STUDIU. Diureticul poate fi oprit în siguranță la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică stabilă

  • Cardiologie



Pacienților cu insuficiență cardiacă (IC) le sunt prescrise multe medicamente pentru controlul acesteia și a comorbidităților. Studiul ReBIC-1, prezentat în cadrul congresului Societății Europene de Cardiologie, Heart Failure 2019, arată că la pacienții cu simptome ușoare, controlați, schema de tratament poate fi simplificată prin oprirea în siguranță a diureticelor, ușurând astfel aderența pentru celelalte medicamente necesare.

Pacienții nu necesită urmărire suplimentară, dar trebuie, ca orice pacient cu IC să fie educați să apeleze la ajutor medical dacă au dispnee, edeme sau cresc brusc în greutate- toate semne ale retenției hidrice.

abonare

Studiul multicentric ReBIC-1 a examinat siguranța și tolerabilitatea opririi utilizării furosemidului la pacienții din ambulatoriu, cu IC cronică stabilă. Criteriile de includere în studiu au fost:

  • Clasa funcțională NYHA I sau II (fără simptome sau simptome ușoare);
  • Fracția de ejecție a ventriculului stâng scăzută (<45%);
  • Fără internări legate de IC în ultimele 6 luni;
  • Folosirea de furosemid în doză mică (40-80 mg/zi) pentru cel puțin 6 luni.

Un total de 188 de pacienți au fost împărțiți aleator în două grupuri, unul în care furosemid a fost înlocuit cu placebo, iar celălalt în care a fost menținut tratamentul cu furosemid. După o perioadă de urmărire de 90 de zile nu a existat o diferență între cele două grupuri în ceea ce privește dispneea.

„Rezultatele arată că pacienții cu IC stabilă care opresc diureticul nu prezintă dispnee mai severă față de cei care îl continuă și nici nu crește reutilizarea diureticelor- aproape 20% din pacienților celor două grupuri au necesitat suplimentarea cu diuretic, probabil pentru controlul simptomelor”- autorul Dr Andréia Biolo, Universitatea Federală din Rio Grande do Sul, Brazilia.

Diureticele sunt prescrise pentru ușurarea simptomatologiei pacienților cu IC. Aceasta acționează prin scăderea excesului hidric, care stă la baza dispneei, tusei, edemelor și creșterii în greutate. O dată cu remiterea simptomatologiei, pacienții primesc o doză mică de menținere. Studii observaționale au arătat că folosirea pe termen lung a diureticelor este asociată cu un prognostic mai sever.

Mecanismele fiziopatologice ale insuficienței cardiace, hipertrofice (stânga) și dilative (dreapta). Sursa foto: Central Georgia Heart Center

Citește și: