STUDIU. Rezistența la insulină este frecventă la pacienții cu cancer și stimulează creșterea tumorală
Capacitatea organismului de a răspunde la insulină este modificată atât în diabetul zaharat de tip 2, cât și în cancer. O meta-analiză realizată la Universitatea din Copenhaga arată că rezistența la insulină este frecventă la pacienții oncologici, fiind implicată în mecanisme care stimulează creșterea rapidă a celulelor tumorale și răspândirea mai accelerată a acestora. Astfel, combaterea rezistenței la insulină ar putea deveni un obiectiv terapeutic și la pacienții cu cancer.
Analiza s-a bazat pe 15 studii asupra asocierii dintre sensibilitatea la insulină și cancer. În total, au fost incluși 187 de pacienți cu diferite tipuri de cancere și 154 de persoane în grupul de control. Nivelul de rezistență la insulină la pacienții oncologici a fost similar celor cu diabet zaharat de tip 2. Din moment ce disfuncțiile metabolice la pacienții cu cancer sunt asociate cu creșterea riscului de recurență și reducerea supraviețuirii, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a elucida mecanismele și a identifica noi ținte terapeutice.
Rezistența la insulină poate fi dificil de identificat la bolnavii de cancer deoarece mulți deja au simptome nespecifice, care se pot găsi și la cei cu diabet, cum este de exemplu fatigablitatea. Următorul pas este determinarea categoriilor de pacienți care sunt la risc de a dezvolta rezistență la insulină și care sunt strategiile prin care se poate combate acest factor de risc.
STUDIU. Cancerul, principala cauză de deces în rândul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2
Cancerul, boală metabolică
Una dintre caracteristicile fundamentale ale cancerului este alterarea proceselor metabolice. Modificarea metabolismului glucidic permite celulelor canceroase să crească rata proliferării. Încă din anii ’20 s-a observat că celulele canceroase prezintă un fenotip particular, caracterizat printr-un consum de glucoză mult mai crescut comparativ cu celulele normale (efectul Warburg).
După ce ne alimentăm, glucidele ajung în sânge, ceea ce stimulează eliberarea de insulină din pancreas. Rolul insulinei este de a determina pătrunderea glucozei în celule pentru a fi folosită în producerea de energie. Cantitatea de insulină din organism fluctuează în funcție de nivelul glucozei din sânge. Reducerea răspunsului țesuturilor la insulină conduce la fenomenul de rezistență la insulină, în care apare o creștere compensatorie a valorilor insulinei pentru a păstra glicemia normală. Rezistența la insulină este determinată de interacțiunea dintre mai mulți factori genetici și de mediu.
Insulina funcționează și ca un hormon de creștere, la valori înalte poate stimula proliferarea celulară. Atât studiile in vitro, in vivo și studiile epidemiologice în populația umană arată că valorile ridicate ale insulinei, IGF-1 și IGF-2 (insulin-like growth factor) determină creșterea tumorală. Rezistența la insulină este puternic asociată cu acumularea de țesut adipos visceral și inflamație sistemică, factori care favorizează dezvoltarea unui mediu care stimulează carcinogeneza.
De asemenea, insulina influențează acumularea de proteine în muschi. Dacă organismul nu mai răspunde la insulină, apare pierderea de masă musculară, o problemă des întâlnită la pacienții oncologici.
Tot mai multe date epidemiologice arată că incidența cancerului este mult mai mare la persoanele cu diabet de tip 1 și 2. De exemplu, un studiu amplu, publicat recent în Diabetologia, arată că mortalitatea prin cancer este mai ridicată cu 18% în rândul pacienților cu diabet de tip 2 (în vârstă de peste 35 de ani) comparativ cu populația generală. Persoanele cu diabet au avut, de asemenea, aproape dublul ratei de mortalitate a populației din cauza anumitor tipuri de cancer – colorectal, hepatic, pancreatic și endometrial.
De asemenea, un studiu recent a arătat că obezitatea accentuează modificările asupra ADN-ului la femeile purtătoare de mutații BRCA1 sau BRCA2, ceea ce crește suplimentar riscul de cancer de sân. S-a demonstrat că leptina, insulina și estrogenul au un rol cheie în determinarea acestor modificări ale materialului genetic. Prin expunerea țesuturilor, în condiții de laborator, la metformin – un medicament folosit pentru diabetul de tip 2, s-a dovedit că se poate reduce rata de mutații ADN.
Mai multe studii au evaluat rolul terapiilor folosite pentru diabetul zaharat (metformin, tiazolidindione) în reducerea riscului de cancer sau a progresiei cancerului. Metforminul scade gluconeogeneza hepatică și crește sensibilitatea la insulină iar în cazul mecanismelor implicate în cancer, studiile au demonstrat că medicamentul reduce valorile insulinei și IGF-1 în sângele periferic, determinând inhibiția căii de semnalizare mTOR, cu reducerea proliferării celulare.
Citește și
- Obezitatea, asociată cu cel puțin 13 tipuri de cancer
- O nouă abordare terapeutică în diabetul zaharat: transplantul de celule stem gastrice reprogramate în celule producătoare de insulină