Vaccinarea pre și post-pandemie în România. Lecția vaccinării anti-COVID-19: de către cine și de ce trebuie învățată
Au o eficacitate dovedită și sunt, alături de antibiotice, cele mai mari descoperiri (raportat la axa timpului) pe care le-a făcut medicina până acum. Salvează, în fiecare an, milioane și milioane de vieți. Cu toate acestea, încrederea în vaccinuri și vaccinare este într-o scădere continuă în România ultimelor trei decenii.
Înainte de 1989, vaccinarea copiilor era gratuită și obligatorie. Fără vaccinurile obligatorii, copilul nu avea acces în comunitate. Printre libertățile aduse de era post-revoluționară a fost și cea de a decide statusul vaccinării. Părinții imunizați pe vremea comunismului au început să se îndoiască de beneficiile vaccinării sub presiunea grupurilor antivacciniste care, deși nu foarte numeroase, erau și sunt foarte vocale.
Pe de altă parte, breasla medicală și-a pierdut credibilitatea, autoritățile fiind privite cu neîncredere de o bună parte a populației. Vaccinarea a devenit un subiect sensibil, iar ratele vaccinării au coborât tot mai jos de la aproape 100%. Legea care reinstituie vaccinarea obligatorie a copiilor zace de aproape cinci ani în sertarele Parlamentului.
Citește și: Strategia Națională de Sănătate 2022-2030: Cum va arăta sănătatea românilor în următorii ani?
Care era situația înainte de pandemie
Un sondaj INSCOP la nivelul anului 2019 privitor la atitudinea populației din România față de vaccinuri și vaccinare a arătat că aproape jumătate dintre cei chestionați – 49,1% – erau de părere că vaccinarea este singura modalitate prin care ne putem apăra în fața unei boli, în timp ce peste jumătate – 54,9% – erau de părere că beneficiile pe care le aduce vaccinarea depășesc riscurile.
Mult înainte de pandemia de COVID-19, medicii infecționiști și cei de familie atenționau asupra faptului că tot mai mulți părinți nu mai vor să-și imunizeze copiii, proporțiile tot mai mici de copii vaccinați riscând să ducă la apariția unor epidemii în rândul acestora, ceea ce s-a și întâmplat.
Astfel, în 2016, în România a apărut o epidemie de rujeolă care a durat până la finalul anului 2019. S-au înregistrat peste 20.000 de cazuri și 64 de decese. Majoritatea copiilor îmbolnăviți erau nevaccinați. În 2018, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, INSP, rata de vaccinare pentru primul vaccin antirujeolic a fost de 90%, iar pentru al doilea – de 81%, în creștere față de anul anterior 2017, când rata la primul vaccin a fost de 87% și de 75%, la cel de-al doilea.
Printre decesele înregistrate s-au numărat și copii sub un an – vârstă la care se administrează prima doză, conform Planului Național de Imunizare – astfel că autoritățile au fost silite să scadă vârsta la 9 luni. Chiar dacă în creștere în 2018 față de 2017, rata de vaccinare a fost suboptimală – adică sub 95% – în discuție nefiind doar acest vaccin. Epidemia de rujeolă din 2016 a fost a doua, după cea înregistrată în 2011.
În România, prin Planul Național de Imunizare, copiilor le sunt asigurate gratuit o serie de vaccinuri a căror administrare se face după un calendar prestabilit. Imunizarea nu este însă obligatorie. Printre vaccinurile administrate se numără cel antihepatitic B,Tetravalent (Diftero-Tetano-Pertussis acelular), Hexavalent (DtPa-VPI-HiB-Hep.B), Pneumococic, BCG împotriva tuberculozei (Bacilul Calmette–Guérin), precum și vaccinul ROR, împotriva rujeolei (pojarului), rubeolei și oreionului.
Opțional, în ultimii ani, a fost introdus și vaccinul HPV pentru fetele cu vârste între 11 și 18 ani. Părinții fetelor care doresc să se imunizeze trebuie să completeze o cerere către medicul de familie, cererile fiind apoi centralizate la Ministerul Sănătății. Totodată, Ministerul Sănătății derulează în fiecare an un program de imunizare antigripală gratuită a persoanelor aflate la risc, respectiv bolnavi cronic, persoane peste 65 de ani, copii și gravide. Sezonul trecut, în timpul epidemiei de gripă nedeclarate s-au imunizat prin acest program 1,5 milioane de persoane, în condițiile în care – potrivit declarațiilor ministrului Alexandru Rafila – pentru a evita o epidemie ar fi nevoie de imunizarea a cel puțin 3 milioane de persoane. Experiența anilor trecuți a arătat însă că vaccinul gripal nu este popular, multe din dozele achiziționate rămânând nefolosite.
Chiar dacă rezistența la vaccinarea copiilor manifestată de părinți a căpătat uneori aspecte bizare în sensul în care un părinte care pleca la muncă în țări tropicale nu avea o problemă de a se imuniza contra unor boli frecvente în zona respectivă, dar avea una când trebuia să-și imunizeze copilul cu seruri din Planul Național – trebuie spus că, nu de puține ori, accesul la vaccinare a fost restricționat de lipsa serurilor din cabinetele medicilor pediatri. Responsabilitatea achiziționării revine Ministerului Sănătății. În noiembrie 2022, de exemplu, vaccinul împotriva rujeolei lipsea în majoritatea județelor, autoritățile fiind incapabile să anunțe data la care va fi disponibil.
Ce a arătat pandemia
Pe fondul unei încrederi deja scăzute în vaccinare, apariția pandemiei de COVID-19 și a vaccinurilor contra SARS-CoV-2 a dat apă la moară antivacciniștilor și grupurilor conspiraționiste. Temerile multor oameni au crescut și pe fondul vaccinării cu seruri obținute în timp record prin tehnologii de ultimă oră, explicațiile autorităților pe acest subiect fiind sumare.
Vaccinarea anti-COVID-19 a început în România, la 27 decembrie 2020, prima persoană vaccinată fiind asistenta medicală Mihaela Anghel, de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.dr. Matei Balș” din Capitală. Acțiunile au continuat apoi la nivel național. A fost constituit un Comitet național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 – organism interministerial, fără personalitate juridică, aflat în subordinea Secretariatului General al Guvernului și sub cooordonarea primului ministru.
Totodată, a fost lansată o platformă informatică care permitea programarea persoanelor la vaccinare. Prioritate, într-o primă fază, a avut personalul medical și cel social, angajați în instituțiile de îngrijire și apoi, în faza a doua, populația încadrată în grad de risc și lucrătorii din domenii considerate cheie. În etapa a treia, s-a putut imuniza populația generală.
Prima tranșă de vaccinuri împotriva COVID-19 a fost compusă din două containere, fiecare a câte 5 cutii conținând în total 9.750 de doze de la compania BioNTech/Pfizer. Vaccinul anti-COVID-19 a fost recomandat mai întâi persoanelor peste 18 ani, după care, din 2021 a fost disponibil și pentru persoanele peste 16 ani. Ultima categorie care a avut acces la un ser dedicat au fost copiii între 5 și 11 ani care au putut fi imunizați cu serul produs de Pfizer/BioNTech începând cu ianuarie 2022.
Ultimele date al Platformei ROVaccinare arată că, la nivel național, în februarie 2022, proporția vaccinării a fost de 40,7 la nivelul populației generale, mai mare la oraș – 43-45% și mai mică la țară – 30%. Statistica a plasat România printre țările cu cea mai mică rată de vaccinare din UE, mai puțin decât noi având Bulgaria – 28%, în timp ce media UE a fost de 70%.
Dintre țările UE, Portugalia a avut cea mai multă populație vaccinată anti-COVID-19 – 98%. Coordonatorul campaniei de vaccinare, amiralul Henrique Gouveia e Melo, a declarat că succesul acțiunii s-a datorat nepolitizării. Pentru a avea succes, a explicat amiralul, trebuie să apelezi la oameni care nu sunt politicieni.
România a avut și ea o campanie militarizată de vaccinare, al cărei cooordonator a fost colonelul Valeriu Gheorghiță. Ca de obicei, a lipsit complet însă o strategie de informare și de promovare a beneficiilor imunizării prin vaccin, astfel că după o primă etapă de vaccinare, în care românii au stat la coadă în fața centrelor, s-a produs un recul al dorinței de imunizare căruia autoritățile nu i-au făcut față.
Ce alte motoare ne-au împins înapoi
Lipsa educației medicale a populației, pe de o parte, și neimplicarea profesioniștilor din domeniul sănătății în susținerea și explicarea beneficiilor imunizării prin vaccin, pe de alta, au avut efecte catastrofale în plan public. Autoritățile nu au găsit un limbaj potrivit și nici acele persoane de încredere în comunități, capabile să transmită un mesaj credibil provaccinare anti-COVID-19. Una dintre instituțiile considerate a fi cele mai populare (deși sondajele de opinie plasau în continuare corpul medical în prima linie de încredere privind informațiile despre vaccinare) – biserica – nu doar că nu a fost cooptată în acest proces, dar mesajele antivaccinare pe care unii reprezentanți ai acesteia le-au promovat nu au fost combătute în niciun fel.
Nu în ultimul rând, unii medici și personal medical – persoane cunoscute în spațiul public – au făcut serioase deservicii campaniei de vaccinare, poziționându-se împotriva acesteia. Deși niciunul dintre medicii în cauză nu era specializat pe boli infecțioase, societățile medicale și Colegiul Medicilor au preferat mai degrabă să tacă și să nu-i sancționeze argumentat pe canalele media, lăsând la voia întâmplării propagarea mesajului antivaccinist.
Trebuie menționat însă efortul continuu al câtorva medici și cercetători care s-au străduit din greu să contracareze știrile false care au circulat în spațiul public pe seama noilor vaccinuri anti-COVID-19 și mai ales ale celor ARNm, acuzate că ar modifica genetic oamenii. Dar, în absența unei strategii coerente și eficiente la nivel național, onestitatea lor în argumentarea și împărtășirea informațiilor disponibile și valide la acel moment a dus la un succes limitat.
După trecerea vaccinării anti-COVID-19 la medicii de familie, începând cu iulie 2022, platforma informatică a fost închisă de autorități, deși reprezentanți ai societății civile au cerut menținerea ei ca instrument de planificare și înscriere la vaccinare. Cei mai activi în menținerea platformei informatice deschise au fost părinții elevelor care doreau vaccinarea anti-HPV a copiilor lor.
Istoria vaccinării anti-HPV în România – țară în care cancerul de col uterin face ravagii – a fost una cu suișuri și coborâșuri. Reamintim că, în 2008, Ministerul Sănătății a lansat o campanie de vaccinare a fetițelor de clasa a IV-a. Ea nu a fost precedată însă de o campanie de informare, astfel că mulți părinți s-au dovedit la vremea aceea reticenți în fața administrării serului. Încercarea de resuscitare a vaccinării din următorii ani a dus și ea la eșec. Urmarea a fost că 3 milioane de doze de ser HPV au fost aruncate la gunoi.
Vaccinarea a fost reluată în 2020, dar acum, deși în Planul național anticancer a fost introdus un obiectiv privind rata de vaccinare anti-HPV, care ar trebui să ajungă în 2025 la 30% din populația eligibilă, dozele sunt puține și se consumă rapid.
România nu are în acest moment o raportare oficială a ratei de vaccinare anti-HPV, dar, în 2021, au fost vaccinate 30.000 de fete dintr-un total de 400.000 de fete cu vârste între 11 și 14 ani, cifra similară cu cea din 2020. Aceasta înseamnă o rată de vaccinare de 7,5% raportat la populația eligibilă, potrivit datelor INSP de anul trecut. Extinderea cohortei și la fetele până în 18 ani, micșorează și mai puternic acest raport, pentru atingerea obiectivelor stabilite de România fiind necesară o creștere substanțială a ritmului de vaccinare.
Nu este singurul vaccin pentru care se înregistrează dificultăți în aprovizionare. În februarie 2023, medicii pediatri au semnalat ultima dată că o serie de vaccinuri din Planul Național nu există în cabinet, printre care cel împotriva pojarului, antipneumococicul și hexavalentul.
Ultima raportare a INSP privitoare la stocurile de vaccin datează din 31 decembrie 2022. Potrivit acesteia, la toate vaccinurile ar exista stocuri, la nivel teritorial, dar nu și la toate Direcțiile de Sănătate Publică. Cel mai mare deficit la nivelul DSP-urilor județene se înregistrează la vaccinul ROR.
În majoritatea țărilor UE și SEE vaccinările sunt recomandate, iar în 12, vaccinarea copiilor împotriva anumitor boli este obligatorie. Vaccinurile obligatorii variază de la țară la țară. Fiecare țară hotărăște dacă pe teritoriul ei vaccinarea este obligatorie sau voluntară, ținând cont de sistemele de sănătate și de normele culturale proprii. Țările din UE au atins o rată mare de vaccinare prin imunizări obligatorii și neobligatorii – cu caracter de recomandare.
În acest moment, aproximativ 20 de boli amenințătoare de viață pot fi prevenite prin vaccinare, fiind salvate în fiecare an între 3 și 5 milioane de persoane, la nivel mondial, care, altfel, ar fi fost pierdute în urma difteriei, tetanosului, pertussisului, rujeolei și gripei, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.
Citește și:
- Știința rețelelor sociale: cum se formează și se transmit opiniile privind vaccinarea anti-COVID-19?
- Telemedicina, una dintre lecțiile pandemiei Covid-19 pe care încă nu am învățat-o în România