STUDIU. Aspirina ar putea crește eficacitatea imunoterapiilor folosite în oncologie

  • Health literacy



Aspirina diminuează inflamaţia prin mai multe mecanisme decât era cunoscut anterior, iar înţelegerea acestor procese poate contribui la creşterea eficacităţii imunoterapiilor pentru afecţiunile oncologice, dar şi la dezvoltarea de noi medicamente antiinflamatoare care ţintesc aceleaşi căi intracelulare, dar care au mai puţine efecte adverse. Acestea sunt rezultatele unui nou studiu, care au fost prezentate în cadrul Discover BMB, întâlnirea anuală a Societății Americane de Biochimie și Biologie Moleculară, care a avut loc în luna martie în Seattle.

Aspirina este un medicament antiinflamator non-steroidian, analgezic și antipiretic, reprezentând una dintre cele mai utilizate terapii la nivel mondial. Pentru a reduce riscul cardiovascular, milioane de persoane consumă zilnic aspirină. Acest medicament are o eficiență ridicată, însă utilizarea pe termen lung poate fi însoțită de reacții adverse, incluzând hemoragii și leziuni de organ. Deși aspirina este utilizată ca medicament din anii 1800, mecanismele de acțiune și țintele celulare nu au fost complet înţelese. Este recunoscut drept mecanism antiinflamator inhibarea ciclooxigenazei (COX) de către aspirină, enzimă care este implicată în producția de molecule inflamatorii.

abonare

Conform rezultatelor noului studiu, aspirina influenţează numeroase alte căi şi procese intracelulare, care contribuie la diminuarea inflamaţiei. Aspirina controlează factorii de transcripţie necesari pentru expresia citokinelor în timpul inflamaţiei, influenţează multe proteine cu rol inflamator, dar şi unele tipuri de ARN non-codant care au un rol critic în inflamaţie şi răspunsul imun. De asemenea, aspirina diminuează activarea macrofagelor.

Aspirina încetineşte degradarea triptofanului, prin inhibarea expresiei enzimelor care sunt implicate în metabolizarea acestui aminoacid, numite indolamin dioxigenaze (IDOs). Metabolismul triptofanului are un rol central în inflamaţie şi răspuns imun. Deoarece aspirina este un inhibitor al COX, ar putea exista o interacţiune între COX şi IDO1 în timpul inflamaţiei. Cunoaşterea acestui proces ar putea avea implicaţii terapeutice, deoarece IDO1 reprezintă una dintre ţintele imunoterapiilor. Astfel, inhibitorii COX ar putea modula axa COX-IDO1 în cursul inflamaţiei şi ar putea să contribuie la creşterea eficacităţii imunoterapiei. În prezent, are loc dezvoltarea şi studiul unor noi mici molecule care modulează axa COX-IDO1 pentru a explora potenţialul acestor descoperiri în imunomodulare şi imunoterapie.

Citeşte şi: