The Lancet: patru din zece decese prin cancer sunt legate de factori de risc modificabili. Fumatul, alimentația nesănătoasă și glicemia crescută au cel mai mare impact
Un nou studiu publicat în The Lancet arată că numărul cazurilor și deceselor cauzate de cancer a crescut foarte mult la nivel global în ultimele trei decenii și se estimează că va continua să crească până în 2050. Analiza, realizată de colaboratorii Global Burden of Disease (GBD) 2023, oferă date detaliate despre incidența cancerului, mortalitatea și factorii de risc în 204 țări și teritorii. Studiul a analizat 47 de tipuri de cancer între 1990 și 2023 și a făcut previziuni până în 2050.
Potrivit studiului, în 2023 au existat 18.5 milioane de cazuri noi de cancer și 10.4 milioane de decese cauzate de cancer la nivel mondial (fără a include cancerele de piele non-melanom). Aceasta reprezintă o creștere de peste 100% a cazurilor și 74% a deceselor față de 1990. Cancerul este acum a doua cauză de deces la nivel global, după bolile cardiovasculare, iar cele mai afectate par a fi țările cu venituri mici și medii.
Studiul a arătat că aproximativ 42% dintre decesele cauzate de cancer (aproximativ 4,3 milioane) sunt legate de factori de risc evitabili, cum ar fi fumatul, alimentația nesănătoasă, expunerea la anumite substanțe la locul de muncă și poluarea aerului. Fumatul a fost responsabil pentru 21% dintre decese la nivel mondial, fiind principalul factor de risc în majoritatea țărilor. În țările cu venituri mici, principalul factor de risc asociat cancerului a fost expunerea la infecții transmisibile prin contact sexual. De asemenea, proporția de decese atribuite factorilor de risc a fost mai mare la bărbați (46%) comparativ cu femeile (36%).
Citește și: Câte tipuri de cancer apar din cauza fumatului? Renunțarea la fumat, metoda prin care poți evita 55% dintre cazurile de cancer evitabil
Cele mai frecvente tipuri de cancer în 2023 au fost cancerul de sân (cel mai des diagnosticat) și cancerele traheale, bronșice și pulmonare (cele mai multe decese). Studiul a evidențiat și diferențe regionale: Liban a înregistrat cea mai mare creștere a incidenței și mortalității, Emiratele Arabe Unite au avut cea mai mare scădere a incidenței, iar Kazahstan cea mai mare scădere a mortalității.
Citește și: Cum putem scădea riscul de cancer de sân?
Previziunile pentru 2050 indică aproximativ 30,5 milioane de cazuri noi și 18,6 milioane de decese cauzate de cancer la nivel global. Creșterile cele mai semnificative sunt așteptate în țările cu venituri mici și medii, ca urmare a creșterii populației și îmbătrânirii acesteia. Deși numărul absolut de cazuri și decese va crește, rata mortalității ajustată pentru vârstă este estimată să scadă ușor, ceea ce sugerează că majorarea poverii cancerului este determinată în principal de factorii demografici, și nu de apariția unor noi riscuri. Probabilitatea de deces cauzată de cancer între 30 și 70 de ani este prognozată să scadă doar cu 6.5% până în 2030, o reducere insuficientă pentru atingerea obiectivului ONU de diminuare cu o treime a mortalității premature prin boli non-comunicabile.
Autorii studiului subliniază că este nevoie urgentă de acțiuni coordonate. Prevenția, diagnosticarea precoce și accesul echitabil la tratamente de calitate sunt esențiale, mai ales în țările cu resurse limitate. Cu patru din zece decese legate de factori de risc modificabili, există oportunități reale de reducere a mortalității prin politici publice și schimbări de comportament, cum ar fi reducerea fumatului și îmbunătățirea alimentației. Studiul recomandă, de asemenea, consolidarea sistemelor de supraveghere a cancerului pentru a ghida deciziile de sănătate publică și alocarea resurselor.
Deși studiul folosește cele mai bune date disponibile, el are și limitări: lipsa unor date de calitate în țările sărace, excluderea unor infecții cunoscute a provoca cancer (cum ar fi Helicobacter pylori sau Schistosoma haematobium), precum și faptul că nu a fost luat în calcul impactul pandemiei de COVID-19, al conflictelor recente sau al viitoarelor descoperiri medicale. Cu toate acestea, studiul oferă un ghid important pentru guverne și organizații internaționale pentru a dezvolta politici eficiente și echitabile de control al cancerului la nivel mondial.
Citește și:
- Codul european împotriva cancerului: persoanele supraponderale au un risc de 18 ori mai mare de a dezvolta o formă de cancer
- Codul european împotriva cancerului: 12 modalități de a preveni cancerul
- Ce tipuri de cancer pot fi prevenite prin vaccinare?