ÎNREGISTREAZĂ-TE. ICPerMed, Consorțiul Internațional pentru Medicina Personalizată, organizează primul curs dedicat comunicării personalizate

  • Health literacy



Medicina personalizată reunește o gamă largă de domenii științifice și este definită ca: „… un model medical care folosește caracterizarea fenotipurilor și genotipurilor persoanelor (de exemplu, profilare moleculară, imagistică medicală, date despre stilul de viață, date despre mediul fizic și social, date despre atitudinile, percepțiile și comportamentul individual) pentru elaborarea strategiei terapeutice potrivite pentru persoana potrivită la momentul potrivit și/sau pentru a determina predispoziția la o boală și/sau pentru a oferi în timp util o prevenție specifică”. Pe scurt, „tratamentul potrivit, pentru cetățeanul potrivit, la momentul potrivit”.

Astfel, comunicarea personalizată ar putea fi definită ca „mesajul potrivit pentru cetățeanul potrivit la momentul potrivit”. Link pentru înregistrare.

abonare

Cursul „Comunicare personalizată a medicinei personalizate” va oferi profesioniștilor din domeniul sănătății și cercetătorilor interesați de medicina personalizată oportunitatea de a învăța noi abilități pentru a comunica într-un mod mai personalizat, mai ales în mediul informațional aglomerat, marcat de raportări științifice incomplete, știri false, conspirații, infodemie și dezinformare. Cursul a fost inițiat de Centrul pentru Inovație în Medicină, ca parte din Consorțiul Internațional pentru Medicina Personalizată. Mai multe detalii și Agenda.

Veți avea ocazia să învățați de la (în ordinea sesiunilor):

  • Profesor Angela Brand, Maastricht University, directorul Centrului European pentru Genomică în Sănătate Publică
  • Profesor Alina Bârgăoanu, SNSPA, expert al Comisiei Europene în domeniul dezinformare și știri false
  • Dr. Marius Geantă, președinte Centrul pentru Inovație în Medicină, coordonatorul grupului de lucru dedicat educației din ICPerMed
  • Profesor Mandana Hasanzad, membru al grupului de lucru dedicat educației din ICPerMed
  • Profesor Christine Chomienne, vicepreședinte al primului Consiliu al Misiunii pentru Cancer
  • Profesor Mark Lawler, profesor de sănătate digitală (Digital Health), Universitatea Queen, Belfast
  • Reprezentanți ai organizațiilor de pacienți europene

Celor interesați, vă reamintim că Raportuldegardă.ro, prima platformă de comunicare a inovației în sănătate din România, a luat naștere odată cu prima generație de comunicatori în domeniul sănătății care au absolvit InoMedia Academy în 2017: Cursul “Comunicarea Inovației, Inovație în Comunicare”, organizat de Centrul pentru Inovație în Medicină la București. Alte trei serii de curs au urmat.

Citește și: