Disfuncția cognitivă persistentă (brain fog): ce presupune și în ce patologii apare?

  • Health literacy



Termenul de „brain fog” (disfuncție cognitivă persistentă) a devenit tot mai comun pe perioada pandemiei, fiind unul dintre simptomele caracteristice sindromului post-COVID-19. Deși dificil de descris de unii pacienți, termenul este folosit pentru a evidenția o varietate de simptome asociate unei afectări cognitive cronice, precum: dificultăți de concentrare sau decizionale, fatigabilitate sau lipsa energiei, tulburări ale memoriei, stare de confuzie sau incapacitatea de a gândi la fel de clar ca de obicei (senzația de încetinire a gândirii).

Neurobiologia subiacentă „brain fog”

Diverse ipoteze biologice au fost emise în ceea ce privește mecanismele patologice ce conduc la simptome neurologice pe termen lung ulterior infecției cu SARS-Cov-2. Dovezi științifice recente sugerează faptul că această disfuncție cognitivă persistentă are o bază neurobiologică. Persoanele care manifestă astfel de simptome la câteva luni de la infecția cu SARS-CoV-2 prezintă niveluri mai ridicate de markeri inflamatori în lichidul cefalorahidian. Aceste rezultate susțin ipoteza inflamatorie a sindromului, care consideră etiopatogenia long-COVID-19 drept un mecanism autoimun în care invazia celulelor T din periferie cauzează disfuncții și moarte neuronală. O altă ipoteză biologică vizează neurotropismul virusului. Această paradigmă explică efectele neurologice persistene ale COVID-19 prin directa infectare a țesutului cerebral ce ar potența precipitarea disfuncțională a unor proteine, determinând agregarea proteinelor într-un mod similar cu procesul patologic descris în boala Alzheimer.

abonare

De asemenea, riscul de a suferi de brain fog ulterior diagnosticului de COVID-19 se menține chiar și la 2 ani distanță de la infecția virală. Un studiu recent a evaluat riscul mai multor tulburări neurologice și psihiatrice în rândul a peste 1,2 milioane de persoane diagnosticate cu COVID-19, datele fiind publicate în jurnalul The Lancet Psychiatry. Rezultatele studiului arată că deși riscul de tulburări depresive sau anxioase nu se menține pe termen lung de la confirmarea bolii COVID-19, riscurile pentru disfuncție cognitivă persistentă, demență, tulburări psihotice și crize epileptice pot fi încă prezente la 2 ani după infecția inițială. Un alt studiu arată impactul considerabil asupra gradului de funcționare în muncă și viața cotidiană pe care tulburările cognitive și mnezice din cadrul sindromului post-COVID-19 le au. Ulterior infecției cu SARS-CoV-2, 88% din participanții la studiu au raportat probleme de memorie și disfuncții cognitive, fiind totodată cele mai frecvent raportate simptome post-COVID-19, care persistă chiar și la 7 luni distanță. Aceste date confirmă gradul de persistență în timp a deficitului cognitiv și implicit faptul că poate deveni o condiție cu impact asupra calității vieții pacienților.

cerebral brain fog

În ce afecțiuni apare disfuncția cognitivă persistentă?

Cu toate acestea, riscul de a dezvolta „brain fog” există și în contextul unor patologii cronice precum: hipotiroidismul, sindromul de tahicardie ortostatică posturală, encefalomielita mialgică/sindromul de oboseală cronică, fibromialgia sau sindromul post-menopauză.

În cadrul unei cercetări ce a evaluat apariția simptomelor „brain fog” în rândul a peste 700 de pacienți cu hipotiroidism dobândit în urma chirurgiei tiroidiene, a terapiei cu iod radioactiv (RAI) sau a afecțiunii Hashimoto, ratele auto-raportate de disfuncție cognitivă persistentă au fost următoarele:

  • 44.5% dintre participanți au raportat aceste simptome ca fiind frecvente;
  • 37% au raportat că simptomele apar „tot timpul”.

Fatigabilitatea (lipsa de energie) a fost cel mai frecvent raportat simptom (90% dintre participanți), iar cel puțin jumătate din pacienți au raportat alte simptome precum: probleme de memorie, dificultăți de concentrare și/sau decizionale, tulburări de somn. Îngrijorător este că pacienții cu hipotiroidism continuă să experimenteze simptome de disfuncție cognitivă persistentă în ciuda urmării unui tratament hormonal de substituție și a parametrilor normali obținuți la testarea funcției tiroidiene.

Măsuri terapeutice pentru disfuncția cognitivă persistentă

Pe de altă parte, simptomele „brain fog” sunt polimorfe, interesează multiple sisteme și sunt dificil de cuantificat. La momentul prezent nu a fost dezvoltat un instrument precis, validat, prin care să poată fi măsurat gradul disfuncției cognitive. Tocmai pentru că aceste simptome sunt vagi și dificil de evaluat, studii clinice pentru evaluarea eficacității unor eventuale terapii farmacologice și alte tipuri de intervenții vor fi dificil de implementat. Unii experți consideră că practica medicală în ceea ce privește disfuncția cognitivă persistentă poate fi informată în mod subiectiv pe baza experiențelor anterioare ale pacienților care pot detalia ce a funcționat pentru ei și ce nu în adresarea acestor simptome.

Studiul care a evaluat simptomele de „brain fog” la pacienții cu hipotiroidie a colectat și date referitoare la factorii care au ameliorat sau agravat aceste simptome, în percepția pacienților:

  • peste 58% dintre participanți au raportat ameliorarea simptomelor prin odihnă și relaxare;
  • aproximativ 14% au raportat ameliorarea simptomelor în urma ajustării medicației pentru disfuncția tiroidiană;
  • în ceea ce privește activitatea fizică, 10,5% au raportat o îmbunătățire a condiției, în timp ce 1,5% au raportat agravarea simptomelor;
  • 6,3% dintre participanții la studiu au raportat reducerea simptomelor odată cu adoptarea unei diete sănătoase, iar consumul ridicat de alcool, gluten și zahăr au determinat accentuarea simptomatologiei;
  • alți factori agravanți raportați au cuprins: menstruația, infecțiile curente sau alte patologii acute, durerile și zgomotele puternice.

Astfel, diverse intervenții legate de stilul de viață par a fi de folos în abordarea disfuncției cognitive persistente, însă este vital de explorat care modificări în mod specific ar fi utile fiecărui pacient în mod individual în contextul unui grad mare de subiectivism și fezabilitate. Esențială este comunicarea deschisă pe seama acestor simptome între pacient și medic.

Citește și: