articole scrise de Dr. Monica Dugăeșescu
Dr. Monica Dugăeșescu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București în 2020. În urma obținerii a două burse Erasmus Traineeship, a studiat și a lucrat în laboratoare de analize medicale și de cercetare din străinătate. În prezent urmează rezidențiatul în specialitatea medicină de laborator, în cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Principalele sale interese sunt reprezentate de biologia moleculară, genetică, oncologie, virusologie, imunologie, cercetare medicală, educație medicală și voluntariat în departamente științifice sau de educația medicală ale societăților cu profil medical. S-a alăturat echipei Raportul de Gardă în anul 2020 și abordează subiecte precum medicina personalizată, altfel despre cancer, health literacy și accesul la inovații medicale.

STUDIU. Zero cazuri de cancer de col uterin la femeile vaccinate împotriva HPV în 2008, în Scoția
Vaccinarea împotriva HPV reduce drastic numărul de cazuri de cancer de col uterin invaziv, conform unei noi analize derulate de Public Health Scotland, care a fost publicată în Journal of the National Cancer Institute. Principalele concluzii: Indiferent de numărul de doze administrate, nu a fost înregistrat niciun caz de cancer de col uterin invaziv la […]

STUDIU. Riscul de anxietate este redus de 10 minute pe zi de activitate fizică moderat-intensă
Activitatea fizică de tip moderat spre intens, practicată timp de minim 10 minute, de 5 ori pe săptămână, reduce riscul de tulburare anxioasa generalizată (GAD) la vârstnici, conform unor noi rezultate publicate în Psychiatry Research. Studiul derulat a inclus 7650 de adulți vârstnici. Principalele concluzii: În comparație cu participanții cu cea mai scăzută activitate fizică, […]

Esențial în sănătate publică. Persoanele care stau pe scaun mult timp la locul de muncă au risc ridicat de boli cardiovasculare
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial în sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea bolilor transmisibile și netransmisibile care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Știrile săptămânii 22 – 28 ianuarie 2024 Lockdown-ul din cursul pandemiei COVID-19 se asociază cu creşterea numărului de copii cu obezitate Măsurile de tip lockdown din perioada […]

#ASH23. Terapiile CAR-T determină remisiunea completă la pacienții cu boli autoimune refractare la terapiile standard
O singură infuzie a terapiei CAR-T care țintește CD19 a determinat remisiunea completă, de durată, fără a fi utilizate medicamente, la 15 pacienți cu lupus eritematos sistemic, miozită inflamatorie idiopatică sau scleroză sistemică, conform rezultatelor prezentate în cadrul întâlnirii anuale a American Society of Hematology. Protocolul pentru terapia CAR-T administrată acestora a fost similar celui […]

#AHA23. STUDIU. Dieta hiposodată scade tensiunea arterială cu 6 mmHg într-o săptămână
Persoanele care au urmat o dietă hiposodată timp de doar o săptămână au prezentat scăderea tensiunii arteriale sistolice (mediană) cu 6 mmHg față de valorile inițiale. Efectele au fost prezente indiferent de statusul anterior de hipertensiv sau normotensiv și de utilizarea medicamentelor care scad tensiunea arterială. Acestea sunt rezultatele studiului CARDIA-SSBP, prezentate în cadrul sesiunilor […]

STUDIU. Consumul de carne roșie, atât procesată, cât şi neprocesată, se asociază cu risc dublu de diabet zaharat de tip 2
Consumul excesiv de carne roșie, atât procesată, cât și neprocesată, se asociază cu riscul ridicat de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, conform unui studiu publicat în The American Journal of Clinical Nutrition. Principalele efecte determinate de carnea roșie: Consumul de carne roșie procesată a crescut riscul de diabet zaharat de tip 2 cu […]

Anul 2023 din perspectiva accesului pacienţilor la terapii inovatoare în Uniunea Europeană. Care sunt medicamentele aprobate în ultimul trimestru de EMA
La finalul anului 2023, raportuldegarda.ro vă prezintă principalele progrese înregistrate în domeniul medicamentelor în Uniunea Europeană (UE) în ultimele 12 luni, cele mai inovatoare terapii care au devenit disponibile sau au primit aviz pozitiv pentru aprobare în UE, precum și rezultatele studiilor care au constituit baza autorizării pentru comercializare. Cele mai importante realizări din al […]

INTERVIU. Dr. Dragoş Cozma, despre ablaţia prin cateter la pacienţii cu fibrilaţie atrială şi posibilitatea de a trăi fără tratament
Ablaţia prin cateter reprezintă o procedură recomandată pacienţilor cu fibrilaţie atrială (FiA) la care medicaţia nu are succes. Presupune modificarea semnalelor electrice de la nivel cardiac pentru a restabili ritmul normal al contracţiilor inimii. Cu o rată de succes de aproximativ 88%, este considerată mai eficientă decât terapia medicamentoasă în prevenirea recurenţelor fibrilaţiei atriale, în […]

STUDIU. Metaboliţii produşi de microbiomul intestinal pot indica pacienţii care vor dezvolta reacţia de rejet a grefei în urma transplantului alogen de celule stem
Probabilitatea de a dezvolta reacția de tip grefă contra gazdă în urma transplantului de celule stem este mai scăzută la pacienții care au o anumită compoziție a microbiomului intestinal, asociată cu producţia de metaboliţi imunomodulatori (IMMs). Acestea sunt concluziile unui studiu publicat în Nature Cancer. Metaboliții derivați din microorganismele intestinale modulează răspunsul clinic al pacienților […]

Living therapeutics: un nou tip de tratament pentru acnee bazat pe bacterii cutanate modificate prin bioinginerie – primele rezultate pozitive
Microbiomul cutanat facial poate fi modificat cu succes pentru a trata acneea, conform unui studiu publicat în Nature Biotechnology. Cutibacterium acnes a fost modificată cu succes astfel încât să secrete proteina care reduce nivelul cutanat de sebum. Scăderea producţiei de sebum reprezintă o metodă de bază în terapia acneei. Profilul de siguranță al acestei bacterii […]