articole scrise de Dr. Monica Dugăeșescu
Dr. Monica Dugăeșescu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București în 2020. În urma obținerii a două burse Erasmus Traineeship, a studiat și a lucrat în laboratoare de analize medicale și de cercetare din străinătate. În prezent urmează rezidențiatul în specialitatea medicină de laborator, în cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Principalele sale interese sunt reprezentate de biologia moleculară, genetică, oncologie, virusologie, imunologie, cercetare medicală, educație medicală și voluntariat în departamente științifice sau de educația medicală ale societăților cu profil medical. S-a alăturat echipei Raportul de Gardă în anul 2020 și abordează subiecte precum medicina personalizată, altfel despre cancer, health literacy și accesul la inovații medicale.

STUDIU. Îndulcitorii fără calorii pot determina intoleranță la glucoză, efect mediat de modificări la nivelul microbiomului
Îndulcitorii fără calorii modifică microbiomul și metabolomul adulţilor sănătoși, zaharina şi sucraloza determinând şi o alterare semnificativă a toleranţei la glucoză, conform unui studiu publicat în Cell. Deoarece microbiomul fiecărei persoane este unic, impactul consumului de îndulcitori fără calorii asupra organismului diferă de la un om la altul. Una dintre strategiile comune de a combate […]

ANALIZĂ. Rolul datelor genomice în practică și cercetare. Care sunt cele mai importante resurse de genomuri umane complete disponibile?
Sute de mii de genomuri umane complete, reprezentând populații diverse, au fost secvențiate până în prezent, în cadrul a două programe diferite: All of us şi UK Biobank. Eforturile de descifrare a informaţiilor înscrise în ADN-ul uman au presupus o colaborare între instituții guvernamentale, din sectorul privat și ONG-uri. Datorită diversităţii şi numărului mare de […]

Noi variante genetice care cresc riscul de cancer pulmonar, identificate prin cel mai amplu studiu GWAS care a inclus populații diverse
Noi gene care conferă susceptibilitate la apariţia cancerului pulmonar au fost identificate într-un studiu desfăşurat în cadrul Baylor College of Medicine. Acesta este cel mai mare studiu de asociere la nivelul întregului genom (genome-wide association study, GWAS) desfăşurat vreodată pe o populaţie diversă, de origine europeană, africană şi din estul Asiei. Rezultatele au fost publicate […]

FDA aprobă terapia genică Zynteglo pentru pacienţii cu beta-talasemie dependentă de transfuzii
Terapia genică Zynteglo (Betibeglogene autotemcel, beti-cel) a fost aprobată de către U.S. Food and Drug Administration (FDA) pentru pacienţii aduţi şi pediatrici cu beta-talasemie dependentă de transfuzii. Agenţia a stabilit că beneficiile administrării acestei terapii inovative depăşesc potenţialele riscuri asociate. Zynteglo a fost dezvoltat de compania Bluebird bio şi este a treia terapie genică aprobată […]

Testarea moleculară comprehensivă a tumorilor maligne fără origine primară cunoscută poate indica terapii personalizate pentru fiecare pacient
Caracterizarea moleculară aprofundată a tumorilor cu origine primară necunoscută prin analiza genomului, transcriptomului şi epigenomului poate identifica sursa neoplaziei, sugerând totodată potenţiale terapii eficace, conform unui studiu realizat în cadrul programului MASTER al National Center for Tumor Diseases şi German Cancer Consortium (NCT/DKTK). Aplicarea terapiilor recomandate de către o comisie multidisciplinară (MTB, molecular tumor board) […]

Esențial Covid-19 (1-7 august 2022). Peste 12% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 dezvoltă long-COVID
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial COVID-19 și alte amenințări de sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea impactului pandemiei Covid-19, dar și al altor patogeni care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Accesează Esențial Covid-19 de săptămâna aceasta. Știrile săptămânii 1 – 7 august: Susceptibilitatea genetică la COVID-19 se asociază cu […]

Transplantul de cord artificial, mai aproape de realitate: o nouă metodă de bioinginerie permite recrearea in vitro a structurii și funcției mușchiului cardiac
Primul model artificial de ventriculi care au cardiomiocitele aliniate helicoidal, la fel ca într-o inimă naturală umană, a fost construit de bioinginerii din cadrul Harvard John A. Paulson School of Engineering and Applied Sciences (SEAS), demonstrând totodată că acest aranjament al fibrelor la nivelul cordului are un impact extrem de ridicat asupra cantităţii de sânge […]

STUDIU. Integrarea datelor despre microbiom şi metabolom crește acuratețea evaluării riscului de boli precum diabetul zaharat sau bolile inflamatorii intestinale
Apariția anumitor boli ar putea fi anticipată integrând datele despre microbiomul şi metabolomul unei persoane, cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI), conform unui studiu desfăşurat în cadrul Penn State College of Medicine şi University of Texas Southwestern Medical Center. Metoda utilizată pentru modelare se numeşte MB-SupCon (Microbiome-based Supervised Contrastive Learning Framework) şi a oferit informaţii cu […]

Dublarea nivelului de activitate fizică recomandat de ghiduri se asociază cu reducerea riscului de deces din cauze cardiovasculare
Persoanele care au o activitate fizică săptămânală care depăşeste de 2-4 ori nivelul recomandat (150-300 minute de exerciţii de intensitate moderată sau 75-150 minute de efort de intensitate ridicată) au un risc mai scăzut al mortalităţii, indiferent de cauză. Efectele pozitive ale creşterii numărului de minute de sport pe săptămână au fost mai pronunţate asupra […]

Cazurile de sepsis, identificate mai rapid printr-un algoritm AI: 20% dintre decese au putut fi prevenite și mii de vieți salvate
Un nou sistem bazat pe inteligenţă artificială depistează simptomele pacienților cu sepsis înainte cu câteva ore față de metodele tradiţionale, ceea ce permite iniţierea tratamentelor şi salvarea vieţii acestora. Targeted Real-Time Early Warning System (TREWS) combină informaţii referitoare la istoricul pacientului, simptomele actuale şi rezultatele analizelor de laborator pentru a indica pacienţii care au sepsis, […]