2017 este anul cu cele mai multe medicamente aprobate la nivel mondial

  • Acces la inovație
  • Medicina personalizată



În 2017 au fost aprobate mai multe noi medicamente decât în oricare alt an din ultimele două decenii. Pacienții cu boli rare și anumite subtipuri de cancer au acum mai multe opțiuni de tratament ca niciodată.

SUA este lider mondial în această privință, cu 46 de noi medicamente originale aprobate, un vârf care nu a mai fost atins de 21 de ani. Mai mult, aceste cifre nu iau în considerare noile terapii celulare și genice produse de companii precum Novartis, Gilead Sciences și Spark Therapeutics, care au fost aprobate ca o categorie diferită. Comisarul Scott Gottlieb, al agenției americane Food and Drug Administration, a catalogat aceste noi produse ca fiind „o schimbare de paradigmă în tratarea bolilor serioase”.

abonare
Numărul de medicamente aprobate de FDA de-a lungul timpului. Sursă: Reuters

De asemenea, măsurile luate de China pentru a eficientiza procesul de aprobare a medicamentelor au transformat-o în a doua cea mai mare piață medicală din lume, după SUA. Pe locul III se află Uniunea Europeană, care a crescut numărul de tratamente aprobate de la 81 la 92 – incluzând medicamente generice.

Cu toate acestea, 2017 a adus profituri mai mici pentru industria farma. Marii producători de medicamente au recuperat mai puțin din banii investiți în cercetare și dezvoltare ca urmare a competiției crescute și a succesului noilor companii biotehnologice. Compania de consultanță financiară Deloitte estimează încasările celor mai mari 12 companii farma la 3,2%, cel mai mic procent din ultimii 8 ani.

Situația actuală se datorează în parte faptului că multe dintre medicamentele aprobate în 2017 au vizat boli rare sau subtipuri de cancer. Acestea afectează categorii restrânse de populație, dar necesită sute de mii de dolari pentru a fi dezvoltate și produse. În plus, o parte însemnată din medicamentele aprobate în 2017 aveau deja un analog pe piață. Acest fenomen este benefic pentru pacienți, deoarece competiția pe piață duce la scăderea prețurilor medicamentelor, dar permite guvernelor să includă doar cele mai ieftine alternative pe lista de medicamente compensate.

În 2018, numărul de tratamente aprobate în SUA ar putea scădea din cauza faptului că unele medicamente programate pentru intrarea pe piață a în primele luni ale anului 2018 au fost aprobate în 2017. În ceea ce privește UE, aprobarea noilor medicamente ar putea suferi întârzieri din cauza mutării Agenției Europene a Medicamentului de la Londra la Amsterdam, ca urmare a Brexitului.

Alte articole relevante:

De două ori mai multe medicamente noi au fost compensate în 2017, comparativ cu 2015, în România

Studiu IQVIA: „Accesul pacienților români la medicamente inovatoare”

Studiu OMS: 1 din 10 medicamente vândute în țările cu venituri scăzute sau medii sunt falsificate sau de calitate slabă

OMS: Lista de medicamente esențiale 2017