici de ctDNA, dar această diferență nu s-a tradus în studiul actual într-un interval semnificativ mai lung până la recidivă.

Un avantaj important: testarea atunci când țesutul tumoral nu este disponibil

Implicația practică principală a rezultatelor este posibilitatea extinderii monitorizării MRD către pacienții pentru care dezvoltarea unui test personalizat nu este posibilă.

În c-TRAK TN, screeningul ctDNA a eșuat la aproximativ 17% dintre pacienți din cauza lipsei țesutului tumoral arhivat sau a imposibilității dezvoltării testului dPCR. O abordare independentă de țesut ar putea evita o parte dintre aceste situații și ar simplifica inclusiv logistica studiilor clinice.

Totuși, studiul nu demonstrează că intervenția terapeutică imediat după detectarea MRD îmbunătățește supraviețuirea. Aceasta rămâne una dintre întrebările majore ale domeniului.

Autorii subliniază și necesitatea prudenței în utilizarea unui rezultat ctDNA negativ pentru de-escaladarea tratamentului, deoarece un test insuficient de sensibil ar putea rata boala microscopică la pacienți care vor dezvolta ulterior o recidivă.

Prin urmare, rezultatele susțin în primul rând validitatea clinică a testării tissue-free pentru detectarea MRD și utilizarea acesteia ca alternativă practică atunci când un test tumor-informed nu poate fi realizat. Următoarea etapă esențială este demonstrarea utilității clinice: dacă identificarea mai precoce a bolii reziduale și inițierea tratamentului în această fereastră moleculară se traduc efectiv în rezultate mai bune pentru paciente.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Citește și

#ASCO25. Traseul ideal pentru pacienții oncologici: o abordare europeană pentru integrarea biopsiei lichide ctDNA în practica medicală

Noua etapă continuă progresul realizat în 2022, când consorțiul T2T a prezentat pentru prima dată o secvență aproape completă a unui genom uman. De această dată, obiectivul a fost mai complex: nu doar completarea regiunilor dificil de secvențiat, ci și stabilirea cărei copii cromozomiale îi aparține fiecare secvență.

Genomul uman este organizat în 23 de perechi de cromozomi: 22 de perechi de autozomi și o pereche de cromozomi sexuali. Pentru fiecare dintre cele 22 de perechi de autozomi, o copie este moștenită de la mamă și una de la tată, în timp ce cromozomii sexuali pot fi XX sau XY. În acest studiu, T2T Consortium a urmărit reconstruirea cât mai completă a celor două haplotipuri ale genomului individual, adică a seturilor de secvențe și variante genetice moștenite împreună pe aceeași copie cromozomială, pe linie maternă sau paternă. Cele două versiuni ale genomului sunt foarte asemănătoare, dar nu identice, existând numeroase diferențe de secvență între ele. În timpul secvențierii, fragmentele de ADN provenite de pe cromozomii materni și paterni sunt citite împreună, astfel încât atribuirea corectă a fiecărui fragment unuia dintre cele două haplotipuri reprezintă o provocare importantă din punct de vedere bioinformatic.

Prin noua abordare, cele două versiuni ale fiecărui cromozom au putut fi reconstruite aproape integral și analizate separat. Metoda, denumită haplotype-resolved genome assembly, permite nu doar identificarea variantelor genetice, ci și stabilirea modului în care acestea sunt distribuite între cromozomul matern și cel patern.

Această informație poate avea relevanță clinică. De exemplu, în cazul unor boli autozomal recesive, două variante patogene aflate în trans, câte una pe fiecare copie a genei, pot explica apariția bolii, în timp ce două variante aflate în cis, pe aceeași copie cromozomială, pot avea o semnificație diferită.

De la genomul de referință la genomul individual

Analiza genomică actuală se bazează în mare măsură pe compararea ADN-ului unei persoane cu un genom uman de referință. Această abordare a permis identificarea a milioane de variante genetice, dar prezintă și limite, mai ales în regiunile cu secvențe repetitive, duplicări sau restructurări complexe.

Noua analiză a vizat genomul HG002, provenit de la un donator viu și utilizat pe scară largă ca material de referință pentru evaluarea tehnologiilor de secvențiere și a metodelor de analiză genomică. Fiecare cromozom a fost reconstruit aproape integral, de la un telomer la celălalt, iar cele două haplotipuri au fost analizate separat.

Noua reconstrucție extinde cu aproximativ 15% porțiunea genomului care poate fi evaluată prin benchmark-uri de înaltă încredere și adaugă peste 900 de milioane de nucleotide care nu erau incluse în seturile de referință anterioare.

Printre regiunile astfel accesibile se numără secvențe genomice complexe, cromozomii sexuali și zone care conțin gene relevante pentru susceptibilitatea la diferite boli, inclusiv cancer și afecțiuni neurologice.

Ce aduce în plus față de genomul publicat în 2022?

În 2022, T2T Consortium a completat ultima portiune de 8% din genomul uman care nu putea fi analizată corespunzător prin metodele precedente. Au devenit astfel accesibile inclusiv regiuni foarte repetitive, precum centromerii și alte secvențe dificil de investigat.

Noul proiect introduce însă un nivel suplimentar de rezoluție. În locul unei reprezentări în care informația provenită de la cromozomii materni și paterni este combinată, cele două versiuni pot fi reconstruite separat.

Această diferențiere oferă o imagine mai fidelă asupra genomului individual și permite interpretarea mai precisă a variantelor structurale și a relațiilor dintre variantele aflate pe aceeași copie cromozomială.

Posibil impact asupra diagnosticului bolilor rare

Una dintre cele mai importante aplicații anticipate este diagnosticul bolilor genetice rare, în special în cazurile în care testarea genomică standard nu identifică o cauză.

Chiar și după secvențierea exomului sau a întregului genom, există pacienți pentru care etiologia genetică rămâne necunoscută. Unele variante patogene pot fi localizate în regiuni dificil de secvențiat sau interpretat, iar anumite variante structurale complexe, expansiuni repetitive sau modificări ale numărului de copii pot fi mai greu de detectat prin metodele convenționale. Accesul la genomuri individuale mai complete ar putea reduce o parte din această provocare , prin extinderea analizei către regiuni care până acum erau insuficient caracterizate.

HG002 are și rolul de standard de referință în genomică. Laboratoarele și dezvoltatorii de tehnologii de secvențiere îl pot utiliza pentru a evalua cât de corect detectează platformele lor diferitele tipuri de variante genetice. Programul Genome in a Bottle, coordonat de NIST, dezvoltă astfel de materiale și seturi de date de referință pentru validarea tehnologiilor genomice și pentru sprijinirea utilizării lor clinice.

Extinderea benchmark-ului către regiunile complexe ale genomului permite evaluarea performanței inclusiv în zonele unde analiza genomică a avut până acum cele mai mari limitări.

Posibile aplicații în cancer și boli cardiovasculare

Impactul potențial nu se limitează la bolile monogenice. În oncologie, variantele germinale din gene precum BRCA1 și BRCA2 sunt deja utilizate pentru estimarea riscului de cancer și pentru stabilirea unor strategii individualizate de prevenție și monitorizare.

Pe termen lung, caracterizarea mai completă a genomului ar putea facilita identificarea și interpretarea unor variante relevante pentru mai multe tipuri de cancer. Aplicații similare pot exista și în bolile cardiovasculare, afecțiunile neurologice și bolile imune, unde susceptibilitatea este influențată de interacțiuni complexe între numeroase variante genetice și factori de mediu.

Un alt domeniu cu potențial este utilizarea inteligenței artificiale în genomică. Modelele antrenate pe genomuri mai complete ar putea caracteriza mai bine relația dintre secvența ADN și funcția biologică și ar putea contribui la predicția impactului variantelor genetice.

Secvențierea genomului complet devine tot mai accesibilă

Progresele tehnologice au fost însoțite de o reducere majoră a costurilor. Human Genome Project, finalizat în 2003, a presupus investiții de ordinul miliardelor de dolari. În prezent, potrivit Johns Hopkins University, obținerea unui genom mult mai complet și mai precis poate costa aproximativ 5.000 de dolari.

Pe termen lung, autorii consideră posibilă secvențierea genomului complet încă de la începutul vieții și integrarea informațiilor rezultate în dosarul medical electronic, astfel încât datele să poată fi reinterpretate pe măsură ce apar noi informații privind semnificația variantelor genetice.

Utilizarea pe scară largă presupune însă mai mult decât capacitatea tehnică de secvențiere. Interpretarea clinică, protecția datelor genomice, standardizarea analizelor, reprezentarea diversității populaționale și demonstrarea utilității clinice rămân condiții esențiale pentru integrarea genomurilor complete în practica medicală.

Rezultatele T2T Consortium reprezintă un pas important către caracterizarea mai completă a genomului individual, inclusiv a regiunilor dificil de analizat și a diferențelor dintre cele două haplotipuri. Dezvoltarea acestor tehnologii ar putea îmbunătăți precizia diagnosticului genetic și interpretarea variantelor și ar putea extinde, în timp, aplicațiile medicinei genomice și de precizie.

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

FDA a aprobat vaccinul pe 5 august 2026, după ce, în luna iunie, membrii Vaccines and Related Biological Products Advisory Committee (VRBPAC) au votat în unanimitate în favoarea unui raport beneficiu-risc favorabil atât pentru adulții cu vârsta între 50 și 64 de ani, cât și pentru cei de cel puțin 65 de ani.

Există însă o diferență importantă între cele două grupe de vârstă. Pentru persoanele între 50 și 64 de ani, aprobarea se bazează pe demonstrarea directă a eficacității vaccinului împotriva gripei confirmate prin RT-PCR. Pentru adulții de 65 de ani și peste, indicația a fost acordată prin procedura de aprobare accelerată, pe baza răspunsului imun generat de vaccin. Menținerea acestei indicații va depinde de confirmarea beneficiului clinic într-un studiu post-autorizare.

mFLUSIVA a redus numărul cazurilor de gripă comparativ cu un vaccin antigripal standard

Unul dintre studiile care au stat la baza evaluării mFLUSIVA a fost un studiu clinic de fază III, randomizat și controlat activ, care a inclus 40.805 adulți cu vârsta de cel puțin 50 de ani din 11 țări. Vaccinul ARNm a fost comparat cu vaccinuri antigripale autorizate cu doză standard.

Rezultatele studiului au fost publicate în The New England Journal of Medicine. În analiza per-protocol au fost incluși peste 40.000 de participanți. Gripă confirmată prin RT-PCR, care îndeplinea definiția stabilită prin protocol pentru boala de tip gripal, a fost identificată la 2% dintre persoanele care au primit mRNA-1010 și la 2,8% dintre cele care au primit vaccinul comparator cu doză standard.

Această diferență a corespuns unei eficacități vaccinale relative de 26,6% pentru mRNA-1010 comparativ cu vaccinurile antigripale standard (interval de încredere 95%: 16,7%-35,4%). Studiul a îndeplinit criteriile prespecificate atât pentru non-inferioritate, cât și pentru superioritate.

Eficacitatea relativă nu trebuie interpretată ca o eficacitate absolută de 26,6% împotriva gripei. Indicatorul arată că, în comparație cu persoanele deja vaccinate cu un vaccin antigripal standard, cei care au primit mRNA-1010 au prezentat un risc suplimentar redus de a dezvolta gripă confirmată în laborator.

Rezultatele sunt relevante deoarece vaccinul nu a fost comparat cu placebo, ci cu vaccinuri antigripale deja utilizate în practica medicală. Prin urmare, studiul a evaluat dacă noua tehnologie poate oferi un avantaj față de o măsură preventivă existentă.

Pentru persoanele de peste 65 de ani, aprobarea este condiționată de confirmarea beneficiului clinic

În cazul adulților de cel puțin 65 de ani, FDA a utilizat o altă categorie de dovezi. Un studiu randomizat, controlat activ, a comparat răspunsul imun produs de mRNA-1010 cu cel obținut după administrarea unui vaccin antigripal inactivat cu doză mare, categorie de vaccinuri utilizată pentru a genera un răspuns imun mai puternic la vârstnici.

Datele de imunogenicitate au susținut aprobarea accelerată a mFLUSIVA în această grupă de vârstă. În paralel, analiza descriptivă a studiului mai mare de fază III a furnizat informații suplimentare privind eficacitatea la vârstnici. FDA precizează însă explicit că aprobarea pentru persoanele de 65 de ani și peste este bazată pe răspunsul imun și că beneficiul clinic trebuie confirmat ulterior.

Moderna va trebui astfel să desfășoare un studiu postmarketing pentru a verifica dacă avantajul imunologic se traduce în reducerea bolii în condiții reale de utilizare. Această distincție este importantă mai ales în cazul persoanelor vârstnice, la care răspunsul imun la vaccinare poate fi mai redus, iar riscul de complicații ale gripei este mai mare.

Cum funcționează vaccinul ARNm împotriva gripei?

mFLUSIVA utilizează aceeași strategie generală care a făcut cunoscute vaccinurile ARNm în timpul pandemiei COVID-19, dar este conceput pentru antigene ale virusurilor gripale.

În loc să conțină virus gripal inactivat sau proteine virale produse prin alte tehnologii, vaccinul furnizează molecule de ARN mesager care oferă temporar celulelor instrucțiunile necesare pentru producerea unor antigene gripale. Sistemul imun recunoaște aceste proteine și generează un răspuns care poate fi mobilizat ulterior în cazul expunerii la virusul gripal.

Vaccinul aprobat este trivalent, fiind conceput pentru a induce răspunsuri împotriva tulpinilor de gripă A și B incluse în compoziția sezonieră.

Una dintre caracteristicile importante ale platformei ARNm este posibilitatea de a modifica relativ rapid secvențele codificate de vaccin. Această flexibilitate este relevantă pentru gripă, deoarece compoziția vaccinurilor trebuie actualizată periodic pentru a corespunde cât mai bine virusurilor anticipate să circule într-un anumit sezon.

Profil de siguranță acceptabil, dar cu reactogenitate mai mare

În programul clinic de fază III nu au fost identificate noi semnale de siguranță, iar Moderna descrie profilul general drept compatibil cu cel observat anterior pentru mRNA-1010.

În studiul de eficacitate, reacțiile locale și sistemice solicitate au fost mai frecvente după mRNA-1010 decât după vaccinul antigripal cu doză standard, majoritatea fiind însă ușoare sau moderate și tranzitorii.

Cele mai frecvente reacții asociate vaccinării cu mFLUSIVA includ durerea la locul administrării, oboseala, cefaleea și durerile musculare. Vaccinarea nu garantează protecția împotriva tuturor cazurilor de gripă, iar mFLUSIVA este contraindicat persoanelor care au prezentat o reacție alergică severă la o doză anterioară sau la una dintre componentele vaccinului.

Tehnologia ARNm intră într-o nouă etapă

Aprobarea mFLUSIVA este relevantă și dincolo de introducerea unui nou vaccin sezonier. Este prima dată când FDA aprobă un vaccin ARNm împotriva gripei, extinzând utilizarea clinică a platformei către un virus pentru care vaccinurile trebuie adaptate periodic la tulpinile aflate în circulație.

mFLUSIVA devine al cincilea produs Moderna aprobat la nivel global și al patrulea autorizat de FDA. Compania intenționează să îl introducă pe piața din Statele Unite în timp pentru sezonul virusurilor respiratorii 2026-2027, alături de vaccinurile sale împotriva COVID-19 și VSR.

În același timp, mRNA-1010 este în evaluare de către autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană, Canada și Australia, iar Moderna intenționează să depună dosare și în alte țări în cursul anului 2026.

Aprobarea oferă astfel o primă validare de reglementare pentru utilizarea tehnologiei ARNm în vaccinarea sezonieră împotriva gripei. Dincolo de performanța mFLUSIVA într-un singur sezon, următoarele date vor arăta dacă flexibilitatea platformei poate permite o adaptare mai rapidă la modificările virusurilor gripale și, în cele din urmă, o protecție mai bună în mai multe sezoane consecutive.

Citește și

Cum funcționează tehnologia ARN mesager folosită în vaccinurile COVID-19?

Inteligența artificială generativă a fost utilizată pentru sprijin în redactare. Articolul a fost verificat, editat și aprobat de echipa Raportul de Gardă, care își asumă responsabilitatea editorială pentru conținut.

Statinele reprezintă una dintre principalele terapii utilizate pentru reducerea colesterolului și prevenirea infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral. Cu toate acestea, simptomele musculare, precum mialga, slăbiciunea și scăderea capacității de efort, pot determina unii pacienți să reducă doza sau să întrerupă tratamentul. Simptomele musculare asociate statinelor pot apărea la aproximativ 7–29% dintre utilizatori, în timp ce formele severe de miotoxicitate, precum rabdomioliza, sunt rare, însă mecanismele biologice care stau la baza acestor simptome nu sunt complet elucidate.

Experimentele realizate atât pe celule musculare și modele animale au arătat că statinele pot modifica modul în care miocitele produc energie. Această perturbare metabolică este asociată cu reducerea prenilării proteinelor, un proces necesar pentru funcționarea normală a mai multor proteine celulare. Consecința este activarea unei componente a sistemului imun implicată în răspunsul inflamator, cum ar fi inflamzomul NLRP3.

Blocarea acestei căi a redus afectarea musculară în modelele experimentale, sugerând că inflamazomul NLRP3 ar putea reprezenta o țintă pentru prevenirea miopatiei asociate statinelor. În cadrul studiului afost identificată și o legătură cu calea de semnalizare YAP, implicată în menținerea structurii și funcției musculare.

„Unul dintre cele mai interesante rezultate ale studiului este că mecanismul care determină efectele adverse musculare pare să fie separat de mecanismul prin care statinele reduc colesterolul. Acest lucru sugerează că, într-o zi, ar putea fi posibilă țintirea efectelor adverse fără a interfera cu beneficiile cardiovasculare care fac statinele atât de valoroase”, a declarat Jonathan Schertzer, profesor în cadrul Universității McMasters, într-un articol publicat în Science Daily.

Rezultatele oferă astfel o posibilă explicație pentru diferențele de tolerabilitate observate între pacienții tratați cu statine și sugerează că un status inflamator preexistent ar putea favoriza apariția afectării musculare. Identificarea unor căi mediate atât imun, cât și metabolic implicate în acest proces ar putea permite dezvoltarea unor tratamente adjuvante care să reducă miopatia, menținând efectul hipolipemiant și protecția cardiovasculară.

Totuși, rezultatele sunt preclinice și au fost obținute în principal pe modele celulare și animale. Prin urmare, este necesară confirmarea mecanismului la pacienții tratați cu statine și evaluarea unor strategii capabile să inhibe această cale fără a compromite efectul cardiovascular al medicamentelor.

În concluzie, studiul identifică o legătură între perturbarea metabolismului muscular, activarea inflamazomului NLRP3 și dezvoltarea miopatiei asociate statinelor. Descoperirea unei căi distincte de mecanismul hipocolesterolemiant deschide perspectiva unor intervenții care ar putea preveni efectele musculare și îmbunătăți tolerabilitatea statinelor, contribuind astfel la menținerea tratamentului cardiovascular pe termen lung.

Citește și:

• Statinele în prevenția cardiovasculară: decizia de tratament ar trebui să includă și factorii suplimentari de risc, nu doar colesterolul
• Medicina personalizată în cardiomiopatiile ereditare: tratamentul ar putea fi adaptat variantei genetice
• #ESCCongress2022. Administrarea terapiei hipolipemiante, antiagregante și antihipertensive într-o singură pastilă reduce cu 33% mortalitatea post-infarct miocardic

Acest material a fost realizat cu sprijinul inteligenței artificiale și revizuit editorial de echipa Raportuldegardă.ro.