
Misiunea Orizont Europa pentru Cancer, lansată pe 29 septembrie 2021, împreună cu Planul European de Combatere a Cancerului, anunțat la 3 februarie 2021, vizează îmbunătățirea vieții a peste 3 milioane de persoane afectate de cancer până în 2030. Cu alte cuvinte, Misiunea pentru Cancer este un instrument de implicare a cetățenilor în atingerea obiectivelor Planului UE de Cancer.
Reprezentând 26% din totalul deceselor, cancerul este a doua cauză de mortalitate în UE, după bolile sistemului cardiovascular. În ceea ce privește rata mortalității prin cancer, diferența dintre unele țări este aproape dublă. Mortalitatea cauzată de cancer pune în evidență mari inegalități socio-economice. Acestea se explică, în parte, prin diferențele de expunere la factori de risc precum fumatul, obezitatea, consumul de alcool sau poluarea aerului. Provocările cu care se confruntă țările UE în privința furnizării de îngrijiri oncologice diferă substanțial.
Raportuldegardă.ro, platforma de comunicare nr. 1 a inovațiilor medicale din România, parte din Centrul pentru Inovație în Medicină, lansează inițiativa de comunicare Misiunea Cancer în România Info, care își propune să pună împreună informații cheie pentru români, explicând inițiativele europene și naționale, precum și măsurile pentru prevenirea și controlul cancerului la nivel individual.
Patru obiective specifice ale Misiunii pentru cancer:
- Îmbunătățirea înțelegerii cancerului (UNderstanding CANcer)
- Prevenție și depistare precoce
- Optimizarea diagnosticului și tratamentului
- Calitatea vieții și supraviețuirea
Corelate cu 7 arii de acțiune din Foaia de implementare a Planului European de Luptă împotriva Cancerului 2021-2025:
- Cercetare, inovare, tehnologii
- Strategii sustenabile de prevenție
- Îmbunătățirea depistării precoce
- Asigurarea standardelor înalte de calitate
- Îmbunătățirea calității vieții
- Reducerea inegalităților
- Cancerele pediatrice
O lectură a Profilului de țară privind cancerul 2023 arată că România înregistrează minusuri la aproape toate capitolele. Mortalitatea prin cancer este peste media UE, respectiv de 264 de decese la suta de mii de locuitori în România, față de 247 la suta de mii de locuitori în UE, în 2019. Mai mult decât atât, din 2020 până în prezent, mortalitatea a crescut pentru șase tipuri de cancer în România.
Cuprins cu resurse
1. Situația României privind bolile oncologice
- Profilul de țară 2023, parte din Registrul de Inegalități (prima direcție din aria 6 a Planului European)
2. Oportunități naționale de finanțare
- Strategia Națională de Sănătate 2022-2030
- Planul Național de Redresare și Reziliență (sănătate)
- Programul Operațional Sănătate
3. Inițiative legislative
Articole de interes pe tema Sănătatea românilor:
Articole de interes pe tema Inovație în Cancer:

Esențial în sănătate publică. Hepatita E se transmite pe cale sexuală și poate determina infertilitate la bărbați
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial în sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea bolilor transmisibile și netransmisibile care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Știrile săptămânii 17 – 23 iunie 202 Persoanele care au avut cancer în tinerețe au risc mai mare de boli cardiovasculare Persoanele care au avut cancer la […]

STUDIU. Obezitatea crește riscul de cancer și influențează eficacitatea imunoterapiei. Noi ținte terapeutice identificate
Obezitatea este recunoscută ca al doilea cel mai important factor de risc modificabil pentru cancer, imediat după fumat. Persoanele obeze nu doar că au un risc mai mare de a dezvolta cancer, dar se confruntă și cu un prognostic nefavorabil în cazul în care sunt diagnosticate. Paradoxal, acestea tind să răspundă mai bine la imunoterapii. […]

#AACR24. Pacientele care răspund la imunoterapia neoadjuvantă pentru cancerul de sân HR+/HER2-, identificate prin testul genetic ImPrint
Testul ImPrint, bazat pe analiza a 53 de biomarkeri genetici, identifică pacientele cu cancer de sân HR+/HER2- care au cea mai mare probabilitate de a răspunde la imunoterapia neoadjuvantă, conform datelor din studiul I-SPY2, prezentate la întâlnirea anuală a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR) din 2024. „Rezultatele noastre arată că pacienții cu cancer de […]

#ESMOBreast24. Supraviețuitoarele cancerului de sân BRCA 1/2 pot utiliza tehnici de reproducere asistată în siguranță
Un studiu prezentat în cadrul ESMO Breast Cancer 2024 demonstrează că supraviețuitoarele cancerului mamar, purtătoare de mutații BRCA 1 sau 2, pot folosi în siguranță tehnici de reproducere asistată (ART – assisted reproductive techniques; de ex. inseminarea artificială, fertilizarea in vitro etc.) pentru a rămâne însărcinate. Cercetarea a inclus date de la peste 4700 de femei […]

STUDIU. Eficacitatea imunoterapiei în cancer poate fi evaluată înainte de începerea tratamentului cu ajutorul unui nou biomarker PET
În ciuda faptului că imunoterapia a revoluționat tratamentul cancerului, în special în cazul melanomului și cancerului pulmonar non-microcelular, doar anumite categorii de pacienți beneficiază pe termen lung de această terapie. Este necesară identificarea unor biomarkeri care să prezică eficacitatea terapiei de blocare a punctelor de control imun, cu evaluarea expresia lor, astfel încât imunoterapia să […]

#AACR24. Cazurile de cancer la tineri sunt în creștere. Îmbătrânirea accelerată, determinată de stilul de viață, o cauză importantă
Cancerul la adulții tineri (sub 55 de ani) a devenit din ce în ce mai întâlnit la nivel global, iar înțelegerea factorilor determinanți poate fi cheia pentru o mai bună prevenție și detectare a bolii. Un nou studiu, prezentat în cadrul Conferinței Anuale a Asociației Americane pentru Cercetarea Cancerului, arată legătura dintre cancerul cu debut […]

#Esențial în sănătate publică. Creșterea cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, asociată cu expunerea la radon
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial în sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea bolilor transmisibile și netransmisibile care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Știrile săptămânii 08 – 14 aprilie 2024: Creșterea cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, asociată cu expunerea la radon Cancerul pulmonar, adesea asociat cu fumatul, este diagnosticat […]

Dieta mediteraneană, model pentru un stil de viață sănătos: dincolo de categoriile de alimente, beneficiile sunt date și de factorii culturali și de mediu
Dieta mediteraneană a fost recunoscută de UNESCO în 2020 drept patrimoniu cultural intangibil al umanităţii, fiind asociată cu efecte protective faţă de numeroase afecţiuni care determină milioane de cazuri şi decese la nivel mondial, precum diabetul zaharat, obezitatea, bolile cardiovasculare şi cancerul. Majoritatea studiilor care au investigat modul în care dieta mediteraneană influenţează în sens […]

Esențial în sănătate publică. Google Street View prezice riscul de boală coronariană pe baza cartierului în care locuiești
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial în sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea bolilor transmisibile și netransmisibile care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Știrile săptămânii 25 – 31 martie 2024: Poluarea, asociată cu numărul din ce în ce mai mare de cancere la adulții tineri Un studiu recent publicat în Scientific Reports a investigat […]

OMS: Numărul copiilor și adolescenților cu obezitate a crescut de 4 ori în ultimii 30 de ani. 43% dintre adulți sunt supraponderali
Rezultatele unui studiu publicat în The Lancet estimează că, în 2022, peste un miliard de persoane din întreaga lume sufereau de obezitate, iar aproape jumătate dintre adulţi (43%) erau supraponderali. Noua analiză a inclus date colectate în perioada 1990-2022, de la 222 milioane de adulţi, adolescenți şi copii din aproape 3700 de studii, reprezentând peste […]