STUDIU. Persoanele care sforăie sunt la risc de îmbătrânire cerebrală prematură

  • Prevenție



Deprivarea de somn profund, care apare la persoanele care sforăie din cauza apneei în somn de tip obstructiv, alterează structura creierului şi determină îmbătrânirea cerebrală prematură, conform unui studiu publicat în Neurology. Obstrucţia respiratorie şi prezenţa sforăitului se asociază cu o probabilitate crescută de accident vascular cerebral, boală Alzheimer şi declin cognitiv general. Studiul a inclus 140 de persoane care au fost evaluate prin polisomnografie și imagistică prin rezonanță magnetică cerebrală.

Printre biomarkerii care indică sănătatea cerebrală se află hiperintensitățile substanței albe, care devin din ce în ce mai numeroase odată cu vârsta și cu lipsa controlului tensiunii arteriale. Conform studiului, o reducere cu 10% a somnului profund echivalează cu îmbătrânirea cerebrală cu 2,3 ani, pe baza evaluării prezenței hiperintensităților substanței albe, dar și cu reducerea integrității axonilor corespunzătoare unei perioade de 3 ani. Pacienții cu apnee de somn severă prezintă un număr mai ridicat al acestor modificări în raport cu cei care au forme ușoare sau moderate.

abonare

Somnul profund, cu unde lente, este unul dintre cei mai buni indicatori ai calității somnului. Deşi toate stadiile somnului sunt importante pentru sănătatea umană, în timpul fazei profunde are loc relaxarea musculară, frecvenţa cardiacă şi respiratorie sunt foarte scăzute, se secretă hormonul de creştere, care contribuie la repararea ţesuturilor, inclusiv a celor de tip muscular şi osos. Totodată, această etapă a somnului este importantă pentru funcţionarea sinapselor, memorie şi capacităţile cognitive, dar şi pentru sistemul imun.

Apneea în somn este o afecţiune care constă în oprirea respiraţiei pentru minim 10 secunde de mai multe ori pe noapte. Se estimează că, la nivel mondial, peste 900 de milione de adulţi cu vârste între 30 şi 70 de ani suferă de apnee în somn, iar multe alte persoane rămân nediagnosticate. Apneea în somn severă şi netratată creşte de 3 ori riscul de deces de orice cauză. Persoanele cu apnee în somn, din cauza sforăitului şi tulburărilor de respiraţie, pot să se trezească de zeci de ori pe parcursul nopţii, iar aceste întreruperi frecvente scad posibilitatea de a atinge un nivel suficient de somn cu unde lente.

Citește și: