Ziua mondială de conștientizare a infecției cu HPV: eliminarea cancerului de col uterin, prioritate pentru UE. Care sunt provocările în România?

  • Altfel despre Cancer
  • Oncologie



HPV (virusul papilloma uman) este un virus cu transmitere sexuală, frecvent întâlnit în populație: se estimează că 8 din 10 persoane vor fi infectate, la un moment dat, cu cel puțin o tulpină de HPV. Există aproximativ 200 de tulpini HPV, 12 dintre acestea fiind asociate cu risc înalt neoplazic. De aceea, HPV a fost etichetat de Asociația Americană de Cercetare a Cancerului drept al doilea agent patogen cauzator de cancer (precum cel de col uterin, vulvar, vaginal, penian, anal sau orofaringian), fiind responsabil pentru 30% dintre cazurile de cancer atribuibile unei infecții și 4,5% din toate cazurile de cancer de la nivel global. Alte boli determinate de HPV includ veruci genitale și papilomatoză recurentă respiratorie.

În fiecare an, data de 4 martie marchează Ziua mondială de conștientizare a infecției cu HPV. În România, vaccinarea anti-HPV este inclusă în Programul Național de Imunizare, este gratuită pentru fetele din grupa de vârstă 11-14 ani și se poate realiza de către medicul de familie, la solicitarea părinților. Schema de vaccinare a persoanelor de până la 15 ani prevede două doze de vaccin, efectuate într-un interval de 5-12 luni. Fetele cu vârste de peste 15 ani trebuie să efectueze trei doze de vaccin pentru o protecție completă. Totuși, includerea vaccinării HPV într-un plan național de imunizare nu este suficientă. Conform Organizației europe a cancerului (ECO), statele membre au nevoie de programe dedicate vaccinării HPV.

abonare

Pe 3 februarie 2021 a fost lansat Planul European de Combatere a Cancerului (Europe’s Beating Cancer Plan), care prevede vaccinarea a 90% din populația țintă feminină și creșterea semnificativă a ratei de vaccinare a băieților, până în 2030. În acest context, România are nevoie de un program sustenabil de vaccinare împotriva HPV, aliniat obiectivelor din Planul european – acesta reprezintă o oportunitate din punct de vedere al accesării fondurilor necesare pentru atingerea acestui obiectiv, ca programul EU4Health, dar și al altor instrumente de finanțare.

Mai mult, România are nevoie de un program susținut și eficient de screening al cancerului de col uterin, dar și de diagnostic de precizie și tratament, fiind privită ca un exemplu negativ la nivelul Europei:

„Un diagnostic precoce sau un vaccin pot salva vieți. În fiecare an, 15.000 de femei din Europa mor din cauza cancerului de col uterin. Nu trebuie să fie așa! Acest cancer ar putea fi învins! Este o chestiune de screening regulat! Există un vaccin împotriva papilomavirusului uman. […] Cred că toți avem același drept la sănătate. Nu ar trebui să conteze unde te naști sau unde trăiești. Cu toții știm că, din păcate, acest lucru nu este încă valabil în Uniunea Europeană. (…) O femeie cu cancer de col uterin, care locuiește în România, are un risc de 16 ori mai mare să moară decât o femeie care locuiește în Italia” – declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia lansării consultării publice pentru Planul european de control al cancerului (4 februarie 2020).

Statisticile cancerelor cauzate de infecția HPV în România

Conform estimărilor GLOBOCAN pentru anul 2020, în România, HPV este responsabil anual pentru 3.300 de cazuri noi de cancer de col uterin și în jur de 500 cazuri de alte tipuri de cancer: sunt estimate 53 de cazuri de cancer vulvar, 55 de cancer vaginal, 133 de cancer anal și 256 de cancer orofaringian. Cancerul de col uterin este pe locul al doilea, după cancerul mamar, în ceea ce privește tipurile de cancer ce afectează femeile (aflate la vârsta fertilă, 15-44 ani) din România.

Tulpinile HPV 16 și 18 cauzează aproximativ 70% dintre cazurile de cancer de col uterin. Cel mai frecvent, diagnosticul se stabilește la femeile tinere cu vârsta între 25 și 29 de ani, datorită screeningului. Vaccinarea a fost introdusă și în rândul băieților anul trecut, deoarece HPV poate cauza de asemenea cancer anal și penian, precum și unele forme de cancer de cap și gât. Tulpinile HPV 6 și 11 sunt responsabile pentru 90% dintre verucile genitale, a căror prevalență a scăzut de asemenea pentru prima dată la fetele de 16-18 ani de la 7-10% în perioada 2010-2017 la 4% în 2018.

Exemple de succes în ceea ce privește vaccinarea HPV

Programul de vaccinare din Anglia a scăzut rata infecțiilor HPV de la 15% la 2%. În anul 2008, atunci când a început vaccinarea fetelor din Anglia, 15% din femeile tinere erau infectate cu HPV. Date ale raportului Public Health England (PHE) 2017/2018 au arătat scăderea ratei infecției la 2% în rândul fetelor de 16-18 ani, între anii 2014-2018.

Oportunități la nivel european

Noua strategie a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de eliminare la nivel global a cancerului de col uterin, împreună cu Planul European de Luptă Împotriva Cancerului, Cancer Mission și Programul EU4Health creează o oportunitate unică pentru Europa, aceea de a fi un lider internațional regional în eradicarea unui virus endemic, așa cum a fost cazul variolei.

În noiembrie 2020, Organizația europeană a cancerului (European Cancer Organization) lansa un plan în patru pași pentru eliminarea cancerelor asociate HPV în Europa. Raportul „Protecția virală: realizarea posibilului. Un plan în patru pași pentru eliminarea cancerelor asociate HPV în Europa” a fost realizat prin colaborarea mai multor experți, atât organizații, cât și indivizi, cu scopul de a atrage atenția asupra oportunității de eradicare a HPV la nivel european printr-o serie de măsuri bazate pe dovezi.

Recomandarea centrală a raportului este ca UE și regiunea europeană OMS să se dedice scopului de a egala și depăși Strategia Globală OMS de Eliminare a Cancerului de Col uterin și să implementeze politici și strategii de eliminare ale tuturor cancerelor și bolilor cauzate de HPV. Obiectivul poate fi realizat prin măsuri bazate pe dovezi în 4 arii cheie: vaccinare, screening, tratament și conștientizare publică. ECO consideră urgentă aplicarea de politici și acțiuni de către agențiile UE și naționale din întreaga regiune europeană OMS de eliminare a cancerelor și bolilor cauzate de HPV. Măsurile recomandate includ:

  1. Un program universal de vaccinare pentru adolescenți, cu nivel optim de acoperire populațională;
  2. Programe naționale de screening la nivel populațional prin testare HPV;
  3. Oferirea constantă și echitabilă a tratamentului neoplazic, conform ghidurilor de bună practică și îngrijire și suport pentru a maximiza calitatea vieții pacienților;
  4. Creșterea conștientizării la nivel public și profesional și educarea asupra HPV pentru a crește proporția de vaccinare și screening.

Citește și: