Legați la ochi și cu dopuri în urechi (mirosul și gustul erau afectate oricum)
Henry Ford spunea că a avea caracter înseamnă să faci lucrurile bine atunci când nu te vede nimeni. Urăsc citatele, dar îmi plac oamenii spirituali, deștepți, capabili să pună în fraze simple idei valoroase. De o lună de zile, RaportuldeGardă și Centrul pentru Inovație în Medicină, alături de Știința360 și Radio România Cultural, dau dovadă de caracter, scriind și vorbind în continuare despre pandemia Covid-19, în condițiile în care tema pare că nu mai interesează aproape pe nimeni și, implicit, aproape nimeni nu ne vede. Efortul, aș spune.
Să nu ne alintăm totuși. Ne facem treaba, nu ne trebuie premii pentru asta. A-ți face treaba în condițiile pandemiei, ca parte din sistemul de sănătate, diferă de tot ce știam înainte. Așa cum ne-a spus la Conferința de Medicina Personalizată 2021 doamna profesor Angela Brand, “sănătatea publică este o datorie a tuturor celor care lucrează în domeniu”, iar în acest moment asistăm la “renașterea sănătății publice”.
Mulți au înțeles asta și au acționat în consecință, alții au confirmat încă odată limitele umane și profesionale. Se întâmplă, oameni suntem cu toții.
Deși cam peste tot tentația a fost de a centraliza totul, de la achiziții la comunicare, pentru că așa scrie în manualele de medicină de catastrofă inspirate din pandemia de acum un secol, realitatea ne-a demonstrat că pandemia a fost și va fi în continuare un extraordinar catalizator pentru energiile unor oameni care își faceau oricum treaba acolo unde erau, dar în acest context am aflat cu toții despre ei și munca lor aparent lipsită de importanță. Aceasta este renașterea sănătății publice, cu oameni, idei și inițiative din afara zonei de confort, a zonei traditionale. Nu ii voi enumera, îi cunoașteți pe mulți dintre cei care au contribuit major, nu doar din secțiile de infecțioase și ATI, la lupta împotriva pandemiei.
O luptă care s-a dus și se duce (dar acum puțini mai vedem) în primul rând la nivelul societății, nu la nivelul sistemului de sănătate sau la nivelul decizional din sănătate. Cine nu a înțeles încă asta va fi suspect de exoftalmie acută atunci când vor fi anunțate noile variante ale virusului și noile valuri pandemice și va spune, în apărarea sa, că din nou am fost luați prin surprindere de un virus care oricum ne-a surprins de când a aparut, în China. Deci de ce ar înceta să ne surprindă, nu?
Am devenit aproape alergic în ultimii 10 ani ascultând speech-uri despre medicina bazată pe valoare și dovezi sau despre Big Data și transformare digitală, din partea unor oameni care în primii doi ani ai pandemiei au avut instrumentele necesare pentru a pune aceste concepte în practică și pentru a dezvolta sisteme de luare a deciziilor bazate pe date și pe analiza continuă a multiplelor tipuri de date. Speech-ul a devenit gargară, iar deciziile s-au luat cu ochii legați și dopuri în urechi (gustul și mirosul erau oricum afectate de SARS-CoV-2).
Dar, cu toate acestea, am călărit cumva, ca surferii la început de carieră, primele 5 sau 6 valuri pandemice, și dacă nu ne-am uita în spate (putem oare chiar face asta?) la milioanele de oameni victime directe sau indirecte ale pandemiei, am putea spune că am scos-o la capăt, ce atâtea discuții. Ne-am fofilat ca niciodată, am înfrânt la întotdeauna.
Ar mai fi o șansă totuși, în lipsa interesului, a datelor și a analizelor în profunzime. Să căutăm adânc în interiorul nostru, pâna dăm de empatie, să ne cerem scuze că am ignorat-o mult prea des, și să o rugăm sa ne deschidă calea către probabil ultima noastră șansă de a nu face totul praf: intuiția.
Mă puteți urmări și pe:
Citește și:
- Capul la cutie! Dacă se răstoarnă vagonul istoriei?
- Pandemia actuală ne-a luat prin surprindere. Așa va fi și cu următorea?
- Omul care a închis ușa