STUDIU. Grosimea retinei ar putea indica timpuriu riscul de boli cardiometabolice și neurologice

  • Acces la inovație



Într-un studiu publicat în Science Translational Medicine, s-a arătat că modificările în grosimea straturilor care alcătuiesc retina ar putea fi legate de boli sistemice, cum ar fi afecțiunile oculare, neuropsihiatrice și cardiometabolice. Descoperirile pot duce la dezvoltare unor markeri utili în detecția precoce a bolilor oculare și sistemice prin utilizarea tomografiei în coerență optică. Aceștia au identificat asocieri între mai multe locusuri genetice moștenite și boli sistemice cardiace, metabolice și pulmonare cu straturi retiniene mai subțiri, identificând în același timp și straturile retiniene a căror subțiere este predictivă pentru viitoarele boli oculare și sistemice.

Tomografia în coerență optică este o investigație prin care se poate vizualiza și măsura fiecare strat al retinei, făcându-se o reconstrucție 3D ochiului.

abonare

Concordanța dintre asocierile genetice și epidemiologice a sugerat legături între glaucom și un strat mai subțire de fibre nervoase retiniene, dar și între straturile fotoreceptoare cu grosime mai redusă decât în mod normal și degenerescența maculară sau afectarea funcțiilor cardiometabolice și pulmonare.

“Studiul nostru evidențiază modul în care imagistica retiniană poate fi integrată împreună cu înregistrările electronice de sănătate, datele genomice și alți biomarkeri pentru a avansa înțelegerea mecanismelor bolilor și pentru a ajuta la stabilirea predicției riscurilor și a strategiilor de modificare a acestora”, a relatat Seyedeh Maryam Zekavar, Massachusetts Eye and Ear Infirmary, într-un articol publicat în Inside Precision Medicine.

Autorii studiului au mai adăugat că au fost observate și asocieri între straturile complexului celular ganglionar și apariția anevrismelor aortice și insuficienței cardiace congestive, între stratul celulelor nervoase și dezvoltarea hipertensiunii arteriale, a insuficienței cardiace, a bolii cerebrovasculare și a tahicardiei supraventriculare paroxistice.

retina-grosime-straturi-asociere-boli-cardiometabolice-neuropsihiatrice-oculare
Image by wirestock on Freepik

În cadrul studiului s-a făcut o analiză folosind imagini oculare din UK Biobank obținute prin tomografia cu coerență optică. Asocierile de la nivelul genomului au identificat 259 de locusuri legate de grosimea stratului retinian. Au fost descoperite atât legăturile genetice, cât și fenotipice între grosimea stratului retinian și anumite boli oculare și sistemice. Cercetătorii au făcut și asocieri între ce fenotip este asociat cu diversele straturile ale retinei și ce variante genetice pot influența aceste straturi.

Aceștia au utilizat date de la 44.823 de participanți la în UK Biobank analizând 1866 de boli pe o perioada medie de urmărire de 10 ani, împreună cu 88 de trăsături cantitative și markeri din sânge, împreună cu peste 13 milioane de variante genetice cercetătorii au efectuat studii de asociere la nivelul genomului, cu identificarea markerilor genetici moșteniți care pot influența grosimile straturilor retiniene, cu replicarea descoperirilor în cadrul studiului LIFE- Adult.

Mortalitatea persoanelor implicate în studiu a fost mai mare la cei cu grosimi ale straturilor fotoreceptoare și ale complexului de celule ganglionare mai subțiri, după ce s-au făcut ajustări în funcție de mai mulți factori socio-demografici.

Citește și: