De la Plan, la Acțiune și Misiune

Misiunea Orizont Europa pentru Cancer, lansată pe 29 septembrie 2021, împreună cu Planul European de Combatere a Cancerului, anunțat la 3 februarie 2021, vizează îmbunătățirea vieții a peste 3 milioane de persoane afectate de cancer până în 2030. Cu alte cuvinte, Misiunea pentru Cancer este un instrument de implicare a cetățenilor în atingerea obiectivelor Planului UE de Cancer.

Reprezentând 26% din totalul deceselor, cancerul este a doua cauză de mortalitate în UE, după bolile sistemului cardiovascular. În ceea ce privește rata mortalității prin cancer, diferența dintre unele țări este aproape dublă. Mortalitatea cauzată de cancer pune în evidență mari inegalități socio-economice. Acestea se explică, în parte, prin diferențele de expunere la factori de risc precum fumatul, obezitatea, consumul de alcool sau poluarea aerului. Provocările cu care se confruntă țările UE în privința furnizării de îngrijiri oncologice diferă substanțial. 

Raportuldegardă.ro, platforma de comunicare nr. 1 a inovațiilor medicale din România, parte din Centrul pentru Inovație în Medicină, lansează inițiativa de comunicare Misiunea Cancer în România Info, care își propune să pună împreună informații cheie pentru români, explicând inițiativele europene și naționale, precum și măsurile pentru prevenirea și controlul cancerului la nivel individual.

Patru obiective specifice ale Misiunii pentru cancer:

  1. Îmbunătățirea înțelegerii cancerului (UNderstanding CANcer)
  2. Prevenție și depistare precoce
  3. Optimizarea diagnosticului și tratamentului
  4. Calitatea vieții și supraviețuirea

Corelate cu 7 arii de acțiune din Foaia de implementare a Planului European de Luptă împotriva Cancerului 2021-2025:

  1. Cercetare, inovare, tehnologii
  2. Strategii sustenabile de prevenție
  3. Îmbunătățirea depistării precoce
  4. Asigurarea standardelor înalte de calitate
  5. Îmbunătățirea calității vieții
  6. Reducerea inegalităților
  7. Cancerele pediatrice

O lectură a Profilului de țară privind cancerul 2023 arată că România înregistrează minusuri la aproape toate capitolele. Mortalitatea prin cancer este peste media UE, respectiv de 264 de decese la suta de mii de locuitori în România, față de 247 la suta de mii de locuitori în UE, în 2019. Mai mult decât atât, din 2020 până în prezent, mortalitatea a crescut pentru șase tipuri de cancer în România.

Cuprins cu resurse

1. Situația României privind bolile oncologice

2. Oportunități naționale de finanțare

3. Inițiative legislative

Articole de interes pe tema Sănătatea românilor:

Articole de interes pe tema Inovație în Cancer:

Cui este recomandat vaccinul anti-HPV Gardasil 9

Gardasil 9 este un vaccin recomandat pentru copii și adolescenți, începând cu vârsta de 9 ani, și pentru adulți. Vaccinul poate fi administrat atât persoanelor de gen feminin, cât și celor de gen masculin. Vaccinul se administrează pentru a proteja împotriva bolilor determinate de papilomavirusul uman (HPV) tipurile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, […]


Cum a contribuit biotehnologia la progresul medicinei moderne

Termenul „biotehnologie” este atribuit inginerului agricol maghiar Károly Ereky (1919), autor al cărții „Biotehnologia Cărnii, Grăsimii și a Produselor din Lapte în Agricultura la Scară Mare”. Ereky a teoretizat că biotehnologia ar putea fi folosită pentru a rezolva crize sociale, precum deficitul de alimente sau energie. Datorită muncii sale, Ereky este considerat „părintele biotehnologiei”. Din […]


CE SPUN STUDIILE: despre mersul la sala de forță și rolul ei în menținerea sănătății

A face mai multă mișcare în noul an este una dintre cele mai des întâlnite „new year resolution”, potrivit publicației The Telegraph. Totuși, dacă te numeri printre cele 38% dintre persoanele care și-au propus acest lucru de revelion, probabil deja ai renunțat. Informații cheie: 75% dintre persoanele cu abonament la sală respectă recomandările OMS cu […]


Femeile laureate cu Premiul Nobel pentru contribuțiile aduse la progresul medicinei

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Raportul de gardă sărbătorește femeile care și-au adus contribuția la evoluția domeniului medical. De la cercetări cu privire la modul în care organismul folosește energia, la descoperirea unor noi tratamente pentru boli mortale, munca acestor femei a îmbunătățit viața a milioane de oameni de-a lungul timpului. Gerty Cori Gerty […]


STUDIU. Consumul ridicat de alimente ultra-procesate ar putea crește riscul de cancer

Noul studiu NutriNet-Santé corelează consumul ridicat de alimente procesate cu un risc crescut de cancer, în special cancer la sân. Cercetătorii din spatele studiului au concluzionat că o creștere cu 10% a raportului de mâncare ultra-procesată în dietă crește riscul total de cancer cu 12% și riscul de cancer la sân cu 11%. Echipa de […]


Document de poziție ASCO despre medicamentele biosimilare folosite în oncologie

Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO) a lansat un document prin care își propune să explice concepțiile greșite cu privire la medicamentele biosimilare și să informeze persoanele interesate cu privire la importanța acestor medicamente pentru oncologie. Inițiativa ASCO este motivată de numărul crescut al medicamentelor biosimilare aprobate în ultimii ani și de faptul că mulți […]


Codul european împotriva cancerului: 12 modalități de a preveni cancerul

Numeroasele studii au demosntrat în mod cert că bolile neoplazice sunt într-o mare măsură prevenibile: 42% din totalul cazurilor de cancer sunt cauzate de unul sau mai mulți factori de risc pe care ii putem evita. Se estimează că jumătate din numărul de decese prin cancer sunt prevenibile. Pentru a contribui în mod eficient la […]


Centru integrat de medicină nucleară, inaugurat la Spitalul Militar din București. În curând, PET-CT pentru bolnavii cu cancer prin Programul Național de Oncologie

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a inaugurat cel mai performant centru integrat de medicină nucleară din Europa. Aparatura de ultimă generație cu care este dotat Centrul permite depistarea afecțiunilor oncologice, cardiovasculare și neurologice. Centrul integrat de medicină nucleară este capabil să asigure servicii de diagnostic la standarde europene folosind noile […]


200 de români au beneficiat deja de intervenții cu angiograful de ultimă generație Philips Azurion 7, la Spitalul Sanador

Pacienții cu afecțiuni arteriale au acum acces la angiograful de ultimă generație Philips Azurion 7, la Spitalul Clinic Sanador. Tehnologia Philips Azurion 7 ajută medicii să vizualizeze întreaga hartă vasculară a zonei dorite, minimizând cantitatea de substanță de contrast folosită și expunerea la radiații. Azurion 7 este cea mai recentă inovație medicală dedicată intervențiilor ghidate imagistic. […]


STUDIU. Activitatea fizică în timpul chimioterapiei pentru cancerul de sân sau colon are afecte benefice pe termen lung

Studiul PACT a arătat că activitatea fizică efectuată în timpul tratamentului adjuvant cu chimioterapie îi ajută pe pacienții cu cancer la colon sau sân să fie mai activi în anii care urmează. De asemenea, studiul asociază activitatea fizică cu o reducere a oboselii asociate cu chimioterapia. O echipă de cercetători din Olanda și-a propus să […]