Luna de conștientizare a cancerului colo-rectal. Inechități în UE în privința depistării precoce, a diagnosticului și a accesului la tratament

  • Health literacy



Campania European Colorectal Cancer Awareness Month (ECCAM) 2018, lansată de către EuropaColon, în cadrul Parlamentului European, marchează al 10-lea an de dezvoltare a acestei mișcări în scopul creșterii gradului de conștientizare a pacienților, medicilor, cât și a publicului larg în legătură cu cancerul colorectal.

„Astfel de evenimente sunt foarte importante pentru unirea pacienților, a medicilor și profesioniștilor din domeniul medical, a politicienilor și a mediei, în scopul reducerii numărului persoanelor afectate de cancerul colorectal” – afirmă Dr. Alfred Sant, organizatorul evenimentului.

Deși a trecut un deceniu de la lansarea primei astfel de campanii, se întrevede în continuare un lung drum până la obținerea rezultatelor dorite, mai ales în ceea ce privește implementarea programelor de screening în Uniunea Europeană, pentru acest tip de cancer.

abonare

Principalele probleme cu care EuropaColon se confruntă la momentul actual:

  • Existența unei nevoi crescute de tratament;
  • Pacienții implicați în Health Technology Assessment (HTA) trebuie să își întărească legăturile, să se asigure că formează o comunitate cu un scop, cu o perspectivă pe termen lung în legătură cu sănătatea și inovația;
  • Flexibilitatea prețurilor și nevoia de implementare a abordărilor creative în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la tratament;
  • Sistemul poate fi sustenabil numai printr-un screening îmbunătățit și o detecție precoce al cancerului colorectal.

Lieve Wierinck, speaker în cadrul acestui eveniment, a vorbit despre impactul pe care cancerul colorectal îl poate avea atât asupra trupului, cât și asupra psihicului pacientului:

„Bătălia prin care trec pacienții îi poate afecta la nivel psihic. Cel mai adesea este dificil să treci prin astfel de evenimente, motiv pentru care este mare nevoie de sprijin în această zonă” – Lieve Wierinck

Campania din anul 2017 a țintit atragerea atenției asupra inegalităților existente în diferite țări din Uniunea Europeană, în ceea ce privește diagnosticul, tratamentul și metodele de îngrijire a pacienților bolnavi de cancer colorectal.

#Time4Change

Cele patru misiuni pe care EuropaColon dorește să le ducă la bun sfârșit sunt:

  • Reducerea numărului de cetățeni europeni afectați de cancer colorectal;
  • Diagnosticarea cancerului colorectal în stadii incipiente;
  • Asigurarea accesului la tratament și îngrijire medicală pentru toți pacienții cu cancer colorectal din Europa;
  • Susținerea cercetărilor noi și inovative în ceea ce privește acest tip de cancer.

Încă din anul 2004, EuropaColon, cunoscută și drept „vocea comunității de pacienți cu cancer colorectal”, conduce campania de conștientizare a acestui tip de cancer, promovând diagnosticul timpuriu și cele mai bune tratamente pentru pacienții care au această boală. În anul 2008 a avut loc prima ediție a campaniei ECCAM.

Mai mult decât atât, în anul 2015, EuropaColon s-a alăturat în sprijinirea comunităților de pacienți bolnavi de diferite cancere digestive, nu doar cancer de colon.

Citește și: