Dincolo de un simplu gest. Să readucem empatia în societate și în medicină




Când a decis să o ia de mânuță pe micuța Embla și să o conducă la școală, președintele din Macedonia de Nord a făcut un exercițiu public reparator, cu impact mondial, pentru secole de stigmatizate a persoanelor cu dezvoltare atipică. Stevo Pendarovski a transmis ceva de care puțini suntem capabili, pentru că se bazează pe empatie și toleranță. Gestul său spune mai multe, de fapt, despre mulți dintre noi. Despre colegii, familiile colegilor și profesorii Emblei, care au lăsat-o singură în clasă, dar și despre noi, ceilalți, care am reacționat de la ❤️ la 😳 față de gestul președintelui din Macedonia de Nord.

Să luăm Globul Pământesc și să ne uităm cu atenție: Macedonia de Nord are o populație și o suprafață fiecare de 10 ori mai mică decât România. Cu greu o vezi pe harta fizică a lumii, dar ocupă din această săptămână cea mai mare suprafață pe harta afectivă a Planetei.

abonare

Am crezut, mai ales în timpul formării ca medic, că empatia este (sau trebuie să fie) o trăsătura intrinsecă și ușor exacerbată (comparativ cu populația generală) a noastră, ca viitori medici. Ce naivitate.

Experiența de viață profesională mi-a arătat cât de mult mă înșelăm, student fiind, iar știrea potrivit căreia sunt universități în lume care deja organizează cursuri prin care îi învață empatia pe viitorii medici, desi are sens practic, este atât de departe de esența și sufletul profesiei.

Devalorizarea empatiei în interiorul formării ca medic este probabil reflexia societății: gradul de stigmatizare poate atinge cote șocante, în funcție de patologie și de spațiul geografic și cultural căruia ne adresăm.

Cercetarea Centrului pentru Inovație în Medicină din 2017 a indicat distanța socială pe care, ca societate, tindem să o punem între noi și cei care suferă de tulburări psihice și de comportament: aproape 70% nu ne-am dori să locuim cu o persoană care a primit un diagnostic ce acest tip, 45% nu ne dorim un astfel de coleg de serviciu și cam 30% ne-am dori să locuiască oriunde, dar nu pe stradă cu noi.

Datele pe care le-am mentionat, și care indică un nivel incredibil de ridicat al stigmatizării, a generat, la acel moment, o inițiativă parlamentară de actualizare a legii sănătății mintale, la care am fost invitat să contribui. Totul s-a blocat însă, ca într-o cămașă de forță, din motive direct legate de organizarea instituțională a sistemului, în fapt una dintre principalele surse ale stigmatizării.

Fără empatie, devine infinit mai greu să te înțelegi pe tine însuți și pe cei din jur, după cum devine un efort sisific acela de a clădi sau reclădi încrederea.

În timpul pandemiei Covid, încrederea în establishmentul politic, administrativ și medical (pe de o parte), dar și încrederea între noi, ca cetățenii (pe de altă parte) au fost și sunt determinanți esențiali ai sănătății publice.

Dacă toate popoarele aveau în decidenții politici încrederea pe care o au danezii în guvern, am fi putut evita 18% dintre cazurile de infectare. Dacă toți cetățenii ar fi avut încredere între ei în măsură în care au făcut-o danezii, am fi evitat 40% dintre cazurile de infectări.

Prin natura meseriei și a lucrurilor, am participat și particip frecvent la proiecte care-și propun creșterea accesului la diverse tipuri de inovație. Matematic, cele mai multe dintre acestea se blochează în triunghiul comportament – empatie – stigmatizare, fără a atinge vreodată ținta dorită, rezultată din riguroase calcule matematice. Și asta pentru ca dimensiunea noastră intimă, ca oameni și ca societate, este de obicei exclusă de la masa deciziilor. Zâmbesc amar de câte ori citesc studii sofisticate de cost-eficiență referitoare la anumite inovații, în urma cărora se decide de exemplu accesul unui produs inovator pe piață, pentru că sunt de obicei studii care exclud componenta profund umană și sociografică a fiecărui posibil pacient.

Deși ne place să credem altfel, de multe ori încă tratăm boli, nu pacienți, cu toate dimensiunile care decurg din abordarea aspirațională “N of 1”. Simbolic și practic, președintele Macedoniei de Nord ne-a luat pe toți de mână și ne-a arătat nu doar că așa nu se mai poate, ci și cum trebuie să facem.


Dr. Marius Geantă
Despre oameni, viață, știință și inovație.

Mă puteți urmări și pe:

Citește și: