#ESCCongress. Prof. Dr. Deepak Bhatt: „Studiul THEMIS poate schimba practica medicală. Strategia pe termen lung cu ticagrelor și aspirină pentru categorii selecționate de pacienții merită luată în considerare”

  • Health literacy



Numărul persoanelor diagnosticate cu diabet în întreaga lume este în creștere. 415 milioane de oameni, la nivel global, suferă de diabet zaharat de tip 2 în prezent, iar până în 2040 se așteaptă să existe 642 de milioane de bolnavi. Rate crescute ale evenimentelor cardiovasculare ischemice sunt înregistrate la acești pacienți. Noi strategii de a preveni comorbiditățile cardiovasculare sunt necesare la nivel global.

Studiul THEMIS a fost unul dintre cele mai așteptate la Congresul European de Cardiologie, reprezentând cel mai amplu studiu care a inclus pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și a evaluat ipoteza conform căreia ticagrelorul, un inhibitor P2Y12 poate contribui la reducerea evenimentelor ischemice la pacienții cu DZ de tip 2 Prof. Dr. Deepak Bhatt, de la Universitatea Harvard a explicat rezultatele studiului în cadrul unui eveniment satelit al congresului.

abonare

Pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2 și boală coronariană stabilă, adăugarea ticagrelor la tratamentul cu aspirină reduce evenimentele ischemice, însă riscul de sângerare nu poate fi neglijat. Cu toate acestea, pacienții care au o intervenție coronariană percutană (PCI) în antecedente beneficiază de această combinație terapeutică, conform analizei THEMIS-PCI.

„Studiul THEMIS are potențialul de a schimba practica clinică. În primul rând, este cel mai mare studiu clinic randomizat făcut vreodată pentru o populație de pacienți cu diabet până la această dată. Iar THEMIS-PCI are cea mai mare populație randomizată de pacienți cu intervenție coronariană percutană în antecedente” – Prof. Deepak

Studiile THEMIS și analiza THEMIS-PCI au fost publicate în New England Journal of Medicine și în The Lancet.

Prof. Dr. Deepak, într-un interviu acordat în cadrul simpozionului pentru Raportuldegarda.ro

Pacienții cu boală coronariană și diabet de tip 2 au risc înalt de a dezvolta o boală cardiovasculară precum infarctul miocardic sau accidentu vascular cerebral. Pentru pacienții cu sindroame coronariene acute, infarct miocardic în antecedente, terapia dublă cu aspirină și ticagrelor reduce riscul de apariție a unui nou eveniment cardiovascular comparativ cu monoterapia cu aspirină. Efectele adăugării ticagrelor la pacienții cu boală coronariană stabilă și diabet erau mai puțin cunoscute. Prof. Bhatt a explicat scopul realizării acestui studiu:

„Pentru pacienții cu diabet și boli cardiovasculare avem nevoie de noi terapii, pentru că reprezintă o populație la risc. Credem că riscul crește prin activarea plachetară mai accentuată, ceea conduce la AVC, ,infarct miocardic, amputații la nivelul membrelor. Știm că ticagrelor si medicamentele antiplachetare sunt eficiente la pacienții cu sindroame coronariene acute în antecedente. Am vrut să vedem efectul tratamentului antiagregant cu ticagrelor pentru pacienții fără un astfel de istoric, fără AVC, fără infarct miocardic. Am vrut să identificăm avantaje al administrării tratamentului la pacienții cu boală coronariană stabilă.”

Studiul THEMIS a inclus 19 220 de pacienți din 42 de țări cu diabet zaharat de tip 2 și boală coronariană stabilă. 58% dintre pacienții din studiul THEMIS aveau antecedente de PCI. S-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Studiul THEMIS a demonstrat o reducere cu 10% a riscului relativ în ceea ce privește obiectivul primar compozit – mortalitatea de cauză cardiovasculară, riscul de infarct miocardic și cel de accident vascular cerebral. Beneficiile sunt confirmate, însă controlul sângerărilor reprezintă adevărata problemă.
  • În studiul THEMIS-PCI s-a înregistrat o reducere și mai mare, de 15% a obiectivului primar compozit. Efectele s-au menținut chiar dacă PCI a fost administrată cu 10 ani anterior. S-au observat beneficii în ceea ce privește riscul de IMA, AVC ischemic, ischemie acută de membre și amputații.

Considerăm că în studiul THEMIS am identificat o populație de pacienți – THEMIS-PCI, pacienți cu diabet, boală coronariană stabilă și istoric de implantare de stenturi coronariene care au un beneficiu semnificativ și risc de sângerare excepțional. Totusi, aceste rezultate necesită selectarea atentă a pacienților din viața reală. Așadar nu vrem să luăm în considerare această combinație terapeutică pentru pacienții cu risc mare de sângerare, ci pentru pacienții cu risc scăzut de sângerare, dar risc ischemic înalt”

O mare parte dintre pacienții diabetici necesită tratament prin PCI la un moment dat de-a lungul vieții din cauza frecvenței complicațiilor cardiovasculare.

Prof. Deepak a explicat faptul că pacienții care au un istoric de PCI cu sau fără montare de stent primesc dublă terapie antiplachetară cel puțin câteva luni în urma intervenției. În cazul pacienților recrutați pentru THEMIS aceasta a fost tolerată fără evenimente hemoragice majore, deoarece altfel nu ar fi fost incluși în studiu.

O observație importantă în urma studiului este legată utilitatea reinițierii dublei terapii antiagregante la pacienții diabetici care au fost supuși PCI.

În urma prezentării studiului s-au emis mai multe ipoteze legate de schimbările care vor apărea în practică. Dacă un pacient diabetic primește dublă terapie antiplachetară asociată PCI și o tolerează s-ar putea lua în considerare extinderea duratei tratamentului.

Dacă pacienții au suferit sângerări de tract digestiv sau primesc tratament cronic cu antiinflamatoare non-steroidiene atunci terapia nu este indicată, însă la grupuri selecționate ar putea fi o soluție pe termen lung, atât timp cât nu intervin sângerări semnificative.

„Studiul THEMIS demonstrează pentru prima data că terapia dublă antiagregantă cu ticagrelor și aspirină, administrată pe termen mai lung, aduce beneficii pacienților cu boală coronariană stabilă și diabet care au fost supuși PCI”

Urmăriți în videoclipul următor un interviu acordat de Prof. Bhatt pentru Raportuldegarda.ro

Citește și