STUDIU. Noile tipuri de antiinflamatoare steroidiene ar putea avea mai puține efecte secundare. Mecanismele de acțiune ale cortizonului, elucidate
Un studiu recent publicat în revista Nature aduce noi informații asupra modului în care cortizonul inhibă inflamația, oferind perspective pentru dezvoltarea de agenți antiinflamatori cu efecte secundare mai puțin severe.
Derivatele sintetice ale glucocorticoizilor sunt dezvoltate pentru reducerea inflamației și sunt utilizate pentru tratamentul multor boli inflamatorii mediate imun. Acestea sunt printre cele mai utilizate medicamente.
Cortizonul, alături de alți glucocorticoizi sunt recunoscuți pentru eficacitatea lor în reducerea reacțiilor imune excesive. Cu toate acestea, până în prezent, mecanismele exacte prin care acționează nu au fost pe deplin înțelese. Echipa de cercetători de la Charité – Universitätsmedizin Berlin și Uniklinikum Erlangen a investigat potențialele mecanisme în detaliu, dezvăluind că glucocorticoizii pot reprograma metabolismul celulelor imune, activând astfel mecanismele naturale de blocare a inflamației. Aceste descoperiri pot duce la dezvoltarea unor agenți antiinflamatori cu mai puține efecte adverse.
În căutarea unor alternative mai sigure, echipa de cercetători a condus un studiu detaliat asupra modului exact în care glucocorticoizii acționează asupra sistemului imunitar. Ei au descoperit că acesta nu influențează doar expresia genelor în celulele imune, ci au și un efect semnificativ asupra metabolismului celular, în special la nivelul mitocondriilor, deținând un rol major în inversarea schimbărilor inițiate de către stimulii inflamatori. Această reprogramare a metabolismului celular este crucială pentru efectele antiinflamatorii ale glucocorticoizilor. Observațiile lor au arătat că, atunci când macrofagele sunt activate pentru a lupta împotriva unui patogen, mitocondriile își schimbă funcția, producând substanțele necesare pentru a combate agentul extern. Glucocorticoizii inversează această reacție, contribuind la calmarea inflamației și la restabilirea echilibrului în organism.
În cadrul studiului, cercetătorii s-au concentrat în special pe macrofage, celulele imune responsabile de eliminarea particulelor externe din organism. Aceste celule joacă un rol esențial în apariția bolilor inflamatorii. Un aspect interesant al studiului a fost rolul itaconatului, o moleculă mică cu proprietăți antiinflamatorii, produsă de macrofage în timpul reacțiilor inflamatorii. Itaconatul este produs precoce de către macrofagele activate, însă este util în inflamația pe termen scurt. Glucocorticoizii au demonstrat că își exercită efectul antiinflamator prin stimularea producției de itaconat în celulele imune, interferând și cu producția citokinelor proinflamatorii și restabilind astfel echilibrul în răspunsul inflamator cronic.
”Atunci când există un stimul inflamator persistent, scăderea producției de itaconat reprezintă o problemă, deoarece atunci nu mai există o ”frână” a sistemului imun, chiar dacă acesta funcționează la capacitate maximă, ducând eventual la inflamație cronică. Aici intervin glucocorticoizii. Prin reprogramarea funcției mitocondriale, aceștia intensifică formarea de itaconat în macrofage, restabilindu-i efectul antiinflamator”, a explicat Dr. Jean-Philippe Auger, om de știință în cadrul Uniklinikum Erlangem, autorul principal al studiului, într-un articol publicat în Charité.
Cortizolul și cortizonul sunt hormoni steroizi produși în glanda suprarenală. Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, este esențial pentru reglarea metabolismului, controlul nivelului zahărului din sânge, reducerea inflamației. Acesta e forma biologic activ, influențând diverse sisteme ale corpului, inclusiv sistemul imunitar și cel cardiovascular, și ajută corpul să răspundă la stres.
Cortizonul este un metabolit al cortizolului, produs prin acțiunea unei enzime și este considerat biologic inactiv până când este convertit înapoi în cortizol în ficat. Formele sintetice ale ambelor hormoni sunt utilizate în medicină pentru diverse aplicații. În plus față de rolul său în metabolismul zahărului și al grăsimilor, cortizonul influențează și o serie de alți parametri fiziologici, cum ar fi tensiunea arterială, ritmul cardiac și respirator. La doze mai mari secreția acestuia duce la inhibarea activității sistemului imunitar, fiind util în tratamentul unor boli inflamatorii și autoimune. Cu toate acestea, efectele secundare ale cortizonului, precum hipertensiunea arterială, osteoporoza, diabetul și creșterea în greutate, limitează utilizarea sa pe termen lung.
Itaconatul este un metabolit secretat de macrofage în răspunsurile imune, care are efecte imunomodulatorii puternice și care are proprietăți antiinflamatorii și antioxidante în cazul anumitor boli.
Cu toate acestea, deși itaconatul pare să fie cheia în înțelegerea mecanismelor antiinflamatorii, utilizarea sa ca medicament nu este fezabilă în prezent din cauza instabilității și reactivității sale ridicate. Prin urmare, cercetătorii își îndreaptă acum atenția către descoperirea de compuși sintetici care să reprogrameze metabolismul mitocondrial în celulele imune, având în același timp efecte secundare mai puțin severe.
În concluzie, acest studiu reprezintă un pas important în înțelegerea modului în care cortizonul și glucocorticoizii în general acționează asupra sistemului imunitar. Descoperirile lor ar putea deschide noi direcții pentru dezvoltarea de terapii antiinflamatorii mai sigure, cu mai puține efecte adverse.
Citește și:
- Pacienții cu cancer pulmonar și depresie severă prezintă biomarkeri de inflamație care se corelează cu supraviețuirea și răspunsul la imunoterapie
- Osilodrostat, prima terapie orală care blochează sinteza cortizolului în boala Cushing, aprobată de FDA
- STUDIU. Terapia celulară CAR-T, eficientă și sigură pentru 3 boli reumatice autoimune: lupus eritematos sistemic, sclerodermie și miozită