Testarea genomică în carcinomul renal: pacienții care au cel puțin două alte mutații pe lângă VHL, prioritate în terapia adjuvantă

  • Oncologie



La adulți, carcinomul renal cu celule clare – ccRCC (clear-cell renal cell carcinoma) este cel mai frecvent tip de cancer de rinichi și reprezintă aproximativ 80% din toate cazurile de carcinom cu celule renale. Peste 75% dintre acești pacienți prezintă boală aparent localizată și li se oferă tratament cu intenție curativă sub formă de intervenție chirurgicală sau ablație, însă la până la 30% dintre aceștia boala va recidiva după intervenție. Este nevoie de noi strategii care să adreseze riscul de recidivă și să ofere ghidaj în tratamentul adjuvant.

Pembrolizumab, un inhibitor al punctelor de control țintind PD-1, a fost aprobat în 2022 de către Comisia Europeană ca monoterapie adjuvantă în RCC post-intervenție chirurgicală la pacienții cu risc înalt de recidivă. Determinarea riscului s-a bazat pe stadializarea TNM (tumor–node–metastasis) și gradul tumorii, însă în cazul a 68% dintre pacienții din brațul de control al studiului (care au primit placebo), boala nu a recidivat la 2 ani, ceea ce indică limitările metodei actuale de estimare a riscului.

abonare

Plecând de la acest context, o echipă de la Institutul de Cercetări Medicale Leeds (St. James, Marea Britanie) și Universitatea McGill (Montreal, Canada) a explorat rolul testării genomice tumorale, arătând că pacienții care aveau o mutație a genei supresoare tumorale von-Hippel Lindau (VHL) izolată au avut rezultate mai bune decât cei cu o mutație VHL în combinație cu cel puțin o altă mutație genetică. Pentru determinarea acestui risc, au fost testate mutațiile somatice din 12 gene asociate RCC (ATM, ATP9B, BAP1, COL11A1, DMD, KDM5C, PBRM1, PTK7, SETD2, TP53, TRRAP și VHL) la 943 de pacienți (împărțiți în două grupuri egale – intervenție și validare) care au urmat nefrectomie pentru ccRCC, între 1998 și 2014, din 17 centre din Regatul Unit, Republica Cehă, România, Rusia și Serbia. Rezultatele au fost publicate în Clinical Cancer Research, un jurnal al AACR.

VHL a fost gena cea mai frecventă mutație, cu variante detectate la 76% dintre pacienți, urmată de PBRM1 (39%), SETD2 (18%), BAP1 (14%) și KDM5C (8%).

  • Dintre cei cu mutații VHL, 26% aveau doar VHL ca mutație driver, 30% aveau o altă mutație driver (VHL+1), 16% aveau două mutații suplimentare (VHL+2) și 5% aveau trei sau mai multe alte mutații genetice (VHL+≥3).
  • Pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 5,7 ani, 17% dintre pacienți au prezentat recidive și 20% au decedat din cauze legate de RCC.
  • În cohorta de validare, rata de supraviețuire fără boală la 5 ani a fost de 90,8% la pacienții cu VHL+0. Prin comparație, a fost de 80,1%, 68,2% și 50,7% în grupurile VHL+1, VHL+2 și, respectiv, VHL+≥3.

Conform autorilor, rezultatele indică nu numai valoarea utilizării testării genomice pentru determinarea riscului de recidivă și ghidarea terapeutică, ci și nevoia de prioritizare pentru primirea terapiei adjuvante în rândul celor cu mutație VHL și mai mult de alte două mutații driver asociate, deoarece riscul de recidivă crește odată cu existența a mai multe mutații driver.

„Cercetarea noastră arată că este posibil să îmbunătățim modul în care determinăm riscul la fiecare pacient, analizând mutațiile genetice de la nivel tumoral. Secvențierea ADN este deja folosită pentru a ajuta pacienții cu alte tipuri de cancer și, prin urmare, ar putea fi aplicată cu ușurință la pacienții cu cancer renal”, a declarat co-investigatorul principal, Yasser Riazalhosseini (Institutul de Medicină Genomică Victor Phillip Dahdaleh, Universitatea McGill).

Citește și: