Esențial în sănătate publică. Sportul contribuie semnificativ la tratamentul depresiei
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial în sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea bolilor transmisibile și netransmisibile care amenință sănătatea la nivel local și internațional.
Săptămâna 12 – 18 februarie 2024
Fumatul determină efecte pe termen lung asupra sistemului imun
Fumatul afectează atât imunitatea înnăscută, cât şi dobândită, conform rezultatelor unui studiu publicat în Nature. Dacă efectele asupra imunităţii înnăscute dispar rapid după renunţarea la fumat, consecinţele asupra imunității dobândite persistă pe termen lung. Aceste efecte persistente au fost mediate de modificări de tip epigenetic induse de fumat, fiind modificată expresia genelor prin intermediul metilării ADN.
Cohorta Milieu Intérieur a cuprins 1000 de persoane sănătoase cu vârste între 20 şi 70 de ani, înrolate în 2011. Scopul a fost evaluarea impactului a aproape 140 de variabile asupra răspunsului imun. Printre variabilele evaluate se numără: indicele de masă corporală, statusul de fumător, numărul de ore de somn, activitatea fizică, bolile din copilărie, vaccinările efectuate, mediul de trai etc. Răspunsul imun a fost evaluat prin măsurarea nivelului de citokine secretate în urma expunerii probelor de sânge de la participanţii la studiu la diverşi patogeni.
Trei variabile au avut efecte majore asupra răspunsului imun determinat de expunerea la variaţi agenţi patogeni: statusul de fumător, infecţia latentă cu citomegalovirus şi indicele de masă corporală. Aceşti factori au avut un impact similar cu cel al vârstei, sexului şi substratului genetic.
S-a constatat că la persoanele fumătoare are loc declanşarea unui răspuns inflamator crescut, în urma expunerii la un agent infecţios, iar activitatea celulelor implicate în memoria imunologică este afectată. Comparând reacţia imunologică la agenţii patogeni între actualii fumători şi foştii fumători, s-a constat că imunitatea înnăscută revine la niveluri normale la scurt timp de la întreruperea fumatului, însă efectele asupra imunităţii dobândite se menţin 10-15 ani.
Exerciţiile fizice sunt un tratament eficace împotriva depresiei
Activitatea fizică, în special de tip yoga, mers pe jos, jogging şi antrenamente de forţă, reprezintă un tratament eficace şi bine tolerat pentru tulburarea depresivă majoră, indiferent de comorbidităţi şi de gradul de depresie, conform rezultatelor unui studiu publicat în British Medical Journal. Astfel, exerciţiile fizice ar putea fi o intervenţie de bază în contextul managementului acestei afecţiuni, împreună cu medicamentele şi psihoterapia.
A fost efectuat un review sistematic şi meta-analiză de reţea a studiilor clinice randomizate pentru a evalua cele mai eficace tipuri de exerciţii fizice şi intensitatea acestora pentru tratamentul tulburării depresive majore, intervenţia fiind comparată cu medicamentele antidepresive, psihoterapia şi grupuri de control. În total, au fost incluse peste 200 de studii cu aproape 15 000 de participanţi.
Cel mai mare impact în reducerea depresiei l-a avut dansul, însă eficacitatea nu a putut fi validată din cauza numărului redus de studii relevante şi potenţialelor erori care ţin de metodologia acestora. În ordinea impactului, au prezentat efecte moderate de reducere a depresiei următoarele tipuri de exerciţii fizice: mersul de jos, jogging-ul, yoga, antrenamentele de forţă, exerciţiile aerobice mixte, tai chi şi qigong. Cea mai crescută aderenţă a fost remarcată pentru antrenamentele de forţă şi yoga.
Au avut, de asemenea, efecte moderate şi combinarea exerciţiilor fizice cu medicamentele de tip inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau cu psihoterapia. În ceea ce priveşte utilizarea doar a terapiei cognitiv-comportamentale, efectele asupra depresiei au fost moderate. Strategia terapeutică bazată doar pe administrarea medicamentelor care inhibă selectiv recaptarea serotoninei a avut efecte reduse.
De ce apare rezistența la tratament a Mycobacterium tuberculosis?
Un nou studiu publicat în Nature Communication descrie dezvoltarea unui catalog cantitativ al rezistenţei la 13 medicamente anti-tuberculoză, combinând WGS (whole genome sequencing) cu determinarea concentraţiei minime inhibitorii (CMI) de tip high-throughput. Asocierea CMI cu mutaţiile prezente a permis caracterizarea fenotipică rapidă şi precisă a tulpinilor de Mycobacterium tuberculosis.
Studiul a utilizat peste 15 000 de izolate clinice, provenite din 23 de ţări, de pe 5 continente. Au fost identificate aproape 500 de variante care asociază creşterea CMI. În plus faţă de modificările genetice care determină rezistenţa la terapii, au fost depistate peste 90 de mutaţii care cresc susceptibilitatea la anumite medicamente, ceea ce evidenţiază posibilitatea optimizării schemelor terapeutice pe baza hipersensibilităţii, faţă de rezistenţă.
Una dintre ţintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru combaterea tuberculozei constă în testarea universală a susceptibilităţii la terapie a pacienţilor infectaţi cu Mycobacterium tuberculosis. În prezent, strategiile bazate pe metode moleculare se focusează pe predicţia susceptibilităţii de tip binar (susceptibil vs. rezistent) la terapiile anti-tuberculoză de primă linie.
Rezultatele noului studiu pot să contribuie la identificarea unor scheme terapeutice personalizate, care au eficacitate crescută şi efecte adverse limitate. De asemenea, pot să reprezinte baza dezvoltării unor algoritmi de predicţie a rezistenţei la terapie.
ECDC: Risc ridicat de răspândire a unei tulpini hipervirulente de Klebsiella pneumoniae rezistentă la carbapeneme
European Centre for Disease Prevention and Control a raportat că riscul de transmitere între unităţile sanitare al tulpinii hipervirulente de Klebsiella pneumoniae (hvKp) – ST 23 (sequence type 23) este ridicat, în urma derulării unei analize de evaluare a riscului. Această tulpină determină infecții cu mortalitate ridicată, inclusiv la persoane tinere şi sănătoase.
HvKp provoacă infecţii invazive, incluzând pneumonia şi abcesele pulmonare, dar se asociază primar cu abcesele hepatice, atât la persoane sănătoase, cât şi imunocompromise. Adesea, abcesele hepatice determină afectare secundară, precum meningită, fasciită necrozantă şi endoftalmită.
În plus faţă de severitatea crescută a infecţiilor, tratamentul acestor cazuri reprezintă o provocare. Tulpina hvKp ST23 a dobândit o varietate de gene care determină rezistenţă la carbapeneme, care sunt utilizate ca antibiotice de rezervă, destinate tratamentului infecţiilor severe.
Dacă iniţial tulpinile hvKp erau depistate predominant în Asia, asociate transmiterii comunitare şi erau rareori rezistente la antibiotice, în prezent acestea prezintă o răspândire geografică largă, transmitere asociată asistenței medicale şi rezistență la numeroase antibiotice.
Numărul de state din Uniunea Europeană care au raportat prezenţa hvKp ST23 a crescut de la 4 la 10, de la ultima analiză de risc efectuată în 2021, iar numărul de cazuri a crescut de la 12 la 143. O proporție semnificativă a cazurilor este asociată transmiterii comunitare a bacteriei. Creșterea frecvenței raportării acestui patogen ar putea fi parţial explicată de creşterea capacităţii laboratoarelor pentru testare moleculară şi screeningul derulat pentru genele care codifică carbapenemaze.
În acest context, este important ca medicii şi laboratoarele clinice să fie pregătiți pentru a diagnostica potențialele cazuri de hvKp ST23, izolatele clinice să fie transmise către laboratoarele naţionale de referinţă şi să fie accelerate metodele de prevenție a infecției şi control în unitățile sanitare.
Leziunile neurologice cauzate de infecțiile virale ar putea fi determinate de un răspuns imun exagerat
Leziunile neurologice consecutive infecţiilor acute virale ar putea să fie cauzate de un răspuns imun excesiv împotriva agentului patogen, fără ca acesta să infecteze şi să deterioreze în mod direct structurile sistemului nervos central. Acestea sunt concluziile unui studiu publicat în Nature Communication. Studiul a fost efectuat pe şoareci de laborator, ca model de infecţie cu virusul Zika.
Infecţia virală şi inflamaţia neurologică au fost factori necesari, dar nu suficienţi pentru apariţia leziunilor neurologice. Încărcătura virală nu s-a corelat cu severitatea afectării neurologice, ci cu limfocitele T CD8+ NKG2D+ activate nespecific, deşi ar fi trebuit să fie activate doar acele limfocite T specifice, direcţionate împotriva agentului infecţios. Activarea nespecifică apare în contextul inflamaţiei excesive. Aceste mecanisme ar putea fi prezente şi în cadrul altor infecţii care asociază leziuni neurologice, precum COVID-19.
A fost evaluată posibilitatea de a întrerupe activarea limfocitelor T citotoxice cu ajutorul unui anticorp care țintește receptorul NKG2D. Consecința a fost limitarea morții celulare şi paraliziei asociate infecției cu virusul Zika. Acest anticorp a fost testat în studii clinice pentru alte utilizări.
Citiți știrile esențiale pentru sănătatea publică din săptămânile anterioare.