VIDEO. Prof. Tudor Ciuleanu – Avantajele imuno-oncologiei în tratarea cancerului

  • Imuno-oncologia



Imuno-oncologia este una dintre cele mai importante inovații medicale ale ultimului deceniu. Spre deosebire de terapiile tradiționale, care țintesc direct tumora, medicamentele imuno-oncologice sunt concepute să valorifice capacitățile naturale ale sistemului imunitar al pacientului. Acestea presupun combaterea cancerului în stare avansată prin țintirea acelorași căi ale sistemului imun utilizate de celulele tumorale pentru eludarea recunoașterii și distrugerii de către acestea.

În septembrie 2017, 2.004 medicamente imuno-oncologice se aflau în stadiu de dezvoltare, dintre care 940 erau în studii clinice pe subiecți umani sau medicamente aprobate după ce studiile au fost încheiate. Restul 1.064 de medicamente erau în faze de testări preclinice.

abonare

În România, pacienții cu cancer pulmonar avansat pot beneficia de imunoterapie cu nivolumab. Alte medicamente imuno-oncologice vor fi introduse pe lista medicamentelor compensate în perioada următoare.

În următorul clip, Prof. Dr. Tudor Ciuleanu, medic specialist în oncologie la Institutul Oncologic Cluj-Napoca, explică ce este imuno-oncologia și vorbește despre avantajele ei în tratarea cancerului:

Interviul a fost realizat cu ocazia evenimentului „Știința întâlnește Politicienii”, organizat de Centrul pentru Inovație în Medicină, la Parlamentul României. Evenimentul a marcat lansarea Raportului Anual „State of Innovation”.

Subiectele cheie prezentate în raport includ:

  • Biomarkerii și diagnosticul de precizie al cancerului – tratamentul potrivit, pentru pacientul potrivit și la momentul potrivit, de prima dată
  • Imuno-oncologia, cu principalele inovații: check-point inhibitors, terapii celulare CAR-T
  • Hepatita C – alinierea României la strategia globală de eliminare a hepatitei C din rândul problemelor de sănătate publică până în 2030
  • Biotehnologia – medicamentele biologice și biosimilarele
  • Health literacy – unul dintre pilonii esențiali când discutăm despre conceptul de „patient empowerment” sau implicarea pacientului în managementul bolii
  • Medicina digitală – cum folosim tehnologiiile ICT pentru a aduce valoare în sistemul de sănătate
  • Medicina genomică – expansiunea testării genetice în masă și soluția pentru vindecarea unor boli precum hemofilia

Citește și: