#ECAC5: Consumul de alcool – Evitați alcoolul pentru a vă proteja sănătatea
Renunțarea la alcool este un pas esențial pentru protejarea sănătății pe termen lung. Consumul regulat de băuturi alcoolice crește riscul pentru cel puțin șapte tipuri de cancer, printre care cancerul de cavitate orală, faringe, laringe, esofag, ficat, sân și colorectal.
Conform datelor International Agency for Research on Cancer (IARC) și incluse în Codul european împotriva cancerului- ediția a cincea (ECAC5), riscul de cancer crește proporțional cu cantitatea de alcool consumată.
Evitați băuturile alcoolice.

Articolul și infograficul fac parte din campania de promovare a Codului European împotriva Cancerului (ECAC5) derulată de Inomed în cadrul proiectului 4P-CAN.
În 2018, consumul mediu de alcool în Uniunea Europeană a fost de aproximativ 11 litri de alcool pur pe persoană pe an, echivalent cu peste două sticle de vin sau patru litri de bere pe săptămână. Bărbații consumă, în medie, de trei ori mai mult alcool decât femeile. Nivelul consumului variază între țări și regiuni, însă statele membre ale UE se situează printre cele cu cel mai ridicat consum din rândul țărilor dezvoltate. Alcoolul se regăsește în bere, vin și băuturi spirtoase, însă pentru sănătate contează mai degrabă cantitatea de alcool consumată decât tipul băuturii.
Nu există un nivel sigur de consum de alcool. Chiar și un consum scăzut sau moderat, de 1-2 băuturi pe zi, poate contribui la apariția cancerului. Mai mult, un consum zilnic redus de alcool, de aproximativ 9 grame de etanol (echivalentul unei băuturi standard), a fost asociat cu o creștere de aproximativ 50% a riscului de cancer oral localizat la nivelul mucoasei bucale.
Cum și cantități mici pot avea efecte negative asupra sănătății, singura modalitate sigură de a elimina riscurile este evitarea completă a consumului de alcool. La tineri, este frecvent consumul ocazional în cantități mari („binge drinking”), în timp ce la adulții mai în vârstă este mai obișnuit consumul zilnic. Mai mult, renunțarea sau reducerea consumului de alcool aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Pe lângă prevenția cancerului, scade riscul de infecții respiratorii, boli cardiovasculare, diabet, ciroză, pancreatită, epilepsie și tuberculoză. De asemenea, reduce probabilitatea accidentelor rutiere, precum și efectele negative psihologice și sociale asociate acestui obicei. Totodată, consumul de alcool scade șansa femeilor de a obține o sarcină.
Pentru a reduce riscul de cancer, se recomandă alegerea băuturilor fără alcool și motivarea familiei și prietenilor să facă același lucru. Activitățile sociale pot fi planificate fără alcool, cum ar fi plimbările, întâlnirile pentru cafea sau alte activități recreative. Este util să se renunțe la alcool la evenimente speciale acasă sau la locul de muncă, oferind alternative sănătoase. Localurile și spațiile sportive pot sprijini această alegere prin oferirea de băuturi fără alcool.
Citește și:
- STUDIU. Abuzul de alcool în tinerețe se asociază cu creșterea riscului de cancer mai târziu în viață
- STUDIU. Consumul de alcool la tineri ar putea fi redus prin introducerea testării genetice, alături de consilierea comportamentală
- INFOGRAFIC. 5 informații cheie despre asocierea dintre consumul de alcool și dezvoltarea anumitor tipuri de cancer
