Ponderas Academic Hospital a lansat primul program integrat de chirurgie minim invazivă și robotică, bazat pe roboții daVinci Xi

  • Acces la inovație
  • Medicina digitală



Ponderas Academic Hospital a lansat miercuri primul Program Integrat de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică din România. Proiectul, o premieră în sistemul medical privat din România, are la bază doi roboți chirurgicali de ultimă generație daVinci Xi, meniți să augmenteze prestația chirurgicală a medicului.

Unul dintre roboții daVinci Xi este instalat în blocului operator al spitalului Ponderas și este deja folosit de chirurgi pentru a efectua operațiile dificile, în special cele din sfera urologică. Un alt robot se află în Institutul de Instruire Chirurgicală al spitalului, unde este folosit pentru instruirea noilor medici specialiști în chirurgie minim invazivă și pentru antrenarea continuă a celor deja inițiați

abonare

„În cadrul Programului Integrat de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică din România, daVinci Xi este pus în mâinile unei echipe de profesioniști cu peste 30.000 de operații minim invazive și peste 1000 de intervenții chirurgicale robotice”, declară Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu – Director Medical Ponderas Academic Hospital

Chirurgia robotică permite efectuarea unor operații dificile și complexe, în special în zone anatomice înguste (de ex. pelvis sau loja timică), unde lezarea structurilor vitale poate duce la complicații cu impact major în calitatea vieții pacientului.

În videoclipul care urmează, Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu, Director Medical la Ponderas Academic Hospital, explică avantajele aduse de tehnologia da Vinci Xi în sala de operație:

DaVinci XI este un sistem computerizat, interpus între chirurg și pacient, menit să augmenteze prestația chirurgicală a medicului, aducând importante beneficii pacientului prin reducerea complicațiilor și a timpului de refacere.

Față de generațiile anterioare, daVinci Xi aduce beneficii tehnologice superioare. Alături de vederea 3D și HD, care poate fi mărită de peste 10 ori, deține patru brațe multifuncționale, inteligente, la care se atașează instrumente cu potențial de rotire 540 de grade, în 7 direcții. Robotul permite repoziționarea mesei de operație în timpul procedurii precum și rotirea sistemului 360 de grade în jurul pacientului; toate aceste îmbunătățiri susțin extinderea fără precedent a gamei de aplicabilitate a acestei tehnologii.

Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu, Director Medical Ponderas Academic Hospital

„Da Vinci Xi permite abordarea unor zone diferite, cu implicații complexe în chirurgia oncologică, urologie, chirurgia herniilor incizionale, bariatrie, pediatrie, ginecologie, chirurgie toracică, endocrină sau ORL. Minim-invaziv trebuie să fie standardul chirurgiei, nu în viitor, ci astăzi!” – Prof. Asoc. Dr. Cătălin Copăescu

DaVinci asigură mișcări sigure și precise, scalând mișcările chirurgului și compensând  tremorul inerent al pacientului. În plus, chirurgul poate ajunge în spații anatomice înguste, închise sau greu abordabile prin chirurgia laparoscopică convențională sau deschisă.

„Cu daVinci Xi știu că atunci când intru în sala de operație, intră cea mai bună versiune a mea” – Dr. Mircea Onaca, Medic Primar Urolog

Un alt avantaj al sistemelor chirurgicale de ultimă generație este că reduc semnificativ curba de învățare pentru tinerii chirurgi. Folosind roboții și simulatoarele, medicii își pot antrena coordonarea, abilitățile de comunicare și lucrul în echipă. De asemenea, medicii aflați la începutul carierei pot urmări în timp real imagini amplificate cu zona operației pentru a învăța de la cei deja inițiați.

„Curba de învățare în chirurgia robotică este mai mică decât în cazul chirurgiei normale” – Prof. dr Irinel Popescu, Președintele Secției de Chirurgie Clinică și Experimentală, Ponderas Academic Hospital

Până în actest moment, Ponderas Academic Hospital a investit aproximativ 3 milioane de euro pentru Programul Integrat de Chirurgie Minim Invazivă și Robotică. Suma include achiziția sistemelor chirurgicale daVinci Xi și a întregului echipament necesar utilizării lor multidisciplinare și instruirii continue în aceste tehnici.

Articole recomandate:

200 de români au beneficiat deja de intervenții cu angiograful de ultimă generație Philips Azurion 7, la Spitalul Sanador

Nanoroboții moleculari – cum arată viitorul dezvoltării medicamentelor și al biotehnologiei

GammaCore – dispozitivul non-invaziv aprobat de FDA pentru tratarea migrenelor la adulți