De la Plan, la Acțiune și Misiune

Misiunea Orizont Europa pentru Cancer, lansată pe 29 septembrie 2021, împreună cu Planul European de Combatere a Cancerului, anunțat la 3 februarie 2021, vizează îmbunătățirea vieții a peste 3 milioane de persoane afectate de cancer până în 2030. Cu alte cuvinte, Misiunea pentru Cancer este un instrument de implicare a cetățenilor în atingerea obiectivelor Planului UE de Cancer.

Reprezentând 26% din totalul deceselor, cancerul este a doua cauză de mortalitate în UE, după bolile sistemului cardiovascular. În ceea ce privește rata mortalității prin cancer, diferența dintre unele țări este aproape dublă. Mortalitatea cauzată de cancer pune în evidență mari inegalități socio-economice. Acestea se explică, în parte, prin diferențele de expunere la factori de risc precum fumatul, obezitatea, consumul de alcool sau poluarea aerului. Provocările cu care se confruntă țările UE în privința furnizării de îngrijiri oncologice diferă substanțial. 

Raportuldegardă.ro, platforma de comunicare nr. 1 a inovațiilor medicale din România, parte din Centrul pentru Inovație în Medicină, lansează inițiativa de comunicare Misiunea Cancer în România Info, care își propune să pună împreună informații cheie pentru români, explicând inițiativele europene și naționale, precum și măsurile pentru prevenirea și controlul cancerului la nivel individual.

Patru obiective specifice ale Misiunii pentru cancer:

  1. Îmbunătățirea înțelegerii cancerului (UNderstanding CANcer)
  2. Prevenție și depistare precoce
  3. Optimizarea diagnosticului și tratamentului
  4. Calitatea vieții și supraviețuirea

Corelate cu 7 arii de acțiune din Foaia de implementare a Planului European de Luptă împotriva Cancerului 2021-2025:

  1. Cercetare, inovare, tehnologii
  2. Strategii sustenabile de prevenție
  3. Îmbunătățirea depistării precoce
  4. Asigurarea standardelor înalte de calitate
  5. Îmbunătățirea calității vieții
  6. Reducerea inegalităților
  7. Cancerele pediatrice

O lectură a Profilului de țară privind cancerul 2023 arată că România înregistrează minusuri la aproape toate capitolele. Mortalitatea prin cancer este peste media UE, respectiv de 264 de decese la suta de mii de locuitori în România, față de 247 la suta de mii de locuitori în UE, în 2019. Mai mult decât atât, din 2020 până în prezent, mortalitatea a crescut pentru șase tipuri de cancer în România.

Cuprins cu resurse

1. Situația României privind bolile oncologice

2. Oportunități naționale de finanțare

3. Inițiative legislative

Articole de interes pe tema Sănătatea românilor:

Articole de interes pe tema Inovație în Cancer:

Adunarea Generală a ONU: jumătate dintre state nu și-au atins obiectivele pentru controlul bolilor cronice netransmisibile

În cadrul Adunării Generale ONU din septembrie 2018 au fost discutate numeroase subiecte de importanță majoră din domenii variate. Printre acestea, bolile netransmisibile au ocupat un loc central. Au avut loc mai multe discuții pe această temă: rolul medicinei primare, sistemelor globale de acces la alimentație, colaborărilor între diverși stakeholderi și a organizațiilor non-guvernamentale în […]


INTERVIU. Dr. Marius Geantă: Terapiile CAR-T – „Va fi nevoie să gândim o soluție distinctă pentru a asigura accesul pacienților care ar trebui să beneficieze de acest tratament”

Primele terapii CAR-T au fost aprobate de EMA (European Medicines Agency), fiind și primele terapii susținute prin programul PRIME: PRIority MEdicines. Această aprobare marchează un moment important în dezvoltarea unor noi terapii pentru tratarea cancerului. Dr. Marius Geantă, președinte al Centrului pentru Inovație în Medicină, vorbește despre importanța acestui moment și provocările aduse de acest […]


INTERVIU Ioana Bianchi – Introducerea terapiilor CAR-T în România, o nouă provocare pentru autoritățile române

Aprobarea primelor terapii CAR-T, un tratament care reprogramează celulele imune ale unei persoane pentru a ataca cancerul, marchează un moment important în dezvoltarea domeniului oncologiei, cât și al medicinei personalizate. Ioana Bianchi, Manager Relația cu Autoritățile, Divizia de Oncologie Novartis, vorbește despre provocările aduse de acest tratament: de la necesitatea existenței unui centru de administrare […]


Imunoterapia cu Opdivo (nivolumab), aprobată în UE pentru tratamentul adjuvant al pacienților adulți cu melanom care au suferit rezecție completă

Compania farmaceutică Bristol-Myers Squibb a anunțat că Opdivo (nivolumab) a primit aprobarea Comisiei Europene ca tratament adjuvant al pacienților adulți cu melanom implicând ganglionii limfatici sau bolile metastatice care au suferit o rezecție completă. Această indicație este atât pentru pacienții cu mutația BRAF, cât și pentru cei cu tip sălbatic. Prin această decizie, Opdivo devine […]


#ESCCongress. Sângerările digestive la pacienții în terapie cu aspirină și rivaroxaban, un indicator pentru cancer

Probabilitatea de a fi diagnosticați cu cancer digestiv este de 20 de ori mai mare la pacienții care au avut un episod de hemoragie digestivă majoră în urma tratamentului combinat de tip rivaroxaban și aspirină, conform ultimelor date prezentate la Congresul European de Cardiologie 2018. Studiul COMPASS a inclus 27.395 de participanți diagnosticați cu boală […]


Cisplatin: 40 de ani de la aprobare. Ce tipuri de cancer sunt tratate și astăzi cu acest medicament?

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la aprobarea cisplatin de către FDA (Food and Drug Administration), medicamentul care este cunoscut ca fiind „penicilina cancerului”. Cisplatin a revoluționat tratamentul anumitor forme de cancer, în special a cancerului testicular, vezicii urinare, a plămânilor și a stomacului.  Compusul cis-PtCl2(NH3)2 a fost documentat pentru prima dată […]


VIDEO. Prof. Tudor Ciuleanu – Avantajele imuno-oncologiei în tratarea cancerului

Imuno-oncologia este una dintre cele mai importante inovații medicale ale ultimului deceniu. Spre deosebire de terapiile tradiționale, care țintesc direct tumora, medicamentele imuno-oncologice sunt concepute să valorifice capacitățile naturale ale sistemului imunitar al pacientului. Acestea presupun combaterea cancerului în stare avansată prin țintirea acelorași căi ale sistemului imun utilizate de celulele tumorale pentru eludarea recunoașterii […]


ESMO și ASCO: apel către ONU pentru prioritizarea controlului cancerului

Societatea Europeană pentru Oncologie Medicală (ESMO) și Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO) au lansat o Declarație Comună prin fac apel către statele membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) să-și reînnoiască angajamentele politice cu privire la îmbunătățirea serviciilor oncologice și reducerea mortalității cauzate de cancer, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru Prevenția și Controlul […]


Noua imunoterapie pentru leucemie limfoblastică acută poate fi acum prescrisă pacienților din România

Protocolul de prescriere pentru blinatumomab, tratamentul de nouă generație pentru leucemie limfoblastică acută (LLA), a fost aprobat la începutul lunii iulie. Pacienții au acum acces la noua opțiune de tratament în regim compensat. Blinatumomab este indicat pentru tratamentul adulţilor cu LLA cu precursor de celulă B şi cromozom Philadelphia negativ (Ph-), recidivată sau refractară. Tratamentul […]


Exercițiul fizic ca tratament adjuvant pentru bolnavii de cancer. Ce exerciții fizice sunt recomandate pentru pacienții oncologici?

Exercițiul fizic ar trebui să facă parte din standardul de îngrijire în tratarea tuturor pacienților ce suferă de cancer, potrivit unei noi declarații de poziție a Societății de Oncologie Clinică din Australia (Clinical Oncology Society of Australia – COSA). Conform ghidului, specialiștii din domeniul oncologiei ar trebui să ia în considerare exercițiul fizic drept tratament […]