#SABCS2025. Multe femei cu risc genetic de cancer de sân rămân neidentificate când testarea se recomandă doar pe baza istoricului familial
Testarea genetică pentru susceptibilitatea la cancer mamar devine tot mai disponibilă, dar accesul este încă, în majoritatea sistemelor de sănătate, ghidat de criterii clinice: istoric personal de cancer, istoric familial sugestiv (în special rude de gradul I sau II cu cancer mamar/ovarian) sau, în unele recomandări, apartenența la anumite grupuri populaționale. Datele dintr-o analiză realizată în cadrul unui studiu clinic care a inclus peste 20.000 de femei fără cancer de sân sugerează că această abordare poate omite o proporție relevantă de purtătoare.
În cohorta analizată, 714 femei (3,1%) au avut variante patogene în gene asociate susceptibilității pentru cancer mamar. Un element important pentru practica medicală este că majoritatea purtătoarelor nu știau anterior acest status: 605 femei (2,6% din totalul testat) au fost identificate ca purtătoare fără să fi fost diagnosticate sau informate anterior în acest sens.
În plus, aproximativ 30% dintre purtătoare nu au raportat elemente de istoric familial sau criterii uzuale (inclusiv ascendență evreiască) care, în mod obișnuit, ar fi declanșat recomandarea de testare în practica curentă.
Ce a evaluat studiul și cum a fost făcută testarea
Analiza provine dintr-un studiu clinic care a comparat două strategii: screening mamografic anual versus screening personalizat, bazat pe estimarea riscului individual. În grupul de screening personalizat, participantele au avut acces la testare genetică germinală (ereditară) pentru un panel de nouă gene asociate riscului de cancer de sân: BRCA1, BRCA2, ATM, CHEK2, PALB2, CDH1, PTEN, STK11, TP53. Au fost incluse 23.098 de femei care au finalizat testarea, cu o vârstă medie de 54 de ani, toate fără istoric personal de cancer mamar.
Acest design este relevant deoarece mută discuția de la „testare doar când există suspiciune clinică” la „testare ca parte a evaluării riscului”, în special într-un context de screening personalizat.
În genetica medicală, o variantă patogenă este o modificare într-o genă pentru care există dovezi solide că poate crește riscul de boală. În cazul cancerului de sân, aceste variante nu provoacă automat cancerul, dar pot crește probabilitatea apariției lui pe parcursul vieții. Un rezultat pozitiv nu înseamnă că boala este prezentă sau inevitabilă, ci că riscul de apariție este mai mare și poate justifica intervenții de prevenție sau supraveghere adaptate.
Testarea descrisă aici este germinală, ceea ce înseamnă că identifică modificări moștenite (prezente din naștere în toate celulele). Aceste date pot avea relevanță nu doar pentru persoana testată, ci și pentru rudele biologice, deoarece mutațiile se pot transmite.
Cele mai multe rezultate pozitive apar în gene cu penetranță moderată
Rezultatele arată că, în această populație testată pe scară largă, cele mai frecvente variante patogene au fost în gene considerate cu penetranță moderată, adică asociate cu creșteri ale riscului care sunt semnificative, dar în general mai mici decât în cazul genelor cu penetranță înaltă.
Cea mai frecventă a fost CHEK2 (1,5%), urmată de ATM (0,4%). Variantele patogene din gene cu penetranță înaltă au fost mai puțin frecvente: BRCA1 (0,1%), BRCA2 (0,4%), PALB2 (0,2%). Pentru genele asociate unor sindroame rare, dar cu implicații clinice majore atunci când sunt identificate (CDH1, PTEN, STK11, TP53), prevalența a fost sub 0,1% pentru fiecare în parte.
Din perspectiva practicii clinice, acest profil contează deoarece tipul de genă influențează atât estimarea riscului, cât și recomandările de supraveghere sau reducere a riscului.
De ce istoricul familial nu este suficient ca filtru de eligibilitate
Criteriile bazate pe istoricul familial pornesc de la un raționament corect: în familiile cu mai multe cazuri de cancer, probabilitatea unei cauze ereditare este mai mare. Problema evidențiată de aceste date este că absența unui istoric familial raportat nu exclude existența unei variante patogene. În analiză, 29,8% dintre purtătoare nu au raportat rude de gradul I sau II cu cancer mamar/ovarian, rude masculine cu cancer de sân sau ascendență evreiască.
Există mai multe motive posibile pentru această situație: familii mici, structură familială cu puține rude de sex feminin, informații incomplete despre diagnosticele din familie, sau faptul că nu toate persoanele purtătoare dezvoltă cancer (fenomen numit penetranță incompletă). În plus, unele cancere pot apărea la vârste mai înaintate, iar istoricul familial poate deveni „vizibil” abia după ce apar cazuri în familie, ceea ce limitează utilitatea lui ca instrument de triere la vârste mai tinere.
Diferențe pe grupe de vârstă și pe populații
Analiza menționează că variantele cu penetranță înaltă au fost mai frecvente la femeile mai tinere (în decadele 40–50), comparativ cu grupa 60–69 de ani. De asemenea, au fost raportate diferențe pentru anumite gene între grupuri rasiale și etnice, de exemplu pentru PALB2. Astfel de rezultate sunt relevante pentru discuția despre echitate: dacă accesul la testare este strict condiționat de criterii clinice și de istoricul familial, unele grupuri pot rămâne sub-identificate.
Implicații practice: „acționabil” înseamnă traseu de supraveghere și prevenție
Mesajul principal al autorilor este că aceste date susțin acces mai larg la testare genetică în cadrul evaluării personalizate a riscului. Identificarea unei variante patogene poate orienta către măsuri bazate pe dovezi: supraveghere imagistică adaptată (în funcție de risc), inițierea screeningului mai devreme în anumite situații, sau intervenții de reducere a riscului pentru subgrupuri selectate. Utilitatea clinică depinde de existența unui traseu clar după testare (consiliere genetică, evaluare de risc, recomandări standardizate), nu doar de disponibilitatea testului.
În același timp, extinderea testării ridică cerințe de sistem: capacitate de consiliere genetică, educație medicală pentru interpretarea corectă a rezultatelor (mai ales pentru gene cu penetranță moderată), protecția datelor și comunicarea responsabilă pentru a evita supradiagnosticul sau anxietatea inutilă.