Esențial în sănătate publică. Ce presupune o reţea de supraveghere genomică virală la nivel global?
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial COVID-19 și alte amenințări de sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea impactului pandemiei Covid-19, dar și al altor patogeni care amenință sănătatea la nivel local și internațional. Accesează Esențial Covid-19 de săptămâna aceasta.
Știrile săptămânii 13-19 martie 2023
Anumite infecții HIV ar putea fi vindecate în urma transplantului de celule stem din cordonul ombilical
Un studiu publicat în Cell a prezentat cazul unic al unei paciente cu infecţie HIV (human immunodeficiency virus), care, deoarece a dezvoltat leucemie mieloblastică acută, a parcurs o procedură de transplant de celule stem din cordonul ombilical. În urma transplantului, viremia HIV s-a menţinut nedetectabilă chiar şi la 18 luni după întreruperea tratamentului antiretroviral. Celulele stem utilizate au conţinut o genă care determină rezistenţă la infecţia cu HIV. Acesta reprezintă primul caz de potenţială vindecare a infecţiei cu HIV prin utilizarea unor celule stem de provenienţă non-adultă pentru transplant.
Rezistenţa la infecţia HIV apare în mod “natural” la persoanele care au prezentă în formă homozigotă deleţia de 32 de perechi de baze la nivelul genei CCR5 (CCR5Δ32). Gena CCR5 codifică principalul co-receptor utilizat de HIV pentru a infecta limfocitele de tip CD4+. Prezenţa acestei forme are drept consecinţă împiedicarea pătrunderii intracelulare a virusului, astfel că infecţia nu mai poate avea loc.
Pacienta a dezvoltat leucemie acută mieloblastică la 4 ani de la diagnosticul infecţiei HIV. Transplantul a fost realizat cu celule stem homozigote CCR5Δ32/Δ32 cu origine în cordonul ombilical din cadrul StemCyte International Cord Blood Center Registry, combinate cu celule stem selectate de la un donator înrudit cu potrivire 50%, care a prezentat alela CCR5 fără mutaţii (wild-type). Limfocitele pacientei au fost înlocuite de cele transplantate cu originea în cordonul ombilical, iar pacienta a intrat în remisiune leucemică.
Toate cazurile de HIV declarate vindecate au presupus un transplant de celule stem, în contextul unor afecţiuni maligne hematologice, sursa celulelor fiind reprezentată de donatori adulţi compatibili.
Mutaţia CCR5Δ32 este prezentă în formă homozigotă doar la 1% din populaţia caucaziană nord-europeană. Screeningul activ al donatorilor de celule stem pentru mutaţia care oferă rezistenţă la infecţia cu HIV ar putea să contribuie la un număr mai ridicat de cazuri de HIV vindecate.
Ce presupune o reţea de supraveghere genomică virală la nivel global?
Pandemia COVID-19 a demonstrat importanţa supravegherii genomice a variantelor virale pentru sănătatea publică şi, totodată, a impus îmbunătăţirea infrastructurii necesare pentru efectuarea secvenţierii, a expertizei şi a dezvoltării politicilor de sănătate adecvate, astfel că a fost creată o bază pentru a construi o reţea de supraveghere genomică la nivel global dedicată virusurilor endemice sau epidemice.
Într-un nou articol de tip perspectivă publicat în Cell Host&Microbe este prezentat un cadru de secvenţiere de tip modular, în care utilizatorii pot comuta cu uşurinţă între ţintele virale pentru a maximiza rentabilitatea şi pentru ca sistemele de sănătate să fie pregătite constant să răspundă noilor ameninţări pentru sănătatea publică.
Pe măsură ce numărul de probe de la pacienții cu COVID-19 scade, fluxul de lucru din cadrul supravegherii genomice a SARS-CoV-2 ar putea fi comutat, deoarece un astfel de sistem este mai dificil de întrerupt şi apoi pornit din nou. Astfel este asigurată menţinerea accesului la probele de diagnostic, la angajarea personalului instruit, funcționalitatea echipamentului, stocurile de aprovizionare, gestionarea bazelor de date și justificarea finanțării susținute.
Implementarea secvenţierii altor virusuri, însă, presupune o serie de provocări, precum achiziţionarea unor alţi reactivi şi noi protocoale de lucru. Un sistem modular generalizabil poate să simplifice o parte dintre eforturile de includere a unor noi virusuri în programele de supraveghere.
Resursele necesare pentru a implementa şi derula supravegherea genomică virală determină apariţia unor inegalităţi persistente la nivel global între ţările cu venituri ridicate şi cele cu venituri scăzute sau medii. Aceste inegalităţi ar putea fi eliminate prin programe de instruire şi parteneriate multilaterale.
Secvenţierea de rutină a probelor provenite din focarele de infecţii virale poate fi completată prin analizarea probelor din mediu sau colectate de la vertebrate sau nevertebrate, a apelor reziduale, precum şi prin supravegherea călătoriilor internaţionale.
Riscul de trombembolism venos după infecţia cu SARS-CoV-2 este scăzut la persoanele nespitalizate
Riscul de trombembolism venos (TEV) post COVID-19 este scăzut la persoanele care nu necesită spitalizare, conform unui studiu publicat în JAMA Network Open. Rata episoadelor de TEV a fost de 0.58 la 100 de persoane/an în primele 30 de zile după infecţia acută cu SARS-CoV-2, scăzând suplimentar următoarele 30 de zile la 0.09 la 100 de persoane/an.
Trombembolismul venos este una dintre complicaţiile infecţiei cu SARS-CoV-2, însă majoritatea studiilor care au investigat această asociere au inclus pacienţi spitalizaţi sau cu forme severe de COVID-19. Noul studiu a evaluat riscul de tromembolism venos la aproape 400 000 de pacienţi pozitivi pentru SARS-CoV-2, care nu au fost spitalizaţi. Aproape 300 dintre aceştia au dezvoltat TEV.
Deşi riscul general a fost scăzut, la persoanele în vârstă de peste 55 de ani, de sex masculin, cu istoric de trombofilie sau tromboembolism venos sau care au avut un BMI (body-mass index) peste 30 au avut cel mai ridicat risc de TEV. Aceste rezultate ar putea să contribuie la selectarea pacienţilor cu COVID-19 care ar putea să beneficieze de strategii preventive pentru trombembolismul venos şi care necesită monitorizare suplimentară pe termen scurt.
O nouă terapie pentru infecţiile cu Staphylococcus aureus ar putea să limiteze dezvoltarea rezistenţei la antibiotice
Terapia cu endolizine, care sunt enzime produse artificial, poate să distrugă atât bacteriile Staphylococcus aureus sensibile la antibiotice, cât şi pe cele rezistente, fără a fi necesară terapia cu antibiotice. Endolizinele penetrează peretele celular al S.aureus, fără a afecta bacteriile cutanate nepatogene. Totodată, inhibă dezvoltarea malignă promovată de S.aureus la pacienţii cu limfom cutanat cu celule T, inhibând activarea limfocitelor T. Acestea reprezintă rezultatele unui studiu publicat în Journal of Investigative Dermatology, care a investigat efectele endolizinelor asupra probelor S.aureus pozitive colectate de la pacienţi cu limfom cutanat cu celule T.
Staphylococcus aureus este larg răspândit, numeroase persoane fiind purtătoare la nivel nazal pentru această bacterie. S.aureus este adesea prezent şi în context patologic, determinând inclusiv infecţii potenţial fatale, pentru care este vitală administrarea antibioterapiei. Însă, rezistenţa la antibiotice a S.aureus este din ce în ce mai răspândită, iar infecţiile pe care le produce sunt tot mai dificil de tratat.
Posibilitatea utilizării cu succes a unei terapii de tipul endolizinelor este importantă, mai ales la persoanele cu imunodepresie severă, precum cei cu limfom cutanat, care au adesea infecţii cu S.aureus rezistent la antibiotice. Dozele ridicate de antibiotice pot să remită simptomatologia acestor pacienţi, însă, după întreruperea tratamentului, pacienţii dobândesc din nou această bacterie şi procesul patogenic este reluat.
Lupta împotriva poliomielitei: cum să îmbunătăţim strategiile actuale?
În urmă cu 34 de ani, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat Global Polio Eradication Initiative (GPEI), care şi-a propus eradicarea poliomielitei până în 2020, similar întreruperii cu succes a circulaţiei virusului variolei. În 2023, însă, virusul poliomiolitei reprezintă în continuare o ameninţare. Raportul dintre cazurile paralitice determinate de virusul poliomielitei şi cele asimptomatice este de unul la câteva sute, ceea ce îngreunează eforturile de supraveghere a răspândirii virale.
Un articol de perspectivă publicat în The New England Journal of Medicine arată că strategia focusată pe eradicarea poliomielitei este limitată de doi factori majori. Stabilirea unui termen limită de eradicare a virusului descurajează investiţiile în cercetarea şi dezvoltarea unor vaccinuri mai eficace, iar întreruperea vaccinării împotriva poliomielitei ar putea contribui la ezitarea legată de vaccinare, prin transmiterea mesajului că vaccinul nu este necesar dacă virusul nu este detectat în circulaţie, iar în imunitatea populaţiei faţă de acest virus ar putea să apară lacune.
Conform autorilor, abordarea ar trebui să fie centrată pe dezvoltarea unor noi politici de imunizare pe termen lung, care nu doar că vor proteja pacienţii de boala paralitică, dar vor şi minimiza circulaţia silenţioasă a virusului poliomielitei. Vaccinul cu virus viu atenuat cu administrare orală determină o imunitate eficace atât umorală, cât şi la nivelul mucoasei digestive, însă aceste tulpini vaccinale pot să evolueze post-administrare şi, extrem de rar, să recapete capacitatea de a determina formele paralitice de poliomielită. Vaccinul care conţine virusul inactivat protejează eficient împotriva bolii paralitice, dar nu previne circulaţia silenţioasă a virusului poliomielitei şi a tulpinilor derivate din vaccinul oral. Menţinerea circulaţiei virale poate să determine infectări simptomatice la persoanele neimunizate sau imunocompromise.
Noua versiune de vaccin oral împotriva serotipului 2 al virusului poliomielitei introdusă pentru controlul focarului de poliomielită din 2020 s-a dovedit mai stabilă decât cea originală. Astfel, prin continuarea eforturilor de cercetare şi dezvoltare, noi vaccinuri ar putea fi disponibile în câțiva ani, care să prezinte avantajele vaccinurilor de tip oral, dar fără riscul unor evenimente adverse grave, cum ar fi poliomielita derivată din vaccinare. În acest context, poliomielita ar putea fi într-adevăr eradicată în viitor.
