Industria de ocupare a timpului medicului




Vestitorii primăverii au apărut pe Facebook, după doi ani în care s-au adăpat online de la izvorul științei medicale. Hotelurile, muzeele, ba chiar și pensiunile mai răsărite și saloanele unor restaurante răsună, de vreo două săptămâni, nu de manele, ci de știința medicală depozitată bine timp de 2 ani, pentru a fi eliberată acum în întâlniri “face to face” care arată a adevărate petreceri de sfârșit al pandemiei. Nu am văzut încă și momentul epic al măștilor aruncate pe spate, ca buchetul miresei la finalul nunții. E mai sigur așa, cine știe la cine ar ajunge măștile, nu?

După panica din primele săptămâni ale pandemiei, când întrebarea era cu ce înlocuim întâlnirile științifice fața în față (se știe că știința medicală este înțeleasă, însușită și aplicată numai dacă se transmite, aidoma baladelor populare, din om în om, până devine operă colectivă), a venit și răspunsul evident: cu întâlniri online. Numai că translatarea în online s-a făcut ca la noi: un eveniment care dura 3 zile (dar al cărui conținut relevant putea fi comprimat în 5 ore sau putea fi găsit în 3 pagini de Medscape și RaportuldeGardă) a durat o săptămână, în online.

abonare

Dar stai, că noi putem mai bine, s-a auzit din alt colț al universului organizatorilor de evenimente: al nostru e mai mare, va dura 12 zile, la rând. Și așa a fost, aproape două săptămâni. După care, în cor, s-a decretat oboseala dată de statul pe scaun, în fața laptopului, în pijamale (partea de jos) și cravata (partea de sus, în bătaia webcam-ului), urmărind aceste evenimente de real interes educațional medical.

Nu a contat nici că platformele digitale mari au venit în ajutor lansând filtre care, de exemplu, îți ofereau un machiaj digital numai bun pentru a șterge urmele trezirii din somn cu 30 de minute înainte; ba parcă te și întinereau puțin, tot-tot să te simți confortabil în fața ecranului. Nimic, decizia fusese luată – vrem din nou la conferințele noastre.

Industria de ocupare a timpului medicului și-a dat probabil doctoratul, în contextul pandemiei, iar acum este în faza de post-doc, odată cu “revenirea la normal”.

Da, problema reală a acestor tipuri de evenimente este că ocupă un timp care ar putea fi utilizat altfel, poate chiar pentru a învăța cu adevărat despre inovațiile recente din diversele arii terapeutice.

Una dintre zilele pe care aș introduce-o fără ezitare printre cele mai torturante pe care le-am trăit a fost aceea în care am intrat în sala unui astfel de eveniment, să fie mai bine de zece ani de atunci, alături de unii dintre speakerii unei sesiuni, cu 30 de minute înainte de a începe. Ne-am așezat pe primul rând, în mijloc – un rând lung, de genul celor din cinematografele de altădată, după care am verificat agenda: evenimentul era întârziat cu aproximativ o oră și jumătate. Din politețe, dar și din jena de a ridica din nou în picioare vreo 40 de oameni pentru a putea ieși, am decis să rămânem. Și să urmărim o lecție de istorie îndepărtată a medicinei prezentată ca “update” (la acea vreme, bag seama că termenul “inovație” nu prinsese încă). Cunoștințele din cărțile albe scrise la mașina de scris, de pe care învățasem în facultate la începutul anilor 2000, la rându-le blocate în proiectul educațional, erau de-a dreptul avangardiste față de ceea ce mi se derula prin fața ochilor, pe ecran, scris cu corp mic, ca să intre 60 de rânduri de text pe un slide. Mă așteptam ca, de undeva de după draperiile grele martore ale altor evenimente de teatru absurd la propriu, să apară însuși Hipocrate, să îi ia microfonul vorbitorului și să îi amintească prima parte a Jurământului: Primum non nocere.

Răul pe care-l fac aceste festivaluri fără burgeri, dar cu DJ Știetot suferind de logoree, este că setează standarde greu de pus la încercare și zaharisesc dogme medicale teribile.

Numai în ultimele zile am aflat două informații care spulberă dogme medicale mai mult sau mai puțin vechi. Prima, provenind dintr-un studiu publicat în The Lancet, afirmă că scăderea cantității de sare nu se asociază neapărat și cu un mai bun control al insuficienței cardiace, o concluzie care pune la îndoială prima dintre recomandările referitoare la schimbarea stilului de viață al unui pacient cu insuficiență cardiacă. În același timp, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva alți factori sunt mai importanți și poate ar fi momentul să nu mai privim insuficiența cardiacă drept o singură entitate, ci să o abordăm aplicând principiile medicinei personalizate.

A doua informație pune la îndoială o dogmă de dată recentă, mai puțin de 5 ani, care spune că soluțiile bazate pe inteligența artificială nu pot înlocui medicul, ci trebuie utilizate de către medic, pentru binele pacientului. Numai că, în urmă cu câteva zile, a fost autorizată în UE o soluție autonomă de evaluare a radiografiilor, bazată pe AI, care îi poate comunica direct unei persoane că imagistica este normală, fără intermedierea medicului. În cazul în care soluția identifică imagini patogenice sugestive, va alerta medicul și de aici va urma cursul pe care-l știm.

Sunt doar două exemple din ultima săptămână, mărturii despre amplitudinea și viteza cu care ni se schimbă și medicina, și viața. Procesul de învățare în sănătate (ca bază a implementării rapide) trebuie și el schimbat radical; pur și simplu nu ne mai putem permite să așteptăm să luăm lumina de la aceiași oameni care au devenit importanți doar pentru că au știut cum să ne țină în beznă.

Dr. Marius Geantă
Despre oameni, viață, știință și inovație.

Mă puteți urmări și pe:

Citește și: