De la Plan, la Acțiune și Misiune

Misiunea Orizont Europa pentru Cancer, lansată pe 29 septembrie 2021, împreună cu Planul European de Combatere a Cancerului, anunțat la 3 februarie 2021, vizează îmbunătățirea vieții a peste 3 milioane de persoane afectate de cancer până în 2030. Cu alte cuvinte, Misiunea pentru Cancer este un instrument de implicare a cetățenilor în atingerea obiectivelor Planului UE de Cancer.

Reprezentând 26% din totalul deceselor, cancerul este a doua cauză de mortalitate în UE, după bolile sistemului cardiovascular. În ceea ce privește rata mortalității prin cancer, diferența dintre unele țări este aproape dublă. Mortalitatea cauzată de cancer pune în evidență mari inegalități socio-economice. Acestea se explică, în parte, prin diferențele de expunere la factori de risc precum fumatul, obezitatea, consumul de alcool sau poluarea aerului. Provocările cu care se confruntă țările UE în privința furnizării de îngrijiri oncologice diferă substanțial. 

Raportuldegardă.ro, platforma de comunicare nr. 1 a inovațiilor medicale din România, parte din Centrul pentru Inovație în Medicină, lansează inițiativa de comunicare Misiunea Cancer în România Info, care își propune să pună împreună informații cheie pentru români, explicând inițiativele europene și naționale, precum și măsurile pentru prevenirea și controlul cancerului la nivel individual.

Patru obiective specifice ale Misiunii pentru cancer:

  1. Îmbunătățirea înțelegerii cancerului (UNderstanding CANcer)
  2. Prevenție și depistare precoce
  3. Optimizarea diagnosticului și tratamentului
  4. Calitatea vieții și supraviețuirea

Corelate cu 7 arii de acțiune din Foaia de implementare a Planului European de Luptă împotriva Cancerului 2021-2025:

  1. Cercetare, inovare, tehnologii
  2. Strategii sustenabile de prevenție
  3. Îmbunătățirea depistării precoce
  4. Asigurarea standardelor înalte de calitate
  5. Îmbunătățirea calității vieții
  6. Reducerea inegalităților
  7. Cancerele pediatrice

O lectură a Profilului de țară privind cancerul 2023 arată că România înregistrează minusuri la aproape toate capitolele. Mortalitatea prin cancer este peste media UE, respectiv de 264 de decese la suta de mii de locuitori în România, față de 247 la suta de mii de locuitori în UE, în 2019. Mai mult decât atât, din 2020 până în prezent, mortalitatea a crescut pentru șase tipuri de cancer în România.

Cuprins cu resurse

1. Situația României privind bolile oncologice

2. Oportunități naționale de finanțare

3. Inițiative legislative

Articole de interes pe tema Sănătatea românilor:

Articole de interes pe tema Inovație în Cancer:

#ASCO2017: CALM – Soluția care te învață să trăiești cu cancerul avansat

Intervenția psihologică CALM (Cancer and Living Meaningfully – Cum să înveți să trăiești cu cancerul) a fost dezvoltată de o echipă de cercetători canadieni. Studiul a fost implementat pentru a crește calitatea vieții pacienților cu cancer avansat și a constat în șase ședințe de 60 de minute, pe parcursul a șase luni. Cadre medicale instruite […]


#ASCO2017: Gefitinib, eficient și în stadiul III al cancerului pulmonar fără celule mici

Studiul ADJUVANT, care a fost prezentat la Congresul Societății Americane de Oncologie Clinică 2017 (ASCO), arată că medicamentul Gefitinib poate menține anumite forme de cancer pulmonar în remisie mai mult timp. Acest studiu a comparat două grupuri de pacienți cu tipul de cancer pulmonar numit “fără celule mici” (Non-small cell lung cancer, NSCLC), ce prezintă […]


O nouă perspectivă asupra cancerului: cum îl putem învinge împreună

Asociația Americană de Oncologie clinică (ASCO) a lansat un program ambițios numit CancerLinQ, în care se colectează și interpretează datele pacienţilor diagnosticaţi cu cancer și care își propune inovarea modului în care se practică oncologia și îmbunătățirea vieții pacienților si a familiilor lor.


#ASCO2017: Consumul de nuci asociat cu efecte benefice în rândul pacienților cu cancer la colon în stadiul 3

Un nou studiu prezentat în cadrul ASCO 2017 asociază consumul a cel puțin 50 de grame de nuci pe săptămână cu efecte benefice asupra sănătății pacienților cu cancer la colon în stadiul 3. În cazul bolnavilor care au inclus nuci în dieta lor, s-a observat o scădere a riscului de recidivă cu până la 42%. […]


#ASCO2017: Vaccinarea anti-HPV scade riscul de infecții orale cu tulpini HPV oncogenice

Prevalența infecțiilor orale cu HPV (virusul uman papiloma) este cu 88% mai mică la tinerii care au primit cel puțin o doză de vaccin anti-HPV comparativ cu cei nevaccinați. Un studiu transversal realizat la Universitatea din Ohio a demonstrat gradul ridicat de protecție al vaccinului asupra infecțiilor cu HPV care pot determina cancere orale. „Incidența […]


#ASCO2017: Asigurările de sănătate pot fi un factor decisiv pentru diagnosticarea cancerului în stadiile incipiente

Asigurările de sănătate care lărgesc accesul publicului american la serviciile de sănătate sunt asociate cu o creștere în numărul pacienților diagnosticați cu cancer în stadiul I, moment în care boala este cea mai tratabilă. ACA – Affordable Care Act, cunoscut și sub numele de Obamacare,  este o “reformă” a sistemului de sănătate american, menit să îl […]