Salvarea a cât mai mult țesut în urma intervenției chirugicale la pacienții cu cancer pulmonar incipient, asociată cu beneficii pe termen lung vs. standardul actual
În cazul pacienților cu NSCLC (cancer pulmonar non-microcelular) în faze incipiente, a căror tumoră are dimensiunea egală sau mai mică de 2 cm și nu s-a extins către nodulii limfatici, lobectomia – îndepărtarea unuia dintre lobii pulmonari (plămânul stâng are 2 lobi, iar cel drept, 3) – a reprezentat standardul de practică timp de zeci de ani, de la începutul secolului XX (în 1962, date retrospective deja arătau supraviețuirea la 5 ani pentru procedură). Metodele de screening și noile tehnici imagistice permit acum depistarea precoce a tumorilor, dar standardul chirurgical nu s-a schimbat.
Un nou studiu clinic de fază III randomizat, internațional, publicat de o echipă a Universității de Medicină Chicago în NEJM, a comparat standardul de practică actual, cu rezecția sublobară (în care se încadrează segmentectomia și rezecția cu margini de siguranță), la aproape 700 de pacienți cu NSCLC localizat periferic (încadrare clinică – T1aN0), între 2007 și 2017.
- 357 de pacienți – rezecție lobară
- 340 pacienți – rezecție sublobară (înțeleasă fie ca îndepărtarea segmentului antomic – segmentectomie sau rezecție cu margini de siguranță – wedge resection)
Rezultatele au arătat că nu au existat diferențe semnificative de supraviețuire fără progresia bolii la 5 ani între cele două grupuri, iar rata de supraviețuire în cazul grupului cu rezecție sublobară nu a fost inferioară celei din grupul cu rezecție lobară:
- Rata de supraviețuire fără progresia bolii pentru cei cu rezecție sublobară a fost de 63,6% versus 64,1% pentru cei cu rezecție lobară.
- Supraviețuirea generală a fost și ea asemănătoare între cele 2 grupuri: 80,3% după rezecția sublobară și 78,9% după rezecția lobară.
- Nu a fost observată nicio diferență substanțială între cele două grupuri în ceea ce privește incidența recidivelor.
Mai mult, pacienții a căror tumoră a fost îndepărtată prin secționare sublobară au experimentat deterioarea mai redusă a funcției pulmonare la 6 luni (măsurată prin VEF – volum expirator forțat și CVF – capacitatea vitală forțată).
Conform autorilor, rezultatele sunt importante în special pentru anumite grupuri de pacienți. Dacă în cazul nefumătorilor, în general sănătoși, cu funcție pulmonară relativ bună, lobectomia poate fi tolerată fără efecte secundare pe termen lung, pacienții cu funcție pulmonară redusă, din cauza fumatului sau a altor comorbidități, ar putea să nu se califice pentru procedură pentru că nu există suficient țesut sănătos.
„Există momente când nu putem face o lobectomie pentru că pur și simplu nu există suficient plămân funcțional pentru a putea elimina un întreg lob. (…) Acesta este un studiu foarte important, care va schimba modul în care tratăm pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular în stadiu incipient – mai ales pe măsură ce trecem în era screening-ului cancerului pulmonar, unde sperăm să depistăm cât mai multe tumori în faze incipiente și să putem aplica această abordare”, a declarat Jessica Donington, unul dintre chirurgii toracici din cadrul Universității, în comunicatul emis.
Anul trecut, un studiu publicat în The Lancet, a comparat lobectomia cu segmentectomia, demonstrând că pacienții cărora li s-au efectuat segmentectomii au avut o supraviețuire generală mai bună, dar nu și rate mai scăzute de recidivă locală. În ciuda faptului că ratele de recidivă nu au fost mai mici, supraviețuirea mai bună indică importanța prezervării a cât mai mult țesut pulmonar posibil.
Conform unui editorial care a însoțit studiul, „Pe măsură ce screening-ul prin CT devine mai răspândit, această populație de pacienți va crește. Deși toate aceste operații sunt acum sigure, rezecția sublobară este asociată cu un risc și mai mic decât lobectomia. Studiile nu au identificat diferențe semnificative clinic pe termen lung în testele funcției pulmonare între lobectomie și rezecția sublobară, dar testarea s-a limitat la măsurători de spirometrie și nu a inclus măsurători mai sensibile sau funcționale, cum ar fi testele de mers.
Cu toate acestea, apar diferențe pe termen scurt în funcția pulmonară, care pot afecta rezultatele perioperatorii și funcționale, în special pentru tumorile din lobul inferior. Mai mult, pacienții care s-au vindecat după primul cancer pulmonar non-microcelular rămân cu risc crescut de NSCLC primar metacron. Rezecțiile sublobare lasă deschise mai multe opțiuni de tratament pentru astfel de pacienți.
Specialiștii în chirurgie toracică vor trebui să-și extindă expertiza în rezecțiile sublobare, în special în segmentectomiile complexe, și vor trebui să colaboreze strâns cu anatomopatologii în evaluarea marginilor de rezecție, a adecvării stadializării ganglionilor limfatici și a caracteristicilor tumorii care pot prezice recidiva. Când este cazul, ar trebui efectuată în continuare lobectomia. Era chirurgiei <<de precizie>> pentru NSCLC a sosit.”
Citește și:
- STUDIU. Testarea comprehensivă genomică pentru cancerul pulmonar non-microcelular avansat, cost-eficientă comparativ cu testarea secvențială a biomarkerilor în Spania
- Medicina de precizie în cancerul pulmonar: care sunt inovațiile care transformă practica medicală în 2022?
- STUDIU. Testarea moleculară ar trebui introdusă și în stadiile incipiente de cancer pulmonar non-microcelular: biomarkerii TP53 și KEAP1 demonstrează valoare prognostică importantă la pacienții cu NSCLC în stadiile I-III